Elena Larion
– „Fii simplu, cântă, râzi, iubește!”- „Ochiul curat” de Dorina Stoica editura
Pim Iași -2015
Elena
Larion- jurnalist
Criticii pot
înălţa scriitorul până la cer, apoi îl pot izbi prin forţa cuvintelor în
ţărână. Voi, cititorii, sunteţi liberi să simţiţi cuvântul scris cu inima. Vă
propun să vă deschideţi inimile şi să primiţi sufletul scriitoarei Dorina
Stoica, prin versurile pe care i le-am transformat în proză. Eliberaţi-vă de
realitate şi primiţi darul creaţiei. Citiţi apoi cartea „Ochiul curat” Edit. Pim Iași 2015 şi primiţi
frumuseţea cuvintelor şi a trăirilor scriitoarei.
„Cine să
înțeleagă o femeie îndrăgostită de un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată?
Ești suflet pereche ales de îngeri. Te voi recunoaște peste zece vieți.” „În
altă viață tu vei fi al meu, ne vom găsi pe țărmuri umezite de plânsul ce l-am
plâns mereu în multe ale mele vieți trecute.””Pentru că mi-e teamă să urc scara
ce duce la sufletul tău, îți voi arunca frânghia legată de bucata mea de cer,
ca să cobori în mine.”
„Ți-am
deschis ușa inimii. Poți să intri fără să bați…” „Mângâi urmele pașilor tăi
plecați departe. Pe o petală de floare pun sărutul meu, fluture de o zi. Visez
în culorile curcubeului. Inima va bate în ritmul universului, eu și tu, până
când viața toată se va înfășura pe degetul meu arătător.”
„Ce risipă
de verde pe dealuri! De ce îmi tot spui să intru încălțată pe pajiștea cu flori?
Mai bine hai să ne-ascundem între anotimpuri, să plămădim consecințe.”
„Deodată
n-am mai putut suporta mirosul florilor puse la presat în toate cărțile de
rugăciuni.” „Trebuie urgent să mă îndrăgostesc, să nasc din fericirea de azi
durerea din nopțile lungi de iarnă, când se scriu cele mai triste poezii.”
„Sufletul e ud de lacrimi… îl pun la uscat pe curcubeu.”
„Roiuri de
gânduri fugare nu mai au unde să meargă, că-i frig. Rătăcesc, rătăcesc, apoi
zgribulite se ascund în suflet, să nu fie găsite.”
„Scrie-mi
ceva pe o aripă de înger adormit.”
„Moartea stă
pitită într-un colț de casă, se deșiră ghemul, se ascute-o coasă.”
„În luna
când înfloresc teii sunt necesare cimitirele. Câte o bătrână micșorată de ani,
uitată pe o bancă de copila ce s-a grăbit să-i ocupe locul de veci, mă întreabă
dacă nu mi-e frică. Nu vom lua nimic cu noi la marea trecere: tu cu tine, eu cu
eul meu și un pumn de țărână în gură.”
„Dacă mai
stăm mult în casă o să-ți crească rădăcini în mine. Viața e doar o fărâmă din
moarte… câtă risipă e-n toate.” „De la o vreme coatele-mi stau rezemate pe
timp.”
„Moartea stă
pitită, într-un colț de casă, depănat e ghemul, s-a făcut de coasă.”
„Sunt plinul
casei, vatră sunt, sărutul ploii venită din senin, grâul copt, plecat către
pământ, grădină cu miroul alb de crin, sânul de la care-a supt copilul, ce
astăzi e femeie ori bărbat. Sunt soră, mamă, iubită, trupul femeii ce-n pântec
te-a purtat.”
„Mă trezesc
dimineață cu o oră dată înainte.” Pun zâmbete deoparte pentru zile înnourate.””
Îmi iau gemantanul cu vise frumoase și las câte unul prin curți și prin case…”
„Dă-mi voie
să stau în genunchi pe o margine de suflet.” „Mi-e toamnă, nu mai vine nici un
tren. În gară liniștea s-a adâncit. Timpul parcă ar aștepta să-l ajungă din
urmă aceleași vechi așteptări.”
„Fii simplu,
cântă, râzi, iubește!”
Elena Larion
18 februarie
2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu