“ Cântul viorii” Recenzii de Gheorghe Apetroae Sibiu

“ Cântul viorii” e un cântec solemn al sufletului poetei Irina Lucia Mihalca interpretat pe corzile lăuntricului său reificat pantheistic, pe care poţi să-l asculţi expus exemplar, în versurile: “ Plânge vioara, plânge uşor,/ cum plânge cerul/din ochiul paradisului”. E un cântec al unui suflet împlinit de visele iubirii ce - şi găsesc înobilarea în ritmul combustiilor interioare, cel al sonanţelor cerului interiorizat în trecerea astrului-poet prin noianul de vâltori, tânguiri, pasiuni şi plângeri ale unei inimi ce-şi transferă structura mineralogică, proprie fenomenologic universalului, în paradisuri de conştiinţă interioară, ale unei inimi tinere încărcată de energii poetice rezonând în imagini cu reflexii celeste, pe muzica stelelor! Felicitări!

Gheorghe Apetroae, Sibiu

"Ceasornicarul timpului"  - Irina Lucia Mihalca

Recenzie - Gheorghe Apetroae Sibiu

            Poemul Irinei Lucia Mihalca, intitulat ”Ceasornicarul timpului”, din volumul de poezii ”Dincolo de luntrea visului” poate fi considerat un tratat excelent despre timpul substanțial, ca și categorie filosofică a trecerii în metafizica definirii fluxului formelor din ontologicul universal!

Chiar și între secunde se rulează un infinit de cardinali ce temporalizează pozitiv un infinit de obiecte, toate mișcate prin magnetismul universal al substanței în infinitezimalitatea lor cronologică sau în cea simultană, pozitive...

Toate acestea se divid sau se redublează în genomul universalului și se devoalează cu astralitatea luminii căzută pe oglinda minerală a existenței lor cosmice, socotită ca un vector temporal universalizat de subiectivare, tocmai spre a le data pe fiecare cu timpul lor, cu un timp de identificare și de purificare. Pentru penetrarea cronomă a contiguului pozitiv sau a discontinuului, poeta expune timpul subiectivat într-un registru de definire-receptare, reflexie și ipostaziere individuată cu un timp diferențial, într-un spațiu infinit diferențial și într-o permanentă pozitivare timp-spațiu-substanță, scopul fiind cel de penetrare a timpului din NEÎNCEPUTUL UNIVERSAL.

         Mecanismul temporalității care devine funcțional prin voința intrisecă este expus stilizat în poem și ne sugerează rolul de generator al echilibrului în ponderabilitatea universalului prin culisare: ”Un timp prăfuit, un timp îngheţat,/ un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,/ un timp paralel, o buclă de timp,/ jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?/ – Un timp în avans cu zece ani!/ şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...,”. Interesant!

Dar pe lângă timpul obiectelor exterioare, poate fi și un timp subiect al sufletelor mari și mici, un timp al cuvintelor mici sau cuvintelor mari, un timp al gândirii hiperbolizate sau deșarte-liniare, un timp de întoarcere și un timp de viere în descoperire-avans, de continuă schimbare , un timp de blestem și de rugă, un timp al adormirii în sine, un timp al zborului nesfârșit în cerurile universalității ontologice...!

Felicitări!

Cu stimă,

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura : IRINA – LUCIA MIHALCA și ”CELĂLALT TRUP – O NOUĂ VIAȚĂ”;

Comentariu realizat de GHEORGHE APETROAE, Sibiu

În poemul Irinei – Lucia Mihalca, intitulat ” Celălalt trup, o nouă viață” se descoperă receptarea facilă a forțelor sonanței eternului în spiritual materiei, a sonanței universalității ontologice, capabilă de autodisecție și de creare a temporalității în universal: ”Vuietul veșniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două,”…

Această sonanță (a veșniciei) întrețesută de crome astrale și izvorâtă, poate, din repertoriul corurilor celeste, dar și din câmpuri de combustii cuantice și mega-astrale, este capabilă de culisare în universal si, hiperbolizându-se, poate constitui în sine un punct referențial (ac) al universalului: ”Cobora din cer pe pământ, împungându-l cu un ac”…

Poeta, sigură pe simbolistica revelației sale, pe care o induce cu succes în discursul său poetic cu accent metaforic, într-o logică a bivalenței, formalizează și transfigurează elegiac suspinul, într-un sunet subțire, feminin, acesta (feminin), și nu altul, fiind capabil de o replicare referențială duală în cerul din lăuntricul poetei și al celor initiați într-o astfel de logică: ” Calea lacrimilor suspină pe cer./ Iute ca privirea femeii, un sunet subțire/ Îndoi cerul-n lumină și întuneric”. 
Asistăm de acum înainte la un alt plan existential, cel de cunoaștere a vieții entive-lăuntrice, a profunzimilor spiritului uman, având ca element stilistic determinant, atât în armonizarea diferențial formală, cât și în distrucția acestora, tot sunetul: ”Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie/ Voia să cârpească viața/ Acolo unde sunetul o sfâșiase”…

Sunetul a învins temporalitatea prin scindare și e în posesia sa în revelația poetei IRINA LUCIA MIHALCA și se constituie referential genezic în câmpul veșniciei, ne îndepărtează de orice metafizică sau de oricare polivalență în explorarea adevărului universal…:”La stânga sunetului era noaptea, La dreapta lui era ziua, Univers presărat cu picături de apă și prezenturi.”…

În continuare, asistăm la un exercițiu litotic, de recluziune și întrupare a sunetului, a muzicii sferelor din Universal într-un labirint talic, acolo unde trecerea nu poate fi depășită din cauza diferențelor parteneriale temporale, rezultat al generărilor referențiale sonante, care, de multe ori induse în cel de al treilea trup, devin ”noua viață”, dar cu temporalități perathice-thanatice, sfidând astfel ” vuietul veșniciei”: ”Începând să respire, muzica se strecură prin labirint,/ Călcându-și umbra plină de apă în Canalul Miracolelor./ Timpul femeii nu curge pe aceeași cale/ Cu timpul bărbatului, Spre celălalt trup.”.

Este un exemplu viu de nouă viață, în armonii și simetrii leibniziene, dar și de vieți, precum cea a lui Icarus, care întruchipat, bineînțeles, din diferențe paternale, în ambiția unei noi vieți sonante, de a atinge soarele, își va găsi moartea...!

Interesant este fondul ideatic al acestui poem, parte din înteresantele creații poetice ale Irinei Lucia Mihalca înserate în volumul său de poeme, intitulat ”Dincolo de luntrea visului”! 

Felicitări! 

Gheorghe Apetroae, Sibiu.