Ultimul articol: Se poate pune
întrebarea…
Se poate
pune întrebarea dacă, în împrejurările actuale şi cu grupările existente ale
partidelor politice din ţară, va fi sau nu cu putinţă ca guvernul să izbutească
pe deplin în realizarea programului său de reforme, dînd ţărei toate
îmbunătăţirile pe care timpul şi situaţiunea poporului o reclamă.
E adevărat
că, în anul în care a espirat, ţara a trecut prin o criză politică a cărei
însemnătate şi ale cărei rezultate probabile nu se pot apreția de pe acum şi
imediat, dar pe de altă parte nu se poate tăgădui că acea criză stă într-o
strînsă legătură cu soarta politică şi socială a ţării, şi din ea trebuie să
răsară soluţiunile normale ale problemelor politice pe cari reforma ni le
impune.
E deci
cestiunea dacă ne aflăm în adevăr în preziua unor evenimente care să decidă în
mod hotărîtor poziţiunea ţării ca stat civilizat şi constituţional, întemeiat
pe cerinţele dreptului modern şi ale exigenţelor prezentului, dacă avem încă
puterea de-a întări şi îmbunătăţi situaţiunea dinlăuntru prin reforme înţelepte
şi măsuri corespunzătoare cu ele, dacă avem voinţa de a continuă, în interesul
bine înţeles al ţării, programul politic inaugurat în martie anul trecut, sau
dacă din nou tendinţele adverse ale grupurilor politice cu aspiraţiuni
învechite şi egoismul glacial al ambiţioşilor politici vor ridica piedici în calea
dezvoltării naţionale.
Prezumţiunea
care admite posibilitatea introducerii reformelor presupune, însă, ca condiţie
neapărată, ca din lupta parlamentară ce se va încinge între grupurile politice
actuale, guvernul din martie să iasă nu numai în formă, ci şi în esenţă, în ce
priveşte spiritul politicii sale, c-o victorie deplină asupra adversarilor; iar
prezumţiunea a doua, adică crearea de piedice în contra realisărei programului
de reforme, s-ar ivi desigur în cazul cînd unele din elementele politice, cari
participă la putere, n-ar vedea în sacrificiele pe cari guvernul din martie
le-au făcut, pentru a ajunge la o înţelegere, decît un semn de slăbiciune sau
de înclinare de a renunţă la realizarea programei, atît în ce priveşte forma
cît şi spiritul ei.
Rezervele pe
cari guvernul din martie le-a stabilit, pentru ca o înţelegere să fie cu
putinţă, au fost, în privire formală întîi, că nu se renunţă la nici unul din
membrii cabinetului cari ar fi colaborat la proiectele de reformă, iar în
privire materială, declaraţiunea, asemenea francă, că nu se renunţă la nici
unul din proiectele de reformă. Pe baza acestei convenţiuni s-au format, deci,
pîn-acum, majoritatea parlamentară şi tot pe această temelie ar fi de dorit ca
să rămîie şi în viitor.
Zicem că
aceasta e de dorit, dar vine întrebarea: oare această majoritate va persistă să
existe şi atunci cînd i s-ar zice că cabinetul are o altă misiune, mai
generoasă, decît aceea de-a servi de unealtă în desfăşurarea egoistă şi
unilaterală a manoperelor de partid şi de-a păstra intrigilor politice
caracterul veninos şi vendicativ care îl au azi? Această întrebare e întemeiată
şi ar fi o credulitate prea mare şi un optimism exagerat dacă am admite că
guvernul nu va fi nicicînd pus în necesitatea de a-şi arată nemulţumirea faţă
cu maşinaţiunile unor pretinşi amici politici.
Dintre
proiectele propuse, se înţelege că primează cele privitoare la cestiunea agrară
şi că merită preferenţă şi întîietate în şirul discuţiunilor parlamentare. Dar
o cestiune de o importanță, de nu egală cel puţin coordonată celei de mai sus,
este a reformei organizaţiei judecătoreşti prin admiterea, măcar parţială, a
inamovibilităţii. În această privinţa însă, s-a întîmplat ceea ce Victor Hugo
propunea pentru aducerea în lume a păcii universale. Amic al păcii şi amic al
celor ce propagă formarea unei legi universale pentru a eterniza pacea, el
zice: doresc pacea universală care să-mpace toate interesele. Cam astfel,
înainte de a se fi votat legea inamovibilităţii, s-au întîmplat remanieri în
personalul magistraturii, cari seamănă cu mijlocul propus de Victor Hugo pentru
întemeierea păcii universale. Dar să sperăm că, pe viitor cel puţin şi sub
domnia unei noi legi, va înceta obiceiul de-a numi sau demite magistraţi numai
pe motivul strîmt că ar fi avut alte convincțiuni politice, căci toate
consideraţiunile de partid şi personale ar trebui cu desăvîrşire înlăturate
cînd e vorba de numiri în magistratură, unde numai interesul unei dreptăţi
impersonale caută să decidă.
În
discordanță cu misiunea ce-a fost încredinţată cabinetului, care a fost o
misiune de împăcare, vedem răsărind din nou, pe orizon, pericolul unor procese
de răzbunare politică, ca cel privitor la dezordinile comise la unele
redacţiuni şi, în sfîrşit, ca procesul pe care unele elemente voiesc să-l facă
fostului cabinet Brătianu.
E evident că
asemenea lucruri sînt cu totul contrarie rolului de împăcare cu care coroana
însărcinase cabinetul şi că toate acestea nu pot decît să alimenteze şi mai
mult urele şi răzbunările politice, căci, în privinţa acestui rol, d. ministru
de externe s-a exprimat încă din martie, în numele noului cabinet: ,,Garanţie
de impunitate pentru guvernul trecut? Noi, în această privinţa – şi această
declaraţiune o fac în numele întregului guvern – credem şi nu ne vom depărta
niciodată de această credinţă, că în politică greşalele se îndreptează, dar nu
se răzbună. Dacă dv. credeţi ca în ţară această, la fiecare răsturnare de
guvern, să se ajungă la răzbunare şi pedeapsă, dacă credeţi ca pentru fiecare
greşeală politică să fie, în afară de răspunderea morală, în afară de pierderea
puterii, şi o răspundere care atrage după sine pedeapsa, dacă dv. voiţi să
aruncaţi ţara într-o confuzie şi convulsiune nepomenite, declar că nu noi ne
vom preta la un asemenea joc”.
Toate aceste
împrejurări, izolate una de alta, par a nu avea însemnătate; însă, luate la un
loc, ele întăresc presupunerea că se pregătesc diferite expediente, îndreptate
contra cabinetului şi, în adevăr, înţelegerea stabilită cu atîta greutate ar fi
pusă în cestiune şi s-ar decide definitiv întrebarea dacă ţara mai e în stare
ca, sub conducerea unor oameni încercaţi şi dezinteresaţi, să se dezvolte
înainte, sau dacă, în locul erei nouă de reforme administrative, sociale şi
financiare, o să revie timpul de neomenoasă exploatare şi de vînătoare de
funcţiuni pe care l-am avut de curînd. Mult n-ar dura o asemenea reacţiune, dar
în orice caz, în timpuri în care ţara are nevoie de o conducere serioasă pentru
garantarea siguranţei sale, o asemenea reacţiune ar fi o nenorocire.
MIHAI EMINESCU
http://ortodoxinfo.ro/2017/02/05/ultimul-articol-se-poate-pune-intrebarea/#.WKdr-V9uInJ.mailto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu