IRINA LUCIA MIHALCA - În noi timpul dispare + În mâinile tale + Ai văzut lumina întrezărindu-se...

În noi timpul dispare

~*~

Ca o stea călăuzitoare, Dumnezeu străluceşte în tine,

dornic, prin tine, să se nască în mine

revărsatul zorilor din noapte.

În această lumină evazivă, rugurile se-aprind

sub formă de pulbere de aşteptare,

prin acest cer ceresc

din binecuvântarea tăcută,

notele albastre te-ating

înainte de a-şi da ultima suflare,

parcă nicio clipă din viaţă nu ai trăit,

eventual pe-a altora.

-  Îţi simt atingerea, mă copleşeşti,

zidită eşti în inima şi-n carnea mea,

în noi timpul dispare, se naşte libertatea iubirii,

cu tine sunt şi-n moarte,

nu numai în pierdere,

pentru noi trecerea e un câştig etern,

o zbatere este ceea ce simt acum.

Dar ce e timpul?!- îmi spui.

- Simţi contopirea luminilor?

Unică, irepetabilă bucurie,

farmecul a două inimi scăldate în rouă,

într-o sublimă luptă de mulţumire

şi focul din două suflete

într-un cocon de abandon!

O sclipire de cuvânt ne cunoaştem

- suavă, limpede, adie peste tot trupul,

fascinant mister

născut din contopirea inimilor -,

fiecare şoaptă strecurată din suflet

reverberează-n noi.

Clipele s-au scris irevocabil,

nu ştiai cum e să te vezi în oglinda ta,

ţi-am reaşezat lumea, prin ea se naşte totul.

- Aş vrea să te-ating ca să pot fugi

( oare, mai pot să mă ascund?! ),

ştii atât de multe, şi totuşi, nu mă cunoşti,

închişi într-o carapace

a dorinţelor fără sens,

nu am cum să te uit, baţi mereu în inima mea.

- Ai închis ochii? Rătăcitor, te lupţi cu fiarele,

schimbi cursul apelor, ajungi

până dincolo de cercul de care nu se trece,

străpungi pânza polifonică,

culegi merele de aur, treci de păzitorul

porţilor lumii de dincolo,

din inimă-ţi curg râuri de apă vie,

la porţile cerului te vei regăsi.

Cu viteză, departe te-am luat de mână,

un dans al apelor noastre

în care ne-am născut vindecaţi...

fugim spre nicăieri,

niciunde nu putem fi

atât de aproape ca-n noi înşine.

- Simţi cum te-aşezi în inima mea

şi mă arunci, înainte, spre soare?

- Fii convinsă că te doresc

ca pe aerul pe care-l respir,

un tremur aparte, un ropot de simţuri,

cascadă de senzaţii, fluidul care

se plimbă agale prin tot corpul!

Cu tine trăiesc mereu o stare minunată,

acel dar

al fiecărei priviri în inima vieţii,

o nestemată împodobită cu strălucirea prezenţei!

23 iunie 2014

În mâinile tale

~*~

În noi respiră marea lumină,

eclipsând tot întunericul,

clocotitor tablou simfonic

a două inimi

reunite în armonie perfectă,

reflexii stranii perindă

unduiri învăluite-n secunde pointiliste,

sărutul cerului şi-a mării,

acea linie subţire, fierbinte

- pas de deux -

la graniţa dintre dragoste şi moarte.

Prin noi

- cutiile negre ale Universului -

clipele colorate rămân inscripţionate,

asemeni hieroglife lor.

În mâinile tale sunt o şoaptă dulce

şi-o strălucire moale,

zâmbind, cu lumina mea

adevărul se confruntă.

În mâinile tale, senzuală îmbrăţişare

trecând prin tandreţea nopţii,

gânduri ascunse se topesc în aer

în timp ce, călătorind clandestin,

toată fericirea rămâne

pe acest pământ, celor ce, încă, trăiesc...

5 decembrie 2013

Ai văzut lumina întrezărindu-se...

~*~

Ai văzut lumina întrezărindu-se în fiecare unduire

a cuvântului răscolit în tine

prin umbrele polarizate

ce ţi-au întunecat privirea.

Pe fereastra pustiului din suflet

îmi cânţi pierdut,

erai pe zidul palid al îndoielilor,

în mine ai regăsit acel prezent din tine.

- O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!

- noaptea din marea noapte a însingurării

şi a indiferenţei inimii -

Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,

acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,

doar culorile se schimbă,

azi îţi alegi albastru,

un verde marin îţi voi aduce mâine,

din care portocaliul se va împrăştia intens.

- Sărutul tău mi-ar fi

şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister!

Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi,

în valul mişcărilor,

în dansul sunetului, mă simţi.

Agăţată de tine cu ambele braţe,

cu ochii închişi,

avalanşă de stări,

frenetic extaz, contrast de culori

în tensiunea

dintre lumină şi clar-obscur.

Comunicăm prin inimi, fără cuvinte,

o cale a îngerilor

de a spune: “te iubesc!”.

O undă de lumină pe cursul apei

ne conduce

spre cucerirea paradisului.

Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli,

să nu poţi deschide ochii întredeschişi,

crezând, cumva, că vei putea să vezi?

Te descoperi şi vezi

tot mai mult din taina lumii,

am fost cu tine din prima clipă

în care-am venit aici.

- În glasul tău vuieşte marea

şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume!

Care sunt lumile

în care vrem să respirăm?

Suntem un strop din iubirea infinită

răsfrântă peste lumi,

cu tine nu există

nici început, nici sfârşit.

Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus,

deschizi lumina, întorci universul,

o literă tare, chirilică,

se strecoară-n peisajul vieţii.

Unde mai găseşti fereastra

când totul e deschis?

Parcă visele întregii vieţi ţi-au răscolit existenţa...

~*~

15 februarie 2014

IRINA LUCIA MIHALCA