MINILECTURĂ - Cele opt minciuni ale unei mame sărace

CINSTEA CUVENITA OMULUI - Sfantul Nectarie al Eghinei

Cum sa-l înjosim pe om coborându-l pâna la treapta de fiinta necuvântatoare pentru ca apoi sa-l socotim degenerat ca, pe de o parte, sa se demonstreze asemanarea cu cele necuvântatoare (oare I se mai poate atribui astfel Creatorului necesara trasatura dumnezeiasca a dreptatii în pofida imperfectiunii trupului fiintelor necuvântatoare raportata la sufletul irational?) si, pe de alta, sa se explice, de asemenea, diferenta dintre om si animal? Problemele care ramân nerezolvate în cazul acceptarii unei asemenea ipoteze îi constrâng pe cei cu cuget sanatos sa fie de acord cu armonia fireasca dintre trup si suflet si cu diferenta dintre sufletul uman si cel al animalelor, motiv pentru care omul a primit un trup capabil si îndemânatic pentru toate exigentele spiritului sau, pe când fiinta necuvântatoare a fost privata de ele.

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 31-32.

Cele opt minciuni ale unei mame sărace

Cu siguranță, dragostea ce o simte o mamă pentru copilul ei nu se compară cu nimic. În ciuda oricăror greutăți, mamele întotdeauna reușesc să pună pe primul loc în viața lor pe copiii lor, chiar dacă ele ajung pe ultimul loc.

În istorisirea ce urmează o mamă a fost nevoită să spună destule minciuni, ca să-și crească fiul în cel mai bun mod cu putință. Iar acum că s-a aflat adevărul, istorioara ei a devenit cunoscută în toată lumea.

Ați făcut vreodată ceva asemănător pentru copiii voștri sau o veți face, dacă va fi nevoie? Dacă credeți că mamele merită doar respect și admirație, citiți istorisirea de mai jos și vă veți schimba părerea…

Totul a început încă de când eram copil. Familia mea era foarte săracă și niciodată nu am avut mâncare destulă. Mama mea întotdeauna îmi dădea farfuria ei cu mâncare și spunea: „Mănâncă acest orez, fiul meu, căci mie nu mi-e foame”. Aceasta a fost prima ei minciună.

Așa cum creșteam, mama își petrecea timpul liber pescuind într-un râu. Astfel, cu peștii care-i prindea putea să-mi ofere o mâncare mai bună pentru dezvoltarea mea. Așa cum mâncam, stătea și mama mea lângă mine și mânca carnea ce mai rămânea pe oase. Când îi ofeream din mâncarea mea, spunea: „Mănâncă-ți mâncarea, fiule, căci mie nu-mi plac peștii”. Aceasta a fost a doua minciună.

Mai târziu, ca să pot studia, a căutat și a găsit un al doilea serviciu. Recicla niște cutii vechi din carton și din aceasta câștiga câțiva bănuți în plus, cu care ne acopeream nevoile. Într-o noapte de iarnă m-am trezit și am găsit-o ținând o lumânare mică și încă lucrând. I-am spus să meargă să se odihnească, dar mi-a răspuns că nu este obosită. Aceasta a fost a treia ei minciună.

Când am ajuns la ziua examenelor finale, a cerut învoire de la servici, ca să mă însoțească. Mă aștepta în căldură ore întregi, iar când am terminat, a venit și mi-a adus o sticlă cu apă rece. Am văzut-o obosită și istovită și i-am spus să o bea ea. Dar răspunsul ei a fost „Nu mi-a sete, fiul meu. Bea-o tu, ca să te răcorești”. Aceasta a fost a patra minciună a mamei mele.

După moartea tatălui meu, mama mea trebuia să găsească un mod de a acoperi nevoile noastre. Situația familei mele se înrăutățea și din nefericire toate greutățile treceau peste ea. Unii vecini îi spuneau că trebuie să se mărite din nou și să-și refacă viața de la început. Ea însă spunea: „Nu sunt eu pentru astfel de lucruri. Sunt femeie în vârstă cu copil și nu am nevoie de dragostea nimănui”. Aceasta a fost a cincea minciună a mamei mele.

După ce am terminat studiile și am început să lucrez, a venit vremea pentru mama mea să se odihnească, dar ea nu voia. Mergea în fiecare zi la piață și vindea niște verdețuri, ca să-și acopere cheltuielile. Eu lucram departe și în fiecare lună când luam salariul, îi pregăteam un pachet cu alimente și alte bunătăți; îi puneam și un plic cu bani și îi trimiteam. Ea însă de cele mai multe ori le ținea pe toate, în afară de bani. Cu prima ocazie mi-i trimitea înapoi și-mi scria: „Băiatul meu, nu am nevoie de bani. Slavă lui Dumnezeu, am destui pentru a trăi. Păstrează-i tu care ești tânăr și ai nevoie”. Aceasta a fost a șasea minciună a mamei mele.

După trei ani de muncă și studii post-universitare, o firmă mare a ieșit în cale în viața mea. Aceasta m-a angajat și mi-a oferit un salariu foarte bun, sponsorizându-mi și doctoratul, la care visasem o viață întreagă. Atunci m-am întors și i-am spus mamei mele că soarta ne-a surâs. I-am cerut să vină cu mine, să înceteze să mai lucreze și să se bucure și ea în sfârșit de ultimele ei clipe de viață. Ea însă mi-a spus: „Lasă-mă, fiule, în locul meu! Eu sunt foarte bine. Caută să-ți faci viața mai bună și nu te mai uita la mine”. Aceasta a fost a șaptea ei minciună.

La bătrânețea ei s-a îmbolnăvit de cancer la stomac. Mie însă nu mi-a spus nimic. Dar într-o zi am hotărât să merg să o văd, fără să o înștiințez. Când am intrat în casă, imediat mi-am dat seama că ceva nu mergea bine… Bătrână și istovită, mama mea stătea întinsă pe pat… Încerca să râdă, dar se vedea că facea un supraefort. Așa cum mă privea, am izbucnit în lacrimi… Nu am mai răbdat…

Atunci ea s-a întors spre mine și mi-a spus: „Fiul meu, nu plânge și nu te mâhni, fiindcă eu sunt bine”. Și-mi strângea mâna… Aceasta a fost a opta ei minciună și în acea clipă a închis ochii pentru totdeauna…

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda