Verisoara

Verisoara - de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,

Nu mai eram un oarecare,

Veneam la clubul “Lumea Nouă”,

Şi alte cercuri literare.

Il cunoscusem pe Girleanu,

Pe Cincinat, pe Efitimiu,

Ş-a apărut de Minulescu,

“Romanţe pentru mai tarziu”.

Văzand – directorul revistei –

Că am talent de pamfletar,

Fără să steie mult pe ganduri,

M-a angajat ca secretar.

Redacţia era in centru,

O cameră – unde-incăpea,

Biroul, scaune, dulapul,

Maculaturi ş-o canapea.

De joi, cand apărea revista,

Şi pană Lunea care vine,

Redacţia era inchisă,

Şi cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,

Cu redingotă şi cu cloc –

Venea in timpul săptămanii,

Insă Duminica, deloc.

Aşa că, tanăr, cu speranţe,

Plutind in sferele senine,

Mi-inchipuiam că-n toată ţara,

Nu-i altul mai grozav ca mine.

Şi intr-o Sambătă, pe seară,

Plimbandu-mi visul pe Lipscani,

M-am cunoscut cu o fetiţă,

Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,

Vrand dorurile a-mi infrana,

O nimfă mi-a trimis in cale,

Şi mi-a şoptit: - Ionică na !

Nici nu-mi mai incăpeam in piele,

De-acest potop de fericiri,

C-avea cosiţă in inele,

Şi-n san ascunşi doi trandafiri.

Guriţa roşie şi mică,

Şi ochii negri, plini de foc,

Că tot privindu-i mi-era frică

Să nu pleznesc de atat noroc !

Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –

Un film cu Eva şi Adam –

O vorbă n-am scos pe-ntuneric,

Ci doar prin maini ne-nţelegeam.

Tarziu, ca după miezul nopţii,

Ca un autentic amorez,

Am invitat-o ca să vadă,

Redacţia unde lucrez.

In cameră, printre săruturi,

Inghirlandate in rondele,

Am proclamat-o, intr-o poemă,

Prinţesa visurilor mele.

Şi dimineaţa, pe la zece,

Cand vream să-i mai dedic o strofă,

Deodată a bătut in uşă

Directorul ! O catastrofă !

In clipe de-astea, turbulente,

Tu nu ştii singur ce să faci,

S-ascunzi după birou fetiţa,

Sau cat mai grabnic să te-mbraci?

Şi s-a-ntamplat cum se intamplă

Cand n-ai un pic de prevedere:

Eu numa-n pantalon şi guler,

Şi ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,

Privind-o a şoptit: - Scuzaţi !

Iar eu am spus : - Mi-e verişoară

Venită-aseară din Galaţi…

A scotocit printre saltare,

A scos grăbit un manuscris,

Şi cand fu gata de plecare,

M-a tras de-o parte şi mi-a zis :

- Să nu fii supărat, Ionică,

Insă aş vrea să-ţi spun ceva:

Acum trei luni fetiţa asta,

A fost şi verişoara mea !