sâmbătă, 24 martie 2018

MIHALCA - Două clipe, mai mult decât una





Două clipe, mai mult decât una

~*~
Din coroana soarelui orbitor
suntem boabe aurii risipite la vale,
ne răsfirăm, ne împrăştiem, plutim,
ne rostogolim în palmele timpului
şi spaţiului necuprins...

Până unde poate ajunge gândul tău?
Nu-i ştiu puterea. Are frontiere?
Cuvintele emană forţa misterioasă
de a vorbi prin tăceri,
de a exista în absenţele lor,
continuă
să simtă vocabulele
dezmembrate din trecutul lor,
construind fraze, folosind cuvinte
pe care nu le mai posedă.

Melanj de sunete, pânze de păianjen,
senzaţia aruncării
într-o fântână secată, stalactitele durerii!
Cuvintele îmi par
ca apa prelinsă printre degete,
curată, racoroasă şi binefăcătoare,
dar când să-mi dau cu ea şi pe ochi,
pentru a-mi limpezi privirea,
deja n-o mai am, s-a evaporat...

Eşti ca un ulcior magic din care curg poveşti!
În lumea asta, poţi visa cum timpii tăi nu au timp,
cum alergi după clipe ce se ascund,
cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic,
cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă,
cum te poţi bucura de tine, uitându-te şi de jos şi de sus.

În castelul umbrelor există un ritm subteran,
zborul pescăruşului
semnează orizontul între două clipe.
În urma fiecărui pas
timpul muşcă cu forţă spaţiile,
lumina eliberează
căderea secundelor din trecerea cuvintelor.
Două clipe, mai mult decât una!

Sub palida lună, doar paşii tăcerilor noastre
ascund sevele primăverilor,
de la un capăt la altul al pământului.
Noi şi amintirile noastre
ce se-ntorc
ca rândunelele, în retina noastră!
Noi şi amintirile noastre,
seminţe-nflorite în primăveri,
cristale despărţite
ce vor reaprinde scânteile focului lor!

Să vâslim pe râul de argint,
căutând, în depărtare, pierdutele vele albe!

~*~
IRINA LUCIA MIHALCA











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu