DEZGHETUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dezghetul
marilor si râurilor este o imagine a despartirii sufletului de trup. Când apele
sunt neacoperite de gheata, ele vin în contact cu aerul, care începe sa le
dezmierde si cu soarele care începe sa se scalde în ele. La fel, sufletele
duhovnicesti eliberate de trupul lor, intra în contact cu Hristos, Care le
împrospateaza si le lumineaza. Apele, cât timp sunt acoperite de gheata, sunt
ca prizoniere, nu au contact imediat cu aerul si lumina soarelui; la fel,
sufletele noastre cât timp traiesc învelite în trupurile lor nu au o comunicare
directa cu Dumnezeu si sfintii Sai, ci doar prin acest învelis, putin si
indirect. Numai când acest învelis cade, atunci vedem pe Domnul fata catre
fata, ca si apele care, atunci când sunt libere, sunt direct expuse soarelui si
intra în contact cu aerul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 128-129.
N U N T A
Sfantul Nicolae Velimirovici
Nunta este
simbol al nuntii celei duhovnicesti, cununia sufletului cu Hristos, prin
dragostea sufletului catre El. Mireasă a lui Hristos sunt sufletele
credinciosilor. Biserica cea nepatata este, de asemenea, Mireasa Lui. Astfel, sufletul care nu se încununeaza
cu dragostea lui Hristos se cununa cu patimile cele pamântesti si cu demonii.
Vaduva simbolizeaza propriul suflet plin de întristare, despartit de Hristos –
Mirele Cel Ceresc –, si lipsirea de dragostea Lui.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 66
SPICUL DE GRÂU
-
Sf.
Vasile cel Mare -
Când samânta
a cazut în pamânt si are umezeala si caldura potrivita, se face moale si
poroasa; apoi pune stapânire pe pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot
ce-i este propriu si înrudit; în urma acele particele foarte fine din pamânt
intra în porii semintei si-i maresc volumul, încât se înradacineaza în partea
de jos, iar din partea de sus ies la suprafata firele de iarba la fel de
numeroase ca si firele radacinii. Firul de iarba, încalzit mereu, îsi trage
prin radacina umezeala; odata cu caldura trage din pamânt si hrana care-i
trebuie, pe care o distribuie în pai, în coaja, în tecile grâului, în bobul de
grâu si în mustatile spicului. Si asa, crescând încetul cu încetul, fiecare
planta ajunge la masura sa proprie, fie grâu, fie legume, fie ierbur i, fie
maracini.
Un singur
fir de iarba, o singura planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple
maiestria cu care s-au facut toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu
noduri, ca si cum l-ar lega spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu
cada la pamânt când este plin de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca
vârful nu-i cu nimic îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele
legaturi. Bobul de grâu este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu
usurinta rapit de pasarile care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si
de vârfurile ascutite ale mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa
sa fie vatamat de micile vietati.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
122
INVIFORAREA
Sfantul Teofan Zavoratul
Amara este
bucuria lumii acesteia: vai celui ce se amageste cu ea! Ca o corabie înviforata
de valuri se înviforeaza viata mea cu nenorocirile; bucuria desarta o înrobeste
cu privelistea desfatarilor. Fii mie cârmaci si du corabia mea la limanul Tau
în Dimineata aceea mare când se va rosti hotarârea cea vesnica.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 40
CAPATUL DRUMULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Vai,
fratilor! Oare nu vom disparea curând toti de pe fata pamântului, ca si cum
n-am fi fost niciodata? Unde ne sunt faptele de iubire? Unde îndeplinirea
poruncilor Creatorului? Unde este duhul lui Hristos din noi? Unde bunatatea,
smerenia, dragostea fata de sufletele oamenilor, nepasarea fata de cele
vremelnice? Unde râvna fata de bunatatile duhovnicesti? Cât suntem de prosti si
cât de mult ne pierdem în desertaciuni! Ne-am schimonosit chipul sufletului
nostru, ne-am schimonosit viata, am întors-o pe dos. Nu-i suntem placuti lui
Hristos, ci diavolului.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 253.
GRESEALA APROAPELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi sau
auzi ca aproapele tau greseste sau ca a pacatuit. Întâmplarea aceasta sa nu-ti
slujeasca drept temei pentru a-l judeca pe fratele tau, dupa cum au unii raul
obicei, ci pentru a-ti cunoaste neputinta ta; nu pentru a-l lua în râs pe
aproapele tau, ci pentru a-l compatimi si a te îndrepta pe tine însuti. De la
el întoarce-ti ochii catre tine, cautând sa vezi de nu ai fost si tu în acel
pacat sau în altul deopotriva cu acela si daca nu cumva te afli chiar acum în
el? Dar chiar de nu, au n-ai putea tu oare sa pacatuiesti mai rau decât atât?
Caci înlauntrul nostru, al tuturor, salasluiesc neputinta si ticalosia:
patimile noastre ne sunt dusmani, trupul nostru ne înrobeste, iar satana,
vrajmasul nostru, cauta neîncetat sa ne înghita. Noi toti cadem, caci toti
suntem supusi caderilor si primejdiilor de orice fel; aproape este caderea
noastra, daca nu ne tine harul lui Dumnezeu. Asadar, prilejul acestei
întâmplari sa te întoarca spre cercetarea de sine si, vazând caderile fratelui
tau, straduieste-te, cu ajutorul Domnului, sa le faci pe toate cu mai multa
chibzuinta si luare-aminte.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 75
PUTEREA GRAULUI
Sfantul Luca al Crimeei
Este
cunoscut ca grâul, meiul si mustarul gasite în sarcofagele mumiilor egiptene –
care au o vechime de 3000 de ani –, daca nu au fost supuse actiunilor
daunatoare, în care sa fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut
afecta, pot da roade bune daca sunt plasate în conditii favorabile de umiditate
si caldura.
Urmatoarea
experienta a fost realizata de catre fizicianul Jean Becquerel (1878-1953) la
Paris, în anul 1909. Seminte de grâu, lucerna si mustar alb au fost uscate în
vid timp de sase luni la temperatura de +40 grade C si apoi sigilate în
eprubete de sticla vidate. Aceste eprubete au fost expediate la Londra si acolo
au fost tinute timp de trei saptamâni în atmosfera umeda, la aproximativ –190
grade C, si apoi înca 77 de ore în hidrogen lichid, la –250 grade. La Paris
eprubetele au fost redeschise si semintele au fost puse într-un mediu umed la
+28 grade. S-a dovedit ca încoltirea s-a desfasurat absolut normal. Nu s-a
constatat nici o diferenta comparativ cu probele de seminte care fusesera
pastrate în conditii obisnuite. La o temperatura joasa, de –250 grade, orice
indiciu asupra unei activitati vitale este exclus. Nici chiar cele mai energice
reactii chimice nu se pot desfasura la o astfel de temperatura joasa.
Din aceste
experiente vedem ca este posibila moartea temporara, daca actiunea care
împiedica activitatea vitala nu conduce la distrugerea organismului.
Daca este
atât de evident ca moartea temporara a semintelor si a animalelor nu împiedica
renasterea vietii întru acestea, oare nu suntem îndreptatiti sa afirmam ca
acest fenomen este cu putinta în ele prin actiunea unei puteri necunoscute
noua, energia vitala, care nu e supusa deloc actiunii agentilor distructivi
care afecteaza viata semintelor si a plantelor? Iar o astfel de energie
bineînteles ca nu poate fi decât energie duhovniceasca – puterea de viata
datatoare a Duhului Sfânt.
Sfantul Luca al Crimeei, Puterea
inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 76-77.
EXAMENELE VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crestinului
îi sunt de trebuinta în toata viata încercarile, ca niste mijloace de
verificare a starii sale sufletesti. Si fiindca viata noastra, daca o comparam
cu interiorul unei case, se umple de necuratenii, trebuie negresit sa dereticam
în ea, sa stergem lucrurile de praf. Asa cum pentru verificarea anumitor
obiecte – de argint, de pilda – trebuie sa avem instrumente speciale, tot asa
pentru a ne verifica si pune la încercare sufletul avem nevoie de cei din jurul
nostru, care, cu voie sau fara voie, prin faptele lor în raport cu noi, sa ne
demonstreze noua însine si celorlalti în ce masura tinem sau nu poruncile lui
Dumnezeu, date noua prin Sfânta Evanghelie, daca traim în duh, zagazuim cele
ale carnii, sau daca traim cu trupul, supunându-ne ca niste robi carnii,
patimilor, gândurilor trupesti. Aflând ca nu traim dupa voia lui Dumnezeu, dupa
poruncile Dulcelui nostru Mântuitor, ci dupa voia noastra oarba si pacatoasa,
sa cautam a ne îndrepta cu grabire si a urma îndata cu sârguinta poruncile
dumnezeiestii Evanghelii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 85-86
STRESSUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Stressul se
creeaza din grija exagerata. Din grija si iar din grija. Toate relele vin din
aceasta exagerata grija… La eforturile celui ce conduce, la eforturile tatalui,
copii n-au dreptul sa fie nepasatori. Când tata se lupta, de da de ceasul
mortii pentru traiul lor, ei n-au dreptul sa fie nepasatori. Si ei trebuie sa
contribuie, dar nu în mod exagerat, adica sa-i spuna tatalui: „Da-te deoparte
si lasa-ma pe mine”. Asa facem noi, copiii, Îl înlaturam, Îl dam deoparte pe
Dumnezeu si spunem: „Lasa ca rezolvam noi problemele”.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 157.
OMUL ÎNRĂIT
Sf. Ioan de Kronstadt
Omul înrait,
care se înversuneaza împotriva cuiva, este un om bolnav. Are nevoie sa i se
oblojeasca inima si nu cu altceva decât cu iubire; trebuie tratat cu grija, cu
vorbe de mângâiere si dragoste. Daca ura lui nu este adânc înradacinata, fiind
numai o izbucnire de moment, veti vedea cum gingasia si dragostea noastra îi
vor înmuia inima, îi vor topi gheata rautatii, binele va învinge raul. Pentru
ca binele sa învinga raul, crestinul trebuie sa fie întotdeauna bun si
întelept.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucur esti, 2005, p.
OAIA RĂTĂCITĂ
- Sf, Tihn de Zadonsk -
Vezi ca o
mioara care s-a ratacit de turma ei alearga, zbiara si le cauta pe celelalte,
pâna când iarasi le gaseste. Asemenea i se cuvine sa faca si crestinului
aceluia care din nevrednicie si neascultare s-a departat de turma oilor lui
Hristos: sa caute, sa ceara, sa bata si sa plânga, pâna când se va alatura
acestora din nou; si dimpreuna cu David sa-I ceara Lui, rugându-se staruitor:
„Ratacit-am ca o oaie pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176). Se
departeaza de turma lui Hristos tot nelegiuitul, desfrânatul, preacurvarul,
tâlharul, furul, spertarul, camatarul, necajitorul, vicleanul, clevetitorul,
betivul, iubitorul de placeri trupesti, vorbitorul de rau, mâniosul si altii
asemenea lor; fiecare dintre acestia este o oaie pierduta, care s-a ratacit de
turma lui Hristos. Caci oile lui Hristos asculta de glasul Lui, dupa cum El
Însusi zice noua: „Oile Mele asculta de glasul Meu” (Ioan 10, 3). Si chiar de
socotesc unii ca aceia ca se gasesc si ei în turma Mântuitorului, prin firea
lor sunt straini de aceasta si vor ramâne straini de Hristos Însusi si de viata
vesnica pâna când nu se vor întoarce cu adevarat, unindu-se cu turma Lui.
Întâmplarea si cugetarea aceasta te povatuieste sa te cercetezi pe tine,
cautând daca nu cumva, din nepasare, te-ai ratacit si tu de turma lui Hristos.
Si daca vei zari în constiinta ta aceasta pustiire, nu zabovi sa te întorci
prin pocainta, lacrimi si suspine, pâna când mai este înca vreme si mai sunt
deschise portile binecuvântatului salas al oilor lui Hristos, în care intram
prin pocainta si credinta cea adevarata.
Sfantul Tihon din ZadonskSf. Tihon de
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 133.
FATA OMULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Alcatuirea
sufleteasca e cea care da chip alcatuirii trupesti; dictonul „cum e sufletul,
asa e si înfatisarea” e neîndoielnic foarte adevarat; iar dispozitia vadita de
suflet odata cu trecerea timpului se imprima ca o constanta a expresiei
chipului, care devine un fel de oglinda a dispozitiei aflate în suflet; caci
muschii si oasele obisnuiesc sa primeasca o conformatie similara celei pe care
nevoia le-o dicteaza.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 172.
TABLOURI INTR-O MANASTIRE
Compozitorul Arvo Part
Artista
Irina Brjevskaia mi-a povestit o istorisire cu multa învatatura. Ei îi placea
sa picteze tablouri într-o manastire. Si într-o zi, când a vrut sa picteze
portretul unei monahii, i-a cerut aceleia îngaduinta. Iar monahia i-a raspuns:
„Uite, alearga o scroafa pe acolo. Picteaz-o si numeste-ti desenul Monahia
Maria”. Si cât mi-as dori sa fiu si eu un astfel de „porc desavârsit”...
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 79
BINECUVÂNTARE
-Sf. Vasile cel Mare -
Dumnezeu, Cel Ce a creat operele
Sale mari, dar rânduieste sa fie rostite si aceste mici cuvinte ale mele, sa va
dea voua în tot lucrul întelegerea adevarului Lui, ca sa întelegeti din cele
vazute pe Cel nevazut, iar din frumusetea si maretia zidirilor sa va faceti o
idee potrivita de Cel Ce ne-a zidit – „ca cele nevazute de la zidirea lumii se
vad, întelegându-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si Dumnezeire”
(Romani 1, 20) – încât si de pe pamânt si din vazduh si din cer si din apa si
din noapte si din zi si din toate cele vazute sa luam adeverite dovezi despre
Binefacatorul nostru. Nici pacatelor sa nu le dam timp, nici dusmanului sa nu-i
lasam loc în inimile noastre, ca Dumnezeu sa locuiasca în noi, prin o
necontenita aducere-aminte de El, Caruia fie toata slava si închinaciunea, acum
si pururea si în vecii v ecilor. Amin.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
109.
INIMA OMENEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
vas raspândeste acel miros care s-a îmbibat în el. Asa este si inima omului.
Daca are în sine iubirea de Dumnezeu si de aproapele, atunci ea arata semnele
acesteia, caci asemenea sunt si nazuintele, pornirile, cuvintele, faptele si
gândurile ei. Asa precum un mar se arata a fi bun prin gustul sau, la fel si
inima omului se face cunoscuta prin faptele, cuvintele si purtarea ei. Si
precum un cuptor încins de flacari raspândeste caldura si dintru aceasta se
cunoaste, asemenea si inima, fiind înfierbântata de focul dragostei lui
Dumnezeu si a aproapelui, raspândeste caldura milei, a îndurarii, a rabdarii, a
blândetii, vadindu-se prin acestea. Ori, dimpotriva, cel ce îsi are inima
îmbatata de iubirea lumii, se arata prin semnele cele deopotriva cu aceasta,
întrucât la ea cugeta si din aceasta se învata, despre ea vorbeste si pe
aceasta o savârseste. Cel ce iubeste bogatia, cinstea, slava, placerea si
rasfatul, la acestea se gândeste si pe ele le cauta. Asa graieste Dumnezeu:
„Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Matei 6, 21). Si cu toate ca
multi se straduiesc sa acopere pornirile si faptele lor, cele ce se ascund
înlauntru nu pot fi tainuite, ci se ivesc si sunt scoase afara aidoma unor
bulbuci ce ies din apa, descoperind aerul care se ascundea în adâncime, sau
asemenea chioraitului matelor. „Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici
pomul rau sa faca roade bune”, graieste Domnul (Matei 7, 18).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 97.
PRIMĂVARA
- Sf. Inochentie al Odesei -
În primavara
duhovniceasca, multimea vatamatoare a apelor nu vine asa precum se întâmpla în
primavara fireasca, ci altfel – nu vine de sus, ci de jos. Caci harul întru tot
Sfântului Duh nu poate sa reverse daruri cu o bogatie vatamatoare pentru cei ce
le primesc; însa cel ce le primeste se poate întâmpla sa nu stie a se folosi de
rourarea duhovniceasca. Asa, bunaoara, când omul, în loc ca, asemenea
pamântului, sa absoarba partea trebuincioasa de apa duhovniceasca, iar prisosul
sa-l treaca altora spre folosul lor sufletesc, el, asemenea locurilor joase si
fara sant de scurgere, absoarbe totul în sine si, nepunând în miscare
duhovnicestile ape primite, se preschimba într-un fel de mocirla duhovniceasca.
Fenomenul acesta se petrece arareori, dar totusi se întâmpla. Însa, în cea mai
mare parte apa multa si de prisos care împiedica rodirea tarinii sufletesti
vine dintru aceea ca omul, adapându-se prin diferite mijloace bune, dar nefiind
slobod de gândurile trupesti, uita sa iasa din umbra unei închipuite sfintenii
la aerul curat si sub cerul deschis în fata lui Dumnezeu si sa se puna sub
soarele vesnicei iubiri si îndurari care straluceste de pe înaltimile Golgotei.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 47.
JUDECATĂ PREVĂZĂTOARE
- Sf. Vasile cel Mare -
Daca cele
necuvântatoare nascocesc si-si gasesc mijloace pentru mântuirea lor, daca
pestele stie ce trebuie sa aleaga si de ce trebuie sa se fereasca, ce vom spune
noi cei înzestrati cu ratiune, cei instruiti de lege, cei îndemnati de
fagaduinte si înteleptiti de Duhul, când rânduim viata noastra mai fara de
minte decât pestii? Ei stiu sa se îngrijeasca pentru viitor, iar noi, pentru ca
nu nadajduim în viitor, ne cheltuim dobitoceste viata în placeri. Pestii
strabat atâtea si atâtea noianuri de ape ca sa gaseasca un oarecare folos; dar
tu ce poti spune, tu, care traiesti în trândavie? Ca trândavia este început al
facerii de rau. Nimeni sa nu dea vina pe nestiinta! Este sadita în noi o lege
naturala, care ne arata sa ne apropiem de bine si sa ne departam de cele ce ne
vatama.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
153.
FII LUMII
Sf. Teofan Zăvorâtul
Lumea a
înnebunit în fiii sai. Acestia pacatuiesc, se tulbura, se înviforeaza de
valurile pe care le stârnesc singuri. Cât de multi dintre ei se învârt fara sa
afle tihna, însa aduna doar maracini pentru foc! Necredinta îsi deschide gura
cu îngâmfare, adevarul e mut si tace. Nelegiuirea vorbeste mestesugit, pe când
dreptatea se ascunde. Numai moartea îi face sa taca pe toti cei ce intra în
lume. Fericit cel ce si-a savârsit în aceasta calea fara împotmolire!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 125.
V I A Ț A
Sf.Tihon de Zadonsk
Vezi ca
lumânarea arde si mai apoi se stinge. Pilda aceasta îti adevereste ca viata noastra
arde ca o lumânare pâna când traim, iar dupa aceea se stinge. Este de trebuinta
sa tinem minte cele despre sfârsitul ei, care nu stim în ce zi si în care ceas
va veni – de aceea ni se cuvine a-l astepta mereu.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 71
OCHIUL DUHOVNICESC
Sfantul Ioan din Kronstadt
Exista
înlauntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai
bine decât cu ochii trupului, acestia fiind doar un instrument al ochiului
duhovnicesc, un canal de comunicare prin care sufletul cunoaste obiectele
vizibile si reflecteaza asupra lor. Ce obiecte intra în aria de contemplare a
ochiului duhovnicesc? Fenomenele de ordin spiritual. În afara lumii vazute
exista Dumnezeu ca Duh infinit, Ratiune infinita, care a creat si creeaza totul
în universul material, acesta constituind traducerea în fapt a planurilor si
ideilor Sale, si exista lumea duhovniceasca îngereasca, fara numar, care
traieste într-o perpetua contemplare a Divinitatii, a faptelor atotputerniciei
si întelepciunii Sale. Ochiul nostru duhovnicesc tine mai mult de Domnul si ca
atare, lucrarea lui se numeste contemplatie, cugetarea de Dumnezeu.
Contemplatia si cugetarea de Dumnezeu se pot extinde la infinit, dupa cum
Dumnezeu Însusi este infinit; ele au darul de a ne curati sufletul de pacat, de
a-l desavârsi, de a-l apropia tot mai mult de Dumnezeu, Izvorul luminii,
ratiunii si existentei noastre. Apoi contemplarea cinurilor îngeresti, pe
masura ce avem revelatia lui Dumnezeu, firii lor duhovnicesti purtatoare de
lumina, bunatatii lor duhovnicesti, iubirii de Dumnezeu, iubirii reciproce si
de neamul omenesc, lucrarii lor ocrotitoare asupra pamântului nostru, a
stihiilor pamântului, a comunitatilor umane, asupra locurilor sfinte si în
general a oricarui loc si a fiecarui crestin în parte. Ochiul duhovnicesc mai
este îndreptat si înlauntru, asupra omului însusi, si atunci lucrarea lui se
numeste cercare de sine, autocunoastere, introspectie, sfânta înviorare sau
trezvie, în raport cu rationamentele si dorintele noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 417
MULTIMEA GUSTURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Gustând din
feluritele roade ale pomilor, te întâlnesti cu o nenumarata felurime de gusturi
foarte placute si folositoare, pe deplin potrivite cu firea noastra, asa încât
nu te poti minuna îndeajuns de bunatatea si întelepciunea Facatorului, Ce bine
a voit a ne face pe plac cu parinteasca Sa bunatate, dulceata, întelepciune,
atotputernicie. Dintr-un singur Pamânt, câte roade nenumarate ca forma si ca
gust! Te sarut, ma alint pe lânga Tine, Parintele si Facatorul si Hranitorul
meu, în fiecare pom, în fiecare boaba, în fiecare spic de grâu (si câte feluri
ale lor nu sunt!). Iar în ce priveste nenumaratele gusturi ale celorlalte
felurite mâncaruri date noua, hotarât lucru ca minunarea mea nu cunoaste
margini. În gustul fiecarei farâmite se vede dragostea Facatorului fata de
tine, dorinta de a-ti placea, de a te alinta, mângâia, bucura, îmbărbăta,
hrani, întari, de a-ti da putere de viata. Minunat esti Tu, Doamne, în toate
lucrurile si faptele mâinilor Tale. Însa ce neasemuita, cu neputinta de socotit
bogatie a desfatarii duhovnicesti ai pregatit în veacul viitor – desfatare
pricinuita de îndulcirea cu negraita bunatate si frumusete a Fetei Tale, de
Care negrait sunt fericite toate cetele si soboarele Îngerilor!
Sfantul Ioan
din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de
Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 16-17.
PROPOVADUIREA FIRII
Fericitul Trifon Turkestanov
Ce e lauda
mea înaintea Ta! N-am auzit cum cânta Heruvimii: aceasta datu-li-s-a unor
suflete înalte; dar stiu cum Te slaveste întreaga fire. Se întâmpla la vreme de
iarna sa contemplu cum în tacerea lunii se-auzea ca Ti se roaga-n soapta tot pamântul,
învesmântat în dalba haina-a sa, ce stralucea cu nestematele-i de nea. Vazut-am
cum se bucura de Tine maretul soare în timp ce rasarea si ale pasarilor coruri
cântau cu ciripiri rasunatoare slava Ta. Si auzit-am cum, în taina mare, graind
de Tine freamata padurea si apa susura-n izvoare, cum vânturile Îti aduc a lor
cântare, cum cetele luminatorilor ceresti Te propovaduiesc printru a lor
miscare ce bine foarte este rânduita întru întinderea cea nemarginita. Ce e
lauda mea! Firea e ascultatoare, eu nu sunt. Cât înca mai traiesc, vazând
dragostea Ta, voiesc a-Ti multumi, a ma ruga si a striga:
Slava Tie,
Celui Ce ne-ai aratat lumina;
Slava Tie,
Celui Ce cu dragoste adânca, nemasurata si dumnezeiasca, mai înainte de a fi
noi, ne-ai iubit.
Slava Tie,
Celui Ce cu cetele Îngerilor si ale Sfintilor ne-ai acoperit si cu a Ta lumina
ne-ai adumbrit;
Slava Tie,
Parinte Atotsfinte, Care prin poruncile Tale ne-ai lasat drept legamânt a Ta
Împaratie.
Slava Tie,
Fiule, Care Te-ai facut noua Ispasire si ne-ai deschis calea spre mântuire;
Slava Tie,
Duhule Sfinte, Soare de viata Facator al veacului ce va sa fie.
Slava Tie
pentru toate, o, Treime Dumnezeiasca si Atotmilostiva;
Slava Tie,
Dumnezeule, întru vecie!
LUCRURI SPARTE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel care se
obisnuieste sa se întarâte si sa se mânie pentru felurite lucruri care nu-l
multumesc (cad, se sparg), care nu se potrivesc si asa mai departe, acela se
obisnuieste sa se mânie si pe oamenii care din oarecare pricina nu îi fac pe
plac, care i se împotrivesc cu voie sau fara voie. Trebuie sa rabdam toate cu
seninatate, iar la cel mai mic început de mâniere sa ne pocaim înaintea lui
Dumnezeu si sa cerem ajutorul Lui pentru noi, cei neputinciosi.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 134
APARENȚELE
Sf. Ioan de Kronstadt
Vezi un trandafir sau un mar
frumoase pe dinafara, dar stricate pe dinauntru de un vierme veninos, prin
aceasta devenind pentru om nu doar nefolositoare, ci si vatamatoare. Întocmai e
si fapta omeneasca: pe dinafara pare a fi buna, dar daca izvoraste dintr-o
inima ce se adapa din iubirea de sine, din trufie si din mândrie, atunci nu-i
foloseste omului la nimic, ba îi mai este si spre pagubire. Caci unul ca acesta
nu da slava lui Dumnezeu, de la Care tot binele purcede si el îsi însuseste
ceea ce este doar a lui Dumnezeu, întrebuintând darurile Domnului întru
rautatile sale si pentru a sa proslavire si nu spre slava Domnului; astfel se
asaza pe sine, ca pe un idol însufletit, în locul pe care trebuie sa i-L dea
numai lui Dumnezeu. Facând acestea, el se desprinde de Dumnezeu, se departeaza
cu inima de Dânsul si cade în patima idolatriei duhovnicesti, care este
urâciune înaintea Domnului.
LUMÂNAREA
Sf. Tihon de Zadonsk
Vezi ca lumânarea arde si mai apoi
se stinge. Pilda aceasta îti adevereste ca viata noastra arde ca o lumânare
pâna când traim, iar dupa aceea se stinge. Este de trebuinta sa tinem minte
cele despre sfârsitul ei, care nu stim în ce zi si în care ceas va veni – de
aceea ni se cuvine a-l astepta mereu.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 71
Pr. Dr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu