Iosif Vissarionovici
Djugaşvili-Stalin - „mielul” social-democraţiei (1)
Gabrile Ungureanu, doctor în ştiinţe
psihologice
04 Martie 2020
Analiză comportamentală realizată pe
o crestomaţie de texte
„Moartea unui om este o tragedie, dar moartea
a milioane de oameni reprezintă statistică” (I.V.D.-Stalin)
Evaluare
psihologică din punct de vedere cognitiv-comportamental a copilului Iosif
Vissarionovici Djugaşvili - (Soso)-Stalin.
Scopul
studiului: realizarea unei studiu de caz pentru vârsta de debut.
Justificarea
metodologiei utilizate: Robert Atkinson defineşte povestea vieţii ca fiind o
naraţiune cât mai complexă a întregii experienţe de viaţă a unei persoane cu
sublinierea celor mai importante aspecte. Funcţia psihologică a acestei tehnici
este de a revela sinele subiectului cercetat, înţelegerea experienţelor şi
semnificaţia acestora ajutându-ne să le ordonăm logic şi să percepem viaţa
subiectiv şi obiectiv în acelaşi timp (Atkinson, 2006). Când diferite elemente
ale unei vieţi sunt puse împreună sub forma unui întreg obţinem un document
plin de semnificaţii. Procesul de dezvoltare psihologică se focalizează în
jurul unei dialectici de tip conflict-rezoluţie, schimbare-dezvoltare. Povestea
poate reprezenta un text valoros pentru a învăţa din experienţa altor persoane.
Pe măsură ce povestitorul se confruntă în mod repetat cu conflicte din trecut,
prin relatarea acestora, anumite experienţe şi sentimente pot deveni mai clare
ajuntându-l pe cercetător să înţeleagă mai bine subiectul poveştii de viaţă şi
cine este acela cu adevărat. De asemenea, povestea vieţii poate fi un mijloc
valoros de înţelegere a sinelui celui despre care se face descrierea. În
termenii povestirii sinele individual este definit ca o povestire în
desfăşurare ocazie cu care cercetarea poate releva rolul sinelui în calitatea
sa de creator de semnificaţii (idem). Conform autorilor Petru Andrei şi
Alexandrescu Florin comportamentul este forma de manifestare exterioară şi
observabilă personalităţii: fapte, acte, reacţii (motorii, verbale, afective),
ca expresie a unei incitări indigene, exogene şi care se constituie într-un
ansamblu organizat sistematic şi unitar de acţiuni în prezenţa unui scop.
În cele ce urmează, vom încerca o
relistare a celor mai semnificative comportamente din viaţa tânărului Stalin
conform autorilor amintiţi.
Metodologia
cercetării. Principala metodă calitativă utilizată în această analiză este
cercetarea câmpului de cunoaştere psihologică la vârstele copilăriei
subiectului IVD-Stalin. Sunt accesate informaţii prezentate de biografi,
scriitori, persoane apropiate anturajului său. De asemenea s-au căutat şi
evidenţiat informaţii medicale, declaraţii, fotografii şi filme etc.
Istoria de dezvoltare a copilului
,,Soso” Djugajvili-Stalin[1]
În opinia
mea cea mai corectă şi adevărată analiză bigrafică a lui Stalin a fost realizată
de celebrul scriitor, cercetător şi biograf Simon Sebag Montefiore în lucrarea
,,Tânărul Stalin”. Aşa aflăm că la data de 17 mai 1872 în oraşul Gori din
Georgia (Caucaz) un cuplu neînsemnat de provinciali îşi sărbătoreau nunta:
Visarion (Beso) Djugaşvili (22 de ani) de profesie cizmar, se căsătorea cu
Ekaterina (Keke) Gheladze (17 ani) casnică iar mai apoi spălătoreasă, fica unui
ţăran aservit în serviciul unui nobil local din regiunea Caucazului. Conform
tradiţiilor ancestrale şi chemării naturii, cei doi îşi doreau să aducă pe lume
copii şi astfel după 9 luni de la încheierea căsătoriei, în 14 februarie 1875
vine pe lume primul născut al familiei numit Miheil. Bucuria lor s-a
transformat foarte repede în doliu deoarece peste două luni copilul a pierit.
Mama rămâne din nou gravidă cu cel al doilea copil, dar nenorocirea a lovit din
nou: Ghiorghi născut pe 24 decembrie 1876 moare la rândul său de pojar.
Tatăl
întristat şi tulburat se apucă de băutură şi învinuieşte icoana la care familia
se rugase, iar bunica Melania, mama Katerinei, merge la o vrăjitoare pentru a
afla cele mai bune ritualuri alternative care ar putea să susţină norocul ficei
sale. În disperare la casa familiei este adusă icoana Sfântului Gheorghe şi mai
apoi cei doi soţi urcă la biserica unei fortăreţe medievale locale unde se
roagă la Sf. Gheorghe pentru venirea unui copil care să supravieţuiască. Şi
minunea mult aşteptată se petrece: la data de 6 decembrie 1878 se naşte odorul
lor cel drag, adică cel care avea să avea mai târziu să îngrozească o lume
întreagă. A fost botezat Iosif (Ioseb în georgiană) şi mai târziu a fost apelat
cu diminutivul Soso (Montefiore, 2015). Viaţa georgienilor din păturile sociale
inferioare ale acelor vremuri era în general foarte aspră, munca susţinută nereuşind
să le aducă pe masă nici măcar pâinea necesară traiului şi nicidecum
prosperitatea mult visată.
Marea
majoritate a ţăranilor trăind aserviţi nobilimii (în stare de iobăgie),
încercau să supravieţuiască fugind din mediul rural catre oraşe unde credeau că
pot avea şanse la o viaţă mai omenească. Abia în 1864 Caucazul este este
cucerit de ţarul ruşilor Alexandru al II-lea şi în regiune se petrece o reformă
politico-administrativă în urma căreia ţăranii sunt eliberaţi de pe moşii şi
ulterior li se împarte pământul disponibil (sursa: wikipedia). Părinţii mirelui
şi miresei fuseseră ţărani săraci ataşaţi de nevoie nobilimii locale, eliberaţi
din iobăgie în 1870 dar tânărul Beso Djugaşvili devine mic întreprinzător
angajând personal şi deschizându-şi propria afacere (cizmărie). Datorită
problemelor financiare care nu au întârziat să apară visul acestui meşteşugar
se spulberă, închide atelierul şi fiind obligat ajunge să lucreze într-o
fabrică de încălţăminte (Montefiore, 2015).
Având o
predispoziţie depresivă, în timp, Beso Djugaşvili devine beţiv, scandalagiu şi
provoacă suferinţă întregii sale familii datorită comportamentelor anormale
generate de consumul de alcool. Prin anul 1883 datorită irascibilităţii şi
beţiilor repetate va fi poreclit ,,Beso-nebunul” şi de atunci aşa va fi
cunoscut în comunitate cât va trăi. În aceste condiţii soţia lui a preluat
sarcina de organizator şi decident al familiei, dar pentru că nu avea
posibilităţi financiare sau materiale a trebuit să accepte susţinerea morală şi
economică din partea apropiaţilor: negustorul Iakob Egnataşvili-Koba, preotul
Cearkviani şi şeful poliţiei locale Damian Davricevi. Aceştia au fost bănuiţi
de ,,folclorul” local, că ar fi avut frecvente legături intime cu Ekaterina
Djugaşvili în perioadele când soţul ei Beso era afectat de alcoolismul cronic
şi pe cale de consecinţă unul dintre ei ar fi putut avea paternitatea naturală
faţă de Iosef V. Djugaşvili-Stalin dar în acest sens nu există nici o dovadă şi
nici o logică întrucât căsătoria celor doi a fost fericită şi din dragoste la
început; de asemenea copilul apare pe lume după pierderea primilor doi copii
perioadă în care Beso Djugaşvili avea un comportament normal şi orientat
proactiv către familie (idem).
Cu alte
cuvinte în acea societate tradiţională şi restrictivă la acel timp al
conceperii lui Stalin nu existau motive care să determine tânăra soţie să îşi
înşele soţul cu toate că la bătrâneţe aceasta îi mărturisea Ninei Beria (pe
care în mod „principial” o incita la adulter) că în tinereţe dacă întâlnea un
bărbat interesat ,,nu pierdea ocazia”. Mai târziu, printre cei la care
Ekaterina Djugaşvili lucra ca menajeră era şi un evreu din Gori pe nume David
Papismedov (Papitaşvili). Acesta i-a dat lui Soso[2], bani și cărți de citit și
l-a încurajat să studieze. Mai târziu, Papismedov a venit la Kremlin să îl
viziteze. Cu toate că Stalin a nutrit întotdeauna sentimente antisemite și-a
primit binefăcătorul din copilărie „stând de vorbă cu el în public, plin de
bucurie”(sursa wikipedia). Nici în acest caz nu se poate face o corelaţie cu
privire la o posibilă legătură de filiaţie naturală întrucât evreii apreciau şi
susţineau învăţătura în comunitate, mai întotdeauna şi oriunde puteau în sistem
mentoral şi filantropic deoarece cei doritori de a se educa la acea vreme erau
o raritate, iar tânărul Soso la acea vreme era autentic în dorinţa sa de
dezvoltare personală.
Istoricul medical
„Soso”
(ulterior Stalin) s-a născut cu o afecţiune genetică numită sinodactilie care
s-a manifestat prin faptul că avea degetele picioarelor unite printr-o
membrană; mai târziu a fost afectat de vărsat de vânt care îi lasă urme pe faţă
şi drept urmare prietenii îl poreclesc „Ciupitul” (Ciopur în limba georgiană).
În primele dosare întocmite de poliţie va fi cunoscut cu această poreclă:
„Ciupitul”. În copilărie în jurul vârstei de 6 ani după începerea şcolii Soso
este lovit de o căruţă şi este adus acasă fără cunoştiinţă cu braţul stâng grav
rănit şi aşa avea să rămână, cu probleme la mână întreaga sa viaţă. Dar încă de
la acea vreme Soso face dovada unei durităţi ieşite din comun prin faptul că nu
era afectat psihologic de aceste întâmplări. El îşi linişteşte mama care se
temea că nu va mai putea oficia ritualurile bisericeşti cu acel braţ spunând:
„înainte să devin preot mă voi vindeca şi am să ţin întreaga biserică cu el”.
Profetice cuvinte, dar ele sau adeverit în sens negativ. După relatările mamei
sale mai târziu la 6 ianuarie 1890 are încă un accident grav. Este lovit tot de
o căruţă (un faeton) care îi afectează picioarele de această dată şi este
spitalizat la Tiflis (Tbilisi) pentru luni de zile unde face şi tratament
pentru recuperare.
Istoricul şcolar
Este greu să
vorbim de educaţie în sens formal la începutul vieţii lui Iosif V.
Djugaşvili-Stalin (Soso) în condiţiile în care tatăl său aflat în raptus
alcolomanic devenea violent cu el dar şi cu mama sa. Această atitudine a
tatălui său izvora din dorinţa bazată pe propria sa experienţă concretă şi
sigură de a duce copilul să înveţe meseria de cizmar (pozitivarea experienţei
personale). Soso este înscris totuşi, cu ajutorul mamei sale şi al vecinilor
influenţi la şcoală în sepembrie 1890 şi atunci când se putea copilul Soso
participa pe ascuns la pregătirea extraşcolară cu fiul familiei Davricev (şeful
poliţiei locale). Mai târziu a studiat limba rusă cu copiii preotului
Cerkviani. Ulterior pentru a fi admis la şcoala bisericească din Gori a dat
examen la citire, rugăciune, aritmetică şi limba rusă. Încă din copilărie avea
un ţel special de atins în relaţiile cu ceilalţi şi anume dreptatea. Dar
trebuie să precizăm că era vorba doar despre dreptatea lui, ceea ce înţelegea
doar el că ar fi dreptatea. De pildă atunci când era elev de serviciu pe clasă
Soso nota conştiincios în condică pe toţi copiii care întârziau sau încercau să
copieze la lucrările scrise. În clasă a fost denumit „Jandarmul”. Încă de pe
atunci, în postura de elev Soso era foarte „corect” chiar şi profesorii se
temându-se de el că va face scandal dacă vor fi prinşi cumva nepregătiţi la
oră. Acest tip de manifestare este denumit în clinică paranoia de luptă în care
cel afectat vrea ca dreptatea să fie în totalitate de partea sa.
Dacă nu i-se
dă satisfacţie în totalitate tulburatul devine persecutor vânând neobosit
greşelile celorlalţi din proximitate şi bucurându-se dacă aceştia sunt
indentificaţi şi pedepsiţi. La şcoală Stalin se împrieteneşte cu trei fii de
preot, fraţii Lado şi Avni Kheţoveli precum şi cu Miheil Davitaşvili el crezând
la acea vreme în vocaţia preoţilor de a-i ajuta pe cei săraci. Pe la vârsta de
13 ani convingerile lui religioase dispar brusc din constelaţiile sale de
gândire odată cu lectura cărţii „Originea speciilor” pe care o lecturează o
noapte întreagă, fără oprire fiind absorbit de ideile marelui Darwin. În scurt
timp avea să-şi uluiască prietenii cu o logică personală falsă şi perfidă:
„Dumnezeu nu doar că este nedrept, de fapt nu există, ne-au păcălit. Dacă
Dumnezeu ar fi existat ar fi făcut lumea mai dreaptă” (Montefiore, 2015, p.63).
La întrebările unui prieten - Grişa Glurjidze - despre certitudinea
inexistenţei divine Soso îi oferă cartea spre a se convinge singur.
Acuitatea
sensibilităţii se face simţită în perioada adolescenţei şi devine sensibil şi
poetic „faţă de munţi şi cerul albastru” dar total insensibil faţă de oameni
sau suferinţa lor. Este deprins de mama sa încă din copilărie să aibă
sensibilitate şi apreciere pentru flori. Fiul şefului de poliţie şi-l aminteşte
ca pe „o copie a mamei lui”. Era foarte calm şi precaut, dar „când se lăsa
cuprins de mânie, devenea brutal înjura, şi împingea lucrurile până la extrem”.
Stalin admira foarte mult versurile operei Patria lui Hensur creaţia
aristocratului naţionalist Rafael Eristavi. În al patrulea an de studiu la cor
face propunerea colegilor să se fotografieze în grup şi în acest sens se
prezintă cu un buchet de flori cerându-le să le plaseze la butonieră. Un al
mare biograf rusul Oleg Hlveniuk arată că Stalin a devenit absolventul
seminarului în mai 1984 când i s-a eliberat şi o diplomă de absolvire.
Performanţele lui Stalin prezentate de acest cercetător prezintă un elev foarte
centrat pe studiul materiilor obligatorii şi astfel cunoaştem că în ciuda
tuturor conflictelor cu profesorii avea la purtare calificativul „excelent”. De
asemenea cu aceeaşi apreciere maximă este gratulat şi la istorie sacră,
catehism ortodox, exegeză liturgică şi tipic bisericesc, slavonă rusă şi
slavonă bisericească, limba georgiană, geografie, caligrafie, cântare
liturgică. La limba greacă şi la aritmetică a reuşit să demonstreze doar cu
aprecierea de „foarte bine” (Hlevniuk, 2017). În această perioadă este foarte
creativ, scrie poezii. Mai târziu când devine adult va traduce în rusă opera
poetului naţional gruzin Şota Rustaveli „Viteazul în piele de tigru” (idem).
Istoricul traumelor psihologice
Din punct de
vedere psihologic zvonurile din mediul apropiat privind paternitatea îl făceau
să nu fie niciodată sigur cu privire la filiaţia sa biologică. Mai târziu peste
ani, în felul său versatil şi alunecos, lăsa uneori impresia celor apropiaţi că
tatăl lui ar fi negustorul Iakob Egnataşvili, alteori spunea clar că preotul
Cerkviani a fost tatăl său natural. Acest aspect corelaţionează înşelător cu
faptul că familia l-a îndreptat pe micul Soso către o şcolarizare bisericească
şi deci ar fi beneficiat de influenţa preotului. Ulterior în mediul politic îşi
deplângea tatăl făcând trimitere la „Beso nebunul”. Îl caracteriza pe acesta ca
fiind un muncitor cinstit şi bun meseriaş care „fusese ruinat de capitaliştii
nemiloşi”. Mai târziu se va făli cu descendenţa legată de Beso (tatăl oficial)
afirmând că în copilărie, acesta îi povestea întâmplări incitante despre
haiducii Georgiei care luptau împotriva bogătaşilor şi dăruiau săracilor prada.
Târziu, la maturitate, faţă de Hrusciov va afirma că el este atât de rezistent
la băutură deoarece tatăl său l-a deprins încă din leagăn cu băutura, dându-i
să lingă vin de pe buricele degetelor.
O posibilă
cheie de declanşare incipientă a tulburării paranoiace şi rigidităţii volitive
este că micul Soso/Stalin oscilând între bătăile frecvente primite de la tatăl
său şi duritatea mamei sale ocupată permanent cu supravieţuirea familiei, îşi
dezvoltă o încredere în sine oarbă cum că ceea ce face el este întotdeauna
corect, căci pentru a compensa dezacordul cu tatăl său care îl hărţuia să
devină meseriaş cizmar, şi mama sa de care se ataşează, făcând din ea o ancoră
de sprijin psihologic, cu toate că şi aceasta îl bătea uneori, el va ajunge să
creadă că are întotdeauna dreptate. Iniţial manifesta o nesiguranţă faţă de cei
din jur şi avea impresia că este inferior faţă de ceilalţi dar ulterior intră
în alertă şi face eforturi personale uriaşe să fie mai bun decât toţi ceilalţi
pentru a compensa şi a obţine controlul asupra celor din jur (idem). Siteul
wikipedia arată că: „deși corespondența Keke-Stalin a fost neîntreruptă, se
pare că dictatorul sovietic nu și-a vizitat mama până în 1935, pe când aceasta
era grav bolnavă. N. Kipșidze, unul dintre doctorii care au îngrijit-o pe Keke,
își amintește că Stalin și-a întrebat mama: „De ce m-ai bătut așa de tare?” „De
asta ai ajuns așa de bine.”, i s-a răspuns. În replică, Keke și-a întrebat
fiul: „Iosif, ce ești tu de fapt acum?” „Îl mai ții minte pe țar? Ei bine, eu
sunt asemeni țarului.”, a răspuns Stalin. „Mai bine te făceai preot” și-a
exprimat mama lui regretul. A murit în ziua de 13 mai a anului 1937”[3]. Se
pare că natura opoziţionistă şi rebelă la adresa autorităţilor imperiale
ruseşti a lui Stalin a fost provocată definitiv în ziua de 13 februarie 1892 în
care profesorii de la Şcoala Bisericească au cerut elevilor să asiste la
execuţia a trei bandiţi osetini. Acea demonstraţie publică a puterii şi
justiţiei imperiale a trezit în adolescentul Stalin o vie repulsie şi
ostilitate la adresa autorităţii în general.
Istoricul infracţional. Severitatea
şi frecvenţa comportamentelor dezadaptative.
După cum
arată biograful Sebag Montefiore, în lucrarea Tânărul Stalin la Gori în acele
vremuri existau trei tradiţii care iniţiau băieţii în violenţă: bătaia
generală, turneele de lupte şi înfruntarea benzilor de cartier. Bărbaţii îşi
luau copiii la „spectacol” şi beau vin până noaptea când începea krivi (tr.lb.
gerorgiană-bătaia liberă cu pumnii). În acest mediu social în care prevala
atitudinea tradiţională mândră a georgienilor şi sărăcia economică
cvasigeneralizată s-a dezvoltat psihologia lui Soso. Ulterior acestor
experienţe unde a observat şi învăţat că violenţa este ceva obişnuit, firesc şi
comun d.p.d.v. al modului de viaţă cotidian, el a devenit un delincvent foarte
rău după cum arată biograful Montefiore: Soso-Stalin alerga într-una pe străzi
cu un arc cu săgeţi şi praştie, făcându-se nevăzut cu mare pricepere după
altercaţiile teribile pe care le provoca sau cărora le făcea faţă. Se putea
spune că este un lider înăscut şi rutinat în violenţe cerându-le celor din
banda lui să riposteze şi să nu cedeze în luptă. Provoca frecvent copiii mai
mari şi mai puternici decât el. Nu avea milă faţă de alţi copii dar îşi apăra
pe membrii bandei atâta vreme cât erau obedienţi faţă de el. Dacă nu îi mai
ascultau ordinele îi bătea foarte rău relatează mai târziu prietenul lui
Ghiorghi Elisabedaşvili. Prietenii săi din copilărie sunt d.p.d.v. al
stabilităţii mentale şi copii mai echilibraţi dar şi unii evident tulburaţi şi
dezechilibraţi d.p.d.v. psihiatric: datorită biografilor cunoaştem în anturajul
lui Soso la început pe prietenul său mai tânăr Ghiorghi Elisabedaşvilii, şi nu
în ultimul rând pe Simon Ter-Petrosian sau Kamo; acesta va dobândi mai târziu o
reputaţie sinistră de tâlhar sociopat şi spărgător de bănci. Chiar dacă făcea
dovada unui organizator malefic totuşi Soso nu era atât de curajos nici pe
atunci şi se simţea în siguranţă doar în compania acestor prieteni violenţi
(idem).
Paternul de întăriri al
comportamentului
La şcoală
era foarte invidios pe cei mai talentaţi decât el. De exemplu pe un coleg care
dansa mai frumos decât el l-a lovit peste picioare în speranţa că îl va submina
în competiţia de afirmare a talentelor. Nu avea prea multe lucruri de pierdut
şi de aceea încă din copilărie se afiliază bandei locale dar subminează
autoritatea şefului. Se observă încă de atunci voinţa de putere absolută. Aşa
cum provoca la luptă fără teamă băieţii mai mari devine foarte repede şi
contestatarul metodelor pedagogice. La şcoală refuză să interpreteze un cântec
care nu îi plăcea şi pentru a evita să fie obligat, nu vine la ore în acea zi.
Pe un dascăl rusofon care le cerea să vorbească la ore doar în rusă îl atrage
într-o sală de clasă goală şi-l ameninţă cu moartea. Poate şi de aici putem
trage concluzia că în acel moment începea o traiectorie destinologică care se
îndrepta ferm către obţinerea puterii absolute şi a controlului prin utilizarea
metodelor terorismului asupra semenilor săi. Trăind permanent în mediul toxic
d.p.d.v. emoţional şi stresant provocat de violenţa şi căderile nervoase ale
tatălui său, nevoia de adoraţie a mamei, el a dezvoltat treptat convingerea
fermă şi compensatorie la stresul continuu pe care-l trăia că are întotdeauna
dreptate şi trebuie ascultat. Acest fel de încredere în sine i-a adus foarte
mulţi prozeliţi care vedeau în el un organizator şi un lider.
Descrierea personalităţii copilului
de către părinte.
Tatăl său
alcoolic îl desconsidera frecvent pentru tendinţa sa de a studia şi îl agresa
în repetate rânduri motivându-i că doar însuşirea meseriei de cizmar îl va
putea aşeza onorabil în societate. Beso nu a constituit niciodată un sprijin psihologic pentru micul Soso şi nu a
înţeles niciodată trebuinţele psihologice de afectivitate. Mama sa îl bătea şi
ea „pedagogic” de multe ori dar în acelaşi timp era hiperprotectivă în ceea ce
priveşte devenirea profesională a micului Soso. Se lupta din răsputeri să îi asigure
posibilitatea financiară de a fi admis la seminar şi astfel la 15 august 1894
Soso este văzut de mamă pentru prima dată în uniforma de seminarist la Tiflis.
Aceasta plânge de fericire şi se reapucă de muncă pentru a-şi plăti datoriile
către cei trei potentaţi locali din Gori care o ajutau mereu să plătească
taxele de şcolarizare ale seminaristului Soso.
Condiţiiile de viaţă.
Condiţiile
de existenţă au fost foarte proaste datorită
falimentului în care a intrat încă de la început tatăl său Beso poreclit
şi „Nebunul”. Acesta a pierdut atelierul de cizmărie cu care întreţinea familia
în principal datorită alcolismului cronic. În această situaţie soţia sa
Katerina Djugaşvili a luat iniţiativa de suprvieţuire şi a făcut tot ce i-a
stat în putinţă pentru a-şi susţine copilul: a devenit spălătoreasă la familia
potentatului Iakob Egnataşvili şi astfel Soso a fost admis la masa de seară a
acestei familii de negustori. Odată ajuns la seminar are surpriza neplăcută de
a-şi vedea libertatea îngrădită de o instituţie religioasă coruptă şi după cum
va arăta Troţki mai târziu în memoriile sale: „vestită pentru sălbăticia
obiceiurilor, metodele pedagogice medievale şi legea pumnului”. Deci după
violenţa de acasă şi viaţa grea pe care o trăise aici are parte de un alt şoc
psihologic şi anume disciplina de tip medieval într-un mediu aproape
concentraţionar. Biograful Oleg Hlevniuk citează în lucrarea Stalin.O nouă
biografie a unui dictator pe scriitorul german Emil Ludwig care îi luase lui
Stalin un interviu în anul 1931. În acest interviu Stalin motivează cverulent
aderenţa sa la marxism: „În semn de protest împotriva regimului scandalos şi a
metodelor iezuite predominante la seminar, eram pregătit să devin, şi chiar am
devenit revoluţionar, să cred în marxism ca învăţătură cu adevărat
revoluţionară. De exemplu spionarea de la cămin. La ora nouă sună clopoţelul
pentru ceaiul de dimineaţă, noi mergem în sala de mese şi când ne întoarcem în
camerele noastre descoperim că între timp s-a făcut o percheziţie şi că toate
sertarele noastre au fost răscolite”. După cum se ştie paranoicul luptă pentru
dreptate şi pentru restabilirea adevărului dar el judecă mereu fals premisele
problemei şi are întotdeauna un start logic deja compromis. Şi aici se poate
observa suspiciunea paranoiacă pe care o are Stalin faţă de controlul
autorităţii de orice fel. De fapt orice aşezământ de cult sau studiu bisericesc
de oriunde în lume la acea vreme avea aceleaşi metode de coerciţie, control şi
disciplină dar Stalin găseşte aici un motiv de a explica aderenţa sa la noua
doctrină apărută la nivel internaţional. Şi ca o observaţie: la timpul
respectiv Stalin nu avea de unde să ştie care erau de exemplu, „metodele
iezuite”!
Relaţiile sociale şi interpersonale.
Încă din
copilărie ca o expresie a nevoii de a conduce ca lider necontestat Soso-Stalin
a devenit şeful copiilor străzii pe care i-a organizat şi i-a plasat strategic
în locuri potrivite culegerii de informaţii necesare lui sau altor entităţi. La
un moment dat atunci cănd se va realiza o fotografie de grup la şcoală Stalin
va aranja cu fotograful să fie aşezat în centrul grupului pe rîndul de sus
pentru a atrage atenţia supra importanţei propriei persoane. Este semnificativ
acest gest precoce pentru personalitatea în dezvoltare a dictatorului care avea
să devină. Colanţa la grupările copiilor străzii în mijlocul cărora se simţea
foarte bine şi pe care îi conducea cu mână de fier ne arată un tip de
delincvent special. Devine mult mai violent şi agresiv decât ceilalţi şi de
asemenea natural înclinat să-i conducă prin ameninţarea cu violenţa. Totuşi el
nu se expune gratuit la pericole şi devine „creierul” care îi manipulează pe membri
săi în conflictele stradale cu alte benzi de cartier. Aceste constelaţii de
gândire traumatizantă şi toxică aveau să-i influenţeze pe mai târziu
convingerile despre ,,beneficiile” terorismului de stat precum şi
comportamentul personal inflexibil. În relaţia cu ceilalţi era dedublat: foarte
înţelegător şi protectiv atâta vreme cât membrii grupării i-se supuneau
necondiţionat. În caz de nesupunere a unor membri ai bandei devenea violent şi
extrem de periculos cu nefericiţii care aveau nenorocul să-i provoace furia.
Mediul şi diagnosticul familial.
După cum
afirmă psihiatrii care l-au studiat Stalin a fost derutat de un fel de
disonanţă cognitivă în ceea ce priveşte percepţia mamei sale. În viziunea lui
mama sa era o combinaţie dintre o târfă şi o sfântă, apreciere care l-a
determinat mai târziu să fie suspicios faţă de femeile care aveau un
comportament erotic accentuat. Se cunoaşte în literatura de specialitate
psihanalitică faptul că marii criminali în serie îşi urăsc mama deoarece în
majoritatea cazurilor aceasta este dominatoare şi abuzatoare. Totuşi Stalin
este un subiect atipic, el nu a nutrit sentimente vindicative la adresa ei ci
mai degrabă de dispreţ şi doar într-o anumită perioadă, după care la fel ca în
cazul relaţiei cu tatăl său, înţelegând utilitatea valorizării ei o prezintă în
faţa lumii bolşevice drept îndrumătoarea lui naturală de la început, căreia îi
datorează într-o oarecare măsură devenirea. Se ştie că pe tatăl său l-a evitat
datorită comportamentului violent al acestuia, dar i-a purtat acestuia un
respect public cu conotaţii politice: îl admira şi îl lăuda în faţa
ascultătorilor, ca fiind primul om care i-a vorbit despre haiducii Georgiei. Se
fălea cu faptul că este rezistent la băutură datorită faptului că tatăl său îi
dădea în copilărie să lingă vin de pe buricele degetelor şi de asemenea
povestea că tatăl lui a fost ruinat de capitaliştii nemiloşi, deci el ca fiu
are dreptul şi datoria de a continua lupta împotriva claselor exploatatoare.
Alteori dădea impresia celor care îl ascultau că adevăratul lui tată a fost
Iakob Egnataşvili. Acest delir de filiaţie sistematizat cu reprimarea din
conştient a adevăratului său tată l-a urmărit până târziu în viaţă. Se poate
spune că Stalin a provenit dintr-o familie carenţată emoţional şi moral şi a
perpetuat până la paroxism în perioada adultă tarele recepţionate în perioadele
de achiziţie elementară. Din punct de vedere psihanalitic am putea spune că în
copilărie Stalin face dovada unui complex eodipian clasic pe care mai apoi îl
reprimă în funcţie de interesul său meschin de moment de a-şi prezenta la un
nivel al supraeului o indentificare cu părinţii idealizaţi.
Analiza produselor activităţii
În jurul
vârstei de 17 ani Soso-Stalin este deosebit de creativ şi astăzi se cunosc 6
poezii scrise sub pseudonimul „Soselo”. Deasemenea ajunge să cânte foarte bine
în registrul tenorilor şi i se prezice o carieră de cântăreţ profesionist.
Versurile poeziei „Dimineaţă” au apărut în publicaţia Iveria fiind mai apoi
republicate frecvent în sute de reviste şi antologii între anii 1912-1916. Un
alt poem Oda înălţată lunii evidenţiază proiecţia unui prezumptiv proscris
depresiv, aruncat în vâltoarea unei lumi îngheţate şi nepăsătoare şi care este
atras de lumina sacră a lunii. Aceste versuri din perioada sa de debut poetic
pot să explice înteresul său maniacal şi distructiv pentru literatură în
perioada sa de apogeu politic. Stalin este interesat de scriitorii Nikolai Nekrasov, de Shakespeare, Puşkin şi recită
frecvent versuri din Whalt Whitman. Scrie poemul „Bătrânul Ninika” unde
prezintă o viziune a unui erou bătrân care povesteşte copiilor despre trecut.
Mai târziu se implică în traducerea operei Viteazul în piele de tigru a
poetului georgian Şota Rustaveli. Totuşi Stalin chiar dacă era invidios pe
artiştii autentici şi consacraţi a preţuit talentul acestora preferând să
lichideze în perioada Marii Terori pe „piţifelnicii” partidului lăsând în viaţă
poeţii valoroşi(idem).
În această
perioadă de adolescenţă spre tinereţe se laudă că face propagandă marxistă dar
acest aspect nu este confirmat de sursele biografice (idem). Este surprins de
părintele supraveghetor de la internat citind cărţi interzise de politica
seminarului „Anul 93” al cărui erou Cimourdain preotul-revoluţionar devine
preferatul său, „Oameni Mării” de V.Hugo, romanul lui Cernişevski ,,Ce e de
făcut ?” Este entuziasmat de Zola şi romanul acestuia Germinal. Citeşte
Schiler, Maupassant, Bâlciul deşertăciunilor, de Thackeray, Platon, Cehov,
Tolstoi dar este plictisit de creştinismul acestuia iar mai târziu avea să
noteze vis-a-vis de ideile creştine evidenţiate în opera acestuia: „ha, ha,
ha”. Este copleşit de emoţia transmisă în opera lui Alexandre Kazbeghi
„Paricidul” al cărui personaj principal este haiducul caucazian Koba. În
această carte haiducul se luptă cu ruşii şi Stalin apreciază cu mare plăcere
faptul că acest bandit nemilos îşi sacrifică de dragul unei cauze patriotice
familia şi viaţa pe altarul luptei contra opresorilor. Din acel moment el se
indentifică proiectiv cu eroul acelei cărţi şi are o mare plăcere dacă este
apelat cu numele acelui luptător numit Koba. Împrumută şi citeşte Capitalul şi
de asemenea încearcă să înveţe germană pentru a-i citi în original pe Marx şi
Engels. Încearcă să înveţe engleză pentru a putea citi „The fight of the
english Workers for Liberty” (Lupta muncitorilor englezi pentru libertate)
(Montefiore, 2015). Cu alte cuvinte Stalin încercă la nivel personal să-şi
exprime sensibilitatea în sens personal şi creativ (poezie, pictură, muzică)
dar mai apoi devine invidios pe oamenii consacraţi artistic, renunţă la
activitatea de creaţie ,,artistică” şi începe doar să citească să asculte şi să
se inspire din operele clasice pentru a-şi justifica frustrarea, duritatea şi
viitoarele acţiuni politice criminale.
Evaluarea psihologică a lui Iosif
Vissarionovici Djugaşvili–Stalin: vârsta tinereţii şi perioada de adult.
Scopul
evaluarii „profiler”. Evidenţierea specificului psihologic disfuncţional
simultan şi alternativ cu aparenţa normalităţi comportamentale la subiectul Stalin.
Evaluarea informaţiilor culese în prima etapă. O contribuţie majoră la
alcătuirea unui portret psihoistoric, psihoclinic şi psihopatologic a lui
I.V.D.-Stalin se poate constata la autorii mai sus menţionaţi ca sursă a
informaţiilor semnificative preluate aici. Conform acestora şi arhivelor
cercetate de aceştia Stalin trăieşte în adolescenţă şi tinereţe o viaţă
aventuroasă, el devine bandit în Caucaz şi ulterior terorist social-democrat.
Însă acţiunile sale de atac asupra băncilor, poştelor sau convoaielor care
transportau bani, nu vizau în final împărţirea banilor cu săracii, ci foloseau
întreţinerii bandelor de răufăcători. Aceşti criminali gruzini, oesetini, ruşi
şi de alte naţionalităţi ar fi avut aura romantică a unor haiduci milostivi cu
poporul şi care chipurile ar fi luptat împotriva nobilimii şi aristocraţiei
nemiloase. Nu era deloc aşa şi acest lucru a fost demonstrat prin evidenţierea
documentelor din arhive de autorii sus menţionaţi. Tâlhăreau şi jefuiau pentru
că de fapt simţiseră prăbuşirea statelor, autorităţilor şi ierahiilor sociale
iar acele prăzi şi le însuşeau fără nici un fel de probleme de conştiinţă. În acea perioadă de
anomie socială Stalin organizează şi susţine multe demonstraţii muncitoreşti,
greve şi revolte şi de asemenea devine foarte priceput să corupă agenţii de
poliţie precum şi să recunoască spionii infiltraţi în tabăra lui. În perioada
de adolescenţă revoluţionară şi chiar la tinereţe este mereu eliberat din
închisoare cu ajutorul mamei sale şi al poliţiştilor locali pe care apropiaţii
mamei sale îi influenţează sau îi corup. Aşa cum se întâmplă şi astăzi în
modernitate cu infractorii adolescenţi Stalin era scos în mod ruşinos din
secţiile de poliţie de către mama sa.
Din punct de
vedere al ataşamentului normal şi protectiv observat în unele familii, nimic
nou nici pe atunci nici astăzi. Stalin se evidenţiază cu un modus operandi
inteligent, el nu se expune foarte mult niciodată devenind ,,omul din
subterană: conspirator”. Prin 1901 află despre un posibil trădător aflat în
tabăra lor social-democrată şi pune să fie omorât: este probabil prima lui
crimă politică. Dar el personal stă departe de acţiunile violente propriu zise
deoarece este laş şi manipulator. La 4 ianuarie 1902 în oraşul petrolier Batum
se angajează şi lucrează pentru marea familie de finanţişti Rotschild. Drept
mulţumire peste două zile le incendiază depozitul cu produse petroliere. Este
arestat şi dus la închisoarea din Batum unde la 6 aprilie 1902 este interogat
pentru prima oară. Mama chemată urgent de Stalin să îi aducă bani şi mâncare se
întâlneşte intempestiv pe stradă cu „Beso Nebunul” soţul său, care îi urlă:
Opreşte-te că te omor! Iar mai apoi condamnându-şi fiul vehement: Vrea să
răstoarne lumea! Dacă nu l-ai fi trimis la şcoală, ar fi ajuns meşteşugar - aşa
acum e la închisoare! Îl omor cu mâinile mele! M-a făcut de ruşine!
Stalin
recunoştea la bătrâneţe că mama sa nu era prea fericită fiind purtată pe
drumurile ţării pentru a-l ajuta atunci când era închis pentru activităţi
teroriste şi revoluţionare. În urma acestui tip de activităţi este exilat în
Siberia unde în ciuda privaţiunilor unui regim deschis şi supravegheat începe o
viaţă amoroasă cu mai multe femei locale pe care le amăgeşte cu diverse
promisiuni, ca orice escroc sentimental. Revenit în câmpul operaţiunilor
terorist-revoluţionare, prin intermediul unui tovarăş de conspiraţie, numitul
Aliluev, Stalin va cunoaşte familia Aliluev şi ulterior pe mezina familiei
Nadejda Alilueva care îi va deveni ceva mai târziu soţie. În 1905 îl întâlneşte
pe Lenin la Petersburg unde îi jură credinţă veşnică. Aşa cum arată Simon Sebag
Montefiore după o perioadă de tinereţe în care Stalin se remarcă jefuind,
incendiind şi organizând conspiratorii marxişti, în viaţa emoţională a
tânărului Stalin se va produce un mare şoc. Proaspăta sa soţie Katherina (Kato)
Svanidze moare de tifos pe 22 noiembrie 1907 la câteva luni după ce născuse pe
fiul lor Iakov. Această dramă l-a devastat pe tânărul Stalin; a fost atât de
copleşit de durere încât tovarăşii săi i-au luat pistolul deoarece se temeau să
nu facă vreun gest necugetat. Stalin devine împietrit emoţional şi afirmă că:
„viaţa mea personală este distrusă. Nimic nu mă mai leagă de oameni în afară de
socialism”.
Stalin
foloseşte ipocrit acest prilej pentru a-şi justifica sieşi în primul rând noua
sa gândire de ură care oricum prevala ideativ de multă vreme la adresa
oamenilor din jurul său. Stalin acţiona conform butadei: ca să spui bine o
minciună trebuie să o crezi 100 % mai întâi tu însuţi. În lupta internă pentru
putere din partid el devine informator şi denunţă jandarmilor precum şi
poliţiei secrete Ohrana încă din 1909 pe toţi tovarăşii din partid care nu-i
erau plăcuţi. Împreună cu Troţki se remarcă în faţa conducerii de partid şi
astfel devine omul de bază al lui Lenin dar foarte curând este arestat şi
deportat din nou în Siberia în anul 1916. Datorită recomandărilor lui Lenin
care la început vedea în el un om potrivit revoluţiei bolşevice ajunge foarte
rapid înalt comisar comunist pentru naţionalităţi, secretar al partidului şi
ulterior generalissim al forţelor armate. În cele din urmă la apogeul carierei
sale va deveni dictator absolut şi va fi recunoscut internaţional fiind
considerat a fi unul dintre cei mai temuţi lideri ai lumii. La data de 10
octombrie 1917 este cooptat în Biroul Politic de unde „conduce” Revoluţia
alături de Bubnov, Zinoviev, Kamenev, Lenin, Sokolnikov şi Troţki[4]. Dar
importanţa lui în Revoluţie nu este evidenţiată nicăieri în scriptele acelor
vremuri. Este şters şi chiar anonim în perioada tulbure a violenţelor
revoluţiei ruse. Aşa cum arată Paul Johnson în lucrarea sa Stalin.
- Va urma -
-------------------------------------------
[1] Porecla din copilărie a lui Iosif
Visarionovici Djugajvili-Stalin
[2] Cel ce va fi cunoscut din 1912 cu
numele complet: Iosef Vissarionovici Djugaşvili-Stalin.
[3]
www.ro.wikipedia.org/wiki/Ekaterina_Gheladze.
[4]
ro.wikipedia.org/wiki/Biroul_politic_al_Comitetului_Central_al_Partidului_Comunist_al_Uniunii_Sovietice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu