Războiul diplomatic al demnităţii
naţionale
Ion Maldarescu
Sfârşitul
secolului al XX-lea nu a fost unul oarecare. La câteva săptămâni după căderea
programată a „Zidului Berlinului", în zilele de 2 și 3 decembrie 1989, la
Malta s-a consumat întâlnirea dintre Președintele S.U.A., George H.W. Bush și
Secretarul General al P.C.U.S., Mihail Gorbaciov. Ceea ce a urmat demonstrează
că, protagoniştii de suprafaţă ai cazinoului maltez nu cunoşteau decât
învelişul poleit al anumitor „protocoale", emise de „Puterea din spatele
puterilor"[1] statale. Consecinţele „ruletei de la Malta" nu au
întârziat să se manifeste, urnind - oficial - maşinăria infernală a
globalizării agresive. Ce s-a întâmplat după Malta '89 şi după administrarea
drogului general omenirii? „Revoluţiilor de catifea" europene şi vendetei
disciplinare a sângerosului decembrie românesc le-au urmat alte
„primăveri" europene şi arabe. Liderii statelor „incriminate" au fost
asasinaţi oficial sau linşaţi public de „forţe rebele", fabricate ad-hoc.
Bilderbergismele „Puterii din spatele puterilor statelor" au destrămat şi
distrus state precum Cehoslovacia şi Iugoslavia. În cazul Iugoslaviei, şeful
statului a fost arestat şi „judecat" de Tribunalul Internaţional de la
Haga (versiunea modernă a Tribunalului de la Nürnberg), pentru vina de a-şi fi
apărat ţara, facilitându-i-se eliberarea unui paşaport către altă lume. După
ani buni de la „plecare", a fost declarat nevinovat, dar nimeni nu a fost
acuzat, judecat sau sancţionat pentru crima comisă. Haosul şi vidul de
autoritate, create premeditat în urmă cu trei decenii, au facilitat căţărarea
pe jilţuri înalte ale unor marionete şantajabile gen Bush jr., în S.U.A., Tony
Blair, în Marea Britanie, Nicolas Sarkozy şi François Hollande, în Franţa,
Viktor Ianukovici, Victor Iuscenko şi, după EuroMaidanul de la Kiev, Petro
Poroşenko, în Ucraina, cei trei „escu" şi un „annis", în România...
Până la urmă, Mihail Gorbaciov a priceput că puternicii lumii i-au tras clapa,
dar prea târziu. Va rămâne în istorie ca „victimă colaterală", blestemat
de compatrioţi.
Reamintim
cuvintele fostului Preşedinte al Poloniei, Lech Kackynski (pentru care a plătit
cu viaţa): „Nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană este bun şi pentru
Polonia!". În ultimii ani, popoarele conglomeratului înstelat, botezat
Uniune Europeană, au dat semne de trezire la realitate. Asemenea căţeilor,
care, la naştere au ochii închişi, după o vreme, Cehia, Polonia, Slovacia şi
Ungaria au deschis ochii. Grupul de la Vişegrad s-a manifestat şi continuă să
fie resimţit ca un cui în talpa dictaturii de la Bruxelles. Dacă „Bilderbergii"-
kalergişti au marşat pe teoriile terorismului şi, ceva mai recent, ale
migraţiei islamice în masă, rebela Ungarie - care ştie să-şi apere interesul
naţional -, a spus „Go home!" F.M.I.-ului şi a pus baraje împotriva
năvălitorilor, asigurându-se şi de simpatia ursului euro-asiatic. Banca
Naţională a Ungariei a repatriat rezerva de aur a ţării de la Londra la
Budapesta, în timp ce în România, eternul guvernator de la B.N.R. continuă să
depoziteze mai mult de jumătate din aurul României în afara ţării, deşi alte
state, precum Olanda, Germania şi Austria şi-au redus sensibil depozitele
externe, crescând astfel încrederea financiară naţională[2].
Lupta pentru
supravieţuire, trezirea şi recâştigarea demnităţii naţionale a ţărilor din
Grupul de la Vişegrad i-a lăsat insensibili pe posesorii de firmane de pe
malurile Dâmboviţei care, deşi invitaţi, s-au făcut că plouă şi au adoptat
politica struţului. În marea lor nesimţire, interesele naţionale n-au căutare
în grădina lor, în schimb, sub reţeaua de camuflaj a scandalurilor perpetue,
trădătorii de Neam şi de Ţară vând orice, oricui, oriunde: teritoriul României
- „partenerului strategic" (care ne tratează ca pe slugi), petrolul
românesc - Austriei, aurul şi alte metale rare şi preţioase - Canadei, şantierele
navale - Olandei, gazele naturale - Ungariei... pământul Ţării, cui dă mai
mult, lor, jefuitorilor băştinaşi. „Ţara vecină şi prietenă", prin coloana
sa a V-a, anticonstituţionalul ne-partid politic U.D.M.R., cu
„binecuvântarea" Gauleiterului Hans Klem şi încuviinţarea tacită a
clovnilor Bruxelles-ului - vrea desprinderea de România a unei bucăţi din
teritoriul naţional.
Popoarele
europene cotropite „de bună voie şi nesilite de nimeni" şi încarcerate
volens-nolens în gulagul Noii Uniuni Sovietice, denumit Uniunea Europeană, au
fost „eliberate" de suveranitate. Brexitul Regatului Unit a dovedit însă
lumii că „Statele Unite ale Europei" nu sunt deloc unite şi că hardughia
„uniunii" scârţâie din toate încheieturile, iar destrămarea gulagului U.E.-ist
este doar problemă de timp. Cazul de trezire la realitate al Poloniei, mai ales
măsurile din ultima vreme trebuie să dea mai mult de gândit tuturor românilor,
iar verticalitatea autorităţilor poloneze să constituie model de impunere a
altor oameni - „Români în cuget şi simţire" - la cârma Ţării, cât nu este
prea târziu. România să fie din nou a românilor! Încă se mai poate!
Relativ
recent, între Polonia și Israel s-a declanşat un real război diplomatic pe tema
denumirii de „lagăre poloneze ale morţii", în numirea lagărelor naziste de
pe teritoriul polonez, motivând că nu Polonia este responsabilă pentru aceste
lagăre, ci conducătorii celui de-Al Treilea Reich. Actualul Prim-ministru al
Poloniei, Mateusz Morawiecki, a luat apărarea noii legi, care se opune
condamnării naţiunii polone pentru crimele comise de nazişti în Polonia
ocupată. Mateusz Morawiecki a precizat: „[...] au existat autori polonezi (ai
genocidului evreiesc), la fel cum au existat şi autori evrei, autori ucraineni
şi germani. [...] Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva
oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar
nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă
tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul
celui de-Al Doilea Război Mondial"[3]. De asemenea, guvernul polonez a
declarat că proiectul de lege nu are intenţia să limiteze libertatea de a
cerceta sau de a discuta despre Holocaust. Varşovia reafirmă însă că polonezii,
alături de evrei şi de alte naţiuni, au căzut victime regimurilor totalitare,
nazist şi sovietic[4].
Nu cred că
mai este nevoie să precizăm motivul material care stă la baza protestelor
premierului israelian Netanyahu, care se opune acestei legi, dar lipsa de
reacţie a turiştilor navetişti-traseişti, a scandalagiilor acuzaţi de
escrocherii şi infracţiuni de la Cotroceni, Parlamentul României şi Palatul
Victoria, faţă de situaţia similară din România anilor celui de-Al Doilea
Război Mondial, este la fel de condamnabilă ca şi trădarea de ţară.
După cum
lesne se poate observa, spre diferenţă de „aleşii neamului" de la
Bucureşti, liderii de la Budapesta şi Varşovia ştiu să-şi apere „Ţara şi
nevoile, şi Neamul". „Explozia mămăligii" ar trebui să dea de gândit
fiecărui cetăţean al României, pentru că a sosit vremea să fim uniţi şi să ne
reamintim: „Nu întreba ce poate face Ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face
tu pentru Ea!"[5].
-----------------------------------------------
[1]
http://www.art-emis.ro/analize/4714-un-secret-periculos-puterea-din-spatele-puterii.html
[2]
http://adevarul.ro/economie/business-international/ungaria-si-a-repatriat-rezerva-aur-depozitat-aurul-romaniei-1_5aa0d823df52022f75542c00/index.html
[3]
http://www.flux24.ro/razboi-diplomatic-intre-polonia-si-israel-pe-lagare-poloneze-ale-mortii/
şi
http://www.flux24.ro/premierul-polonez-in-disputa-cu-un-jurnalist-evreu-apara-legea-care-se-opune-condamnarii-poloniei-pentru-crimele-comise-de-nazisti/
[4] Ibidem.
[5] Cuvinte au fost enunţate pentru
prima dată de poetul şi filosoful libanez Khalil Gibran (1883-1931) care
îndemna patrioţii libanezi să lupte împotriva Imperiului Otoman, dar atribuite
lui John Fitzgerald Kennedy -
http://www.lovendal.ro/wp52/kennedy-plagiatorul-nu-intreba-ce-poate-face-tara-pentru-tine-ci-intreaba-ce-poti-face-tu-pentru-ea/
http://www.art-emis.ro/editoriale/4729.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu