Iubiti grasii!

SILUETA

Era o vreme-n Răsărit

Spun toate vechile tablouri

Când pentru-a fi etern slăvit

Depuneai slană în rulori

Sub pielea plină de osânză,

De nu mai încăpeai în ... pânză...

Azi slueta de vedetă

Este râvnită, indiscretă

Și explicația e clară

Se poartă-nfometarea-n țară

Și haina trebuie strănsă bine,

Să n-o ia altul de pe tine !

Se poartă coafura-n smocuri,

Și chiar bunici visează tocuri.

S-a terminat și cu zicala:

,,E slab că n_are ce mânca”

Și Marghiolița și Marghioala

Și când nu-i post, vor ajuna...

Melania Rusu Caragioiu

IUBIȚI GRAȘII!

Nimic nu e mai inuman în ziua de azi decât să fii condamnat la locul de muncă.

Pe scaun.

La volan.

De fapt, păstrând proporțiile, aceasta este și scara:

1.     pe scaun;

2.     pe scaun, și la volan;

Uitați-bă și dv, cu atenție împrejur:

Cine sunt cei caer arată ca vai de lume, din toți cei care vă iubesc mai mult, dimprejur?

1.     Cei care stau mai mult cu fundul pe scaun, și se ocupă de problemele tuturor.

2.     Cei care stau mai mult cu fundul pe scaun, și cu volanul în mână, și se ocupă cu problemele tuturor.

Câtă răbdare trebuie să ai!

Cu fiecare!

Dintre cei care te iau în serie!

Cum trebuie să stai… să compilezi… să înghiți tot… să rezolvi tot… și iar, și iar… de la capăt… fără capăt…

Și – când simți că nu mai poți – când simți că ești extenuat – când simți că crăpi – dacă mai continui așa – nesusținut de nimeni – nealimentat – neîncurajat – nebătut cu o palmă prietenească pe umăr – când te târăști – de pe unde ești, până acolo unde degetele tale mai au speranța să îți pună măcar ceva care să te ridice – din neant – în gură, tocmai atunci primești lovitura de grație:

Înghițitura aceea fatală, este de otravă.

Te îngrașă.

Și revii, pe scaun, pe scaun și la volan, iar, și iar, tot mai greu, tot mai asudat, tot mai împovărat – de grijile tuturor, care te apasă.

Și de facturile tale.

Și micile tale oaze, de recuperare.

O a doua lovitură de grație:

Stând – pe scaun – pe fotoliu – pe pat – la televizor, sau la calculator, sau la un periferic oarecare, și înghițind, de zor,

Cu atâta neînțelegere,

Atâta lăcomie,

Încât

Atâta nefericire

Te îngrașă.

Te îngrașă neiertător.

Mă întreb cum poți să ajuți atâta lume care dorește să se facă mare, pe lumea aceasta care – din momentul în care se îngrașă – este pe un drum greu de adus înapoi.

Cel mai bun sfat nu îl vei primi niciodată decât de cei care au rezolvat această problemă – apelând la cele mai bune soluții ale lor.

Eu – am renunțat la serviciu,

Aveam, parcă 28 de ani vechime,

Din fericire,

Eram, cu atecedente, și vesel,

Am mers zilnic, luni, câte 6-8 kilometru, la pas, pe jos, spre parc, spre un anume Institut, și înapoi,

Am cules de pe jos, ce le sărea altora,

De la mașină, din mașină,

Și am pus în cutia poștală a geamiei,

Am cântat la muzicuță,

Am jucat tenis de masă,

Am înotat,

Am făcut livadă, și vie,

Grădinarit aproape deloc,

Am bătut, tehnic, atehnic,

Și am și mâncat.

Ba, mi-am mai pus și dinți. Din când în când.

Și toate acestea,

Dacă nu m-au salvat,

m-au făcut să mă support.

25 februarie 2017

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian