Secretele Mănăstirii Curtea de Argeş

Secretele Mănăstirii Curtea de Argeş

În interior, pe lângă zugrăveala executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard*) și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor și tâmpla făcută din marmură, bronz aurit și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din ancadramentul lor central, ținând loc de despărțire între partea de la intrare și sanctuarul bisericii, interiorul acesteia, discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apare într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână.

*) pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard au "luat" vechile fresce şi le-au dus la... Musée du Louvre, cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța unde sunt în depozit şi nu la vedere. La vedere - doar la OCAZII!

Cine a fost, de fapt, meşterul Manole şi de ce a apărut Allah pe cărămida cheii de boltă

Considerată drept una dintre minunile arhitecturale ale acestei ţări, Mânăstirea Curtea de Argeş - monument ctitorit de Neagoe Basarab - poartă, dincolo de cunoscuta legendă a Meşterului Manole, o serie de adevăruri istorice prea puţin cunoscute.

“Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăşi zece: /Nouă meşteri mari, / Calfe şi zidari / Şi Manoli - zece, / Care-i şi întrece...” Cine nu ştie frumoasa baladă a meşterului Manole?! Dar câţi dintre noi ştiu adevărul din spatele legendei şi cum îşi leagă Manole numele de edificiul ridicat pe locul fostei Catedrale Mitopolitane, zidită în sec al XV-lea.

“În ziua de Adormirea Maicii Domnului, în anul 1439, pe locul actualei Mănăstiri, era sfinţită Catedrala Mitropolitană, în prezenţa ctitorului ei, Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti. Din nefericire, în anii 1444 şi 1446 au avut loc două cutremure care au afectat grav această catedrală, magnitudinea celui din 1446 fiind estimată de specialişti la 7,5 grade pe scara Richter (tot atunci a fost ruinată şi Cetatea lui Negru Vodă de la Căpăţâneni, cunoscuta astăzi drept Poienari, refăcută mai târziu de fiul lui Vlad Dracul, Vlad Draculea -Ţepeş). Vlad Dracul nu a apucat să refacă catedrala, fiind asasinat împreună cu fiul său Mircea, în 1447, de către boierii Dăneşti sprijiniţi de Iancu de Hunedoara.”, explică istoricul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Cine este legendarul Manole

Construcţia Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn. Iar contribuţia legendarului meşter Manole la ridicarea construcţiei nu e doar folclor. “În tinereţe, Neagoe Basarab a fost la studii în Italia şi la Constantinopol. La Constantinopol, sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţează administrarea construcţiei unei moschei, sarcină de care el s-a achitat strălucit. Constructorul-şef al moscheii este Manoli din Niaesia, care apare, astfel, alăturat de Neagoe Basarab. Se pare că Manoli era armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiană din construcţia Mănăstirii”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Marmură adusă de la greci

Din dorinţa lui Neagoe Basarab, la construirea monumentului s-a folosit, pe lângă calcar de Albeşti, şi marmură adusă tocmai din arhipeleagul grecesc. Iar realizarea acestui lucru n-a fost tocmai simplă, mai cu seamă că Insulele se aflau sub control otoman, iar sultanul interzicea folosirea marmurei în biserici, tocmai pentru a nu permite lăcaşelor creştine să se ridice la nivelul moscheelor. “Neagoe i-a scris sultanului Selim să-i aprobe importul de marmură, minţindu-l cu privire la destinaţia marmurei. Angrenat în campanile antiisiite şi antimameluce din Orient, sultanul a aprobat importul, deşi a aflat destinaţia reală a marmurei greceşti”, mai spune directorul Ştefan Dumitrache.

Numele lui Allah pe cărămida cheii de boltă

Un lucru greu de acceptat şi încă destul de puţin cunoscut a fost evidenţiat de marele istoric, arheolog, epigrafist şi folclorist român din secolul XIX, Grigore G. Tocilescu, care a spus că a identificat pe cărămida cheii de boltă, scris cu caractere osmane, numele lui Allah (Grigore G. Tocilescu - Biserica Episcopală a Mănăstirii Curtea de Argeş restaurată în zilele M.S. Regelui Carol I şi sfinţită din nou în ziua de 12 septembrie 1886). “Din nefericire, nu avem imagini cu această cărămidă şi, mai ales, nu ştim ce s-a întâmplat cu ea după reconstruire” mai spune Ştefan Dumitrache .

Prădată şi avariată

În luna decembrie a anului 1610, când oraşul Curtea de Argeş era cucerit de trupele tânărului principe transilvan Gabriel Bathory (de 21 de ani), mănăstirea a fost de-a dreptul devalizată.

“În cele aproximativ două luni de ocupare a oraşului, Mănăstirea şi bisericile au fost cumplit jefuite, acoperişul Mănăstirii (din plumb) fiind topit pentru necesităţile oştirii, ceea ce a dus la degradarea monumentului”

mai spune profesorul Dumitrache. Edificiul a fost refăcut ulterior de Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino.

Izvorul lui Manole şi Fântână lui Manole

Înaintea celebrei fântâni din apropierea mănăstirii, lângă sfântul lăcaş susura un izvor care astăzi nu mai este şi despre care prea puţină lume ştie. “Izvorul lui Manole, aflat iniţial în curtea Mânăstrii, a secat, însă din iniţiativa învăţatului episcop al Argeşului, P.S.Iosif, se construieşte, peste drum de Mănăstire, o nouă fântână, cunoscută azi sub numele de Fântâna lui Manole” explică Ştefan Dumitrache.

Mănăstirea, transformată dintr-o construcţie princiară, într-una regală

Arhitectura lăcaşului suferă, în decursul timpului, câteva modificări. Francezul Emile Andre Lecomte de Nouy îşi pune amprenta pe transformarea sa într-o construcţie regală. “După ce M.S. Regele Carol (pe atunci Principe) vizitează întreagă ţară călare, allege Podul lui Neag ca loc de trăit, iar Curtea de Argeş drept loc de murit. În acest scop va ridica, la Podul lui Neag Castelul Peleş, în timp ce la Curtea de Argeş, decide reconstruirea Mănăstirii Argeşului după metoda lui Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc. Acesta îl refuză pe rege din motive de vârstă şi sănătate, dar îl recomandă pe Emile Andre Lecomte de Nouy, discipolul sau. Acesta va reconstrui Mănăstirea încercând să o transforme dintr-o construcţie princiară, într-una regală, văzându-se foarte bine această idee la reconstrucţia modestului aghiazmatar gândit de Neagoe (semn al smereniei şi umilinţei sale pe care un occidental nu putea să o înţeleagă)”, mai spune profesorul Dumitrache. Totodată, are loc şi o schimbare a arhitecturii turlelor, mai scunde şi cu circumferinţă mai mare. Şi tocmai datorită acestui aspect au putut să reziste la cutremurele ce au urmat.

O nouă frescă

La fel de puţin se cunoaşte faptul că în cursul reconstrucţiei, pereţii Mănăstirii au fost demolaţi până aproape de bază. “Fresca ce era nedeteriorată a fost scoasă de arhitectul francez, noua frescă a Mănăstirii fiind realizată de un grup de artişti din care făcea parte şi fratele său. Din informaţiile mele mai există 48 de astfel de fresce, 39 la MNAR, 5 la MNIR şi 4 în Muzeul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului (nedeschis publicului larg)” precizează Ştefan Dumitreache

Vechiul paraclis s-a năruit odată cu imensa valoare istorică

În curtea Mănăstirii Argeşului a existat un paraclis - singurul edificiu ridicat de domnitorii fanarioţi în Curtea de Argeş - care avea o pictură deosebit de valoroasă. Din păcate, acesta a fost demolat de Lecomte de Nouy, pentru a face loc parcului destinat familiei regale.

“În parcul creat, au fost plantate specii rare, găsindu-se şi azi un arbore-lalea (Liliondendron tulipifera). Până acum trei ani, aici putea fi admirat şi un arbore de tisa (Taxus baccaata), tăiat, din păcate, deşi este monument al naturii”, aminteşte directorul Muzeului Curtea de Argeş."

Regele Carol, acuzat că a deturnat material pentru reşedinţa sa de lângă Mănăstire

În apropierea Mănăstirii, spre răsărit, avea să se construiască, din ordinul lui Carol, o frumoasă Reşedinţa Regală, ridicată dintr-o cărămidă specială vitrifiată, adică arsă până devenea... STICLĂ şi nu mai era supusă la efectele îngheţ-dezgheț.

”Cărămida respectivă era folosită, la vremea aceea, la zidirea forturilor Bucureştiului. În epoca respectivă, presa l-a atacat dur pe M.S. Regele Carol, acuzându-l de deturnarea materialelor (cărămizii)”, aminteşte Ştefan Dumitrache.

Reşedinţa Regală ridicată de rege a funcţionat până la abolirea monarhiei, ca instituţie în subordinea Casei Regale a României. “Această reşedinţă a fost un motiv de fricţiuni între familia regală şi ierarhii de la Argeş, care revendicau aripa de nord a construcţiei. Casa Regală n-a acceptat însă acest lucru şi, mai mult, în 1939 M.S. Regele Carol al II-lea decide închiderea pentru cult a Mânăstirii. Lăcaşul urma să aibă numai rolul de necropolă regală. Episcopiei i-a fost dat terenul de la intrarea în curte în scopul construirii unei noi biserici episcopale, iar pe acest teren se construieşte azi noua Necropolă Regală a României” mai precizează Ştefan Dumitrache.

Construcţia Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn.

https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=a1864a9316&view=lg&msg=15a7ba387534e052

Sursa: Prof. Valentina Lupu