LeiMar sau Jurnalul unui înger

LeiMar sau Jurnalul unui înger (14)

Mariana Tasente

17 martie la 09:50

Chiar și îngerii muncesc. Nu știați asta? N-o să vă vină să credeți dar, în timp ce voi erați foarte ocupați cu alegerea cadourilor, eu am cerut o audiență la Marele Regizor. E mai greu să ajungi la El dar am reușit. Nu o să vă spun acum tot ce am discutat (a fost o audiență privată! ), dar i-am cerut să mă lase să devin înger păzitor și nu unul oarecare ci îngerul păzitor al copiilor lui Alint. A fost cam mare îndrăzneala mea dar...a meritat să încerc. Regizorul s-a uitat la mine, m-a privit cu ochii lui inegalabil de blânzi, a râs și mi-a spus:

-Leila Maria mai ai multe de învățat până să devii un înger păzitor. Și...copiii lui Alint încă nu s-au născut.

-Știu, Doamne, dar trebuia să-ți spun asta. Așa pot să fiu mai aproape de el, să-l mângâi pe creștet, să-i simt parfumul. Mi-e dor de el, Doamne! Tu, care ești peste tot, știi cât de mult ne-am iubit. Ai fost lângă mine mereu, chiar și atunci când te-am urât pentru că mi-ai luat ambii părinți. M-ai mângâiat pe creștet și m-ai făcut să înțeleg de ce i-ai luat: aveai nevoie de suflete frumoase și bune pentru armata ta de îngeri păzitori. Și, apoi, încet, încet, am început să te simt lângă mine. Am știut întotdeauna că exiști, că ești bun și iertător. Nu-mi vine să cred că stau în fața ta și că vorbim! Pot să te ating, Doamne?

-Știi, copilă, tu m-ai atins mereu! M-ai atins cu credința ta în mine, chiar dacă nu ai pășit prea des în casa mea. Candela ce o țineai mereu aprinsă, rugăciunile tale tăcute și cele spuse cu glas șoptit, lacrimile tale curate ascunse de privirile frățiorilor tăi dar văzute întotdeauna de mine m-au atins copile! Ai înțeles că, la fel ca orice părinte, deși par dur și neiertător uneori, eu îmi iubesc toți copiii. Dragostea mea e egală pentru toți, copile. Doar că ea e percepută de fiecare în alt mod. Eu i-am creat pe toți la fel și le-am dat un dar deosebit: posibilitatea de a alege între bine și rău, între frumos și urât, între realitate și vis, între dorințe și realizări. Unii știu să aleagă, alții nu. Într-un final, toți mă ating: unii cu credința lor și îmi fac o mare bucurie iar alții cu necredința lor și mă mâhnesc. Dar, ca un Părinte iubitor, eu îi iert pe toți deopotrivă pentru că, undeva, în adâncul sufletului lor, ei știu că fără un părinte n-ar fi existat. Gata copile! Fugi la școală! Ai multe de învățat dacă vrei să fii înger păzitor.

-Plec Părinte dar să știi că pentru mine rămâi tot Marele Regizor! Nu o să-ți spun altfel.

A început să râdă și, din mers, l-am auzit spunând:

-Copila asta n-o să se schimbe niciodată!

Râdea atât de frumos Regizorul. Și soarele strălucea. Și Raza de soare zâmbea iar.

Vor reveni poveștile despre ea. Veți afla cum a înflorit iubirea în inima ei, dar va trebui să aveți răbdare cu ea, adică...cu mine. Încep să povestesc un pic mai greoi dar când mă pornesc, mă opresc foarte greu. Și mai este și dorul acesta mare care nu-mi dă pace. Dorul de Alint. Știți că doare? Chiar dacă sunt în locul acela „ de unde au fugit toată durerea și suferința”. Dorul de Alint mă doare foarte tare! Deși nu mi-a spus nimic, chiar și Regizorul știe asta. Pentru că El știe tot.

Sursa: PAVEL RATUNDEANU FERGHETE