POEME DE SLĂVIT IUBIREA ȘI
DRAGOBETELE !
ÎŢI MULŢUMESC, FEMEIA SFÂNTĂ
Cum să-ţi mulţumesc, femeia sfântă şi
bună
Ieşind cu turmele de valuri pe coline
Îmi va fi un dor ca un munte încărcat
de tine
Tu vei răsări veşnic peste câmpia din
sufletul meu ca o lună
În sufletele văduvelor se lasă seara
O lampă arde stins în fundul lumii
În lumea ailaltă se-aud cântând
melancolic lăstunii
Chipul tău arde în mine ca para
Plămânii tăi plutesc prin văzduh
înainte
Sandalele tale vin după tine încet pe
câmpie
În urma lor sărutându-ţi paşii, gura
mea. Stacojie
Proiectată pe fundal. În odăjdii
sfinte
ÎN VECI VOI IUBI !
În veci voi iubi
Steaua mea plutind
Peste mări reci
Şi voi cânta
La marginea lumii
Visul meu trist
De poet aici !
EU MERG CÂNTÂND PE LUME ÎN FORMA UNUI
MUNTE
Si iarăşi se întoarce nemernic acea
stare
Eu merg cântând pe lume în forma unui
munte
Care pocneşte-n vânturi e o Cale
lactee
A unor vechi popoare demente şi
oculte.
Şi e o nebunie întinsă ca o mare
Toata lumina lumii din câte mii de
ere
Şi din tot universul adunată în mine
Un bulgăre de viaţă de strigăt şi
tăcere.
Şi va veni o vreme pustie şi înaltă
Când atâta lumina se va-ntoarce-napoi
Si voi rămâne singur un crin uitat
pe-o coastă
Să oglindească cerul şi timpii de
apoi.
MELANCOLICĂ TU VII, IUBITO
De-atâta iubire râurile au apucat-o
pe câmp
Păsările s-au dat peste cap zburând
înlăuntrul lor
Către adâncul din ele unde se
prăbuşesc şi mor
Eu
sunt căzut la pământ bolnav, aiurând şi tâmp
Pădurile au înflorit trosnind în
mijlocul iernii
Bisericile o apucă delirând prin
păduri
Pe cer efebii răsar luminiscenţi şi
puri
Îngerii vin încolonaţi şi trişti la
vecernii
Pe dealuri căprioarele au înlemnit
Ca nişte cumpene subţiri până la cer
Pe fundul satelor e trist şi ger
Şi temelia lumii demult a ruginit
Tu vii iubito melancolică pe câmpie
Înaltă ca un turn prin ninsoare
Aud
adâncul lumii cum mă doare
Şi cum miroase îngrozitor a
veşnicie !
20 02. 2017 ȘTEFAN DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu