Poezii de Marin Moscu

MARIN MOSCU

Membru U.S.R.

Filiala Sud - Est

(Galaţi-Brăila)

Locul şi data naşterii: satul Gloduri, comuna Gloduri, azi Izvoru-Berheciului, jud. Bacău, 26 martie 1948. Domiciliul: Ploscuţeni, Vrancea

Profesor de matematică, actualmente pensionar.

Publicat în:

Ateneu, Flacăra, Argeş, Ardealul literar şi artistic, Oglinda literară, România literară, Salonul literar, Lumina lină, Porto - Franco, Curierul românesc, Balada, Vatra veche, Cetatea culturală, Gaudeamus, Sud, Renaşterea culturală, Vitralii, Axioma,Poezia – Revista de cultura poetică – U.S.R. Iaşi, Opinia, Boema, Revista V, Ecoul, Art-emis.ro, Basarabia literară, Poezii Copilul.ro, Agero Stuttgart, Observatorul Toronto,Discobolul ,Apollo Junior , Nomen Artis, Conta, Zeit, Meridianul Cultural Românesc etc.

Volume publicate: „ Călăreţul cu spatele gol”, Editura „Porto – Franco”, Galaţi,1995

„Gioconda din versuri”,  „Revista V”, Focşani, 2000

„Pasărea albă”, Editura „Călăuza”, Deva, 2001

„Cum se naşte dragostea”, Editura „Călăuza”, Deva, 2003

„Mare de semne”, Editura „Călăuza V.B”. Deva ,2004

„Foşnetul eternităţii’, Editura „Rafet”,Râmnicu-Sărat,2006, Prefaţă Gheorghe Istrate

„Strigătul tăcerii”,Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2008, Prefaţă Marin Ifrim

„Calea pustie”-proză scurtă - Editura „Rafet”, Râmnicu –Sărat, 2010

„A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet”, Râmnicu – Sărat, 2011, Premiu Florica Cristoforeanu

„Pete de lumină pe fereastra vieţii”, „Editgraph”, Buzău, 2013

„Miau, pisoiul din ogradă”, Editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2014

„Dragonul cu sandale de pământ”, „ Editgraph”, Buzău, 2014

„Pasărea cu aripi frânte”, „Teocora”, Buzău,2015

”Clepsidra vârtejului negru”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

„Statuia cu lacrimi”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

„Tresăriri”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

 „Galaxia lebedelor negre”-Editura ART Creativ, București, 2017

Volume colective

„Cântec de ţară”, Bacău, 1967

„Vatră eternă”, Focşani, 1980

„ Al Evei trup de fum’, Editura „Zedax”, Focşani, 2003

„Antologie de poezie” „Oglinda literară 2000-2007”, Focşani, 2008

„Solidaritate şi toleranţă”, Editura „Mesagerul”, 2009

„Texistenţe”, „Editura culturală Antares”, Galaţi, 2009

Creaţii originale traduse în limba engleză,Editura „Sedan Publishing Hause”, Cluj-Napoca, 2007, Voices of contemporary romanian poets, şi în diverse reviste literare etc.

Premii

Marele premiu „Salonul literar Dragosloveni”, Focşani,8-9 dec. 1979

Premiul Revistei „Antares” pentru poezie, Galaţi, 2008

Diploma de excelenţă pentru întreaga  activitate literară şi promovarea culturii vrâncene în spaţiul buzoian, 16 oct. 2008

Premiul „Florica Cristoforeanu” pentru volumul „A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet” şi Asociaţia Culturală Renaşterea Râmniceană, Râmnicu-Sărat, 2011

„Premiul pentru un singur poem” acordat de Revista de Cultură Antares, 2013,

Premiului l, Festivalul Naţional de Creaţie "Vrancea literară", 17 oct 2014 etc.

Să  te-ntâlnesc chiar într-un vis

Mă risipesc în privirea ta

Cum lumina în Calea Lactee

Pe unde trece desculț

O umbră de vis și-o femeie.

Mă risipesc în fluturii vioi,

În inima dulce-a iubirii,

Mă prinzi cu aripa pliată

În tânguirea  izbăvirii.

Mă risipesc, mă risipesc

Și mă frământ ca o Lactee,

Să  te-ntâlnesc chiar într-un vis

Cu tot cu umbra ta femeie!

Vise cu petale

Mă frământă

Colțul de inimă

Înflorit pe pajiștea iubirii,

Elipsa sălbatică

Care ține sânii iubitei

În pupila ochilor mei.

Îți mulțumesc, Doamne,

Pentru frământare,

Pentru păsuirea

Ascunderii

În pajiștea sălbatică

În care florile luminează

Sărutul

Cu vârful limbii

Purtat între sânii însămânțând

Pupilele mele

Cu visele petalelor!

Ne-om întâlni, Ioane…

Cerul se deschide când tu intri în zbor

S-aprinzi o lumânare pentru apuse stele,

Pe-oceanele vieții în rouă plutesc vele,

Aici, la întâlnire, cu mine-ai fost dator.

Nu ne-a văzut Ardealul strângându-ne la piept,

Nici Moldova dulce, călcată în picioare,

Lumina lumii rele ne râcâie, ne doare,

Ne-a despărțit aiurea fără nici un drept.

Acum când tu plecat-ai s-aprinzi o lumânare

În candela iubirii spânzurată-n cer,

O lacrimă îmi curge din ochi, ca un mister,

Ne-om întâlni, Ioane, în lumea viitoare!

Caruselul de păpădie

Caruselul de păpădie cu raze stelare

Se-nvârte în spațiul turnat între noi,

Merele rumene cad în palmele mele

Ascunse în iarba poveștilor cu ploi.

Inima răvășită îmi toarnă pornirea

În visătoare, mocnite, săruturi fierbinți

Prin sânii durdulii de nectar ai luminii

Străpung telegrame transmise de sfinți.

Sunt lunecos arcuș pe gât de vioară,

Pe-aripile nopții șterg cerul de ceață,

Prin mine trece, săgeată, trenul iubirii

Cu fiecare petală și muguri de viață.

O batistă agăț în curcubeul din zare

Să-ntâmpin  triburi de umbră sudată

De tălpile moi mocirlind caruselul

Plantat pe vecie, la mine-n ogradă.

  

Stejarul cu stele-n ramuri

Stejarul-n zare așează stele-n ramuri,

Bucuria lui aprinde Pegașii în hamuri,

Un tren de vise trece prin crengile uscate,

Vântu-naripat despică rodii coapte.

Un fluture recită în zboru-i o baladă,

În ochii tăi se-nalță iubirea, vrea să ardă,

O horă-n jocul vieții începe pe tăcute,

Stelele din ramuri vor să ne sărute.

Acum stejaru-i steaua ce adună stele,

Privite-n orizont doar frunzele sunt vele,

Zarea e oceanul de mare bucurie

Unde pe valuri nalte se naște poezie.

Tristețea ce apasă e șlefuirea fină

A stelelor ce-aduc prin raza lor lumină,

Eu ca stejar le sting, tu ești steluța pură

Ce în veșnicie cu un sărut se fură!

  

Cade arcușul luminii pe sat

Cade arcușul luminii pe sat,

Inima mea-i vioară cu sânge,

În colbul iubirii mă zbat,

În umbra totală m-oi frânge.

Lumea s-avântă în dans hotărât,

Cu jar îmi hrănesc armăsarul,

Scot stele din vechiul mormânt,

Uitarea o aprind cu amnarul.

În depărtări de aripi caut orizontul,

Ambianța speranței mângâie rubine,

Cade arcușul luminii, cu totul,

Armăsarul îl nalță spre tine!

Toamna se coc iubirile

Toamna se coc iubirile și ies din noi

În coșul burdușit cu stele șlefuite,

Miroase-a tescovină proaspătă-n butoi,

În biserici sunt păcatele sfințite.

În cazarma aripii înșeuată-n zbor

Munții se văd zidire stătătoare,

În vârtejul inimii al meu cocor
E hrănit cu boabe îndulcite-n soare.

Gândul mi-l așează în caleașca veche

Și trecem bucuroși prin frunzele târzii,

Stelele s-adună pereche cu pereche

Ca să procreeze din lumini copii.

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi,

Atâta cât suntem sub soare,

Din marea dragoste a vieții,

Din floarea ei fermecătoare.

Nu ne lăsa în margini de aluzii,

În cârja neputințelor trupești,

Nu ne lăsa cu gândul în iluzii,

Dragostea mereu s-o dăruiești.

Dă-ne, Doamne, norocul mult dorit

Să fim doi fluturași în sânul Tău,

Să ne iubim, iubim cu înfocare

Până ne cad aripile în hău!

Până la final de viață

Nu-mi vând sufletul pe bani,

Mi-l dăruiesc de bunăvoie

Celui ce știe-n ani și ani

Că de iubire e nevoie!

Nu-mi dau trupul pe nimic,

Dorul știu să-l amăgesc,

Prin încredere câștig

Omul pe care-l iubesc.

Nici pe el nu-l las să plece

Pe cărări necunoscute,

Din săruturile dulcege

Îi fac mii de revolute.

Îl  ascund în sânul meu

Începând de dimineață

Și o să-l păstrez mereu

Până la final de viață!

Fumul amintirii

Toamna aburește cu rugină tinda,

Ochii  se dosesc tainic unde ispita,

Ridurilor noastre, amețește oglinda.

Ceasul biologic  pătrunde în mine,

Pe vârful viselor curg sacre rubine,

Plouă cu-aripi de trecute albine.

Beau din priviri hidromelul iubirii,

Se consumă în tânguiri trandafirii

Intrând la iernat în fumul amintirii!

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabele de rouă,

Pământul suflă în  oglinzi cu pene,

Totu-i așteptare când pe ostroave plouă

Cu fluturi puși fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg

De-atâta așteptare să fii oglinda mea,

Să intru vis cu vis,  ca rugile-n amurg,

Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

Tablou de suflet

În cârdășie cu pantofii în care sânger

Din inima încinsă la brâu cu o curea

Făcută din părul nopții rotită de îngeri

Îndulciți în atingeri de aripi de stea,

În cârdășie cu jonglerul viselor sparte

De zorii desenați în flacăra iluziei puse

Pe ochii iubirii credinței frumoase, înalte,

Din lumi cu tradiții în inimi  ascunse,

În cârdășie cu dorul seminței încolțind

În rubinul scoicii ascunsă în valul de mare

Înrămez  gustul poeziei dinspre tine venind:

Un tablou de suflet, o floarea vorbitoare!

Cu oasele dogite scăldate în noroi

Un înger de lână cu gheare de cocoș

A sosit în halta  crăpatelor palme răzbite

De răsăritul uitat, la apusul ce-aduce reproș

Țăranilor înghemuiți în oasele dogite.

Copii au ciorapii întinși la uscat peste sârma

Albastră a firii, săpată în piatră și-n sânge,

Se miră cum, aici, Domnu-și pierdu cârma

Și-n pielița amărăciunii adâncite plânge.

Zac depărtările în așteptarea noastră,

Îngerii plutesc rectiliniu cu burțile lascive,

De n-am uita răsăritul, o bură albastră

Ne-ar cânta prohodul de bălțate grive.

Îngerii ar ieși pe-nserat din mii de icoane

Cu gheare de cocoși s-ar năpusti peste noi,

Ne-ar acoperi cu flori, cu nectar și bomboane

Haltele cu oasele dogite, scăldate în noroi!

Gând de chiriaș în halta ageamiilor

Trăim în halta ageamiilor,

Ei cu rânjetul burții către soare,

Noi cu pomelnicul amintirilor

În scheletul ce amarnic doare.

Despuiată-i viața de speranțe,

Se răsucesc necazurile-n noi,

Avem îndatorii, de loc creanțe,

În viața așezată pe gunoi.

Plătim venirea noastră-n lume,

Ecografii de sarcini delicate,

Plătim ca să purtăm un nume,

Să pășim pe drumuri înfundate,

Să fim botezați, pe-ncreștinate,

Să mergem în școli și-n grădinițe

Să învățăm cum se cuvine carte,

Să ne găsim servicii, câte umilințe?

Plătim chiar ca să spunem: da

Pentru iubirea scrisă într-un act,

Să punem pirostria doar cu mâna sa,

A celui ce cu Domnul a făcut contract.

Plătim propria casă, livada și câmpia

Prin impozitele lungi nemăsurate,

Pentru că-aceasta este România

Pe drumu-i plin cu furturi și păcate.

Plătim cu lux chiar patru scânduri

Când mergem la odihnă sub țărână,

Lăsăm în urmă mormanele de gânduri

Cu care-am dăruit cu tremurândă mână.

Muncim mai mult decât ni-e puterea,

Ce zestre mai lăsăm noi pe pământ?

Doar zăluda moarte ne mai ia durerea,

Chiar și visul de-a arde în cuvânt.

De-aceea Doamne mă închin la Tine

Ca chiriaș ce-n viață mai lăsat,

Luminează totul cu al crucii bine,

Șterge lista escrocilor din start!

  

Pușca pierdută

Fluieră plopii în zare:

Hei, vânătorule, ai pierdut pușca de soc.

După mine aleargă o cărare:

Așteaptă-mă în zare că-ți aduc noroc.

Prin ierburi dulci-amare

O căprioară pune inima-n ghioc.

Sufletul meu înnebunește pasărea sorții

Sufletul meu înnebunește pasărea sorții,

Mă ascund în purificarea de lacrimi și ape,

Ea mă caută pe corabia lumii plecată unde

Nu există cuvinte, durerea să sape…

Vânjoase aripi sunt promise atemporalului

Cu permis refuzat de-a intra în albastru,

Mi-am zidit tot neamul în istoria mea

Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de lumini vin peste tot, peste mine,

Așchii din cer descriu meteori în formare,

Pasărea sorții le prinde în cioc și gușa

Se umple cu elipse jucăușe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele și

Devin persoană ingrată pe corabia lumii

Care se scufundă în ochii păsării nocturne

În care funiile cresc să spânzure nebunii.

Tu arzi în palme stele…

Tu arzi în palme stele

Și-n inimă iubirea,

În vise merg gondole

Și-n sânu-ți tresărirea.

Izvoare de lumină

Îmi previn convulsii

De când îmi ești vecină

În taina cu iluzii.

Te-aștept într-o oglindă

Să ne vedem odată,

Tu floarea ce colindă,

Eu, gândul ce te-așteaptă.

Desculță trece vraja

Prin timpul arămiu,

Singurătatea-i straja

Momentului ce-­ți scriu.

Mătasea de nori negri

Coboară peste noi,

Prin vis mergem integri

Ca fulgerele-n ploi.

Te-aștept în raiul unic

Născut în veșnicie,

Pe-un sărut teluric

Crestat în poezie.

Zâmbești, dulce-i nectarul

Florii vorbitoare

Care-și arată harul

Plutind în depărtare!...

Îngeri în ploaie

Privesc pe gaura cheii

Credința în care mi-am pus

Îngerii la păstrat în cufere

Cu volumul redus

Crucea timpului macină

Răbdarea ascunsă în albastre

Lacrimi din neliniștea

Iubirilor noastre.

Privesc pe gaura cheii,

Îngerii mă cheamă lângă ei,

Când i-ating simt că bulucesc

În ploaia cu frunze de tei!

Marin Moscu