Nicolae Bălțescu în căutarea ,,Primăverii”
Numai în simplitate şi smerenie se manifestă tăria
adevărată, noblețea autentică și grația. O lume ar fi cunoscut, ar cunoaște
fericirea, dacă... ar fi putut, ar putea atinge măreția simplității în gândire,
în cuvânt și faptă. În scenariul existent (al Lumii) acest lucru este dificil
de atins, dacă nu și imposibil. Ar fi cu putință numai dacă oamenii și-ar iubi
curat, din suflet semenii. Creatorul ne-a permis să peregrinăm prin Creații,
dar să nu producem suferință altora în schimbul satisfacerii dorințelor
personale. Cât de actuale sunt cuvintele Lui Iisus: ,,Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă!” (Nicolae Bălțescu)
Crezul literar al poetului
Nicolae Bălțescu, este edificator în ceea ce privește parcursul său scriitoricesc.
Trebuie să recunosc că, primirea volumului
,,Să mă ierți, Primăvară”
apărut la Chișinău-Pontos, 2017 a fost o adevărată bucurie, descoperind un
frate de dincolo de Prut ce mânuiește cu măestrie cuvântul.
Volumul este structurat în cinci
capitol: Din istoria lumii, O lume azi,
Psalmi, Să mă ierți, primăvară, Gânduri pentru Neamul Meu, Picături din roua
lirei.
Poetul Nicolae Bălțescu este un
căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe, simplitate și modestie. Totul
este iluzoriu, poetul visând la o lume neîntinată. Călătorește în timp,
dezamăgit de aroganță, ură, invidii. Am putea să-l definim ca un neînțeles? Da,
într-o lume în care valorile sunt răsturnate și firescul nu mai este firesc,
poate să fie considerat un însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului
tânjeste după schimbare, simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai
fericit… ,,Între acei pământeni care nu
acceptau Primăvara, nici Înviere. Probabil, calitățile conglomeratului meu nu
erau pentru momentul acestei lumi. În ea, în această lume rătăcită și văduvită
de Primăvară, realizările vor aștepta încă mult”.
Poetul Nicolae Bălțescu este prins în ,,labirintul
timpului”, dorindu-și veșnicia. Căutarea de sine este tot mai pregnantă. Plutind pe Necuprins nu învinovățește
timpul. Ca și pentru Kant sau Eminescu, timpul este intuiție… ,,în fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu
există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Nu e adevărat
că există un trecut, consecutivitatea e în cugetarea noastră, cauzele fenomenelor,
consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. (M. Eminescu)
Timpul este legat de sentimentul
propriei noastre existențe. Ne schimbăm noi înșine, și suntem martori la tot ce
ne înconjoară. Mergând pe această idee, Heraclit din Efes spunea că nu ne putem scufunda de două ori în
același râu, fiindcă între cele două momente râul s-a schimbat și nu mai este
identic cu cel din primul moment. Dar toate aceste schimbări își pun
amprenta pe sensibilitatea poetului. Îl doare neputința lumii, răutatea,
indiferența și nepăsarea. O poezie
profundă cu multe reflexii filozofice.
Între tăceri și zbateri, tematica
existențială ambundă paginile cu tristeți și neputințe pentru o lume în derivă.
Așa cum se știe, literatura română prin esența ei este de sorginte religioasă, poezia fiind considerată una dintre
formele concrete de comunicare a omului cu Dumnezeu dar și un reazăm pentru cei
care lecturează aceste versuri, venind în comuniune cu mesajul poetic. Prin
această transfigurare sufletească, prin poezia religioasă, poetul Nicolae
Bălțescu se ridică la rangul de lucrător
cu Dumnezeu la frumuseţea lumii. Ce poate fi mai minunat și mai frumos?
O poezie în care poetul este ca o
ardere de tot. Își dorește Iubire și Dreptate. Poezia de dragoste este și ea
prezentă. Viorica fiind muza care îi animă versul. Poezia avangardistă este
tenace. Mândria și demnitatea de basarabean sunt unice. ,,Trezește-ți spiritul străbun de demnitate/ Rufică-te la luptă pentru
sfânt Neamul tău,/ Că cel ce luptă pentru libertate,/ Acela luptă pentru
Dumnezeu!”
Putem vorbi de un iubitor de neam
și de loc. Speră ,,cu adevărat că
Frumusețea va salva Universul! Frumusețea va salva Lumea numai prin Iubire…”.
Credința fiind temelia unui nou încept. ,,Primăvară,
te rog să mă ierți…/ O lume străină, grăbită/ Nu te-a văzut înflorind…”
Poetul Nicolae Bălțescu un nume
care s-a remarcat prin scrierile sale. ,,La
hotarul Vremii și Nevremii surprinzător/ Se vor schimba în tihnă, splendid
anii./ O lume Nouă în toate patru zări binevoitor/ Va lumina, va copleși
Pământul cu iubire,/ Iar Cerul coborî-Va, nouă, darnic, epifanii…”
Lirica poetului Nicolae Bălțescu
merită o analiză mai atentă. Un univers tainic al eului copleșit de măreția
lumii.
Mariana Gurza
Timișoara
30 martie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu