ADRIAN MUNTEANU - SONETOTERAPIE 101 - 110 - text și interpretarea autorului -

SONETOTERAPIE 101

-text și interpretarea autorului-

ABRUPT ATAC

experiment 1

~*~

Abrupt atac arípă amuţită

Amorfe-accente aspru amputate

Adăpostesc apusuri amânate

Având alături arma aţintită

Afinităţi adesea admirate

Aur ascund alica aţipită

Acea arcadă amplu alungită

Ardea alcoave-acerb asediate.

Atent ascult aceeaşi abordare

A acoladei axului astral

Amurgurile asfințesc altare

Actinii-albastre au ajuns aval

Adevereşte-ardenta alternare

Acord adus aproape abisal

~*~

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006, modificat)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 102

-text și interpretarea autorului-

DE N-AŞ PRIMI UN TRUP

~*~

De n-aş primi un trup şi-o nouă viaţă,

Aş vrea să fiu un gnom suit pe creste,

O salamandră-n flăcările-agreste,

Un silf vioi ce-n valuri se răsfaţă.

Mai mult ca toate, peste toate-aceste,

M-aş căuta în marea de verdeaţă,

O nereidă s-o privesc în faţă

Printre luceferi, ca într-o poveste.

De m-ar iubi cu apriga-i candoare,

Am strânge-n pumni seminţele de har,

Am căuta în sărutări răcoare

Şi-n posedări desăvârşit vlăstar.

Aş da orice, şi clipa care moare,

Să pot zidi, pentru noi doi, altar.

~*~

("Femeie!, Sonete 5, Minerva, 2009)

ADRIAN MUNTEANU 

SONETOTERAPIE 103

-text și interpretarea autorului-

SĂ FIU FIINȚA

~*~

În casa mea rămân cât îmi e datul,

La geam cu flori din galbene ponoare.

Mi-am zis că-n jur e veşnic sărbătoare

Şi n-am ieşit măcar să-mi ştiu umblatul.

În camera de-a-ntregul răbdătoare

M-am răsucit atât cât ţine patul

Şi am păşit de-a lungul şi de-a latul

Atâţia ani câţi mi s-au dat sub soare.

N-am înţeles cine mi-a scris venirea

Nici cine sunt şi n-am ştiut s-ascult

De se aude-n pieptul meu iubirea.

Poate acum, când am ajuns adult,

Să nu fiu robul, lestul sau uimirea,

Să fiu Fiinţa şi nimic mai mult.

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 104

-text și interpretarea autorului-

DE-AI FI UIMIREA

~*~

De-ai fi uimirea-n iarbă răvăşită,

Te-aş strânge-n pumn, ca roua din câmpie

Şi ţi-aş întinde pâinea aurie

Şi sarea caznei între noi sfinţită.

De-ai fi suavul puf de păpădie,

Covor ţesut din liniştea smerită,

Când ziua cade-n brume năruită,

Te-aş aşeza pe-un duh de poezie.

Dar nu-mi rămâi grădină fără roade,

Nici sterp ţinut pe care nu-l ating.

Te ţin în plasa vastelor năvoade

Şi patimi dulci tăcut pe mâini te ling

În prăvălirea clipelor iscoade,

Să-ţi pot sorbi fiinţa, să te-nving.

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1", Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 105

-un sonet pe zi - 28 iunie 2020

-text și interpretarea autorului-

CE ARE EA MAI MULT

~*~

Ce are ea mai mult decât o alta,

De nu scânteia ce-a-mplinit izvodul?

Ochii veghează din înalturi podul

Sprâncenelor, sculptate-n nori cu dalta,

Sâni ca hulubi ce sparg trufaș năvodul

Pe mal însufleţit din prea înalta

Lucrare-a mâinii poposind în halta

Plăcerilor de a supune rodul.

Roua de crin i-a licărit pe frunte,

Buzele strâng râvniri ce mă răpun,

Picioarele, ca marmura din munte,

Sfinţesc himera focului nebun,

Iar gura ei avidă e o punte

Pe care-o sorb, păcatul să-mi supun.

~*~

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 106

-un sonet pe zi - 29 iunie 2020

-text și interpretarea autorului-

Braşov - traversând vecia

~*~

Să nu mai văd cum trupu-ţi se prelinge

Printre coline, sărutând amiaza

Şi din înalturi asfinţeşte raza

Ce-n tihna crucii din altar învinge?

Să nu mai simt cum ne-mpresoară oaza

Pădurilor şi umbra lor atinge

Bătrânul Şchei când peste uliţi ninge

De se opreşte-n neştiuturi fraza?

Vom adăsta mereu în toamna blândă,

Cu truda-n sânge, depănând poveşti;

Pe Tâmpa duhuri se aştern la pândă

Să ducă-n taina cerurilor veşti.

Ce simplu spun: mi-eşti drag! Ne-am pus osândă

Să traversăm vecia în caleşti.

~*~

("Ferestre în cetate, Sonete 4", Arania, 2008)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 107

-un sonet pe zi - 30 iunie 2020

-text și interpretarea autorului-

FOC ȘI APĂ

~*~

Din vreascuri adunate cu migală

Se naşte Leul Verde, începutul.

Crengi ude strâng. Acesta-i tot avutul,

Dar nu sporeşte flacăra vitală.

Veghez un ram. Cu el îmi ferec scutul

Încrederii în curgerea domoală,

Dar alt potop vigoarea lui o spală.

Din fibre moi înlătur tandru lutul.

Atunci abia porneşte să se-mbine

Văpaia ce s-o apăr n-am ştiut

Şi Leul Roşu, fremătând prin mine,

În taină urcă. Schele au căzut.

Se logodeşte Focul din destine

Cu Apa Vieţii, şipot nenăscut.

~*~

(2004 - sonet nepublicat în volum)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 108

-un sonet pe zi - 1 iulie 2020

- text și interpretarea autorului -

IUBESC OMUL

~*~

De-aş fi întreg, n-aş sfâșia delfinii

Din marea agitată a fiinţei,

Nu aș rămâne-n cercul neputinţei,

N-aş pune vămi spre patria luminii,

N-aş sufoca miracolul seminţei,

Nu m-aş vedea în dansul de erinii,

N-aş cultiva pe-ascunse stânci actinii,

Ca să-mi devore pajiştea voinţei.

N-aş căuta prin iarba-naltă gnomul

Care-mi ucide cerbul săgetat,

Din rădăcini îmi prăvăleşte pomul

Şi-mi lasă-n trup ecoul ferecat.

Nu-mi îndrăgesc făptura, iubesc Omul,

Cel inocent și din vecii creat.

~*~

(2004 - sonet nepublicat în volum)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 109

-text și interpretarea autorului-

CÂND AM ÎMPINS PE NEGÂNDITE UŞA

antisonet 1

 *

Când am împins pe negândite uşa

Ce a scâncit prelung şi fără clanţă

Am auzit din casă o romanţă.

Lângă uluci a apărut mătuşa.

Unchiaşul, cel ce fuse ordonanţă,

Clipeşte hâtru, scormonind cenuşa.

Stă într-un colţ întunecos păpuşa,

Dar amănuntul n-are importanță.

Rostesc: hello, cum o mai duci bătrâne?

- Ce să mai fac? Genunchiul m-a durut!

Pe-un dinte strâmb un geamăt îi rămâne.

Mătuşa spune: e un prefăcut.

- Ia spune-mi drept - o-ntreb - că nu se pune:

Câte-un drăguț mai ai la aşternut?

~*~

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 110

-text și interpretarea autorului-

STĂPÂN MĂ CRED

~*~

Stăpân mă cred pe tainele naturii

Când rup o creangă sau strivesc o floare,

Când gâza-n palma-nţepenită moare,

Când storc un fruct  în cerul fad al gurii.

Dar n-aş putea s-aduc o zi cu soare,

Să schimb în ger răsufletul căldurii

Şi-n labirint tocmirile nervurii

Înşerpuite-n frunza călătoare,

Să poruncesc vulcanului să tacă,

Să fiu din hoţ un bun samaritean,

Sălbatic vânt în blând zefir să treacă,

Cutremurul să-l fac domol alean

N-aş reuşi. Vigoarea zilei pleacă.

Un rege nu-s. Sunt doar mărunt curtean.

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1", Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU