PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CĂ VICA VIOAIA ZĂRZĂRICĂ VIOREA...

CĂ VICA VIOAIA ZĂRZĂRICĂ VIOREA...

~*~

Foe verde mărgărit

Văzui primăvara venind,

Că, Ben, o zării şi-n depărtare, că dorul lui Vica e mare,

fără ea, eu şi furca

şi torsul e fără depănare,

deşi mai am trăii trăiind,

că Vica a fost o realitate,

care mă purta pe degete

şi cu ciocârlia-n grai,

se-ntrecea cu ciocârlia-n grai pe a Ciubăncuței plai

ca să-mi fie dragă şi drăgostoasă

ca frumoasă crăiasă,

că mie încă-mi place această frumoasă, drăgostoasă, cu care de anume modestă ca nevastă am trăit pe lume cu renume,

dar s-a dus din al meu rost

şi m-o lăsat singur artist,

dar fără rost, cu pâine şi adăpost

şi nu ne-am văzut demult

să-i aud ei şi cucului

glasul şi cântecul

şi-n drag s-o ascult doinind mult,

să-ascult cântecul ei prin casă şi ocol făcând  spectacol

cu zărzărică zărzărea

şi la fântână răsuna de paşii ei cărarea,

că meluşică, păşea vioaia, hotarul fiind plin cu viorele şi parcă se îngâna cu ele şi cu păsărele,

dar acuma sufletul mi plin cu jele,

că n-o mai strâng, în brațele mele

şi-i erau dulce buzişoarele şi sânişorii,

că-n România mea,

ea era mândra mea ca o turturea

şi ea mă alina

şi lumina cu doina.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE