ELEGIA VII pe firul gândului călător
În noapte stelele sunt mii
Ce-şi fac lumina lampă
Luceafărul veghează blând
Niciuna să nu cadă!
El: - Bună seara, draga
mea, ţi-am lipsit?... Ea: - Bună seara, dragul meu, mult, mult mi-ai
lipsit! Ce frumos mă priveşti! Ai venit?
El: - Cât pot şi eu! Prea dulce într-o lume atât de acră, unii
oameni au ceva lumină!... Ea: - De n-ar fi şi lumina prin jur atunci ce-am
face?
El: - Cobor în două minute!... Ea: - Coboară, te rog!
El: - Stai să văd dacă nu a venit Catrinel, Fata din Vis, după
mine! O fi plâns, oare? Nu am fost bine! I-am spus doar să nu plângă, să
închidă ochii şi să doarmă, i-am lăsat elegiile să le citească!... Ea:
- Ai plecat departe, foarte departe!
Întoarce-te în câmpul de petale, fundaţia e în paragină!
El: - Fundaţia este păzită de Luceafărul nopţii! I-am spus că
atunci când voi reveni, dacă voi reveni, o voi asculta să vedem ce-a înţeles!
Ea m-a ascultat, posibil să fie ceva mult mai profund!... Ea: - Un luceafăr
ce-i lumineză construcţia, petalele pot crea multe poveşti! Dă-mi mâna, dragul
meu!
El: - E o lumină filtrată de luceafăr! Nu simţi mâna? Vin-o să
te strâng în braţe! "Eşti a mea”! Atât cât încă îmi găsesc resursele să
mai şi râd, iată-mă fiind chiar eu cheia propriului meu succes în faţa vieţii!...
Ea: - Strânge-mă, dragul meu!”Oaspitu pi prânzu masi ca să-hi dai suflitlu!”* Lumina ta
radiază o plăcută căldură, vie, pură!
El: - În noapte stelele sunt mii/ Ce-şi fac lumina lampă/
Luceafărul veghează blând/ Niciuna să nu cadă!... Ea: - Şi când stelele mai
cad, luceafărul ce face?
El: - Le bandajează!... Ea: - Sau le lasă să îşi aleagă
pământeanul, din iubirea unei stele cu un pământean! Eşti aici? Mi-ai cules un
buchet de flori de câmp? Frumoase flori!
El: - Acum l-am cules, cred că l-ai văzut, îl am la spate!...
Ea: - Da, sunt flori parfumate, dragul meu! Să ascultăm şoapta vântului!
El: - Vântul are şi el doina dorului multor oameni, de asta
fluieră pe câmpii!... Ea: - Multe poartă vântul pe aripile lui!
El: - Acolo îl aud doar cei ce i-au dat dorul să-l plimbe!...
Ea: - Şoapte auzite cu inima! Sub salcia de pe malul lacului să privim stelele
care apar rând pe rând!
El: - Este mult dor pe câmpii!... Ea: - Au început să
picure câţiva stropi mici!
El: - Sunt lacrimile celor ce nu au apucat să-şi plângă dorul
aici!... Ea: - Dar trec uşor mai departe! Mă priveşti zâmbind, asculţi
ploaia?
El: - Şi ploaia asta!... Ea: - Şi ploaia asta care ne
sărută! Ascultă ploaia şi descântecul ei!
El: - Dacă prin suferinţă simţim stelele pe creştet şi nu le
putem atinge atunci doar prin vis o putem face!... Ea: - Le atingem cu
inima şi sufletul, luminându-ne drumul, cu visul adânc din noi!
El: - Pe pământ stelele luminează calea celor neajutoraţi. Tu
ştii ce exprimă de vine aşa rece uneori?...Ea: - Uneori e tristă şi rece,
alteori e caldă, o ploaie de vară fiindcă iubeşte intens!
El: - Şi oamenii iubesc! Oare ce iubesc oamenii pentru că
fiecare iubeşte diferit? Oare de ce nu se întreabă de ce nu iubim toţi la fel?...
Ea: - Fiecare după înţelegerea sa, dragul meu!
El: - Eu te iubesc pe tine, dar posibil tu să nu mă percepi pe
mine aşa cum vreau eu!... Ea: - Important e să fii iubit şi, de nu simţi
exact cum vrei, aici e durerea ta, căci tu ai limita sau puterea ta de
înţelegere, dorinţa şi aşteptarea ta! Eu sunt doar lentila luminii divine!
El: - Nu vorbesc de iubirea ca un subiect impus "în rând
cu oile", vorbesc de iubirea cea simplă, adică "te iubesc... şi
gata!"... Ea: - Tot mintea îngrădeşte receptarea luminii! Oamenii
complică viaţa şi trăirea ei, iubirea e atât de simplă de îi permiţi sufletului
tău asta!
El: - Oamenii fac noduri inutile în viaţa lor, te leagă cu
noduri!... Ea: - Multe noduri şi, uneori, de nedesfăcut!
El: - Eşti adorabilă, draga mea, eşti pe unda mea! Şi bine
este, te iubesc... şi gata!... Ea: - Sunt Eu!
El: - Da, Catrinel! Cum
le ştii pe toate, chiar că eşti o pământeană!... Ea: - Doar în
viaţa asta!
El: - Ce mai vede lumina prin întuneric? Acum unde eşti?
... Ea: - Lângă inima ta, îţi ascult bătăile în tăcerea vorbelor, dar nu şi a
gândurilor!
El: - Este noapte acolo?... Ea: - E seară, încet coboară
noaptea, privim luna şi stelele!
El: - După deal este noaptea!... Ea: - Ce cald şi placut e
aici la tine !
El: - Mereu!... Ea: - Te ascult şi privesc, sufletul tău
îmi cântă!
El: - Nu ştiam că ştie să cânte, umbroasa mea! Îmi transmiţi
orice anormal de mult, foarte mult, îmi
dai dependentă!... Ea: - Eu îl aud, îi ascult doina! În palma ta mi-am
aşezat faţa!
El: - Pe pământ sufletul este un nou născut! Cel ce poate să
găsească urmele unui alt timp îşi va căuta şi sufletu-pereche, corespondentul
trăirilor!... Ea: - Păşim pe urmele lor! Sufletul păstrează memoria tuturor
clipelor!
El: - Dar are memoria emoţiilor dulci!... Ea: - Doar cu
inima vei simţi ce ştie şi simte sufletul, de-ţi deschizi inima!
El: - Îţi mulţumeşti sufletul!… Ea: - Ştim ce înseamnă amândoi, sufletul e un întreg! Să
inscripţionăm literele adunându-le în cuvinte! Simţi cum intri în poveste?
El: - Poemele tale îmi intră în vene, îmi irigă şi creierul şi
inima deodată, uşor şi simplu, curgător! Eu nu sunt omul care să-şi adune
bucăţile răvăşite de vânt, eu vreau opera desăvârşită!... Ea: - Uneori
apare întunericul, blocajele lui şi undeva va trebuie să-ţi desprind umbra din
abisul ei! Mintea îşi ţese pânza prin mii de fire îndurerând inima când curgi
prin mine înconjurându-mă şi luminând întunericul!
El: - O să fac o deltă undeva să-ţi laşi durerea! Focul îl arde
doar pe cel ce se aproapie de el, de departe privindu-l poeţii cad în
melancolie şi scriu!... Ea: - A fost un vis sau doar frânturi
străfulgerate?
El: - Nu-i un vis, căci mintea este un sabot în drumul visului!...
Ea: - Să încalţ sabotul?
El: - Se face schimbarea de direcţie, visul cedează raţiunii!
Pentru că multi aleg drumul prin noroi, picioarele şi sufletul devin grele!...
Ea: - Să ne bucurăm de clipa acum, dragul meu! Mâine dispare de cele mai multe
ori independent de noi, rămân doar amintirile! Din palma întinsă fire de nisip
se scurg în delta vântului / În orele clepsidrei, aluviuni de gânduri în zborul
rândunelelor...
El: - Ştii!...doar~ Adevărata Lumină străluceşte în mijlocul
Întunericului!...Ea:- Erai în şoapta vântului!
El: - Hrana digerată de suflet este cea care ne face frumoşi!
Îmi dau lacrimile, hoaţa mea, mi-ai furat umbra!... Ea: - Nu am furat-o,
doar am unit umbrele într-una! Toate pornesc spre centru!
El: - Ca să fii furat implică foarte multe slăbiciuni,
luminoaso!... Ea: - Da, luminosule, implică emoţie! Ni s-au desprins
umbrele şi au pornit în fundaţia câmpului de petale!
El: - Te-ai bucurat la umbra mea, mi-e bine cu tine şi gata,
inghilicioasa ( luminoasa-armână) mea!... Ea: - La umbra zburătorului divin
de frumos! Şi mie mi-e bine cu sufletul şi zâmbetul tău!
El: - Mă atingi şi vibrez! Mă răvăşeşti frumos!
Cei din jur nu se întreabă, ce-o fi cu Ea, zici că-i Catrinel?... Ea: - Aşa
sunt creatorii îşi permit orice în creaţiile lor!
El: - Ce târziu am aparut şi eu!... Ea: - Exact la timpul
care ni s-a stabilit sau l-am stabilit, cred!
El: - Voi cauta o definiţie pentru clipele trăite şi pierdute
pe care să le încadrăm la amintiri dulci! Dependenţa de tine mă afectează
placut dar... este problema ta!… Ea: - Vezi în ce constă filosofia vieţii?!
Nu tu eşti afectat, posibil ca doar eu să fiu!
El: - Am ştiut asta din start!... Ea: - Să mă ataşez
într-un fel diferit de anumite aşteptări, dar aşa cum ai zis e problema mea, va
trebui să mi-o rezolv de mă afectează!
El: - Este simplu şi complicat de simplu uneori! Închide ochii,
o lacrima te vede, păstreaz-o!... Ea: - O voi păstra caldă!
El: - S-o pui la lanţul de la gât, aproape de inimă! E ca un
bob de rouă pe petala unui mac, se joacă dulce cu gravitaţia şi o înşală! Periculos
de bine comunici!... Ea: - Ciudat, uneori senzaţia de bine devine
insuportabilă! În multe bucăţi şarpele a spart oglinda, mărul a fost piatra!
El: - Sunt o vrabie peste care va trece trenul! Cineva spunea
că stăpânul omului este viaţa, iar surprizele ei sunt feliile tortului de
migdale, când dulci, când amare. Ceea ce trăieşti în clipa asta depinde de
întâlniri întâmplatoare, iar peste ani clipa prezentă va fi la rândul ei o
întâlnire întâmplatoare. Important e să ai confortul sufletesc în pătrăţica ta!...
Ea: - Am recuperat fiecare bulgăre de aur!
El: - Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!
E bine să ne aplecăm să definim timpii timpului. Ce sunt ei?... Ea: -
Labirint este viaţa, labirint este moartea, un labirint fără sfârşit! Culoare
în alte culoare ce nu duc nicăieri, căci pânza vieţii nu derulează nimic,
mileniile însele trăiesc în adâncuri, în
adâncuri stratificate sub pământ! Tu ce
crezi?
El: - Eu? Cred ca ăsta e marele secret al timpului, nimeni nu
ştie de unde vine cu toate că vine şi pleacă!... Ea: - De aici până aici,
am înteles gândule luminos! O! Amintire din urmă, un punct e viaţa, neînsemnate
vieţi punctiforme! O! Spaţiu necuprins! Din ce timp vii tu, dragul meu?
El: - Eu vin de aici, dar tu, tu de unde vii?... Ea: - Eu
vin din tine, din noi, dintr-un punct, dintr-un alt timp, nu crezi?
El: - Da, am vrut să vad de simţi diferenţa timpilor!...
Ea: - Şi, ai vazut?
El: - Da, pe Catrinel! Vine dintr-un timp, un timp cu umbre!...
Ea: - Un timp impregnat cu amintiri ce se desfac asemeni petalelor nufărului!
Am regăsit unda liberă!
El: - Da! Şi florile caută umbra după ce soarele le-a copt! Pe unda
sufletelor-pereche umbrele sunt îngerii, când ele nu mai sunt sufletele îşi
caută alţi timpi!... Ea: - Frumos spus, îngerii care aşteaptă
cuminţi regăsirea, reîntâlnirea prin noi!
El: - Cei mai cuminţi! ... Ea: - În spatele nostru sunt caţiva îngeri care ne
însoţesc din multe motive!
El: - Ce crezi că este viaţa, draga mea?... Ea: - Viaţa?
O dorinţă! Dorinţa izvorâtă din eter sau din adâncul adâncului nostru tulbure!
Dorinţa eului metamorfozată în atâtea treceri, căci moarte nu există, ci doar
viaţă dupa viaţă şi o continuă căutare! Viaţa e o şcoală pentru suflet!
El: - Şi timpul?... Ea: - Timpul? O falie, un val! Suntem
pe aceeaşi corabie plutind pe oceanul universului! Cerul ni se deschide spre
infinit, spre viaţa aparută din lumina din lumină fără sfarşit!
El: - Deci dorinţa consumă timpul şi timpul îşi caută timpii
din dorinţă!... Ea: - Din dorinţa apare viaţa şi timpul se tot modifică!
El: - Şi din dorinţă apare viaţa!... Ea: - E posibil ca, aici, noi să fim simple
proiecţii şi să trăim, de fapt, în mai
mulţi timpi! În viitor, în trecut, în faţă, în spate, într-un plan paralel! Să
fi trăit demult viaţa asta şi acum doar s-o visăm! Nimic aici decât tăcerea ce
curge din bolţi!
El: - Se poate, deşi cred că în vis suntem noi fără alte
atribuţii!... Ea: - O clipă e viaţa
pe care credem că o trăim! Adevărata viaţă e ceea ce credem a fi Visul! În vis
ne reîntoarcem acasă, ne reîntâlnim! Aici suntem în visul de dincolo! Toţi avem
atribuţii altfel Creaţia nu ar mai fi! Şi tu mă recunoşti nu întâmplător căci
în fiecare suflet regăsim catedrala din noi!
El: - Te recunosc şi-mi dai fiori, căci frumosul mă-nfioară!...
Ea: - În adâncul tău mă recunoşti! Fata
din vis păşeşte treaptă de treaptă cu El spre templul Soarelui. În curând va
veni Pasărea Paradisului să îi ducă acolo. E ca un scris în doi!! Nu mă duc în
afară, ci spre launtrurile tale mă îndrept!
El: - Omule, tu intri în mine, asta să-ţi dea de gândit!...
Ea: - Unde este oglinda? Unde să te privesc pentru a mă zări pe mine? Când te
voi privi cu adevărat?
El: - Este timp să mă priveşti! Oglinda?... Ea: - Ai
auzit-o: “hai, vino”!
El: - Exact, voi veni!... Ea: - Şi ai păşit spre oglinda
din vis, spre ţara Soarelui! Nu e din lumea aceasta, este din visul meu, din
visul tău!
El: - Dintr-un timp! Ce mult durează regăsirea!... Ea:
- Ani şi ani lumină! Dacă au dispărut
cuvintele golite de sensul lor ne rămân pictogramele interiorului nostru!
Călătoria noastră în timp este atât de statică, înaintăm şi, de fapt, stăm pe
loc. Atât timp (da, timpul) cât nu devenim realitate, vom rămâne etern, în
acelaşi vis!
El: - Ţi-e frică să cobori din vis?... Ea: - Nu, de ce?! În
vis e casa noastră, acolo nu reîntoarcem seară de seară, acolo vom pleca de
aici, din scurta noastră călătorie... căci asta este!
El: - Nu aruncaţi cu pietre, oricând puteţi arunca o poveste,
poate fi chiar povestea ta, poate un alt timp sau cine ştie?!... Ea: -
Poveştile sunt frumoase, foarte frumoase, contează mult povestitorul care te
poartă pe aripile viselor!
El: - Viaţa e scurtă, cât o secundă!... Ea: - Visul nu are
timpuri, prezent, trecut, este doar el, visul! Acum poate deveni oricând
atunci, ieri, azi, mâine! Shanti* este cântecul, Chanchala* este Căutătorul!
Viaţa e cât o închidere de pleoape, o respiraţie divină, ca apoi să îşi
continue drumul! Aici ne lăsăm doar cămaşa sufletului, dar el îşi ia noi haine
dincolo, mai diafane în noul spaţiu!
El: - Da, ispititoare sunt grădinile de acolo!... Ea: -
Singurul templu al femeii este singura şi desăvârşita noastră Căutare, un
templu cu mai multe scări interioare…şi Poarta Principală! O lacrimă pe obrazul
timpului!
El: - Tu eşti în timpul tău?... Ea: - Suntem în multe timpuri, ştii şi tu, chiar şi
în tine! Alergăm, totul este o trecere în viteză, ţi-e dragă clipa, te poartă
repede şi departe de ceea ce-ai putea
năzui! Simţi o rupere, o sfâşiere! Pasărea de Foc este iubirea
zăgăzuită, cea cu mai multe aripi, cea care nu dăruie primăvara decât
primăverii din ea. Nu plânge, ne vom reîntâlni! Ce paradox, noi nici nu ne-am
întâlnit, dar în vis se spune că ne vom reîntâlni sau ne-am întâlnit, dar
altfel!
El: - Este greu! Şi ştii unde-i greul? Să înţelegi aşezarea în
timp, nu toţi aveam acelaşi timp de pornire!... Ea: - Ne-am trezit în clipa
unei realităţi care ne poate cuprinde, ne încape! Trebuie doar s-o oprim în
continuarea unui alt timp! Oare când vom fi NOI
sau doar în visul din vis?
El: - Oare ştie cineva asta?... Ea: - Aud în depărtarea din
tine un zgomot surd, bătăile inimii tale! Singura comoară ce trebuie luată e
doar emoţia, trăirea ei, vibraţia şi pulsul! Vei redeschide o filă uitată, o
uşă blocată amintirilor tale!
El: - Daca simţi un minus pe undeva... plusul este la mine!
Timpul îşi cere echilibrul şi netezirea drumului!… Ea: - Timpul nu mai are răbdare! Ne încâlcim, ne
ameţim tot mai mult în pânza timpului dulce-amar!
El: - O gutuie e ca şi o lumină în fereastra timpului!...
Ea: - Din asta suntem făcuţi, din suferinţă şi chin îngemănate cu plăcerea de a
avea, de a simţi ceva, altfel, înnoiţi cu noi celule, cu noi emoţii! Da,
regenerare, nu stagnare!
El: - Urcăm, ne uşurăm consumându-ne!... Ea: - S-a rupt
vreun fir? Poate nu, altfel nu mai scriam! Ne
complicăm când totul poate fi
simplu!
El: - Eu sunt fiul lui Simplu!... Ea: - Te trimit în timp
şi de acolo revii!
El: - Nu mă poţi complica!... Ea: - Ca şi cum ţi-aş spune
”- Vezi în acele timpuri noi trebuia să ne întâlnim!”
El: - Oriunde mă vei trimite voi reveni la fel de simplu! Dar
cine ne trimite, cine ne aşteaptă?... Ea: - Gândul sau umbra noastră!
El: - De ce ne trimite, de ce ne mai aşteaptă? Nu-i asta oare
călătoria în timp?... Ea: - Da, ne complicăm, ca apoi să ne dorim şi să
visăm la simplitate, să înţelegem lecţia!
El: - Dureros este că sufletul nu are dreptul la memorie!...
Ea: - Sufletul ştie mai mult decât ştim noi aici, suntem doar prelungirea lui!
El: - Sufletul este mereu un nou născut!... Ea: - Ne
aşteaptă din această călătorie dorită! Mă vei regăsi acolo!
El: - Volubilă şi de neînţeles mi-ai parut!... Ea: - Prea
volubilă, o visătoare!
El: - Îmi doarme
sufletul pe gene închizându-mi ochii! Vreau să adorm la poalele unui copac cu
flori care să-mi filtreze lumina!... Ea: - Iar frunzele ce dansează uşor în razele soarelui
îţi mângâie chipul! Să revii lângă Catrinel, în vis creşte până aproape de
umerii tăi! Vor pieri spre alte ceruri, vor visa în alte câmpuri!
El: - Sunt la mâna lor!... Ea: - Eşti la mana lor şi în
inima cui?
El: - În inima Ei, aşa este scris!...Ea: - Da, aşa (ne-)a
fost scris!
El: - Tu mereu cauţi ceva din tine, ce-ţi lipseşte?... Ea:
- Poate că o caut pe Catrinel, nu ştiu! Poate
odată ce am aflat nu mai caut nimic, poate dacă
păşesc tot mai adânc în noi voi afla răspunsul!
El: - Nu te văd să stai liniştită şi să arunci de pe marginea
râului cu pietre spălate şi lucioase!...Ea:- Ba da, acolo pe malul apei respir
clipa!
El: - Îţi place?... Ea: - Da, mult!
El: - Când apele curgătoare stau, abia atunci ne întâlnim cu
noi, o clipă doar!...Ea: - Aşa este! Să oprim clipa, s-o trăim intens, tu,
apa mea liniştită!
______________________________________________________
* Oaspitu pi prânzu
maşi ca să-hi
dai suflitlu! ~ Te aşez la masa de prânz doar
de-mi laşi sufletul!
(in armână)
* Shanti, personaj feminin din Fata din
Vis ~ suflet (in sanscrită)
* Chanchala
personaj masculin
~ suflet nelinistit (in sanscrită)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu