Despre Brâncuşi
Ana Trestieni
M-am născut în Aprilie, pe o furtună
grozavă, în mijlocul nopţii. Tatăl meu a vrut chiar să-mi pună numele, Furtuna.
S-a izbit însă de refuzul mamei.
Poate
de aceea sunt o fire neliniştită, mai ales primăvara când fermentul iubirii
aleargă pe străzi, unduieşte câmpurile şi mişcă pădurile.
Există însă o imagine care în mod invariabil
mă linişteşte. Fotografia lui Brâncuşi stând la masa tăcerii nu departe de
coloana infinitului. Mâinile sculptorului se odihnesc. Seninătatea feţei ar
aminti de statuile greceşti, dacă n-ar fii imaginea perfectă a nobleţii
ţărăneşti.
Deşi Brâncuşi a traversat o perioadă
istorică nefastă pentru România, a conservat, acolo la Paris, o lume veche,
moştenită, care a apărut atât de nouă, lumii întregi.
“România e plină de ciori, eu o să vă fac altceva la Tg. Jiu.
”Sâmbătă, 16 martie 2013, s-au împlinit 56 de ani de la trecerea în nefiinţă la Paris a marelui sculptor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu