Dragii mei enoriași!
Scrisoare lui Eminescu(X).
,,Bădie
Mihai!
E miez de iarnă, e frig și ninge
liniștit. Stratul de zăpadă crește încetișor. E liniște peste sat, o liniște de
mormânt. Ici-colo fumul iese pe câte un horn, arătând că acolo mai locuiește
cineva. Sunt trist și parcă ceva mă apasă pe inimă, pe creier. Privesc în zare
și drumul satului e pustiu. Rar mai trece câte o mașină sau câte un om. Aripa
amintirii mă atinge din nou peste față și ochii-mi lăcrimează. Revăd satul de
acum mai bine de o jumătate de veac. Era puhoi de lume pe drum la ceas de
iarnă. Nu-i înspăimânta frigul, viscolul, omătul. Treceau cu vitele la apă, la
fântână și clopotele băteau voioase la gâtul dobitoacelor. Ciucurii roșii le
împodobeau capul, ca ,,să nu se deoache”. Care mai de care se mândrea că are
vite mai bune, mai grase, mai lăptoase. Flăcăii pocneau din bici pe lângă boi,
câte un taur răgea prelung, făcându-și simțită prezența. Fete și femei treceau
cu gălețile-n cobelcă la fântână să ia apă, altele se duceau cu rufele să le
spele acolo. Câte un car, o căruță sau o sanie cu zurgălăi treceau încărcate cu
fân, cu lucernă, ori cu saci la moară în Colibași. Pe la Gore era centrul
lumii. Acolo era derdelușul. Sute de copii și zeci de tragacii străpungeau
gerul fără teamă, trecând ca ghiulele. Era acolo o larmă de nedescris. Fiecare
vorbea ce vrea, fiecare spunea ce-i venea în gură, căci nimeni nu avea timp
să-l asculte. Țipetele erau la ele acasă. Copiii se înghesuiau pe sănii în
diferite poziții, cel mai isteț asigura cârma și o porneau la vale. Numai
Dumnezeu îi mai putea apăra de accidente la viteza cu care alunecau. Și chiar
că Dumnezeu sau îngerii Lui erau acolo și dirijau traficul, fiindcă n-am auzit
niciodată ca vreun ,,viteaz” să-și fi rupt mâinile, picioarele, să-și spart
capul. Totul se derula cu precizie de
ceasornic.
Venea seara și începeau alte jocuri
pe zăpadă. Până alergătura și aerul tare ne istovea ultima vlagă, nu renunțam
la fericirea de a ne juca prin omăt. Cei vârstnici și bătrânii se adunau la
câte o poartă, câte 30-40, bărbați și femei, și discutau până târziu în noapte
câte toate. Peste sat plutea aproape toată ziua miros de pâine proaspătă,
scoasă atunci din cuptor, miros de mâncare. Satul fierbea ca un stup în plină
activitate.
Nimic din toate astea nu mai este
azi, bădie Mihai! Nu mai sunt copii! Altădată aveam și familii cu câte zece
copii și chiar mai mulți, acum nu mai avem nici copii, nici familii tinere.
Aveam școală și învățător în sat, au fost și șapte clase cândva. În comună erau
șapte școli cu câteva sute de copii. Erau și clase paralele. Acum mai sunt două
școli în satul de centru al comunei, amenințate și acelea cu desființarea din
lipsă de copii. În sat, majoritatea locuitorilor sunt bătrâni, oameni care-și
așteaptă ceasul să plece. Avem acum drumuri asfaltate, apă la robinet,
telefoane, curent electric, mașini care adună gunoiul, magazine, cârciumi. În
curând se va face și canalizare, dar nu mai avem… oameni, nu mai avem copii, nu
mai avem animale, iar viitorul este tot mai confuz!
Au fost aici în sat bădie peste 150
perechi de boi și tot pe atâtea care, pluguri, grape și alte atelaje, fără să
mai vorbim de cai, de vaci, de oi, de capre. Erau livezi de pomi și de vii,
femeile satului se duceau la piață zi de zi cu tot felul de produse, aveam
fierari, zidari, tâmplari, dăogari, tinichigii, pantofari și lăutari. Aveam
câmpul lucrat până la ultima palmă de pământ, gemând sub holdele de grâu, de
porumb, de ovăz, de floarea-soarelui și de multe altele. Parcă Dumnezeu
revărsase binecuvântarea Sa asupra plaiurilor noastre. Astăzi hotarul satului
este pustiu. Rar mai vezi câte o fâșie de loc lucrată, cu niște plante anemice,
arse precum și solul ars de chimicale. Aveam hore în duminici și sărbători în centrul satului și
lumea se ducea, cu mic cu mare, să joace, să se întâlnească, să vorbească, să
se bucure. Cântau lăutarii noștri din sat, iar din când în când, câte un flăcău
aducea pârlăgenii, care cântau până către dimineața, de li se înroșeau
clarinetele. Sărbătorile erau sărbători și biserica era plină de lume. Când
Părintele Ionică slujea la Bobaița, în
satul vecin, plecam
cârduri-cârduri din Bârda și umpleam biserica de acolo. Fetele și femeile erau
îmbrăcate frumos, în costume populare, confecționate de ele în nopțile târzii
de iarnă, ori vara, când pășteau vitele.
Nimic din toate astea, bădie
Mihai! Tinerii ne-au plecat peste mări și țări, copii nu mai sunt. Se aude că
în alte locuri au venit străinii și au cumpărat aproape tot hotarul satului
respectiv. Câmpiile Bărăganului, ale Banatului și ale Bihorului sunt luate deja
de italieni, de unguri, de chinezi. Pădurile ni le taie cei care pot și exportă
lemnul, bogățiile subsolului le-am dat pe nimic. Pentru pământul acesta, Bădie
Mihai, pentru bogățiile solului și subsolului, pentru apa și aerul din țara
noastră s-au luptat și au murit moșii și strămoșii noștri. Au vrut să ne lase o
țară mare, frumoasă, bogată și liberă, nouă, urmașilor și urmașilor urmașilor
noștri până la sfârșitul veacurilor. Satul a fost întotdeauna rezervorul din
care au izvorât mii de tineri, care au apărat cu brațul și cu viața lor
hotarele, care au cercetat cu mintea lor tainele lumii, care au creat opere
artistice nemuritoare. Datorită satului, liftele păgâne s-au întors cu coada
între picioare în pustele din care au venit; datorită satului, politica
sistematică de deznaționalizare dusă de ruși, de unguri, de austrieci și de
alții n-a dat roade; datorită satului, propaganda ateistă a rămas neputincioasă
și religia creștină a triumfat; datorită satului, statul a supraviețuit la vremuri
de cumpănă și în vremuri de pace; datorită
satului, ne mândrim astăzi în lume cu limba românească, cu muzica
noastră populară, cu portul românesc, cu meșteșugurile tradiționale, cu
obiceiurile și tradițiile noastre, care ne fac unici în lume, care ne apără de
contopirea cu alte nații.
Mii de ani, Bădie, bătrânul
acesta, lovit, jefuit, nedreptățit, ciopârțit, ars, înecat, zdrențuit a ținut
țara pe umerii săi, cu conștiința că slujește urmașilor și lui Dumnezeu. Astăzi e singur, bolnav, flămând, inutil. Din când
în când, îi mai vine câte un fiu de departe să-l mai vadă, să-i mai aducă o
pâine, un sicriu, o floare, o lumânare. Mare comoară a fost satul pentru neamul
nostru. Astăzi este muribund și pe nimeni nu-l mai interesează. Se zvârcolesc
în morminte străbunii, când văd și aud câte se petrec în lume și în țară, când
văd stolurile de corbi cum ne dau târcoale pe la hotare, când aud zăngănit de
arme și miros de praf de pușcă. Avem aliați, avem arme sofisticate, avem
tratate, dar nu mai avem țăranul român și dragostea lui pătimașă de glie, de
țară, de familie, de credință, de limbă, de casă, de biserică și de morminte.
Aceasta era cea mai puternică armă, cea mai puternică armată, pe care hoardele
lumii n-au putut s-o înfrângă mii de ani din exterior. Tocmai de aceea, cu
viclenie satanică, încearcă s-o distrugă din interior, s-o decimeze, s-o scoată
din luptă, pentru că astfel victoria le este asigurată.
Du-te, Bădie, până la Dumnezeu,
dacă e nevoie și roagă-te și tu pentru neamul românesc, pentru țara noastră,
pentru sat și pentru țăranul român. Fără
ele suntem orice altceva, dar nu mai suntem noi înșine, suntem doar robi pe
moșiile altora. Fă nu fie, Bade!
Cu bine, pe curând, Bădie!
*
Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim:
,,CÂRMA DIN
ZARE. Oare, de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte
dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul:
drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin
rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i
are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale, după faptele lor. Familia, cu
roadele ei împovărate de fărădelegi, îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea
oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul
fără roadă. ,,Căutat-am printre ei, să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate
înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi n-am găsit."
Primul drept, care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru alţii, a fost Avraam.
Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu, ca să ierte norodul
care făcuse păcat mare, închinându-se la viţelul de aur. Şi Dumnezeu ascultă de
om. Alt drept, Isus Navi, urmaşul lui Moise, intrând în pământul făgăduinţei, la
o luptă cu Amoreii, s-a rugat să stea soarele şi s-a oprit
soarele, până ce
i-a făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor. ,,Şi n-a mai fost nici înainte,
nici după aceea, o astfel de zi, în care Domnul să asculte aşa glasul
omului", mărturiseşte Scriptura.
De obicei, oamenii stârnesc cu
faptele lor anumite furtuni nevăzute; acestea lor în capul lor
se întorc, dar în chipul cel mai văzut cu
putinţă. Dumnezeu, ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora,
rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea
aceasta. ,,Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv,
dar nepedepsit
nimic nu lasă, însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi.”
Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu, ca văzător înainte, dincolo
de zarea dimensiunii a patra, timpul. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe
nevăzuta Carte de la cârma lumii. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. Astfel,
Dumnezeu ţine sfat cu oştirea cerească, rânduind sfârşit cu pedeapsă regelui
Ahav şi arată taina Sa proorocului Miheia. Aspra îndreptare a împăratului din
Babilon, care tăcuse abuz de putere şi se suise la mândrie mare, ,,se sprijină
pe vrerea îngerilor şi pe porunca sfinţilor". Taina o înţelege Daniil,
care-i ,,dă trufaşului împărat sfatul răscumpărării păcatelor sale”. Împăratul,
însă, nedeprins să asculte, n-a vrut de bunăvoie să-şi ispăşească păcatele,
după calea milostivirii, de aceea 1-a ajuns din urmă legea dreptăţii, a
ispăşirii fără de voie. N-a vrut să se îndrepte după minte, de aceea i s-a luat
mintea şi a fost izgonit dintre oameni, şapte ani păscând cu boii. Ca rânduit
de Dumnezeu cu slujba de împărat al Babilonului, el nu trebuia să se semeţească
şi să ceară poporului să i se închine lui, ispitire care e mai presus de
putere, şi a fost întinsă şi asupra poporului evreu, pe care i-1 dăduse
Dumnezeu în robie, iar nu în rătăcire. Pe lângă asta, era un tiran înfricoşat,
încât tocise umerii ostaşilor săi şi de osteneala zidirii marii cetăţi a
Tirului.
Era dator să se
poarte ca o slugă a lui Dumnezeu şi nu ca un tiran, făcând atâta tulburare în
zidirea lui Dumnezeu. Urgia, pe care a dezlănţuit-o asupră-şi, a stins
fărădelegile sale, încât, după trecerea vremii de pedeapsă, şi-a văzut rostul
şi atârnarea sa de Dumnezeu. La plinirea vremii prezise, când evreii s-au întors
din Egipt, alte taine din Cartea ispăşirii vede Solomon, privind îndărătul
timpului.
In vreme
ce miluia Dumnezeu pe unii, prăpădea pe alţii, căci li se împlineau măsurile
fărădelegilor. Iar ca cei miluiţi să ia aminte, alte taine din Cartea
ocârmuirii neamurilor se descoperă lui Moise, în vreme ce poporul se apropia de
pământul făgăduinţei. Iată că pe locuitorii cu o viaţă stricată, când îi sorteşte Dumnezeu
pedepsirii, nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă, dar pentru o viaţă curată
îi apără Dumnezeu, cum nu-i apără nimic pe lume. Neamurile au un destin ascuns
în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu, când îl
trădează, să se gătească de pedeapsă. Nărăviţi cum erau cu păcatele, n-au
ascultat; de aceea mai multă urgie şi-au îngrămădit peste cap, adăugând a face
rele, până când, prin Ieremia proorocul, Dumnezeu le dă de ştire dărâmarea
Ierusalimului şi ducerea în robie. E interesant momentul acesta istoric, în
care proorocul se luptă cu regele ca să -1 înduplece să se predea fără
rezistenţă, ca să scape cu viaţă, dar regele - în temeiul datoriei de rege -,
preferă să moară, dar să se predea, ba(…).
Oare
de ce s-a ostenit Dumnezeu 1500 de ani cu ucigaşii drepţilor, trimiţându-le pe
toţi vestitorii Săi, în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, adică la o vreme când se
mai putea înlătura osânda ce le atârna peste creştet şi se mai putea abate
urgia, care se pogora ca focul, peste fărădelegile lor?”
*
Firule,
măi fir de iarbă. Cunoscuta interpretă de muzică
populară, Doamna Maria Butaciu, are
un cântec superb cu acest titlu. Ascultându-l sau citindu-l, cu siguranță că
mulți din cititorii noștri se vor recunoaște în el. Iată-l:
,,Firule,
măi fir de iarbă,
Pe tine
cine te-ntreabă,
De ți-e
teamă, de te doare,
Când
ești călcat în picioare?
De mi-e
teamă, de mă doare,
Știe
numai sfântul soare
Și mai
știe și pământul,
Ploaia,
arșița și vântul!
Bradule
din stâncă neagră,
Pe tine
cine te-ntreabă,
Ars de
ger și ars de soare,
De ți-e
teamă, de te doare?
De mi-e
teamă, de mă doare,
Eu rămân
tot în picioare
Și prin
fir de rădăcină
Aud
piatra cum suspină!
Dar pe
tine, om de treabă,
Pe tine
cine te-ntreabă,
Când pe
drum de piatră arsă
Inima
lacrimi îți varsă?
Nu
mă-ntreabă, c-așa-i omul,
Ce-l
bate vântul și dorul!
Vântul
bate că-i pe drum,
Dorul
bate că-i nebun!”
*
File
de jurnal-8 nov. 1981(V). ,,…După spectacol, ne-am dus, cei de la istorie cu cei de la muzică, la
restaurantul partidului ,,Severin”, unde a avut loc banchetul. Masa a durat
până la 2.30 noaptea. Am stat alături de Dl. Prof. Marius Popescu, fostul meu
profesor de filozofie de la liceu, fratele lui Eleodor Popescu, președintele
Comitetului de Cultură Mehedinți. Am discutat despre multe lucruri cu
dumnealui. Mi-a spus peste 1.000 versuri, mai ales din Eminescu. Poezia
,,Strigoii” a recitit-o în întregime. A rostit poezii din diverși poeți, multe
epigrame, anecdote, întâmplări citite sau auzite de aiurea. În afară de
acestea, am discutat despre Constantin Rădulescu-Motru. Vrea să se ocupe în mod
serios de această personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i
publice unele documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să
obțină xerografierea arhivelor lui
Rădulescu-Motru și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce
organizarea unei case memoriale la Butoiești, satul de origine al lui
Rădulescu-Motru. E un tip foarte inteligent, cu o memorie cum încă n-am
întâlnit. A făcut liceul și două-trei facultăți la seral sau fără frecvență.
Păcat că nu are mai mult spirit de inițiativă, ca să se impună pe plan
cultural.
La
banchet, pe lângă cei participanți la simpozionul de istorie și la festivalul
,,Cântec nou”, au participat Dl. Ludowig Paceag, D-na Ecaterina Țăranu, D-na
Angelica Stoican, mulți reprezentanți ai Institutului de Etnografie și Folclor
din București(…).
Se
spune că un îndrăgostit de opera lui Mircea Eliade s-a dus la Consiliul
Culturii ca să obțină aprobare pentru reeditarea uneia dintre lucrările
acestuia. A nimerit la D-na Suzana Gâdea, ,,patroana” consiliului. I-a spus despre ce e vorba. Aceasta
l-a întrebat: ,,- Daʹ cine mai e și ăsta, mă rog?” ,,- Tovarășa, e un savant!”
,,- Savant, ai? Noi n-avem savanți, tovarășe! Ia să-i spui să vină la mine cu
secretarul de partid, să văd eu despre ce e vorba!” ,,- Știți, dânsul e în
străinătate..!” ,, - A…, păi de ce nu
spui așa, domʹle? Ei bine, atunci îl
publicăm, dar alegeți numai ceea ce e foarte-foarte important din carte!”(…).
Azi
veni vestea la noi, că în Strehaia un cetățean și-a tăiat porcul. Imediat a venit primarul orașului cu un milițian și
i-a cerut omului să ducă toată carnea la Consiliul Popular, iar acolo să i se
dea și lui o parte, iar restul să fie vândută prin măcelăriile din oraș. Omul a
refuzat să se supună. A urmat un schimb de vorbe din ce în ce mai dure. Când tensiunea
crescuse destul de mult, primarul a vrut să pună mâna pe carne. Cetățeanul i-a
dat cu cuțitul în piept și primarul a căzut mort. Milițianul a tras în cetățean
cu pistolul. Copilul gospodarului, în
vârstă de 16 ani, când și-a văzut tatăl căzând, s-a repezit cu cuțitul și l-a
tăiat mortal pe milițian. Acum urmează anchetele.”
*
Piranda. Noul meu prieten este patronul unui magazin de
mărunțișuri. În vremurile lui bune a fost inginer respectat de colegi, de șefi
și de subalterni într-o mare întreprindere. Acum încearcă să supraviețuiască.
Într-o zi, trecând pe la magazinul său, a trebuit să zăbovesc un ceas și să-i
ascult o destăinuire despre oameni și fapte de demult…
,,- Părinte, eu am crescut cu
țiganii. Vecinii noștri erau țigani. Aveau o droaie de copii. Am învățat
țigănește, cum și ei învățaseră românește. Veneau copiii la noi, mă duceam la
ei, mâncam de multe ori împreună, fie la mine, fie la ei. Tatăl lor era om
bogat. De multe ori arunca un butur întreg pe cărbuni, aștepta să se rumenească
bine, îl scotea, îl împărțea în ciosvârte mari și ne îndemna să mâncăm. Între
țigănușii cu care am crescut era și o țigăncușă. Era frumoasă, bat-o s-o bată!
Se purta curat și se vedea că are stofă fină în sufletul ei. Toți îi spuneam
Piranda și așa i-a rămas numele până a plecat din oraș. Era de vârsta mea. Am
fost cu ea coleg de clasă până am terminat liceul. De
multe ori tatăl ei a vrut s-o retragă de la
școală și s-o mărite, dar tata s-a opus și, cu chiu cu vai, a reușit să-l convingă
pe țigan s-o lase să termine școala. Eram bun prieten cu ea. O iubeam și ea
zicea că mă iubește. Cred că tata se gândea
s-o facă noră.
După ce-am terminat bacalaureatul,
în fața noastră era marele monstru al examenului de admitere la facultate. Eu
vream să urmez mecanica. Piranda voia să dea la Medicină. Taică-său nici nu
vrea să audă. Îi găsise ginerică, se tocmise cu părinții acestuia, ajunseseră
la înțelegere și în vară urma să facă nunta. I-a spus fetei să se pregătească,
fiindcă nunta îi bate la ușă. Toate rugămințile fetei de-a lăsa-o să se
pregătească pentru examen au răsunat în van. A încercat și tata să vorbească cu
țiganul, dar degeaba. Nuntă și mai mult nimic. A doua zi, dimineața, Piranda
nu-i! Dispăruse. Au căutat-o peste tot. Degeaba. Au anunțat miliția,
procuratura. Au început căutările. Către seară, tata l-a chemat pe țigan și i-a
spus: ,, - Fii liniștit, că fata e bine! Eu am primit-o la mine și se
pregătește de examen!” Atât i-a trebuit țiganului. A reclamat până la București
pe tata pentru răpire și sechestrare de persoană. Știa legile. Au venit de la
miliție, de la procuratură, de la securitate, de la protecția copilului. Tata
îi primea pe toți cu bunăvoință și o chema pe Piranda să vorbească cu ei.
Sigură pe sine, hotărâtă să-și împlinească idealul cu orice preț, Piranda dădea
declarații peste declarații: sunt majoră, vreau la facultate, ci nu să mă
mărit, așa cum vrea tata; nu sunt răpită, nu sunt sechestrată; oamenii aceștia
mi-au întins o mână de ajutor și-mi sunt mai mari binefăcători decât părinții
mei!” Anchetatorii o priveau uimiți de frumusețea ei și de fermitatea cu care
își urmărea idealul. În final, încheiau un proces verbal și spuneau că e cel
mai frumos caz pe care l-au avut de rezolvat în cariera lor. Piranda a dat la Medicină în București și a
reușit. Eu am reușit la Cluj. Eram un derbedeu. Vream să mă însor. I-am spus
Pirandei și am cerut-o de nevastă. Mi-a spus că ar vrea, dar numai după ce
termină facultatea. Să fie sănătoasă! Eu m-am însurat, ea a continuat studiile.
Au ajutat-o părinții ei, dar a ajutat-o și tata cât a putut, poate mai mult
decât pe mine. Parcă era copilul lui. A fost printre șefii de promoție. A fost
repartizată la un spital central din București. A ajuns Piranda profesor
universitar și medic de renume. A participat la congrese în străinătate. Când
venea în Severin, prima dată venea la noi. Îmi iubea părinții mai mult decât pe
părinții ei.
În urmă cu câțiva ani, când a murit tata, am anunțat-o și pe ea. Așa-mi
spusese ea. A venit imediat. Nimeni nu l-a plâns pe tata, cum l-a plâns fata
asta. Spunea tuturor,în hohote de plâns, că dacă tata nu ar fi ajutat-o, azi ar
fi fost o țigancă oarecare pe marginea străzii. Datorită lui a ajuns cineva în
lume. Acum și părinții ei sunt mândri și nu le vină a crede că fata lor a ajuns
acolo sus!”
*
Vremea
lui ,,De ce?”(I). ,,- Tataie, fumezi?” ,,- Nu, Bogdănele!” ,,- Văd
țigara acolo!” ,, - Este un pix alb, tataie!” ,,- Să văd! Mda! De ce nu
fumezi?” ,, - Fiindcă țigările îmbolnăvesc oamenii. Care fumează face bubă la
stomac, la ficat, la plămâni, la creieri! Țigările sunt otrăvitoare, tataie și
oamenii care fumează mor tineri!” ,, - Daʹ tata de ce fumează?” ,, - Fiindcă nu
vrea să înțeleagă, tataie! Toți îl rugăm să nu mai fumeze, dar nu ne ascultă!
Roagă-l și tu!” ,, - Ce să-i spun?” ,, - Spune-i așa: Tată, te rog, nu mai
fuma, ca să trăiești, să fii sănătos, să mă poți crește și pe mine!” ,, - Cum
să mă crească?” ,, -Să muncească, să-ți aducă mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte,
lemne pentru foc, să te țină la școală…!” ,, - Îmi dai tu și buni!” ,, -
Tataie, noi îți dăm, dar noi vom pleca și tu trebuie să rămâi cu părinții tăi!”
,,- Unde plecați?” ,, - Ne cheamă Doamne-Doamne! Are treabă cu noi!” ,,- Și
când vă întoarceți?” ,, - Niciodată nu ne mai întoarcem, Bogdănele!” ,,- Niciodată?! Îmi pare rău de buni, mă!” ,, - Te cred! Dar
de tataie nu-ți pare rău?” ,,- Ba da! Și de tine îmi pare rău!”
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai
publice câteva materiale, astfel: Între
Malovăț și Mătăsari, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6819(7
febr.), p. 5 și nr. 6820(8 febr.), p. 5; ,,Scrisoare pastorală” – 341, în
,,Armonii culturale”, Adjud, 2017, 9 febr., ediție și on-line(http://armoniiculturale.ro);
Scrisoare către Eminescu(IX), în
,,Omniscop”, Craiova, 2017, 11 febr., ediție on-line (http://www.omniscop. ro); Rugă pentru neamul românesc, în ,,Datina”, Tr. Severin, an.
XXVII(2017), nr. 6824(1 febr.), p. 1; Carul
de la Caracăl, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6829(21
febr.), p. 1.
*
Parohia noastră a publicat ediția a II-a din cartea Părintelui Simion
Dezrobitu, Dumnezeu. Îngeri și demoni(100
pag.). Autorul și-a cumpărat întregul tiraj.
5
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit o serie de
ajutoare și donații, astfel: Domnul
Paulețu Iancu din Balotești(MH), fiu al satului Malovăț: 100 lei;
Doamna Dinu Valeria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Domnul Ing. Bălu Constantin din Tr.
Severin, fiu al satului Bârda, Domnul
Ceaușu Ion din Rm. Vâlcea: câte 50 lei;
Domnul
Mănescu Constantin din Malovăț și Domnul Ivașcu Vasile din Bârda au achitat pentru contribuția de
cult câte 100 lei; Doamna Haidamac
Miroana din Malovăț a mai achitat 50
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 70 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
Părintele Sebastian – Cătălin Hogea din Albacete(Spania) și
enoriașii parohiei sale au donat
parohiei noastre 30 kg lapte praf și
60 kg cereale pentru copii de 1-6
ani. Rugăm pe cei care au copii cuprinși în această categorie de vârstă să vină
la biserică să le oferim din aceste ajutoare.
Mulțumim cordial Părintelui Hogea și enoriașilor săi pentru ajutorul
dat!
*
|
Zâmbete. ☺ În mulțime, la intrarea
într-o mânăstire, se aude un strigăt: ,,- Fraților, merg! Eu merg
din nou pe picioarele mele!” ,,- Spune, cum s-a produs minunea?”
,,- Mi-au furat mașina!” ☺ Soția își întreabă soțul: ,,- Dragule,
ai fi dorit să mă mărit cu altul?” ,,- Nu, scumpo, eu nu doresc răul
nimănui!” ☺ Un poliţist
opreşte o şoferiţă şi îi zice: ,,- Doamnă, aţi întrecut orice măsură. În
săptămâna asta aţi călcat deja cinci pietoni!” ,,- Şi câţi am voie?” ☺ ,,- Cum se numeşte înmormântarea unui
electrician?” ,,- Împământare!” ☺ Merg trei babe la votare, două moarte, una vie. Câte voturi or
să fie? ☺ La Radio Erevan un ascultător întreabă: ,,- E adevărat că după
accidentul nuclear de la Cernobâl, oamenilor le-au căzut dinții?” Răspuns:
,,- Da, dar nu tuturor, ci numai acelora care nu și-au ținut gura...!” ☺ ,,-
Nu vă supărați, roșiile sunt românești?”
,,- Da' ce, domnu', vreți să vorbiți cu ele?” |
*
Excursii.
La începutul lunii Aprilie organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul
traseu: Bârda – Malovăț – Motru - Tg.
Jiu(muzeul) - Mânăstirea Lainici –
Petroșani –Hațeg - Mânăstirea Prislop (mânăstirea, mormântul Părintelui
Arsenie Boca) – Caransebeș (Mânăstirea
Teiuș) - Mânăstirea Sf. Nectarie -
Mânăstirea Piatra Scrisă – Orșova –Severin – Malovăț - Bârda. Costul e de 45 lei/pers. Primim înscrieri.
*
Apel.
Rugăm pe toți enoriașii parohiei noastre,
tineri sau vârstnici, cât și pe oricare dintre credincioșii din afara parohiei,
care au acces la internet și o adresă de e-mail, să ne comunice acea adresă și
vor primi ,,Scrisoarea pastorală” și multe alte materiale ziditoare de suflet
și de conștiință creștinească și românească. Totul e gratuit.
*
Program.
În cursul lunii Martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart.(dimineața, sfințirea apei și
semințelor la Bârda; spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat; seara,
de la ora 16, slujbă la Bârda); 2 Mart. (dimineața, sfințirea apei și
semințelor la Malovăț; spovedit și grijit în Malovăț, la biserică și în sat;
seara, de la ora 16, slujbă la Malovăț);
3 Mart.(slujbă seara la Bârda); 4
Mart.(dimineața pomenirea paresimilor la Bârda și Malovăț, alte servicii;
seara, slujbă la Malovăț); 5 Mart.(Bârda);
11 Mart.(pomenirea paresimilor la
Bârda și Malovăț; alte servicii); 12
Mart.(Malovăț); 18 Mart.(pomenirea
paresimilor la Bârda și Malovăț; alte servicii); 19 Mart.(Bârda); 24 Mart.(slujbă
seara, de la ora 16, la Malovăț); 25
Febr.(dimineața, pomenirea paresimilor la Bârda; slujbă la Malovăț cu
pomenirea paresimilor); 26 Mart.(Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi
sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă
dea Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu