duminică, 18 martie 2018

NISTOROIU - ARTUR GABRIEL SILVESTRI - SLUJIREA CUVÂNTULUI





ARTUR GABRIEL SILVESTRI-SLUJIREA CUVÂNTULUI

                                                 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/
   Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//
   Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/
   Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”
                                               (Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

   De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

   Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

   Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.
   Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

   Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

   Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

   Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe
.
   Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

   Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.
   Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.
   Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor. 
   Filosoful Culturii-Artur Gabriel Silvestri a reuşit să spargă carapacea încremenirii proletcultismului hibrid: socialisto-comunist, să înlăture din cale mormanele de pseudo talent, pseudo-valoare, lespezile de critici, momâile de linguşitori, gropile de slugarnici ai sistemului proletar, totalitar, făcându-şi cărare spre tărâmul divin al Tradiţiei milenare creştine, al spiritualităţii geto-dace multimilenare pentru a pune temelie noii sale Şcoli a Regândirii ortodoxe române, cu o nouă Cazanie-Limba literară creştină, unde libertatea Cuvântului-Gândirea însăşi se purifică în focul Rugului Aprins al Adevărului, al Frumosului, al dreptei Credinţe, al Libertăţii Duhului, al Harului sinergic, al Misticii serafice, dar mai presus de toate al Dorului de Iubire.

   Mireanul truditor-creator pe ogorul Limbii literare, Artur Gabriel Silvestri, suie precum dacul liber, Muntele întâlnirii cu Dumnezeu, piscul Filosofiei gândirii ortodoxe, astfel, încât, intelectualul drept măritor creştin trăieşte împlinirea de sacerdot cu o vocaţie mistică puternică ce se răsfrânge ca o misiune de teolog, cu o definire de mărturisitor ce pătrunde ca o înaltă luminare idealul iubirii şi urmării lui Hristos.
   Partizan al adevărului, camarad al eficacităţii scrisului ortodox spiritual, tors din caierul curat al gândului spontan, ori înveşmântat, Artur Gabriel Silvestri formează o nouă Generaţie creştină de gândire artistică, de scriere elevată, erudită, morală, mistică cu înrâuriri benefice educaţiei de astăzi a tineretului creştin.

   Vizionar al misiunii sale către finalul trecerii vieţii pământeşti, de la marea Tăcere spre Grăirea sublimă a Cuvântului-Vieţii cereşti, Artur Gabriel Silvestri propune un studiu vast transdisciplinar pentru caracterele ce se doresc a deveni conştiinţe spirituale, în sensul profund al trăirii frumosului literar, artistic, filosofic ori mistic.

   Conştient de vocaţia sa, Artur Gabriel Silvestri ne scoate din miracolul anonimatului pur, ori social, spre taina profundei înţelegeri, cea lăuntrică, unde axa devine metafizică, dând matricei eului spiritual tâlcul adâncului nostru ce irumpe spre o trăire firească, duhovnicească ori isihastă. Adică, ieşirea din metehnele înţelegerii abstracte ale supravieţuirii prin sine, la trăirea serafică a comuniunii prin Noi: Dumnezeu+Tu+Eu=Cu Noi este Dumnezeu!

   Orice gând bun, orice cuvânt frumos, orice faptă morală trebuie să fie un exerciţiu permanent, un antrenament spiritual pentru Urcuşul mistic al creştinului ortodox.
   Altfel, criza omului se adânceşte crizei celuilalt şi împreună cu paşi repezi şi cu ale celorlalţi semeni ce se adaugă din mers, devin consecinţele crizelor naţionale, ce alcătuiesc o Societate deschisă, o Societate de consum de felurimi de crize sociale: morale, familiale, spirituale, religioase, culturale, politice, diplomatice, economice etc.

   Toate aceste crize dincolo de cele provocate de B.N.R., F.M.I., ori B.M., mână în mână cu instituţii de stat, gen DNA, SRI ş.a., dincolo de angajamentele oculte ale politicienilor cu megafirmele-meduze ori concernele-caracatiţe, crizele îşi au mai întâi filonul în cele trei mari rupturi: Ruptura dintre om şi Dumnezeu, Ruptura dintre om şi om şi Ruptura dintre om şi Creaţia Atotcreatorului, mai precis dintre om şi natură.

   Astfel, se calcă în picioare Tradiţia, se ia în coarne Evanghelia Noului Testament, se loveşte cu copitele aşezarea divină a Familiei, se bagă buldozerele în Biserică, se dinamitează Şcoala, se trage cu tunurile în Armată, se drogează Sănătatea, se transferă spre alte bănci şi-n largi depuneri Economia, se prostitueză politic Justiţia, iar politica devine traseista de viziuni neo-liberale cu puls neo-comunist.

   În societatea actuală mult prea deschisă distrugerii este evidentă înteţirea crizelor, fiindcă toate abordările pulsează exterior: demagogie, incultură, tehnicism, corupţie, falsitate, impietate, superficialitate, subiectivitate, sinodalitate, comunitate.

   Aşadar, nu istoria se repetă, ci doar crizele, năravurile, ororile, erorile şi păcatele ei.

   Omul şi-a pierdut firea părăsind chipul său ceresc, devenind prea lumesc, cămătar.

   Dumnezeu, Care nu ne pierde de tot din privire, ne trimite călăuzitori, vizionari, duhovnici, misionari, spre a ne readuce în firea dintâi, în regândire, întru frumuseţea evanghelică a Cuvântului, spre profunzimea Înţelepciunii Duhului, spre sofianismul filocalic al Omului creştin, adânc trăitor şi înalt mărturisitor, jertfitor spre o nouă renaştere creştină sanguină a misticii ortodoxe dacoromâne.

   Acestor Aleşi ai lui Dumnezeu, ai lui Zamolxis, ai Fecioarei Maria şi ai lui Andrei, Neamul Străbunilor din ceruri le conferă meritul de a vorbi pătrunzător, de a scrie sublim poporului român, îndemnându-l să lupte pentru Învierea Neamului nostru dac.

   Se spune că din cele nouă ceruri cereşti, râvnite de lume, zece sunt dăruite dacilor.

   Existenţa creştinului pe pământ este Taina suferinţei sale metafizice şi a jertfei sale mistice spre împlinirea bucuriei sale cereşti. Suferinţa şi jertfa nu sunt sancţiuni, pedepse, ori constrângeri, ci împliniri: căutări, definiri, cercetări, renunţări, căderi, ridicări, coborâşuri, suişuri, atitudini, viziuni, mărturisiri, finalităţi, esenţe, frumuseţi, ca omul să se înalţe spiritual spre găsirea sensului ortodox al condiţiei sale creştine.

   Suferinţa creştină reclamă mângâierea ta, a celor din jur asemenea ţie, dar jertfa se asumă bucuriei multor aleşi. Aşadar, jertfa devine punctul final al bucuriei noastre sau frumuseţea ultimă a devenirii Omului ceresc.

   Noua menire literară creştină, a regândirii noastre după modelul Omului Mare- Artur Gabriel Silvestri, trebuie să fie o poezie a sufletului ortodox scrisă cu inima plină de Dor pentru caracterele şi conştiinţele însetate de Adevăr şi flămânde de Dragoste, întru purificarea celestă, întru iluminarea serafică. 

   Momentul apropierii omului ales de sfârşitul său este de fapt venirea lui într-o tinereţe a spiritului hărăzită de harul Duhului Sfânt, de energia necreată care reface în omul chemat Chipul lui Hristos întru asemănarea cu Dumnezeu.
   Această salvare matafizică, această refacere spirituală nu se poate face decât printr-o nouă cultură creştin-ortodoxă.
   După apusul Evului Mediu creştin, generaţiile care s-au adăugat moştenirii pământului au urmat cursului firesc al istoriei, dar nefiresc pe cel al Evangheliei.
   Astfel, că în mare parte conştiinţa omului creştin a îmbrăcat haina totalitaristă a epocii respective: renascentistă, umanistă, iluministă, liberalistă, marxistă, leninistă, stalinistă, populară, democrată, comunitară, ecumenică, new-agegistă etc.

   Mişcările avangardiste ale veacului al XX-lea, sterpe de harul divin şi-au croit o epocă a obedienţei proletare pe care au plantat crize spirituale, exoterisme, teosofii, autonomii, brutalităţi, îndrăzneli, revolte, vulgarităţi, umplând decenii de absurdităţi literare, producţii mari comandate de submediocrii politici, mediocrilor literari.
   După interzicerea Filocaliei, lucrarea părinţilor Arsenie Boca şi Dumitru Stăniloae, a „Gândirii” lui Nichifor Crainic şi a tuturor oamenilor culţi şi de cultură care au pus temelia unei spiritualităţi autentice creştine, epoca modernă a proletariatului, a proletcultiştilor a culminat cu cele mai mari rătăciri, cu cele mai multe decăderi.

   Revenindu-şi în sine, întru dreapta credinţă, Artur Gabriel Silvestri s-a redescoperit pe sine, a redescoperit pentru postmodernişti Ortodoxia dătătoare de har şi de sens, a întreţesut ideile frumoase, nobile, le-a dat directive morale, direcţionându-le spre atitudini de viaţă spirituală pe care să pună bazele noii culturi creştine în noua Şcoală a regândirii filocalice şi sofianice a Românului.

   Cuvântul, lăstar din Logosul dumnezeiesc trebuie să înmugurească, să înflorească şi să rodească în Cultura ortodoxă a Duhului din Grădina Maicii Domnului.

   Taina Cuvântului, ca expresie sublimă a grăirii se cuminecă în sacra mărturisire.
   „Cuvântul şi expresia, ca mărturisire, sunt pe de altă parte, mai calde şi mai umane decât tăcerea. Deşi uneori ia un aspect tragic şi paradoxal în viaţa morală, mărturisirea aduce cu sine bucuria purificării, a creaţiei şi împărtăşirii.” (Ernest Bernea, Treptele bucuriei. Ed. Vremea, Bucureşti-2008)  

   Artur Gabriel Silvestri a resădit Cuvântul, a plivit Cuvintele, a rezidit Cartea.
   Artur Gabriel Silvestri şi-a tridimensionat rolul spiritual în comuniune cu Cartea.
   Artur Gabriel Silvestri-mare iubitor de Carte: bibliofil şi donator, asemeni marelui meu prieten Dumitru Ionescu-Bucureşti.
   Artur Gabriel Silvestri-mare autor de Carte, precum: Mariana Gurza, George Stroia, Doru Ştefan Dăncuş, Ion Măldărăscu, George Roca, Ben Todică, George Anca, Florentin Smarandache, George Stanca, Radu Mihai Crişan, Cezarina Adamescu, ş.a.

   Artur Gabriel Silvestri-mare ctitor de Carte-Biblia Literară, prin varietatea tematică abordată şi elaborată, împlinindu-se ca un mare Odrăslitor de caractere literaro-filosofice, formându-şi toţi Ucenicii săi sub aura Mărturisirii de Credinţă Literară.

   Ciclul cosmic al lucrării Luminii Logosului-Hristos în Creaţia Sa-Cartea Vieţii:
   Cuvântul dumnezeiesc îl naşte pe Om în graiul Cuvintelor sale. Comuniunea Omului cu cerul şi cuvintele se întrupează în Cartea, care-l sfinţeşte pe Omul ce zideşte Biserica lui Hristos.

   Altfel, spus: Cuvântul îl naşte pe om. Omul naşte Cartea. Cartea naşte Credinţa literară. Credinţa literară naşte Biserica în care se slujieşte Cuvântul.
  În noua Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii demnităţii-fondatorul ei Artur Gabriel Silvestri ne-a lăsat ca Testament Mărturisirea De Credinţă Literară.

   Să ne adunăm în Cuvânt!
   Să ne adunăm în expresie!
   Să ne adunăm în mărturisire!
   Să nu ne alungăm niciodată în noi înşine!
   Să ne-alungăm în celălat!

      „Cine m-alungă-n celălalt?/ Din celălalt cine mă cheamă?/ Că urc din geamăt în aramă,/ că trec din lacrimă-n bazalt.// M-ascult şi bronzu-a prins să geamă,/ m-ating şi-n lespede tresalt./ Cine m-alungă-n celălalt?/ Din celălalt cine mă cheamă?// Fug în metal să-i par de-o seamă,/ în piatră plâng şi mai înalt,/ şi piatra parcă se distramă.../ Din celălalt cine mă cheamă?/ Cine m-alungă-n celălalt?” (RADU DEMETRESCU GYR-Rondelul Celuilalt-Anotimpul Umbrelor)

·        Laureaţii Vieţii lunii Martie

 2.03.1905, Radu Demetrescu Gyr, prof. univ. dr., min. secretar de stat, scriitor, poet genial, mb. Uniunii Scriitorilor, mărturisitor, deţinut politic-religios; 2.03.1924, Octavian Alexi, martir, ucis în temniţa Piteşti-1949; 3.03.1888, Iosif Trifa, preot, fondatorul Mişcării „Oastea Domnului”; 5.03.1904, Haig Acterian, scriitor, actor şi director al Teatrului Naţional; 6.03.1920, Ernest Maftei, actor, deţinut politic-religios; 9.03.1907, Mircea Eliade, prof. univ. dr. istoric al Religiilor, scriitor, filosof; 13.03.1900, Petre P. Panaitescu, prof. univ. dr. academician, istoric; 13. 03.1907, Mihai David Ghindăoani; 13.03.1913, Mircea Dumitriu; 16.03.1865, Constantin Nazarie, pr. prof. stavofror; 16.03. 1914, Victor Corbuţ, av. dr. în Drept, publicist, mărturisitor; 16.03.1921, Constantin Oprişan, poet-filosof, martir, deţinut politic-religios; 17.03.1917, Zorica Laţcu/ Maica Teodosia, poetă-mistică genială;  17.03.1924, Constantin Marin Nistoroiu, (tata), patriot-creştin, n. în comuna Bârsoiu-Vâlcea; 18.03.1895, Dan Barbilian/ Ion Barbu, prof. univ. dr. matematician, poet; 18.03.1944, Ghelasie Gheorghe, ieromonah-Mănăstirea Frăsinei-Vâlcea, scriitor şi trăitor isihast; 19.03.1953 Artur Gabriel Silvestri- Filosof al Culturii, Ctitor al Mișcării pentru Patrimoniul Cultural,  20.03.1914, Ovidiu Caledoniu, teolog; 24.03.1885, Dimitrie Cuclin, compozitor; 25.03.1894, Iustin Popovici, scriitor, teolog, Dr. în Filosofie, Sfânt; 25.03.1922, Marin Naidin, deţinut politic-religios, mare mistic creştin; 26.03.1913, Eugen Teodorescu, av. brăilean; 27.03. 1885, Constantin I. Gane, răzeş, licenţiat în Drept, scriitor istoric de succes.

* Lumina lui Dumnezeu, Ocrotirea Fecioarei Maria şi Mireasma Înţelepciunii Sfinţilor Dacoromâni să-ţi stea permanent în preajmă Maestre Artur!


COMENTARIU:


Eu datorita lui scriu astazi, Ben Todica







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu