Vaticanul confirmă teoria
dacologilor: Dacii n-au fost romanizați, ci erau strămoșii romanilor conduși de
Traian.
Dacia, în maxima ei expansiune.
Ceea ce
afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii
de la Hamburg, care au prelevat ADN-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul
Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot
mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.
Miceal
Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la
toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o
afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.
El a
declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se
credea până acum! Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în
decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea,
unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi
din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice
Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e
limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar
limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau
precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!!!
Cu alte
cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este
o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din
Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii
occidentale (limba latină – n.r.)”.
În general,
istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala
Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri.
Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic
decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui BP Haşdeu, de istoricii
Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de
continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru
istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor
din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar
românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în
Transilvania.
În anii 90,
la facultatea de istorie a UBB am susţinut în scrieri şi seminarii elementul
etnic major de origine dacică a românilor în dauna celui latin. Eu eram un
adept al teoriilor lui Nicloae Densuşianu şi Vasile Pârvan şi chiar editasem
celebra carte a lui Nicolae Miulescu, “Dacia – Ţara Zeilor”, ce susţinea
originea dacă a românilor şi chiar că limba geto-dacilor era înrudită cu
latina, astfel explicându-se de ce Traian vorbea, conform imaginilor de pe
Columnă, cu dacii capturaţi fără translator.
Pentru
susţinerea acestor teze am fost ostracizat la UBB. Era moda atunci ca noi
românii să fim latini, slavi, mongoli, cumani sau avari, numai români NU.
Bineînţeles, colegii mei, adepţii teoriei cumane, slave şi maghiare la baza
originii poporului român erau repede răsplătiţi de Marga şi profesorii de la
UBB cu burse în străinătate şi invitaţii la conferinţe naţionale şi
internaţionale, pentru a se susţine tot felul de teze soroşiste.
De dragul
adevărului istoric, chiar dacă am fost izolat în universitate, nu am renunţat
la ideea că românii sunt urmaşii dacilor, ca trunchi etnic major. Pur şi simplu
m-am bazat pe logica istorică simplă. Romanii au cucerit numai circa 28% din
teritoriul Daciei.
Pe Traian nu
l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele
de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul
de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii
Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la
Bug.
În
concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei
controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni.
Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova
până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei
a rămas în stăpânirea dacilor liberi.
Lupul, simbolul
național al Dacilor.
Istoricul
Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie războaiele purtate de Daci și Romani –
spunând despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) că a fost un trac
veritabil și că războaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi
origine).
Iar Traian,
spunea înainte de a porni la luptă: “mă întorc în țara străbunilor mei“.
Ocupaţia
romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un
teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească
limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către
romani.
Mai mult,
ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi
Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte
popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost
ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii
ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de
la un liceu de profil.
Basarabenii
au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi dar vorbesc limba română în familie. Deci
ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din
punct de vedere al simplei logici istorice.
Tot mai
evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt
urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii
geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea
unor influenţe istorice latine sau slave.
MAI JOS
AVEȚI INTERVIUL COMPLET ACORDAT T.V.R. CLUJ,
Interview with Miceal Ledwith 09dec2012
Partea 1,
1h20sec
https://youtu.be/ojOBf4yq54M?t=7
Partea 2,
59min57sec
https://youtu.be/ptuE7gNXYwY?t=7
Partea 3,
59min43sec
https://youtu.be/Nue1A3PoJrg?t=9
Nu limba Romana este o limba Latina,
ci limba Latina este o limba Romanaeasca
https://youtu.be/luWa_vLgc2o?t=3
Limba română este mai veche decât
latina - 22.03.
2013, 50min24sec
https://youtu.be/SW1Re6s1tP8?t=6
Genetic, nu ne-am
schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci.
Un studiu de
paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem
daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.
Studiul,
realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul
Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate
din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de
indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.
Datele genetice
obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că
între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei
ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de
bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică
cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.
Sursa: Ion Lazu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu