Calea Luminilor
!
Privesc la norii
tulburi, privesc la oameni tulburi, apoi la pomii din gradina mea.
Încerc filosofia
omului simplu din popor, căci cu cei din cultură și educația de azi nu te poți prea prinde a filosofa.
Totul e ceva de nedescris, pare o negură
ce se stratifică spre a atinge neapărat punctul de rupere a norilor.
Aceasta rupere are sa fie, vorba lui Nemoianu, apropierea de adevăr, iar eu o
numesc “Calea luminilor”.
Unii pomi din
gradina mea, sunt așa de bătrâni încât li se usucă crăngile, nu mai dau nici
fructe. Primul semn care mă face sa sesizez uscarea este ipotența și lipsa de
sevă din care să înmugurească noi frunze/idei
vorbind despre oameni!
Aceasta mă face să
mă gândesc la noi și tinere plante, care
trebuiesc în gradină/Țara, căci despre această gradină vorbesc, așadar mă
preocupă grija de creșterea acestor tinere mlădițe ce vor aduce în continuare
rod și înfrumusețarea gradinii dădătoare de viață! Căci este grădina noastră
cea dovedită cu actele Istoriei din veacuri imemorabile, ce alte dovezi se tot
caută dacă avem noi dreptul la pășunile mioritice!? Auzi-ne Doamne Dumnezeule
Sfinte din Ceruri!
Se apropie
ruperea, vânturile sunt și mai aprige, și înțelegem limpede ceea ce ne avertiza
Adrian Botez, despre acea agresiune
contra tinerilor mlădițe, contra acelor mlădițe
cu misiunea naturală și sfântă a asigura
continuitatea vieții grădinei Maicii Sfinte,
a îngrijirii rădăcinilor/tradțiilor Neamului, căci tinerii sunt pomii acestei
grădini romanești atât de necesară a fi îngrijită.
Calea luminilor se
întrezărește, iată, fulgerele ce spintecă norii tulburi/apogeul uscării
politice la popoare! Fulgerele din lume, lunecarea apelor și pământurilor, din
orbecăirea “de-a baba oarba” între țările Europei, uscarea financiara a băncilor
năpădite de corupții și înșelăciuni. Dumnezeu vede, și știe că, îndreptarea minților oamenilor lepădați de
acea iubire, de acea cale a păcii din suflete, trebuiesc refăcute! Dumnezeu este Gradinarul cel harnic și sârguincios
care va îngriji grădina Maici Domnului,
curățind-o de uscături…, înșelătorii și îmbogățiri din furturi, precum si de
profeții mincinoși cărora le sclipesc ochii la vederea averilor și luxului.
Să nu ne alipim
întunericului, ci să observăm luminile adevărului ce se apropie!”
Părinților, și
numai părinților le revine sarcina creșterii sănătoare a copiilor lor!”
Cu revoluțiile
s-au văzut impactele, întindeți-Vă mâinile frățește cu cei de aproape sau
de-departe, păstrați-Vă sângele și sufletele, iubiți-Vă familiile, vatra, casa
și masa, căci acestea merită marile sacrificii! Iar scaunele domniilor sunt în
mâna lui Dumnezeu, care îi ridică sau îi coboară după faptele lor! Păcatele
sunt ale tuturor, răsplata nu a lipsit însă niciodată, chiar dacă vine mai
încet ori mai cu răbdare, și să nu uităm căci aceasta, spun Sfintele Scripruri, poate ajunge
până-n a patra generație a unui făcător de multe rele poporului sau
aproapelui!” Și raiul și iadul sunt realități pământene, omul pământean și le
face, căutând după bine dăm răul altora!
”Conducătorul bun
este acela care-și iubește sincer pe cei ce-i cârmuiește,
iar pe vecinii săi cu ură nu-i vorbește, nici
înșeală și nici asuprește”.
(i.m.gepianu-
articol revăzut).)
Ioan
Miclău Gepianu
8/8/2019
SCARA MINȚII
(Versiune nouă)
~*~
Neștiută ar fi lumea,
De n-ar fi omul s-o știe,
Frumuseți, iubiri asemeni,
Negăsite-ar fi să fie!
Omu-i geniul naturii,
Rază-n infinit și mare,
Un Phoenix ce de-a pururi
Naște din sfințitul soare!
Secoli mari, cu minți și
genii
Se tot trec spre infinit,
O plimbare de imperii
Închise-ntr-un circuit!
Calea-i însă cu victorii,
Sau cu-nfrângeri presărată,
Omenirea-i când în glorii,
Când în lacrimi aruncată!
Noi, sperând pe muchea
gropii,
Visăm aripi îngerești,
Și-nălțându-ne ca plopii,
Dorim stelele cerești!
Fiul Sfânt acolo este,
Să privim cerul sublim
Iar dumnezeeasca zestre,
Prin inimi să o primim!
~*~
I.M.Gepianu
2/8/2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu