GAȘCA POLITICĂ
Miracol ! Aseară m-a vizitat lelea Safta.
Apărută după brusca dispariție de acum aproape două luni ! Trasă prin inel și
cam tăcută. Mi-a întins o sticlă cu țuică de pere de Buzău. Nu era deloc în
apele ei. După nici zece minute, dă să plece. Însă, și eu nu-s de ici-colea !
Când vreau să aflu, am metoda mea infailibilă. Tăcerea. Văzând că nu o întreb
nimic-nimic îmi aruncă, din prag, vreo două vorbe.
- Să știi
c-am văzut și auzit multe !
-
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
- Da !...
Tace și ea
provocator. Îi fac semn să se așeze. Desfac sticla și pun în două păhărele.
- Bine te-ai
întors, lele Safta !
Bem în
tăcere !...
- Știi, am plecat atunci în grabă pentru că
m-a chemat Ilie, un prieten de-al meu din tinerețe. Am crezut că-i bolnav, de
aceea nici nu mi-am luat rămas bun.
Tac. Am
bănuit atunci că e ceva serios la mijloc. Sunt numai ochi și urechi.
- După o zi,
Ilie îmi dă haine groase, încălțări de munte și-mi spune că vom pleca în munți.
Plecăm dis-de-dimineață și mergem vreo câteva ore bune. Nu am mai mers atâta de
nu mai țin minte. Ajungem pe-o vale îngustă ce tocmai se înfundase.
Hopa !?! La
viața mea, citisem multe povești despre tuneluri pe sub Bucegi, galerii pline
de artefacte și tone de aur la Roșia Montană, brățări dacice pe post de bobine
de inducție pentru încurajarea luptătorilor daci, despre uriași de prin
câmpiile Munteniei, piramida virtuală de pe Ceahlău și câte și mai câte trăsnăi
(!), dar să-mi povestească cineva, cunoscut și de încredere ca lelea Safta, că
i s-a întâmplat personal ceva paranormal nu am întâlnit ! Presimțeam ceva
straniu, mai ales că într-unul din
scurtele mesaje telefonice, îmi spusese ceva despre o peșteră din Munții
Buzăului.
- Am intrat
în peșteră, mai mult târăș, până am ajuns într-o încăpere mare. Pe pereți tot
felul de semne și figuri ciudate.
Brusc mi s-a
activat neuronul. Unde am citit eu asta ? Parcă am văzut și niște poze neclare.
Tocmai calitatea slabă a pozelor m-a făcut să pun povestea la îndoială. Prea
era gogonată ! Era la fel ca la vânătorii de OZN-uri de prin pădurea de la
Baciu sau de aiurea, cu poveștile lor funambulești.
- Ilie al
meu (!) mi-a spus că vom sta câteva ceasuri în peșteră. A făcut focul. Ne-am așezat să mâncăm ceva, dar nici foame
nu-mi era, nici sete ! Am băut un rachiu și, apoi, abia am îmbucat câte ceva.
Când eram afară am crezut că voi cădea frântă. Înăuntru, nu am mai simțit pic
de oboseală. Aveam chiar o stare euforică.
Ne-am așezat
la povești, amintindu-ne de copilărie. De toate poznele făcute și nefăcute.
Oameni bătrâni și râdeam ca proștii. La un moment dat, se uită fix la mine și
începu să-mi spună, cu voce înceată, sugrumată, povestea peșterii. Cum el
a găsit-o când era băietan de vreo
paisprezece ani. N-a spus la nimeni multă vreme. Doar câțiva oameni serioși,
așa mi-a zis, serioși, știu de peșteră.
De fiecare
dată când intra în peșteră, nu mai simțea pic de oboseală. Cu timpul s-a obișnuit, dar niciodată nu a înțeles
formulele și figurile de pe pereții negri de bazalt. Odată, l-a adus pe un
profesor, pe care-l văzuse la televizor. Străbătuse lumea prin tot felul de
locuri ciudate: piramide, America de Sud, Mexic, Tibet …I s-a părut lui om de
încredere. Profesorul i-a povestit despre nu știu ce formule matematice și
călătorii stelare. Că peștera ar fi un fel de capsulă a timpului ! I-a promis
că va reveni, dar n-a mai venit niciodată.
Într-o bună
zi, la puțin timp după ce ajunsese la peșteră, a început o furtună și a trebuit
să rămână în peșteră. Era de-acum om în toată puterea cuvântului, trecut mult
de prima tinerețe. A făcut focul și a adormit. A avut un vis extrem de ciudat.
O voce îi spunea că țara va cunoaște în curând mari schimbări. Un grup de
oameni, pregătit din timp, îl va ucide pe „conducătorul iubit” și-i va lua
locul punând stăpânire peste țară pentru mulți ani. Țara va fi sistematic
jefuită și distrusă cu bună știință de acești urmași ai celui ucis.
I-a fost
atât de frică, încât n-a putut să spună nimănui ce visase. Iar după ce a fost
ucis „conducătorul”, nici atât. Lumea l-ar fi crezut nebun.
După ani și
ani, prin toamnă, a rămas din nou peste noapte în peșteră. A adormit. O formă
neclară alburie îi povestea că e vremea ca țara să se elibereze de ciuma, care
se întinsese peste toată țara. A stat și s-a gândit, și s-a gândit, mult timp.
Abia, când a început balamucul cu alegerile din toamnă s-a hotărât să o cheme
pe ea. Prietena lui din copilărie. În sat, aproape nu mai era nimeni de vârsta
lui și babele care mai erau n-aveau cum să-l înțeleagă.
- Frumoasă
poveste, lele Safta ! Hai, să mai bem un păhărel !
- Nu mă
crezi, profesore !
Când mă lua
cu profesore, era, sigur, supărată pe mine.
- Ei, lasă,
lele Safta, că nu-i dracu’ așa de negru ! Uite au venit ăștia cu banii pentru
„buzunarele românilor”, bag eu fitilul. Și o să fie bine !
- Să știi că
Ilie al meu (!) are dreptate ! Ceva se întâmplă ! De ce a pomenit neamțul, în
piață, de gașca politică ? Știe el ceva ! Așa cum știm și noi. De ce s-au
pornit oamenii, din senin, să iasă cu sutele de mii ? Când s-a mai pomenit așa
ceva ? De ce s-a repezit Drac-nea, mai întâi, să-i scape pe hoții politici ai
neamului ? De ce a zis Papa că suntem Grădina Maicii Domnului ? De ce nu mai
scăpăm de ciumă ? Nu ajung 70 de ani ?
Chiar, de ce
?
P.S. Tot
lelea Safta. „Abia după dușul ăsta siberian prin piețe, pot avea, în România,
alegeri apropiate de adevăratele dorințe ale românilor. Chiar dacă nu
reprezintă toată România, semnalele străzii întotdeauna au fost corecte ! Totul
e ca partidele să-și finalizeze propria
reformă morală. Radicală, nu de ochii lumii, cum au făcut anul trecut,
Va fi foarte greu ! Mașinăria media fesenistă, foarte bine pusă la punct, toacă
Opoziția non stop. Cum a făcut timp de 27 de ani.”
Pe Dreapta,
unificarea PNL cu USR este posibilă, însă cu PMP este de-a dreptul toxică. Așa
cum a fost și cu partea din PDL rămasă după plecarea echipei de manipulatori a
lui Băsescu. Tot au mai rămas multe conserve feseniste. Unele infiltrate din
1990 sau pe parcurs, altele rămase din rămășițele oastei pedeliste.
Toate bune ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu