Scrisoare către un frate român
Ca să-ţi răspund la întrebarea: Care-i diferenţa între acum şi “Pe vremea când umblam pe jos…” din
poemul unui autor necunoscut, aş putea spune că e mult de-atunci şi, totuşi
tema e atât de actuală!
În 1979, după şase luni de stat în lagăr în Italia, la Trieste şi Latina (oraşul
lui Mussolini), lângă Roma, m-aş fi întors acasă şi erau mulţi ca mine care am
descoperit că occidentul nu este cu adevărat libertate. Doresc să vă spun că
din 2000 de refugiaţi, cel puţin jumătate sunt nişte fiinţe extraordinare
pentru că au reuşit să treacă prin filiera filtrelor comuniste de frontieră. Nu
este uşor să decizi între viaţă şi moarte sau distrugerea fizică pe viaţă dacă
eşti prins, că din punct de vedere social eşti pe viaţă pătat, proscris. Iar
cealaltă jumătate au ajuns acolo căraţi de alţii, unii criminali, alţii agenţi
infiltraţi şi mulţi tolomaci care nici nu ştiu de ce şi cum au ajuns acolo.
Vestul este o maşină extraordinar de bine organizată care controlează şi
exploatează omul la maximum, transformându-l în vierme sau, mai nou, compar
toate oraşele mari cu "Găinării", ferme de găini care înghesuite nu
fac altceva decât să producă şi să consume 24 de ore. Zic 24, pentru că oamenii
dorm câte 4-5 ore pe noapte şi chiar atunci când dorm lucrează şi în vis la
bandă rulantă. Consoarta mea punea capace la cutii pe linia de asamblare, iar
noaptea, în pat, prin somn îşi mişca mâinile, săraca lucra continuu. În
fabrică, în România se transpira cu apă, în vest cu sânge, capitalistul ştie să
scoată tot din tine şi te plăteşte după lege.
Astăzi pot spune şi demonstra că în comunismul copilăriei şi tinereţilor
mele de până la 26 de ani când am trecut fraudulos graniţa din curiozitate şi
pentru aventură în vest, am fost mult mai liber şi am putut să am experienţa
creaţiei divine. De fapt, pentru asta suntem aici, pe pământ. După ce îmi plăteam
tributul de şase ore, că atât se lucra la exploatarea uraniului şi tot atât la şcoală
ca elev eram apoi liber să fiu EU, să-mi creez lumea şi universul meu. Să
cutreier toate văile şi munţii Banatului, să mă joc în natură cu jucării făcute
din natură, pentru că eram sărac şi nu
aveam bani pentru jucării, pe care le priveam doar prin fereastra librăriei.
Faptul de a nu avea poate fi criticat şi folosit ca justificare să nu-ţi placă
perioada comunismul, însă poate să fie un beneficiu mult mai mare în
construirea caracterului şi descoperirea stării tale creative. Or fi fost crime
şi violenţe la intrarea comunismului în ţară pentru că aşa se întâmplă la orice
schimbare de regim, însă ele se epuizase în 20 de ani, deci eu nu le-am prins.
La căderea comunismului în '89 s-au produs tot atâtea crime şi chiar mai multe.
Eu consider plecarea a 5 milioane de români să trăiască în diaspora tot crima
se numeşte. Ştiu că 1% din ei rămân ca şi mine conectaţi la ţară şi participă
la evoluţia ei, însă 99% o ignora şi încet, încet se integrează în locul unde s-au
aşezat, rămânând doar cu umbra dorului, ei şi urmaşii vor fi asimilaţi.
Am vizitat 18 ţări şi nu am văzut libertate aşa cum a existat şi există în ţările
comuniste, în ţările sărace, unde din cauză că nu există forma modernă de
exploatare şi deci nu eşti preocupat de existenţă aşa cum eşti forţat în sistemul
materialistic şi de consum, ai timp să te descoperi pe tine şi pe cel de lângă
tine. Dovada e că în India, unde sunt cei mai mulţi săraci din lume sunt
dezvoltate cele mai multe filozfii de viaţă. La fel şi în săraca China.
În America şi în tot vestul se crează un univers al ciripitului şi lătratului
continuu în interiorul acestor cetăţi de beton şi sticlă şi, mai nou se retrag
în lumea virtuală a internetului. Omul iubeşte mai mult şi devine un adict al
lumii artificiale. Nu mai vorbesc că această nouă filozofie a "Just on
time", de a trăi doar azi, şi în prezent îl face să distrugă totul în jur
fără ai mai păsa de lumea de mâine, plus distrugerea sistemului de educaţie făcut
intenţionat de cei de la putere ca să controleze mai uşor masele, de ai ţine pe
loc din drumul trezirii şi creşterii lor spirituale, ajută la iresposabilizarea
globală şi distrugerea mediului. Dacă nu începe războiul suntem oricum direcţionaţi
spre dispariţie din neglijenţă şi nepăsare. Mâncăm tot felul de tâmpenii,
devenim egoişti şi sterili şi iată-ne fără urmaşi.
Sub deviza "eşti liber şi faci ce vrei" se ascunde lanţul robiei pus
în gâtul individului; dacă ai bani cumperi ce vrei şi plăteşti toată viaţa.
Casa, maşina şi alte obiecte necesare funcţionării în sistemul consumerist care
îl orbeşte pe om şi nu mai are timp să realizeze cine e. Totul e atât de bine
organizat încât atunci când sistemul descoperă un surplus de bani la tine are
scule în tolbă să ţi-l ia printr-o amendă, să zicem, sau mărirea taxelor. Omul se trezeşte
şi începe să înveţe să fure prin calculator şi începe să aibă tot aşa cum aveau
cei care furau în comunism. Şi-aşa eşti toată ziua şi noaptea preocupat să faci
bani încât nu îţi cunoşti nici măcar vecinii! Eu, în România cunoşteam toată
localitatea plus satele din împrejurimi. În cazul în care mă
apuca noaptea, puteam să dorm la oricare dintre ei. Nu şi în occident!!! Aici şi copiii sau părinţii se plătesc
unii pe alţii pentru servicii ca să înveţe să consume, cumpere şi vinde de mici,
cam aşa cum îi învăţăm noi pe copiii noştri să bea pălinca de mici cu cana.
Toată lumea în vest mănâncă şi se îmbracă de la televizor. Dacă se întrerupe
curentul, jumate din ei mor că nu ştiu ce să mănânce. Sistemul ştie asta şi îi ţine
mereu terorizaţi prin doze zilnice de frică.
În România, după şase ore de şcoală, în loc să-mi fac temele date de
profesor, umblam pe dealuri până în noapte şi mă jucam cu alţi copii. Despre
noi, copiii, nu zic că ne jucam, pentru că în realitate, noi ne lumeam, noi
cunoşteam mediul şi el pe noi. Eram în clasă câte 25 de elevi. Cinci învăţau
bine, erau tocilari şi premianţii clasei, zece alternau între note de 6 şi 10,
cinci doar note de trecere, iar restul mergeau la director s-o ia la palmă cu şnurul
de la reşou ca să promoveze clasa şi, uite-aşa umblam cu mâinile pe pereţi toată
ziua ca să se desumfle. Şi în ziua de azi îl iubesc pe domnul director pentru că
ne-a deschis ochii, ne-a trezit.
Toţi ne-am realizat şi avem poziţii bune pe când premianţii au ajuns nişte
rataţi. Rataţi prin faptul că nu ştiu să înoate şi au renunţat să înoate prin
viaţa asta nouă şi mizerabilă, pentru care ei nu sunt pregătiţi să funcţioneze.
Eu vorbesc doar de clasa mea din Ciudanoviţa, alţii poate au avut altfel de
noroc.
Şi pentru că ajunsei la noroc. O doamnă redactor din România mi s-a plâns că
pleacă românii din ţară cu sutele, adică tineretul educat şi în felul ăsta ţara
se destramă. Lasă-i să plece, i-am răspuns pentru că ei sunt pregătiţi
pentru acea lume. Un şahist se
duce să joace cu un alt şahist; el nu poate rămâne acasă să se sinucidă, iar în
felul ăsta poate aduce bani acasă sau ne face un bun sau un rău nume, acolo le
este locul. Însă cine rămâne acasă? Omul simplu, bun şi curat care lucrează
pământul pe văi şi prin munţi, de care nu e interesată lumea din fermele de găini
care se freacă unii de alţii şi de gratii până le cad penele şi doar mănâncă şi
se ouă până cad leşinate, în timp ce, acela din deal trăieşte în eternitate cu
cei nou-născuţi ai săi doinind la fluier
cântecul domnului inspirit de natură şi atunci te întrebi: păi nu era mai bine
acasă? Prost să fii, noroc să ai!!! De unde vine proverbul ăsta care ne-a trecut
înspre nemurire de mii sau zeci de mii de ani dacă e să credem că pe Zamolxe
l-am adus din Egiptul împărătesei Nefertiti?! Poporul român are un AND special
şi o inteligenţă în subconştient rară. De asta nu ne batem cu nimeni, nu facem
războaie, pentru că războaiele sunt organizate şi performate de laşi, bandiţi,
trădători, nerăbdători, imaturi, minte scurtă, de oameni de nimic. Românii nu vor
dispărea niciodată; poate numele locului va fi schimbat, însă ei tot aici vor
fi. Să nu uităm că noi am trăit şi sub pământ câteva sute de ani, poate mii până
a trecut îngheţul şi s-a dezbrăcat Europa şi Asia de zăpadă. Sub pământ am avut
timp să ne albim la faţă. Am ieşit la lumină şi am dezvoltat cel mai mare ţinut
al Europei, plin de bunătate şi înţelepciune. Avem tendinţe de unire, întregire. Nu simţiţi asta în voi, românilor?
Ben Todică
A mai aparut in:
http://armoniiculturale.ro/2018/03/29/ben-todica-scrisoare-catre-un-frate-roman/
http://www.logossiagape.ro/2018/03/29/ben-todica-scrisoare-catre-un-frate-roman/
https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/
https://www.facebook.com/Revista-Cuv%C3%A2nt-%C8%99i-iubire-1884810864868030/
http://revistasingur.ro/altele/18417-2018-03-29-12-54-10.html?q=altele/18417-2018-03-29-12-54-10.html
http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=18232
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2018/03/30/ben-todica-scrisoare-catre-un-frate-roman/
COMENTARII:
Frumos ne
mai scrii, Ben, dar cine pricepe frământarea, grija, prin care omul a trecut,
ca un Don Quijote lupându-se cu morile de vânt, cu prostia şi domnia, că totul
în goana după aur poate fi deşărtăciune şi vânt şi foarte puțină poate fi
bucuria, fericirea, ce o împarți cu ceilalți, dar nici nu-ți dai seama ce-i
timpul, viața irosită, talanții îngropați, irosiți fără un rost, folos, social-uman
mai multă fiind suferința (şi mai vin să spună că nu-i particulară suferința ci
e a României, că-i un brend, dar la ce bun să ne mințim, totul fiind o
experență, experența de a ne cunoaşte pe noi înşine mai aparte în sinfonia
naturii omeneşti, un plus valoare atunci când ne străduim a fi, chiar drumul
tău către Australia anticipat de lagăr a fost un experiment, un bonus, fără de
care tu, Benoni Todică, nu erai tu, o largă şi generoasă respirație, cunoaştere,
de sine, acea fericire dată în folosul celorlalți). Tu ştii mai mult decât ştiu
eu, în tine crescând mai vânos stejarul, arborele cu seva eminesciană, în tine
totul e ca o cântare a cântărilor şi chiar asta e minunat, o grozăvie cu suflet
din sufletul neamului. Tu simți totul omenesc precum o sinfonie florală cu
puternic iz de România (asta e şi ceea ce ne leagă profund). PFR
Vai, frate Ben! Si noi, naivii de noi
din comunism, credeam ca Vestul e raiul pe pamant... MN
Ben,
iti multumesc ca esti OM intre OAMENI! MD
Aveţi multă
dreptate.
Din
nefericire, generaţia tânără de astăzi nu are termeni de comparaţie.
Noi am
trecut prin vremuri grele, dar cu frumuseţea lor firească. Am TRĂIT.
Cei de
astăzi supravieţuiesc vânturându-se printr-o realitate mai mult virtuală. Unii,
asemenea muştelor fără cap.
Nu-i vina
lor, ci a puternicilor din culise care se cred nişte dumnezei. Nişte canalii! IM
Minunata
scrisoare, de recitit si cugetat, multumim domnule Ben Todica : DPP
Benule,
RăspundețiȘtergereDumitale ai mare dreptate în ceea ce ne spui; da, era mare diferența între emigranții din
vremea dinainte de 89, și cei după 89. Cine are ochi de văzut și minte de judecat
va înțelege dece emigrantul fugit și-a luat pe viață dorul de locurile natale. Iar cei plecați
de bună voie și liberi, pot să vadă că nici în alte țări nu curge pe vale numai lapte și miere!