Dor de
primăvară
Nimic n-a
fost din ce-aș fi vrut să fie
planetei
noastre astăzi moștenire,
s-alerge
slobod vântul pe câmpie
la braț cu
primăvara-n devenire.
Privesc la
cer, un soare încă rece,
iar densa
ceață nu s-a risipit,
și frigul
aspru, iată nu mai trece,
de trupul
nostru este alipit.
Nici
ceru-albastru încă nu-i curat,
e-ngreunat
de norii cenușii,
ce-și plâng
cu jale trupul saturat,
târâți și
zi, și noapte-n vălmășii.
Nu e nici
pasăre prin larga zare
și nici
miros de iarbă grasă, răsărită,
nimic din
ce-i obișnuit prin așezare
nu prinde
viața în natura răvășită.
Dar fosta
sărbătoare-n casa noastră
și ziua
mamei am cinsit cu drag,
cu multe
prăjituri și flori în glastră,
și oaspeți
mulți ce-am așteptat în prag.
Numai așa
simțit-am primăvara,
un semn că
iarna totuși s-a sfârșit,
și
petrecurăm veseli până seara
cinstind al
nostru anotimp iubit.
Constantin-Nicolae Gavrilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu