Teşu Solomovici - „O
istorie altfel a evreilor din România”
Grid Modorcea, Dr. în
arte
04 Decembrie 2019
Cei care au
fost zilele trecute la Templul Coral - lăcaș de cult al evreilor din România
fondat în 1866 - au participat la un medalion dedicat ziaristului,
cercetătorului și scriitorului Teșu Solomovici. Cărțile d-lui Teșu pledează
pentru un românism al evreilor. Cine citește cartea lui „O istorie altfel a
evreilor din România” află că fiecare pas al istoriei noastre s-ar fi făcut
cu aport evreiesc, ba mai mult, la baza
ei, a României, s-ar afla un trib evreiesc, multimilenar, datat in illo
tempore. Aflăm că Decebal și-ar fi trimis la Roma doi mesageri evrei ca să
discute cu împăratul condițiile păcii, afirmaţie care doresc să schimbe datele
românismului. Dacia, numită „națiune” de Vasile Pârvan, pentru a-i marca
statutul de stat puternic și unitar, nu a mai fost romanizată de romani, ci
ocupată de evrei, care ar fi evreizat-o! De ce nu s-a numit atunci Iudacia, un
fel de Dacie a Iudeii?
Speculațiile
pe această linie o pot lua razna în continuare. Așa cum razna a luat-o și Neagu
Djuvara când i-a pus la temelia poporului român pe cumani! Ba cunosc un
cercetător care de ani buni se străduiește să-mi demonstreze că la baza
limbilor europene stă limba dacică, iar evreii sunt geți, ba chiar
vlahi/valahi. Și la New York cunosc un doctor român care face din dacism moșia
lui, iar acum e convins că și ungurii au fost la origine daci! Tot felul de
aberații. Sigur, românii vor supraviețui, dar vor fi altceva, un fel de amestec
romglezizat, „multiculturalizat”.
Oricum, mult
mai logic și convingător este Teșu Solomovici cu a sa „istorie altfel”. Chiar
că e „altfel”. Trăim o modă nouă, un fenomen, pe care l-aș numi Altermania.
Toate și totul trebuie se deruleză altfel. Vom fi un popor altfel. Alterat. În
loc ca elevii să învețe istoria normală, consacrată, așa cu au predicat-o
Eminescu, Pârvan sau Iorga, le oferim „o istorie altfel”, seducătoare ca
speculație, dar fără adevăr, fără probe istorice. Argumentul suprem pentru o
istorie corectă a evreilor este o faimoasă scrisoare a lui Albert Einstein,
vândută cu aproape 3 milioane de dolari, care lămurește pentru totdeauna cea
mai disputată problemă a istoriei: „Pentru mine, religia evreiască este,
asemenea altor religii, încarnarea superstițiilor religioase. Poporul evreu,
căruia îi aparțin cu drag și în a cărui mentalitate sunt profund ancorat nu îmi
inspiră un alt respect față de toți ceilalți oameni. Din experiența mea, ei nu
sunt mai buni decât alte grupuri de oameni, chiar dacă sunt protejați de cele
mai rele excese de o lipsă de putere. Nu
simt nimic în ceea ce îi priveşte care ar putea justifica termenul de « popor
ales »”.
Este o
opinie de bun simț venită de la unul dintre cei mai mari savanţi ai lumii,
opinie care ar trebui să stea scrisă și pe un perete al Templului Coral. Cred
că simpla conștientizare a acestui adevăr ar aduce istoria evreilor, implicit a
lumii, pe un făgaș normal, firesc și real. Pe linie speculativă, sunt de accord
cu dl. Teșu, așa cum am spus și în cuvântul meu, dar atunci de ce evreii nu-l
acceptă pe Iisus, de ce nu s-au încreștinat, așa cum a făcut Shylock (desigur,
în urma logicii lui Shakespeare)? Cum e posibil să existe un asemenea miracol,
Templul Coral, de o mare frumusețe arhitecturală și decorativă, cu o carte de
vizită impresionantă, un simbol al spiritualității umane, fără Iisus în el, cel
mai prețios fiu al iudeilor?
Moderatorul
evenimentului, dl. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților
Evreiești din România, a declarat de câteva ori că evreii se bucură azi în
România (când nu s-au bucurat?) de toate drepturile. Dar românii din Israel se
bucură de toate drepturile, l-am întrebat? Dl. Teșu a scris o altfel de istorie
a evreilor din România, de ce nu scrie și o Istorie a românilor din Israel?
I-am aruncat această mănușă. Nu scrie fiindcă soarta românilor din Israel este
așa cum o prezint în romanul „Mesalina” și în volumul „Compendiu de cultură
evreiască”, un eseu în continuarea pionieratului lui Eminescu de cronicar al
teatrului idiș, cărți pe care i le-am oferit d-lui Vainer să le citească și să
le pună în biblioteca Templului. Aici evreii sunt împărați, acolo, în Israel,
românii sunt robi la stăpâni. Dacă sunt împărați aici, de ce nu s-au românizat,
cum au făcut alte nații, de ce nu s-au încreștinat, de ce se cred în continuare
„popor ales” și au rămas tot evrei?!
În general,
străinii se bucură în România de mari drepturi, dar reciproca nu este valabilă.
Dimpotrivă, sunt țări care îi confundă pe români cu țiganii și îi persecută.
Dovadă ce a spus Teșu despre eternul secretar de stat, ministrul minorităților,
dl. Victor Opanschi: „Va fi o grea pierdere dacă Iohannis et co. îl vor
schimba” şi care, după ce a citit un cogea dosar pro domo, a extras că statul
român alocă 250 de milioane de euro pentru minoritați (17 culte și peste 800 de
asociații), bani care se dau după necesități, inclusiv pentru publicarea unor
cărți ale d-lui Teșu, cum ar fi colecția de texte despre Wilhelm Filderman sau
broșura despre sinagogi, așa cum d-l Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei
Române, prezent și el la eveniment, a finanțat cartea, cartonată și broșată, „O
istorie altfel a evreilor din România”, dar mi-e greu să cred că un președinte
al Academiei, istoric de profesie, ar fi de acord cu istoria evreizată a
românilor.
Prezentatorii
s-au omorât în osanale. Acesta este defectul unui eveniment aranjat. Un
asemenea pozitivism exagerat nu e normal, face un deserviciu ideii, e nevoie de
un echilibru, care înseamnă puntea reală
dintre români și evrei. Îl cunosc pe dl Teșu de peste 25 de ani, de când suntem
la Târgul de carte Gaudeamus pe aceeași tarabă cu cărți, simbol al frăției
româno-israeliene. Dar el face succes cu cărticica despre Bulă, iar eu fac
insucces cu cartea „Shakespeare și Eminescu”.
Singura voce
normală din toată manifestarea corală a fost a lui Nicolae Breban, care și-a
exprimat frumosul românism cu demnitate și modestie. El a vorbit despre
descendența civilizației din Abraham și Moise și despre dragostea creștină, dar
mai ales mi-a plăcut când l-a evocat pe Bătrânul, simbol al românismului, al
părinților, al Predaniei. Au fost și alți vorbitori, dar evenimentul s-a
încheiat foarte pe românește, cu melodia „Zaraza” (text compus de Ion Pribeagu,
evreu, emulul lui Caragiale), cântată de comicul Alexandru Lulescu.
Ce bine se
simt evreii, chiar și în Templul Coral, când sunt blagosloviți de români, care
se simt ca niște străini printre ei. Dimpotrivă, eu nu mă simt așa, mă simt ca
și cum aș fi (chiar sunt!) pionier al istoriei românilor din Israel, după cum
probez și în filmul „Pașii credinței în Țara Sfântă” (3 episoade x 30 min.
fiecare).
De altfel,
dacă tot suntem urmași ai culturii iudeo-creștine, de ce n-am fi și puțin
evrei? Şi dacă noi, românii, ne considerăm puțin evrei, ar fi timpul ca și
evreii să se considere puțin români. Oricum, urmașii de azi ai împerecherilor
mesalice dintre evreii din Israel și româncuțele din România sau dintre
românaşii mioritici şi evreicuţele din Tel Aviv
pledează pentru această idee a românizării evreilor. E bine, e rău?
Numai Dumnezeu știe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu