Mere pădurețe 44 (necorectat de ingaduitor)

Mere pădurețe 44

Vreau să înțelegi ce înseamnă să fii demn român, eu prin ce picant şi inteligent, cu caracter sub cer, prin ce scriu cu încredere, în ale râs de România depasindu-mi limitele iubire deşteptă cu înălțimi. Uneori ei cosmopolişti capitalişti, corupți că vreți/ nu vreți, zic, că haina face şi pe spioni, deşi omul face haina şi nu, haina face pe omori, tu, Ben, eşti contrar şi de altă părere şi altă măgăreață fleață şi paiață cu fițe pe piață? Tu, dai sens şi strălucire, vieții mele, chiar şi atunci, când schiopăt şi nu sunt sprinten ca o căprioară. OM BINE INTENȚIONAT, OM DE BINE - Iată vorbe din istoria noastră pur şi simplu:

- Mă simt foarte încurcată, pentru că nu m-am așteptat ca recitarea mea să inspire o astfel de poezie, pe de-o parte plină de dragoste pentru ceea ce avem noi bun, pe de altă parte, cu mare tristețe, că nu sunt în fruntea țării oamenii de omenie. Și când te gândești că acest lucru durează din totdeauna. Căci noi, ca orice oameni cu suflet ales, ne-am iluzionat, la un moment dat, că am pornit pe drumul cel bun (pe vremea CDR-ului și a lui Emil Constantinescu), dar... nici ei nu au făcut ce trebuia. Nu au luat în seamă Punctul 8 de la Timișoara, pentru care noi ne-am luptat atâta, în timpul Golaniadei din 1990. Nu au făcut curățenie, adică. Și acum, plătim. Cu vârf și îndesat. Mulțumesc pentru aceste gânduri care mă includ, Lidia

     - GRAIUL UNS PE PÂINE frecvent îmi ziceam tânăr, mai tànăr, in adevăr sfânt luceafăr, şi eferveşcent ca un destin rătăcit, luceafăr, dar între pământeni pretutindeni, prieteni cel mai iubit, deşi sunt cel mai sărac şi mai amărât, că beu numai apa din fântână, apa a limbii romane, că am şi eu un dor greu lăsat mie de Dumnezeu, să-mi mănânc graiul uns pe pâine, că din noi doar vorba ne rămâne ca o pâine s-aducă pace, culme-n lume Ca nume şi renume. ŞI pe la voi se promite sarea şi marea, că-n starea de alertă te vei arde mai tare, că-i mai strict, mai mare interdicția, că relaxarea nu-i relaxare, că tot stare de urgență e că-i bolund cine zice, că n-am scăpat de coronavirus care nu-i revocată, eliminată, din baiul noastră, că nu-i suficient eradicată, ci o punte să ne infectăm şi cei care încă suntem sănătoşi dar ce să comentez şi să dăm cu piciorul, în bine, o promenadă acceptabilă, c-asa zice preşedintele relaxat din totdeauna, că de dimineață îşi tot bate gura ca medicii, cei bravi, din linia întâi, nişte pozitivi posibili ca cei din Râmnicul, complet izolați. Grozăvia e a poporului român şi a subiecților ei care fac bine, pentru a face bine, dar ce zic? frumosul e contradictoriu, un frumos, jos pălăria, în piesaj la nivel global şi misterioasă, că artisticul şi vocația nu-i un caz contrar, ci un lucru nou, că incoerenta a ce există la noi e o tipologie hiperbolizată. Tu eşti mare pentru că nu te dai mare nefiind, în şomaj. Nu eşti supra erou, ci om, Ben, adevărat român, făimos personaj cu propriul curaj, neobişnuit, în piesaj, în curajul, ca cea a spărgătorului de bănci, la ora de vârf, un complicat, cum zice neamțu eficient, mai implicat şi, în siguranță, cu viata mai bună, mai frumoasă şi mai super. Dar hai să ne egalăm forțele ca Victor Pițurcă/ Mihăilă, ambii ca Alex. Ştefănescu incredibili. Unii serioşi fac comerț, dar cine se grăbeşte, că ce-ai mâncat? Halal e şi profesor, la tenis încă de viitor, cu valuri imense pe mare, că în casă nu mai pot sta unii-n casă. Cu-n plus de ambiție şi deschidere, pentru românii lui daragi, ca un campion la Micul Dejun, un cult, cu un campion la Daniela Zeica Augustin Buzura, cu o poveste de succes şi de belea, că ea dezvăluie cu emoție şi artistic tot adevărul şi eşti de pomină, că nu ți-ai uitat rădăcinile şi mesajul de utilitate publică la radio internațional dominând atmosfera însorit şi tu, Ben, eşti un serios Făt-Frumos şi fără a fi zgomotos, ci antiseptic minim protejându-ne cu mijloacele tale de protecție. Alarmă în baltă, tu acest film nu li fi proiectat, pe peretele blocului sau ce ştiu eu, Ben? Trebuie să ne simțim ca tu proiectând filme pentru lumea de la blocuri, că eu doar aduceam cu-n cărucior filmul din gară la Cinema Ilie Pintilie, datorită lucrului bine făcut căpătăm un leu şi vedeam şi filmul fără a fi văzuți de învățătorul Danciu Nicolae, că ne-am furişat la film peste voia profesorilor care nu ne îngăduiau, dar noi elevi cuminți ca dracu, că cumințeni pământului nu eram, cum zice scriitorul George Şova, părintele extemporarului la dirigenție, Liceienii, eccetera eccetera, că nu eram, în pielea cireşarilor lui Chirița/ Chirilă şi succesul, năstruşnicia copiilor, în ce se măsoară, frate Ben Todică, tu trăind diferit de mine Amintirile? Era ca şi când la îndemnul lui Vica extrem de simplu ea-mi turna apa încălzită, în dricul verii încălzită la soare afară, în curte, ea din vas turnându-mi cu cana apa pe cap, spate, eu fiind gol-goluț şi eu mă soponeam, doar unde nu mă ajungeam treabă bună făcea treabă bună Vica cu tandrețe mă şurluia, spăla cu încredere, simțindu-mă proaspăt, în jurul meu zburdând  şi, în Ciubăncuța vițelul Mândraiei era jucăus ca, în Sâmpetru un altul a lui Johann, vițelul nealcoş cu păr creț de care până a nu mă naşte se speriase, de asta zicându-se, că eu pentru aiasta aveam păru aspru şi creț ca şi cum ar fi fost pe bigudiuri făcut permanent. Mulțumesc, că ne avem unul pe altul ca să ne bucurăm, în spectacolul scrisului. Noi amândoi avem un rost ca să ne salvăm viața unul la celalalt, că-n stăpânirea noastră e soarele. Tu impresionezi pe sexul slab, că dumneaiei Ming e gelosă şi pentru ea joci fără să deranjezi teatru, în şi cu limbă, în tumbă, de lemn, că-i şi când nu vrei tu/ ori ce crezi de nu te vezi.

- Te inteleg de ce gandesti asa frate Pavele,

Si tot asa si Dumnezeu pe mine.

     - Tu de la cine crezi, c-am cerut pur şi simplu: de soție pe Vica, de sotie, că ambii socrii nu mai erau? -De la frate'su Pavel care locuia-n Dej, cu Tena (Ortensia lui, de pe Valea Condorului, tot din Dej), care chemat, venise, în Ciubăncuța, că urgent nu ştiu ce vorbe, oral, îi trimise Vica, soru-sa (nu ştiu nici prin cine, că nu ştiu cine, care de la ei lucra de încredere, la Dej). Pavel Mânzat, cel mai mic frate, pe lângă 5 surori a lui Vica, fiind şi doi de sex, de gen masculin, copiii, în familia lui Ionaşu Horjului, Mânzat şi cu Pavel aiesta n-aveam de ce să nu mă împac şi înțeleg, că-n familia asta concretă era plină de bunătate, generozitate, o realitate, cu tot ce era nevoie, în omenie, Pavel adcandu'i de la Dej alimente şi tot avea nevoie ei şi celor trei copiii. Pavel Mânzat, cel mai mic frate, pe lângă 5 surori a lui Vica, fiind şi doi de sex, de gen masculin, copiii, în familia lui Ionaşu Horjului, Mânzat şi cu Pavel aiesta n-aveam de ce să nu mă împac şi înțeleg, că-n familia asta concretă era plină de bunătate, generozitate, o realitate, cu tot ce era nevoie, în omenie, Pavel adcandu'i de la Dej alimente şi tot avea nevoie ei şi celor trei copiii. N-am fost pentru Vica, cu Vica comportându-mă cum ştii foarte personal, n-am fost oaia neagră, oaia care o regormezi, selecteze, dintre oile abe, că, tu eşti un elegant şi ştii mioriticul inteligent şi de caracter clasând oaia neagră. O regormezi, cu oaia neagră fiind cu probleme, o diocheată (alții zic dată dracului, a naibii, oaia neagră, nu-i aşa?) O reformezi oaia neagră, că îmbătrânit şi ieşit din uz încăpățânată şi nu mai e bună de nimic, că nici dinți nu mai are cu ce să se hră ea că şi î trețină, în turma albelor. Erată: Să se hrănească şi să se întrețină. În sufletul meu era o disciplină rezonabilă, o rutină (Vica nu mă scotea din casa ei).

Nu ştiu eu, Doamne, multe nu ştiu,

nu că m-aş preface, că nu ştiu,

la mine-i, chiar, că nu ştiu.

     - Asta o fi Psalmul 3...?

     - Ceva e, Ben, nu reuşesc să scriu literă cu literă parcă ar fi ceva, că parcă n-ating performanță artististic social-umană şi sportivă amarii sportive Simona Halep, aşa, că te rog fii îngăduitor cu mine!

     - Nu-ti fa probleme ! Cu mine esti ACASA frate Pavele.

     - Ho, copii frați, pribegi cu vorbe luminoase spre patria limba română cu cinstea voastră de floare albastră pur şi simplu Eminescu publicat şi apreciat de Iosif Vulcan, în ciudă că nu se mai aduce vorba de el şi nici, că tu Ionică de Bihor ai o bibliotecă doină cu numele lui şi nu-i, prietene, puțin lucru, amândoi rămânând de pomină, în inima mea română şi de pomină, indiferent ce vorbe vor arunca te miri cine, vor arunca cu furcă, că şi asta e posibil sub soare, existând şi ciuhe, sperietori de ciori, nişte încrezuții şi, dar voi fiti cu scăpare şi sănătoşi, dragilor mioritici! Eşti prea bun, împăciuitor şi când scrisul meu bate câmpii şi nu-s păstorul blând, oierul care păzeşte mioarele cuvintelor, că mă roade exprimarea care nu-i explicativă/celebră şi efervescentă şi artistică, că nu-s mai bun cum mi se pare mie, c-ar trebui (mi-a pierit răbdarea?) iubirea, îmi şchiopătă din sprinteneală de cerb, că sărutul lui Nichita a făcut si mâna să şchioapete ori ce, crezi tu?

     - Acum e momentul sa lasi universul sa-ti vorbeasca, lasa-te condus de el, lasa mana sloboda, ca el te conduce spre tezaurul limbii.

     - O fi umbra oboselii? Nu mi-oi fi luat cafeaua şi m-am pierdut, în peisaj, în pitorescul firii, derutându-mă propria unoare şi durele, ceva-mi ia fermitatea, dragostea care mă menține cu imunitatea.

     - Mi se intampla si mie – mintea fuge mai repede decat degetele.

     - Îți închipui, că suntem copiii care-şi strică jucăria. Sântem obrăznicături atunci/ neputincioş sau ceva de genul... Eu schimbarea totul şi m-alegeam cu nemulțumire, că nu mai aveam chef, cum l-am avut acuma câteva minute, clipe. În sufletul meu era o disciplină rezonabilă, o rutină (Vica nu mă scotea din casa ei). Eu schimbarea totul şi m-alegeam cu nemulțumire, că nu mai aveam chef, cum l-am avut acuma câteva minute, clipe.  Totul e ca melodiilor zărilor albastre,un farmec a ceea ce nu mai suntem. Nu poți să scrii fără prestanță, fără artistic şi fără să te bucuri concret, că de la cine: ce învățăm? Ho, copii frați, pribegi cu vorbe luminoase spre patria limba română cu cinstea voastră de floare albastră pur şi simplu Eminescu publicat şi apreciat de Iosif Vulcan, în ciudă că nu se mai aduce vorba de el şi nici, că tu Ionică de Bihor ai o bibliotecă doină cu numele lui şi nui, prietene, puțin lucru, amândoi rămânând de pomină, în inima mea română şi de pomină, indiferent ce vorbe vor arunca te miri cine, vor arunca cu furcă, că şi asta e posibil sub soare, existând şi ciuhe, sperietori de ciori, nişte încrezuții şi, dar voi fiti cu scăpare şi sănătoşi, dragilor mioritici!

     - Stimate Scriitorule și Poetule Pavel Rătundeanu Ferghete, dumitale ești un munte al Neamului, și nu arunc vorbe așa să fie zise, fiindcă rezistența dumitale prin iubire și har scriitoricesc vine, deaceea nici nu te va călca nimeni, căci harul îți mai este întărit prin iubire dumnezeească! Prin simplitatea românului adevărat se descoperă întotdeauna prezența acelui Duh Sfânt în ființa acestuia!

     - Nu ştiu frate Ionica cum dă picătura pe dinafară, iar la duhul sfânt, nu mă pricep, super prietene, că nu mi-l văd, eu doar scriu, dar tu mă inzestrezi cu ce nu am, dar dacă scriind înseamnă ce zici şi nu mai contează, că eu nu'l lămurit, în ce şi cum zici, e bine. Sunt plictisit şi cine poate zice, că m-aş simți bine? Nici vorbă. Daria zice, că n-ar fi pe mine supărată, însă eu mi-aş lua lume, în cap, țap ipăşitor a celui care care nu poate face nimic (Vica-mi lipseşte şi mi dor de de ea sau ce ştiu eu de ce-s ca o vreme rea care se va dezlănțui la noapte făcând rău recoltelor şi aşa prea puține semănate (nu-mi merge bine, dar ce pot face?) Sunt un neisprăvit, nu vezi, fără poftă de nimic, nici să copiez ce altă dată am scris cu entuziasm, cu comunism de basm, dar sănătos, lucid şi mai rațional şi cu un real a ceea ce cu toții mişca nu-i vorbă şi cu energia celor 7 magnifici, că eram mai tineri şi se culca Vica, Albă ca zăpada zvapaită, cu mine, dar cine ştie de ce acuma mă împedic, în nevoi-pipijoi, buboi măturat, dar cum zici eram un neastâmpărat Pipăruş viteazu, poprică, mai, în alertă, că şi asta-i o fază, pe fază, grăpând mai mult decât rai. Da ştiu, că nu asta-i totul, nu-i toată romanta lui Ioan Minulescu şi nu era nimic de mai târziu, cum nici Vica nu era a lui nu a fost. Dumitru Spion e tot cu ce-o lansat: Cucule de pe cetate, că spunea mândrie sănătate, că de Cluj, Gilăul ne desparte, cale de 4 zile, dar, în dragoste de ea şi Ciubăncuța cum am să mă întâlnesc, văzând dor cu dor, în pădure şi-n poiană la Izvor, că-n şir indian carele cu snopi de grâu, în sat la arie coboară, rozmarin şi cu bob de secară, că Vica-i Leana mea, draga sâmpetreanului, că totul din bătrâni îi lăsat legănat, cum Dumitru s-o pus pe cântat şi pe jucat s-a pus bine, că şi inimă cu venin mult..., îmi dă amar cuvânt, că copiii-mi rămân singuri pe pământ şi nu-i cine le mai gări cu rând, c-am venit, dar am plecat peste rând of, of şi dor mă frige şi mă arde!

     - Invata de la cei mici.

     - Cum pot să învăț de la cei cu pitici, cu poveste de viață, cum nimeni nu se aşteaptă?

     - Pai nu ai crescut cu Cenusareasa?

     - Sunt poveşti, în serviciu sănătății mele, dar prea mult ne legăm, înfăşurăm la cap şi ne inspiră, unora părându-le fără noimă, deşi punem cu ceilalți umărul spunând să nu ne temem de întuneric. Mureşanu e cu Aurica care-i calcă hainele şi de 10 ori dacă-I nevoie făcând şi bucate alese (îi vorba, că-n codru Ioan î l-o lovit frunza cu clipu') Vica şi gura ei țucată, furată, a ca sarea-n bucate, chiar dacă aude tot omu' care sare pârleazu, când ea mândră dă cu bobi de sub poale. Nicolae cântă: -"Dragu-mi, Pavele, dragu-mi a trăii, în lume" şi el fecior de omenie a tatatului: eu cu drag cânt", cântă cu drag lumii şi ce duce, în inimioră parcă-i piatră de moară. -"Ştiu, că într-o bună zi, ca Vica nici eu n-oi mai fi"! Noi ne facem viața imposibilă, dificilă, dar ce mai contează? Nu-i suficient şi eficient, să ți-i scoți la timpul potrivit, tu văzându-ți, în nădejde văzându-ți de treabă ta, ți-i scuturi şi bucuros mergi mulțumit pe drumul tău, că pe ea ai lăsat-o groasă, gravidă, să trăiască cu greu, cu dor greu să trăiască pe pământ cu suferință şi dor mult fără aş astâmpăra ininima, fără să-şi stampere inima neştiid cum ar fi lumea. Pe sub poala măgurii frumos cântă feciorii, că horitu îi ca horitu...  Ceteraşu şi fecioraşii duc, în lume horile. Dar cine n-o învățat horile, Domnule şi cum se sărută feciorițele la veselie, cum se iau feciorii la rându ca să vezi cum unu nu-i ca altu..., că el ți-a fi şi bărbatu, că l-a ține fără modru s-a datu? Că mare-I, Doamne, grădină lui Dumnezeu! Femeile-şi satisfac bărbații lor şi ce dacă nu-i deajuns să ți-o scoți, extragi, la timpul potrivit? De ce să te dezbari de firescul vieții? Fără un firesc şi natural al vieții te imbolnavesti, pierzi esență şi dragul, cu speranță si acea plăcere, în travaliu cu posperitate şi drept de a fi. Viața e o odă a bucuriei, un imn Ioan Alexandru. Pentru ce ne-am opune destinului, ca timp ca să nu ne opunem romantismului, când avem imboldul de a ne proteja, în noi existând şi rutină, lumina extraordinarului şi impecabilui, că ținem pasul şi ritmul, că fiecare om e cu felul lui, în lume fiind pasiune şi înțelepciune, dar cum e posibil ca să mergem înInte? Ea o fi zis/eu, Pavel, eu am zis: -"Nu mai pot trăi fără tine, formidabilă Vica, că doar prin tine mi se rezolvă toate neajunsurile."

     - Tu plangi cu asa pasiune ca imi vine si mie sa plang dupa fosta cu acelas dor si intensitate.

     - În ce direcție o apucăm cu succes ca să ne bucurăm de bine? În fiecare suntem ca şi cum am fi, în ultima zi, cu taina şi misterul, din Bucegi ca să demonstrăm, ca suntem, în pricipiu, că existăm, în viu, eu, în normal, cu Vica, că ea e cu site şi plăcută, că-mi mergea cu ea grăitor de bine (că ce mă făcea iubit). Fericirea e ca un fum, zicea Voce, c-ar zicea amuzant un fozof visător, în dor de dor... drăguț, dar e numai că l-am avut, c-aşa-i viața, însă acuma nici, în brață n-o mai țin, fericirea fiind doar fumul din sufletul meu: deşrtăciunea, vàntul, aburul şi sarcina e nedorită, când degeaba o extragi la timpul potrivit, în alba neagra? Cum adică nu ne dorim urmaşi?) Atunci de ce beneficiem din partea vieții ca să te bucuri chiar dacă eşti de belea? Cu Vica nu-mi pierdeam speranță. Nu mă abat de la regula de a fi print şi de aduce lemne, în casă, în mod cert, nu că asta ar fi o passiune, că nu-i legat cu ce se întâmplă într-un film, cu Toata lummea, cântă şi dansează, un film amuzant. Nu ştiu dacă va fi bine, cu cuvintele, de ce copilăresc şi prin lumea mea vă cuceresc, prin ce istorisesc. Scriind sun mai fericit, mai plin de vitalitate. Îmi pare rău, că n-am zece vieți. Vica-i femeie, că e femeie şi nu se descotoroseşte de Pavel, bărbatul ei. Noi ca oameni mai construim şi castele de nisip şi pe nisim din neştiința/naivitatea, dar nu din capitalul încrederii altora. Cât suntem, în viață facem şi bine, că doar binele aduce bine celorlalți. Să nu ne facem că plouă, că baba să ouă şi să revenim la vişinile nostre, îşi bagă vorba, că nu-i sită nou ca să stea Busu Florind suferind de palpitații vizibil impecabil, fin şi senin, special mereu național alături de noi național, în nevoia de a lua zi de zi Aspenter, în cui ca nora vo lună-două original, că-I avânt pe lună nouă, că ştie absolut ca-n lumina de început, cu regim special ca profesionist-artist optimist primovat peste noapte de cruda realitate care, în fericire de salvare ne dă pe spate, că-i ca un om înflorit pentru rod ca cei din liga întâi, lăsàndu-te cu gura căscată, în artă, că se poartă, având titlu său de prestigiu că i-a mers trilu şi hiru de performanță, el vorbind cu tâlc fără a face presiuni zâmbetului şi râsului care-l joacă, fericire candidat la fericire, în distanțare, eu, chiar de draga de Vica sub controlul social-mondial, cu măsura luată scula, cu diverse acordând conjugate de deplasarea la Cluj pe vineri după medicamente, cu lucru şi, în lucru de calitate cu azil, în mânecă, recuperat: aur cenuşiu strecurat, că sustenabil ne menține viață mai bună aerierat şi cu gust rafinat şi cu efect, în perfect. E nevoie, in continuare de mască şi prevedere, doar de declarație pe răspundere proprie şi vom face sport individual, în stare de alertă (cu toții ne căutăm fericirea menținându-se şomajul tehnic, dar ce se întâmplă cu cei fără locul de muncă, că nu se face perfect absorția muncitorilor, încă mai fiind surse paradoxale de infectare şi valoarea socială a blocată, că încă nu s-a găsit o soluție şi pierdem afectați de pandemie). Încă suntem rupți de şcoală. Suntem rupți de realitate. Motive serioase de îngrijorare, prostie care înlesneşte catastrofica răspândire a virusului, că şi Rusia urcă galopant, în pandemie şi e dramatică situația. Ce se va întâmplă pe sensul de mers? Ce demonstrăm cu bravura, că e o... pandemie încă, o ineficiență. Cine pierde, nu tot noi, că noile relități... cum coexistăm, în care abilități? Cum ne adaptăm? Numai azi e de tot râsul? Florin BUSU aiesta are stofă de om. La noi ce poate fi o capcană? că nu frumusețea ne dă peste cap, că Vica profesionistă, era Vica, o primăvară cu şansă, că îmbrăca camaşa fericiriii, cămaşa frumoasă, Hristoasă, luminoasă? De ce ne putem bucura? Ce poate fi, în armonie, simetrie, cu mine? Daria'i la şcoală, mai resposabilă individuală, ca cei care obligatoriu ar trebui să meargă, ea fiind mai capabilă, în gândul lor mai proastă, că merge seruoasă, cand i se propune, cu toate, că elevii, sunt, în urgență acasă, dar ea ca pocăitul Cînd Câmpeanu, "Jeucu", cum, îi zice satul, mândru, că se apelează la el, cum acuma e Daria e solicitată şi ea era mândria satului, ea în ascultarea ei nu refuză munca la şcoală, nu replică cu nu fac, nu merg şi nu zicea: "nu pot, "nu ia pe nu, în brață, deci ea, Daria era de serviciu la şcoală, iar, nu camine ca: eu, hoinarul cu undă verde acasă şi cu scrisul (ce fel de justificare/ excepțional, cu boala scrisului acasa. Pentru Daria nu era restricție, deşi stare de urgență. Vineri, eu chiulangiul, merg şi de mă picuri cu ceară să rămân, în casă merg la Cluj, după rețete, că m-a sunat dr. psihatru Mihaela Sandru, în şmotru şi şotron. Îmi găsesc şi eu ca maiestra Lipa ce să fac, că săptămâna asta procedează alertă fără să ştii rutină cât de strlucitoare e, în dreptul de a fi. Sunt în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, în posibil. Bat concurență cu asul din mânecă, că timpul nu e trecut. Dar fără nici o decizie, ce mai e posibil? Pentru o viață de pomină, sănătoasă, de belea, cu talent, ce se face furându-se ca-n codru? Ce se face ca-n lumea vinului? În ziua de azi, zice un actor transilvănean, toți sunt filozofi, că nu găseşti un prost, cu care să stai de vorbă, că Pârlog separă, în centrifugă prostia pandemie, ca să nu fie un proroc mincinos, cu atâțea, prea mulți sunt fără a indentifica ce se agreavează, că n'are un consens, că totul e încă coroziv Covid - 19, că de altceva e necesar, cu înteres național pentru: Deşteaptă-te românie în patria limbii române ca brand a fericirii pro iubirii. Ce ne poate reda strălucirea de altă dată, de mai demult, chestie, în modul de a trăi cu hanul lui Manuc, potențat, un putred de bogat bei, Manuc, dela hanul lui Manuc, că hanul rezistă vitregiilor şi tuturor intemperiilor, chiar şi a vremurilor, celor comuniste. Sunt zambete, imbrățişări şi binele cu care copilăresc, că-i cu bine ce mult te iubesc, că va fi bine Ismaile, copile, ca un destin de legendă, că noi ştim ce ne-a bucurat, în jocuri şi, Vică, cu joacă. Că s-a deschis binelui poarta soarelui fără stres. Ca un țărănoi: samurai fără sabie, repede, că canta şi el pe când să se recomande, întinde mâna şi bățos zice:

-"Vasi" Ea:

-"Mia" şi atunci el bățos:

-"Ți destul suta şi oaia, dar nu mia... de oi"

Intând într-o crâşmă care promite, că dă celor care cere ce n-au, le va da niscaiva bani şi nu puțini: -"Dă-mi o pălincă şi limbă de bibilică şi doar după o vreme cârciumarul:

-"Să-ți dau premiul..."

-"N-oț'fi având limbă..."

-"Ni s-o gatat horinca."

Nimeni nu i-a scos ochii lui Vica: -"Tu faci pe deşteapta" Satul cu ea nu se purta rece, că ea era comunicativă şi semnificativ reciprocă, politicoasă şi apreciativă, ea căutându-le multora, în coarne? Vica, în visul ei de iubire, n-avea nici o greşeala, că față de nimeni nu se comporta cu obrăznicie, având pentru fiecare, în parte prețuire. Spunea despre fiecare numai lucruri bune, că ruşinea zicea ea, se face cu înlessnire, că ruşinea se face lesne. Mingea vaca şi pe pragul poeții ne da să bem laptele cald şi spumos direct din şuştarul plin, că Mândria nu face cu piciorul să-l verse, să-l prade (Era mai bine să nu facă nici ea răul, că aş ca satana era şi animalul, că blândă era Vica, blândă era şi vaca şi asta, că nici Vica nu vorbea ca-n filme, nu era ca femeile de consum şi de stradă Vica, țărancă, cu care mă însoțisem, căsătoriile, că nu-mi închise uşa trântindu-mi-o în nas (Dacă o întrebasem:

-"Ce vrei femeie de la mine?".

Tot ea calmă, ieşită din tiparul ei, că-n sat Lucrețiu a lui Dascal (Vinci din deal) îmi spunea, că Vica era zdrobitoare, reprezentată, dar în fața mea se ferea să se arate câlțoasă mai zicându-mi ca o prorocitoare mincinoasă:

-"Domnu doctor, n-o să trăieşti cu Vica nici tri luni (ulterior m-am întrebat: de ce acest Pista, îmi zicea vorbe răutăcioase, ea neavând cu cine să mă însoare, că fetele liliana/ori Minodoara nu le consideră de nasul meu, iar soru'să Ioana învățătoare n-avea de gând să se remărită după ce barbatu-su murise accidentat, în gară la Zalău, deşi avea acel feminin atrăgător şi cu acel vino-ncoace, că era dulce minune de floare eminesciană albastră, de Veronica Micle, năsăudeancă nebunatică, amorezată, chiar şi acuma frumusețe de care te indragosteai la prima vedere, eu făcând-o, în taină fără ca vredată s-o fi luminat, recunoscând-o pe față, în viu grai, dar ce să fi făcută, că temerar, cutezător, în amor, nu eram, în ciuda luminozității de pisoi aflat, în săptămâna branzii, descrisă, în exces de frapantul şi incogito din Groapa, Eugen Barbu, un liric şi voluptos scriitor, cu rezultate impecabile. Aici e o competiție ca-n Mama mea găteşte mai bine, de la Prima T.V., un ceva cu Orgolii, ca-n romanul scris de Augustin Buzura, socru lui Daniela Zeica, un alt scriitor ilustru de la Mic Dejun pentru un campion cu camaşa ruptă într-un duel a vorbelor cu-n precis, în scriitură elegantă şi cu superb al verbelor ce ne fierbe cu enigma şi superb, de proverbe, dar la ce rost să zic mai multe? Geniul nostru ascunde secrete câte fruze şi iarbă, nu-i aşa? În ciudă/ pentru c-au venit asupra noastră vrăjmaşi numeroşi, dar feți-frumoşii noştri au izbânzi victorioase, ca nemuritori, că au repurtat glorii, în istorii zbuciumate, că traiul le-a fost sărac şi greu. Ea, s-a păstrat menținut superio, cu atitudine şi sustenabil chiar la greu, că dorul era dor de dor, nu chiar cum se spune, dar oamenii şi gura satului la radio-şanț mai iventează, dă şut apropelui ambiționat că celalalt a reuşit să se descurce ca om fericit, din fericirea lui înzecit dăruind şi celuilalt aldire din aluire, dar din dar, aproapelui, din fericirea lui cu dă cu generozitate, cum se zice cu duh, spirit, sfânt, ca să nu se cutremure binele lumii din temelii smintind asfel lumina lumii trăinicia de a fi (eu nu ştiu ce ar însemna şi nici cum îi, în al nouălea cer, pentru cel care are, cum zici, tu, c-ar avea natural duh... (pocăiții s'ar lăuda, că ei copiii lui Dumnezeu ar avea duh sfânt, dar aici e o fățărnicie, nu e un adevăr, ci un orgoliu şi Dumnezeu nu acceptă mândria, lauda de sine) că viața ni sub voia cerului, a lui Dumnezeu. E-n tot şi strategema de zădărnicire a vindecării şi a integrării cu corona virus, că puțini dintre politicieni ne vor binele, deşi nu ştiu ce le-am putut face. Parlamentarii nu ştiu nici limba română, să expună pe înțelesul tuturor o lege de combatere a covidului cerând ajutor militarilor mai solidari. Vica, în visul ei de iubire, n-avea nici o greşit, că față de nimeni nu se comporta cu obrăznicie, având pentru fiecare, în parte prețuire. Spunea despre fiecare numai lucruri bune, că ruşinea zicea ea, se face cu înlessnire, că ruşinea se face lesne. Mingea vaca şi pe pragul poeții ne da să bem laptele cald şi spumos direct din şuştarul plin, că Mândria nu fa cu piciorul să-l verse, să-l prade (Era mai bine să nu facă nici ea răul, că aş ca satana era şi animalul, că blândă era Vica, blândă era şi vaca şi asta, că nici Vica nu vorbea ca-n filme, nu era ca femeile de consum şi de stradă Vica, țărancă, cu care mă însoțisem, căsătoriile, că nu-mi închise uşa trântindu-mi-o în nas (Dacă o întrebasem:

-"Ce vrei fomeie de la mine ?".

Tot ea calmă, ieşită din tiparul ei, că-n sat Lucrețiu a lui Dascal (Vinci din deal) îmi spunea, că Vica era zdrobitoare, reprezintă, dar în fața mea se ferea să se arate câlțoasă mai zicându-mi ca o prorocitoare mincinoasă:

-"Domnu doctor, n-o sătrăieşti cu Vica nici trei luni (ulterior m-am întrebat: de ce acest Pista, îmi zicea vorbe răutăcioasă, ea neavând cu cine să mă însoare, că fetele liliana/ ori Minodoara nu le consideră de nasul meu, iar soru'să Ioana învățătoare n-avea de gând să se remărită după ce barbatu-su murise accidentat, în gară la Zalău, deşi avea acel feminin atrăgător şi cu acel vino-ncoace, că era dulce minune de floare eminesciană albastră, de Veronica Micle, năsăudeancă nebunatică, amorezată, chiar şi acuma frumusețe de care te indragosteai la prima vedere, eu făcând-o, în taină fără ca vredată s-o fi luminat, recunoscând-o pe față, în viu grai, dar ce să fi făcut, că temerar, cutezător, în amor, nu eram, în ciuda luminozității de pisoi aflat, în săptămâna branzii, descrisă, în exces de frapantul şi incogito din Groapa, Eugen Barbu, un liric şi voluptos scriitor, cu rezultate impecabile. Ne riscăm viața, că ne pasă să stăm, în casă ca să salvăm familia noastră (tot auzim obositor, insistent, psiholog, presant şi obsedant, auzi zi de zi ceva de genul aiesta stresant.  Gheorghe Apetroe pe cine-ai făcut, provita pentru cine, în lucru bine făcut a luminii de neînceput să te întrebe, mininune a minunii, în  verbe, proverbe, prin livezi albastre-verzi către ce Hristos înaintezi ca ce să vezi, în dragoste şi dor pentru popor, în dor de dor sub românesc, omenesc, firesc tricolor, că unde iubire e, Dumnezeu - fericire e, că-n cunoaştere de sine boală nu e?

Între ei, omule eşti om, o maică Precestă preacurată, în arta limbii române,

cu înflorare de pom, în dom pentru rod,

că, tu eşti pace şi pâine întru soare, răsare de România profundă şi răsare la scară mare de binecuvântare, mare: lapte şi miere,

cadidând cu înviere, în limba care nu ne piere,

că nu-i cu scădere, în cădere liberă ca neam şi țară,

ci prosperă, în primăvară ne înfâşoară floral moral național muzical, cum rar, Eminescu-universal îmulțit, în har.

Ai vorbe frumoase de pălincă şi de biserică,

din cununie cu omenie de Românie,

c-ai, în ciripit pe Hristosul cel mai iubit fericit,

deşi provita e răstignit,

de viața aşa cum a fost, oțel fain-făinel, călit.

https://melidoniumm.wordpress.com/2012/11/19/ben-todica-din-melbourne-australia-un-roman-cu-care-ne-mandrim/

CUM EU NEAMU-MI ŞTIU

Pe noi cine ne ştie, cum rar ospitalieri ne ştie culmi, bonomi,

cum eu neamu-mi ştiu: nobil şi sublim

ca o Românie de omenie,

cu înviere,

candidat la fericire numită Eminescu şi nemurire.

Lasă să curgă toate aieştea, în cartea noastră ca un fluviu a cărui apă ne primeneşte dându-ne lumina care fericire va lumina pe ceilalți ca o fericire care le-o dăruim prin George Anca, un om de pomină, om al sufletelor noastre, în strălucire genială, național universală, viață de viață din viața noastră verde-albastră omenească, românească. Să ne înecăm la mal -şi să ne adresăm întrebări-nedumeriri? În marea mării de întrebări pro alertă cu obligativitate pentru a fi ordonați şi disciplinați, că nuşte reguli, legi conform reglementărilor.

     - Nu gasesc Psalmul 6?

     - Nu toți sunt numerotați şi a fost PSALM care l-am împărțit (nu mă întreba de ce, nu ştiu? Tu numerotează-i cum trebe, că mai uit de la o zi la alta, deci nu mă consideră grozav, căs aşa cum sunt. Doamne ajută! Adică, să nu ne înecăm într-un pahar de apă/ în picătura care a umplut paharul ori picătură care în timp a spart la Piatra piatra. Trebuie să fie 7. Dacă nu-i pune tu, că nu-i cine să te supere şi nu-i ceva anume. Nu cumva trebuia să notez psalmi cu 10 ?

     - Recunoștința noastră față de Creatorul nostru este cea care ne dă bucuria din fiecare zi. Mare lucru să simți că ești binecuvântat și că ești mulțumit cu ceea ce ai primit. FELICITĂRI! LL

     - Revista LUCEAFARUL ROMANESC face parte dintre publicatiile ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu, care, prin cele 16 titluri editate, este cel mai important grup  de presa culturala on-line in limba romana. Pentru orice colaborari, adresa centralizata este … Va asteptam cu noi materiale.

     - Alte cuvinte n-aveți, că aiestea-s şablon, o rostire de paradigmă, papagaliceaşte, fără o conştiință care enervant, mecanic şi obsedant se tot se repetă fără un rezultat publicàndu-mi poeziile scrise, să ştiți cum: original, inedit şi aparte, unii zicând, că scriu ciudat, ardeleneşte, şi-n stil propriu, inedit şi original, în culorile proprii de nelinişte. Dar voi dați din colț, în colț, că la cotitură cu sântu  la sfântu aşteaptă, mănânci o prăjitură şi trageți naivi o bubuitură.

     - Cred ca Marele si Ilustrul Patriot si Parinte Artur Silvestri se intoarce in mormant de rigiditatea si impietrirea operatorilor ARP-ului lasat mostenire neamului. Suflete reci neromanesti.

     - Reghina,"Regina", de peste vale cum era atât de proastă de se prostea să aibă încredere, în gazdă la soru-sa Emică din Branişte, unde învățători maramureşeni, ambițioşi şi harnici, nevastă-sa fiind ingineră horticolă, legomicolă, dar şi el priceput la multe lucruri gospodăreşti, că învățase de la tată-su, în Ştefan-Vodă, învățase să meşterească mobilă ca maistrul de la Gepiu, bihoreanul Ioan Miclău care venise, în Australia, aici împrietenindu-se cu Ben Todică care venise peste 1000 de Kilometri să împrumute pentru lecturare cărți de la el, din Biblioteca Mihai Eminescu. Dar adusem vorba de Regina Ciupe, de-a dihorului, tot o Găvruş şi ca cea mai mică, poreclită Chițoaca. Ea pentru că stam la soru-sa Emica şi Ionuca, Beldean, se încrezuse, în mine şi-mi spuse, că rămasă groasă, gravida fără voie şi voia să-l piardă, scociorându-se, în uter prin floarea involtă furişându-le în vagin pe lângă clitoris, cu nişte andrele, ace de împletit sfetere, bluze... ca să lepede, avorteze, meşterise nebuna, dar nu-l pierduse pe Daniel miezinul şi rămase cu handicap de vedere, în sat zicându-i Orbul. De ce se aflase ea deşteaptă să-mi spună, că doar om eram, deşertăciune şi vânt, nu-i aşa? Nu l-o fi procreiat cu barbatu-su, tu poți crede orice şi aşiderea lumea rea, batjocoritoare. Intru scriind adevărul de cel care-mi dă dureri că nu mai am apă să mă înbăiez şi mizerabil din cauza acestui învățător pus cu bine cu ştabăria comunei, că i-a cumpărat cu spanac iarna, cu roşii, că ştie el ce ştie şi astfel de excrocherie, că ce capitalist, nu-i şi corupt, manipulabil, că doar aşa-şi face mendrele hoherii, hinderii, teleleii, golaniadei şi handralăii, sugacii şi gunoaiele capitaliste?.

     - Astia din urma conduc intreaga lume. Avem nevoie de eroi tineri si echilibrati, mental si sufleteste, cu dragoste pentru planeta, parinti si copii, dragoste pentru Dumnezeu si credinta.

     - Mai contează când e vorba de o apropiere principială? când e vorba de dragoste de viață, de o chemare a strămoşilor întru duhul înțelepciunii?

     - Eu credeam ca nu stii cat de departe locuim unul de altul si ce ne tine lipiti/apropiati. Una e sa mearga Badea Cartan de la Huiedin la Cluj si alta e sa mearga de la Cluj la Roma (ca accentuare a dorintei de cunoastere si importanta verbului “a sti cine esti”).

     - Nu chiar asta mi profesiunea de credință, manifestul lui Adrian Păunescu, manifestul pentru sănătatea pământului? Sunt tot, în Cluj şi microbuzul lui Mic Cornel, deabia luni, îmi spunea întrebat telefinic chiar el, puiule, şi-n puii mei, n-am cum călători spre Ciubăncuța, dar copiii fac părăstaş de împăcare sufletească după mama lor, aşa dacă nu azi mâine voi ajunge, probabil, cu Roxana nepota şi Miha, în Cluj aducându-mă Marius, tot taur ca Miha, deocamdată două săbii într-o teacă până s-or împăca, că te superi, dar în aceleaşi haine revii la normal neputându-se între frați cu nervi, cu răbufnire a vorbelor fără nici un rost, că nu-i frumos şi artist. Deci sunt la distanță de caietul cu psalmi, nu în nesiguranță, dar neâmpăcat, că-n Ciubăncuța parcă-s cu a doua natură, cu o obişnuință, într-ale vieții mele banale cu scrisul şi cu visările mele la Vica amintindu-mi de te mir nece.

     - Esti un aventurier care e mereu pe drumuri precum Don Quijote visand la Dulcineia Vica.

     - Mă, mă, frumos te legini, în cântecul de leagăn al cuvintelor româneşti, venind să mă mângâi, cu dreptul tău de a fi. Uneori nu banii, nici depărtarea nu mai contează. Nu vezi ce dulci minuni de cuvinte are şi Melania, Lidia, Ming, Vica, Daria? Că nu-i doar o părere, ci un miez al problemei noastre. Tu cu ochi frumoşi şi suflet bun mă resfeți, că până şi-n farmacia Myriam de pe Ion Meşter sunt dezmerdat şi alintat de aceste femeii încântătoare şi cu bunăcuvință şi bunăvoință, ba-n policlincă dulcea doctoriță Miclăuş şi Mihaela Şandru, din Adalin, psihiatra:

-"Ce mai faci domnu Pavel?" Că sare ropcii-copcii, în plin de pandemie, o viroză, ca multe altele din lume şi de pe teritoriul Românie, cum sa zic, politeța şi atuul meu de om nu-mi permite să frustez şi să fentez, că e bine şi starea mea nu-i una artificială/doar mimată, că binele e cu bine şi Vica de undeva mă veghează şi-i pomenită mereu şi infiltrația cu Diprofos a doamnei balneolog Veronica Miclăuş o mocancă dintr-un sat de pe lângă Răchițele renumitului profesor şi primar al Clujului, om de tri surcele, tri surcele ca a ardelenilor,în general care nu te ia-n răspăr, cum nici Gheorghe Funar economist şi vătrist nu obişnuieşte să fie obraznic, în Dej om de suflet întâlnindu-l pe ciubăncanu Itu Cornel, un om şi el pentru oameni. Sărut mâna preşedinte asociației/ ligii scriitoril Florin Țene ce face, a făcut cumva cioburi, hârburi, virusul covid la Cluj? Sănătate şi bucurii! Timpul nu se împedică nici nu se opreşte-n noi, Ben şi nici, în sfătoasa Corina Chiriac, chiar dacă ea pare, că n-a îmbătrânit ca Mița dintr-o scrisoare pirdută, deşi Ana/ Ludovica, lui Luviu Rebreanu, am văzut-o pe viu când am trecut pe jos, doar din năsăud luând trenu către Feldu, plătind cu 10 lei călătoria noastră, cu banii furați de la Matei Constantin, am să aflu reântors pe Avram Iancu, în Liceul agricol, furați de Grigoare (nu-vorba de haiducu Pintea Viteazu, ci de colegul meu după transfer la Şimleu, rămas de căruță ca să repete anul 4). CĂ FIE PÂINEA CÂT DE REA, TOT MAI BUNĂ, ÎN ROMÂNIA, ȚARA MEA asa spune litera.

     - Fie painea cat de rea tot mai buna in cusca mea - Pai ce-i asta? Nu te-a pus Dumnezeu STAPAN peste intreaga natura, intregul pamant? Cine ne-a impartit in gasti si tarcuri si ne pazeste si intriga pe unii impotriva altora? Aia ar trebui dusi in fata lui Dumnezeu si judecati. Care litera? 

     - Scrie, în firea neamurilor, e încrustată ca răutatea, ca egoismul şi înteresul care nu-i artist, dar nici cale către fericire, în ciudă, că omului nu-i trebuie mult pentru a se considera fericit (nu mai departe azi nu mă simt rău, ci senin şi afară văzând luminat, senin, Miha tot cumpărând fiind într-un dute-vino să cumpere pentru pomana ce se va face mâine, în Ciubăncuța, când şi eu din Cluj voi fi transportat la Ciubăncuța şi tot spunându-ți nu cumva te plictisesc, Ben? Eu stiu mai păsăreşte ce ştiu, nu ştiu nimic, din limba de fecioriță a lui Vica, deşi nu mi-ar fi stricat la ceva s-o fi învățat, chiar dacă mai deştept tot nu eram (ştiu că continentul australian e mare, curios ca ținut, nu ştiu ce te-a apropiat de Ion Miclău, de acest prieten comun, pe care ca pe tine îl cosult adresându-i nici eu nu ştiu de ce întrebări, că n-am un motiv anume să aflu răspunsu ca de la acel întâlnit în sat şi-l întrebi din seninin: -"Ce faci?", unii zicând, că şi lucru aiesta e suficient de salut, c-ar fi de bună ziua, fapt care ce să zic? pe mine nu mă convinge, bună ziua fiind doar bună ziua, iar întrebarea e oricum doar o aiureală, o vorbă de a moaca aruncată, în vânt don Chijotesc, ceva  cum Vica vorbea-n păsărească ei, cu o mândrie copilărească, departe de a fi şcolărească.

     - A fost introdusa de vagabonzi ca salut secret la furat. Se foloseste des in strada. ‘Buna Gagica?!”, - “Buna, buna!”  Australienii isi striga “Hai”, “Hai mana”, dar sip e astia ii inteleg ca au venit aici puscariasi.

     - În Policlinică (Centru de diagnostic şi tratament) doar la intrare aştepți să nu se aglomereze şi ți se ia temperatura şi eşti chestionat dacă n-ai avut contact cu cineva cu Coronavirus şi semnezi o hârtie. Ajuns la doamna doctor, nu zice, că nu mă primeşte să-mi facă infiltrația (balneoloaga suflet bun şi creştin, nu mă refuză şi chiar cineva ieşind din cabinetul ei era extrem de mulțumită, că umblând la doctori particulari chipurile că-s mai buni a şi dibuito dând bani mulți, dar nici n-au făcut-o bine, dar de câteva zile venind la doamna doctor Veronica Miclău umblă pe picioarele ei şi nici n-a costat-o). Unde-i Dumnezeu şi medicină e şi un mediu social- uman grozav. Veronica e ca numele lui mama, dar şi a lui Veronica Micle, o Sfânta Paraschiva a folclorului românesc amorul lui Eminescu, o sfântă iubire. Miha: -"Mă doare pe mine la patină, că Daria tot bagă-n ea şi varsă, vomează, blocându-şi fierea, că dacă-i zic ceva, că-s banii ei, atunci mută, tută, tot bagă, în tine până nu mai poți."

 -"Făcându-mi, ticule o cafea, ți-am făcut cafea". Era a doua, să cred ultima.

-"Mulțumesc, Miha."

În umbletul ei zorit, îşi lasă pe unde o umblat grăbită, zăpăcită, ochelarii (Ție, Ben, nu ți se întâmplă să-ți laşi ochelarii pe unde umbli, iată că te întreb, fleacuri, nimicuri, dar şi aiestea din furnicarul vieții noastre cotidiene, chiar uneori mirându-ne, că nu ne rămâne capul pe undeva).

     - Ba chiar si izmenele, “in tinerete”.

     - "În oraş acuma-i multă lume şi la orice stai la coadă", zice Miha. Iară şi iară-i ca la horă. Lumea parcă-i scăpată de la închisoare, dau buznă. Lumea-i făcută din bucăți, dar în țarc, taurul se vindecă cu răbdare. Cinva ne forțează să facem ce nu vrem, că nu ni, în fire, în naturalul de a fi? Dar, tu crezi, că sfârşitul, dar Dan Pitiş: -"Sfârşitul nu-i aici, patrie limba română!" Stres, obsesie, deprimare, există, că nu crezi, în tine, în bine. Nu crezi, că virusul nu ne învinge, nu crezi, că binele aduce bine, biruință. Încrederea, în tine e un mult şi un bine, un nesfârşit Brâncuşi însuşi necălcându- se regulile, principii din Biblii, scrijelite pe piată de Carpați pentru ai ai tăi frați uniți prin voința de a fi culmi şi iubire la înălțimi. Vica nu provoca bărbații străini, dar pe mine Pavel mă provoca şi nu eram un ingrat, în mine Ra schimba fața lumii ca o lumină a luminii, ea era fălia olimpului şi ea m-juta pe mine ca să-şi ajute familia ei (ma aflat ea, ştia după ce om cinstit, drept şi bun, sărac, dar nu prost). Eram pentru ea un sesam dechide-te şi masă întinde-te, că i se deschidea viața ìnainte, pentru ea şi prunci, deşi eu nu eram Ali Baba/ altcineva din tinerețe fără bătrânețe şi nici viață fără moarte nu aveam. Nu cred, nici, că eram cool având gustul meu şi să muncesc din greu, dar nu mai mult ca Veronica sau Dragomir, mai ciudat, că eu scriam visând cai verzi pe pereți. Vica era albina care secretă mierea care atrage trântorii avizi de putere şi să domine prost, corupt...

Lumina de om înzaze luminat,

îmi vine de la Vica,

cu gură de țucat.

Respectul față de om e să construieşti, în jurul omului frumosul. Sunt tot, în Cluj şi deabia după ora 5 se dă deşteptarea ca să ne echipăm de drum spre Ciubăncuța, cuibuşor de amintiri cu Vica, sper să nu vomez ca la venirea mea încoace la Cluj (am spus doctorului internist Amnza, în alte râbduri, că-s recidivist, dar tratamentul la ce m-o ajutat, deşi doctorul-om, omul-doctor şi-o dat silința priceperii lui). Rămânem cu idee, că iubirea rezistă. Am ajuns de la Cluj, dar sunt obosit, deşi n-am ostenit la cosit. După oboseala drumului voi fi stăpân, să merg la slujba de pomenire, ca Vica de obicei/ Catrinca, de caterincă a lui Ilie Moromete, că ea-l toia, certa că nu prea era dus la biserică (m-aş justifica mincinos că-i stare de alertă ori ce motive de popa-prostul voi avea să-mi justific lenea şi plictiseala de a mă apropia ca om de bine de cele sfinte?) Sund de felul meu comod şi răspopit, lăpădat de a face bine, deşi anticrit, Doamne sfinte nu sunt, dar rău e dracul care poate slăşlui, în mine din comoditatea care o pot avea ca popa zârcit care aruncă cu dărăburi de lemne după copiii care-cercetează cu colindul, pluguşorul şi Chiralesa...? Oi fi mai țâcnit, mai dus cu sorcova, Doamne Sfinte, piei drace!? Oi fi o țâră belit de pe dracu, mulă încălțată? Se pregăteşte pentru mersul la biserică. A ajuns si Marius. O pregătit pachete. Prescura, părăstaşulmic şi colacul mare pentru luat pausul (Dar ştiu eu oare toate?). Acasă se bagă la masă? (oare, în foişor sau dacă plouă, cum a făcut-o mocănesc, în casă, că-i puțin şi mai rece nu exagerat, dar rece?) Aieştea zic, că-i puțină heredie, efort, cu aşa ceva la casa omului. Oamenii vorbesc şi de grijile lor. Marius le hâpă câte un pahar de horincă, pălincă, țuică de prune, că şi-o adunat săraca prune la vie pe Valea Escului. După ce beau oamenii devin gălăgioşi ca şi cum s-ar sfădi hodorogesc, dau din gură şi gesticulează, unii făcând pe deştepții, în țințirim, tot aşa şi acasă sunt bravi, în pandemie, în starea de alertă, deşi nu-s la grevă, manifestație/ lovitura de stat. Au limbile dezlegate după două luni de urgență, restricție şi stat acasă. Nu-şi puşi pe scandal dar se vorbeşte tare, cu voce spartă, de parcă nu s-ar înțelege unii cu alții (noroc că nu-s mulți oameni, nu-i public mult, peste anumit număr nici dându-se voe, slobozenie (ce ți-s şi cu oamenii aieştea buluc, scăpați parcă din balamuc, din țarc). -"S-a făcut cheltuială mare, dar nu ştiu pentru cine", se nedumereşte Mihaela-Ştefania.

-"Ca să fii împăcată, că nu ni se întâmplă ca la mormântarea lui Urcan bătrânu, când Simion feciorul bătrânului şi nora Ludovica nu s-or descurcat zgârcindu-se la pregătiri, că n-o măcinat grâu sufcient, schimbând numele la boabele duse la moară, din făină să facă colăcei care se dau în timpul ritualului participanților. Marius n-are răbdare izbeşte pungile, îi fără splină fuşăreală. Mai merg înainte de biserică, deşi isprăvise Daria-Loredana, bine, foarte bine, că şi ea ştia socoteala casei, dar ea isprăvea nu rău, da-n felul ei, merg să mai găzdălesc, deci: cu găinile, cu ce mau e de aranjat, în curte, le mai duc la găini: grăunțe, tărâțe şi pâine muiată, duc la găinile nu prea multe ca pe vremea când Vica le ştia rândul, erau mult mai multe, că Vica le mai da de mâncare, le alimenta, ea le rezolva cele de trebuință. Se copilărea ca Smail, dar profesorul cu acid gastrice nu mai avea chef de ce furase, ceasurile cu chiorul mai stàndu-le-n cale Babuşcă şi Scatiu, care ştiau că bandiții... iar el şi scatiu o pot da de dracu, în plata domnului, că ştii şi tu cum e prin balta lui Panait/ Fănuş Negu, un metaforiic, proverbial a literilor scrise parcă  cu aur, nu doar poleială. Căutam buclucul cu lumânarea. Gabriel Cotabiță şi Cătălin Crişan tot flecăreau şi Adrian Enache:

-"Hai şi nu vă dați rotunzi." Se copilărea ca Smail, dar profesorul cu acid gastrice nu mai avea chef de ce furase, ceasurile cu chiorul mai stàndu-le-n cale Babuşcă şi Scatiu, care ştiau că bandiții... iar el şi scatiu o pot da de dracu, în plata domnului, că ştii şi tu cum e prin balta lui Panait/ Fănuş Negu, un metaforiic, proverbial a literilor scrise parcă  cu aur, nu doar poleală. Un comisar acuză voi vă bazați pe morală şi conştiință.. Mndronița, bimbirița şi buntuzita, se loveşte şi Mariana aiasta ce-i după Naşu, năşucu, Iuănaş ca bunu-su Ioan de-a Horjului, Mânzat, şi-arată curu lui Vica ridicându-şi hainele şi lovindu-se cu palmele peste buci şi venind, în sat, în sus şi inventează, c-am fi zis, despre ea, c-o ieşit pe la unu din casa aiestuia, dar eu/ Vica, nici vorbă să ştim ce-a făcut ea cu el amoros la aiesta, la Sandu Crăciunaş, noaptea-n casă... Când apar eu şi Vica din jos, Sandu, că el dă telefon la poliție să vie să vadă ce am zis, dar eu noroc, cu Gusti lăptarul, pocăitul care o văzut şi auzit ce n-am zus noi, că pocaitul, tu, Sandu, ştii, că nu minte... şi s-o mai calmat Cocoşu Roşu ştiind, cum a fost cu acu-n caru cu fân...  Azi la pomenire tot ea cu musca pe căciulă fără ruşine ruşinata se prinde cu gura de Victorița Chira c-a venit la noi numa să mânce, dar la biserică n-a fost (Ruşinea-i lesne). Şi satul, îşi are comedia lui. Ai casei n-aveau pentru circul spontan care uneori se iscă. Vica nu mai asista la spectacol. Noi nu visăm ce nu-i de visat. În ocolul silvic al meu, nu-s fată mare, că pădurea a fost violată, dar nu se ia nici o măsură ca să nu fie pădurea tăiată, cu tot înteresul public de a se nu prăpădi. FUEGO, SERGIU SURUGIU AIESTA MĂ UIMEŞTE CU PREOCUPĂRILE LUI TEMERARE, UN CUTEZĂTOR A CÂNTECULUI POPULAR. ARE O ELEGANȚĂ DE CASANOVA SAVANT, PE CARE NU POȚI SĂ NU-L IUBEŞTI STRĂLUCIND, CUM E BINE SĂ ŞTIȚI DESPRE UNA ŞI DESPRE ALTA: CU DRAG DE ROMÂNIA MEA AFLATĂ LA INIMA MEA DE PATRIE LIMBA ROMÂNĂ. 

Apoi Cu mâinile curate, Revanşa...  şi ciuma roşie, cum altora le place să râdă şi să batjocorească şi ce avem sfânt, că nu se face nimic cât ai bate din palme de noicui, îi pasă, că a început să ne întunece cu sentimente de loc cavalereşti vorbindu-ne de rău, chiar de ce ne-a dat locuri de muncă, locuințe şi am încăput la noi acasă fără să fi dat de-a baba oarba prin acele străinătăți grijania celor de azi care ne-au vândut străinilor sluga la dârloagă şi ei corupții să ne fure tot, ca să plângă şi mama noastră şi să pllângem țâța care am supt-o, că înteresele lor ne pun pe noi şi țara la mezat. La omul bun Satana fuge. Satana cu diferite denumiri erau creeaturi a nopții: strigoi, muroi, pricolici. S-a făcut... zic ei revoluție, deşi înteresul le poartă fesul... şi-şi fac mendrele şi pe vremuri cu pandemie. Atunci i-am condamnat pe toți la moarte. Dar acuma am fost condanați la viață? Doar un om țicnit, cu țâcăneală, scăitor, scăie pe celalalt răutăcios luând ceeluilat liniştea, bucuria, tihna, că nu-i om bun normal, moral, ci egoist nu-i altruist şi artist, optimist ca să lase apele vieții limpezi, liniştite şi netulburi, cel din fața ta să nu fie cu riduri, încruntat, ciuruit ca de gloanțe pornit să turuiască, vorbească nedus la biserică, să vorbească de unul singur, aiurea şi înciudat şi enervat, scăpat parcă din frâu, din buestru, dus de val, dus din rostul, în care ziua zilnic, îl înhamă într-un zel cu migală şi firesc şi folos de faur aurar, îndumnezăit ca Arghezi lingvist şi psalmist, din om bun, pic cu pic făcut bolund, om nebun şi de nimic, c-aşa-i omul la nervi adus, în vârtej, de nerostul celuilalt care rău face rău ca şi cum n-ar fi om cu socoteală şi rânduială de pace, în rostul muncii, pâinii fară de care n-am avea dragostea de viață cu chemarea străbunilor care sâcâitor, sâcâie..., îl derutează, scoate cu-n fix-pix, de pe fixul normalității lui, ajungând tembel, rebel, din cauza rebelului, pus pe sfadă, certă, cu sfară mai mare in tara. Miha rămasă acasă bâzaie pe Daria, îi scoate ochii şi Daria nu are răbdare, se ia şi ea cu gura, nu acceptă vorbele ei şi ruşinea e gata, pornită. Se leagă şi de mine, ca cine dracu ne-o adus la casa aiasta din Ciubăncuța (mama, Veronica, familia adaosă e grea pe capul omului, mi-a zis mama şi n-am crezut-o, ca m-am crezut deştept atunci: ce şti ea, chiar dacă experența vieții, ei îi desluşea multe, însă cum să bagi în seamă vorbele bune, orbit fiind de dragostea mea pentru Vica şi nu ştiam prea multe, ca şi când n-aş fi priceput, că o mamă/ tată, părinte, vrea bine prucului, cilediului, său). Ce să fac, eu mă țineam de Vica precum scaiul de oaie. Eram orbit de Vica şi țineam la Vica, la pruncii ei (Aşa că: rabdă inimimă şi taci, că aşa cum îți sărezi mănânci şi cum îți aşterni: dormi). Nu regret nimic, că de ce aş regreta, că ce-şi face omul cu mâna lui, e lucru manual, zicea şi doctoraşul, Tamaş Virgil, din Pâglişa. Eu văd lucrurile aşa cum le văd cu binele şi e starea care mă bucură şi descântă, cântă şi, încântă. Cu referinte sar de la una la alta. Împreună suntem, în siguranță: credință şi speranță, în profesiune de credință, în contraxast de artist, în vremuri excepționale şi speciale unindu-ne doar bine pentru o stare de bine, că viața nu ne încurcă planurile, că nu ne panicăm şi impacientăm, că încă-mi pasă la mine acasă cu viață frumoasă, conştiință, dezvăluind tot ce e bun, în după noi potopul, că, în noi cu Dumnezeu, suntem cu noi la noi îmbrăcați, în culori şi valori autentice, cu drept de a fi. Unii zic, că acuma-i trist, lumea-i aiurită ca exemplu Mihaela pune orice scândurică pe foc, pune şi poale-n brâu că la ea tot e mizerie, gunoi, deşi noi aprindem focul cu scânduricile, însă ea: culoarea scoate mizerie, poluează... şi ea-i cum nu înțeleg eu: păpăliga, şi ce face ea, curățenie, nu pricep, deşi, îmi explică ea ce şi cum, dar e o totoligă, în toligă şi orice-i zici dintr-ale ei n-o scoți, convinsă fiind ce face că-i bine. Cu cât sunt oameni tot mai puțini, în sat şi nu datorată vreunei pandemii, cu atât mie mi tot mai dor de oamenii vii, de oamenii care făceu din satul românesc, un spectacol, festival, cu tradiții şi folclor inedit, original, unic şi specific: chip şi asemănarea firii românilor noştri sănătoşi încăpăținați, în bine, în a face bine din două bețe, două paie, ia ciulendra la bătaie (că din orice, nu se face risipă, chiar dacă nimicul ne aduce şi nimicul ne reia că nimic, în urma noastră, chiar nu va rămânea? Afară e soare şi plăcut, e o chemare afară, ca primăvara zborul din stupină, zborul de curățire al albinelor şi acea reânviere şi înflorire a florilor şi de odrăslire a ierbii (oare am văzut rândunici rentoarse, în curte la mine şi în sat, o împrospătare a vieții: ogoare arate, semănate, că ce semeni aduni şi hăznuieşti ştiind pe pielea ta, că trăieşti prin toți porii, că prosperi, că trăieşti şi nu că îmbătrâneşti, ci din contră, că întinereşti, renaşti şi înzdreveneşti plin de energie şi omenie, drept de a fi mega magna cum laude, laudator temporis acti.

     - Stimate Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, FELICITĂRI sincere, românești din Australia, pentru PSALMUL ROMÂNESC, psalm de mare inimă și iubire sufletească pe care o dovedești; ca de obicei întotdeauna. Cu drag și mult respect, Ioan Miclău - Gepianu.

     - Prietenul e tot prieten, nu-i om de şagă, dragă, ca-i inimă română largă întru soare Dumnezeu cuget curat, aur cenuşiu strecurat, în ceea ce iubire lumii, lumină a luminii m-a dat, cu capul sus ca Iisus provita pe crucea de pe Golgota, să-mi reamintească mereu ce fel de om sunt eu cu înflorere pro-rod, în gând îmbălsămat curcubeu, cu 7 culori, în autentice valori. Ea era cea cu curățenia, cu ce era important ca Miha, dar dă şi din gură Miha, poluează fonic, verbal, obositor, aflând motivat ce a făcut/ nu Daria, dar ce poți zice, gălăgia nu-mi place şi dacă zic ceva se mânie, se supără, sare ropcii copcii, că ce-am zis aude vecinul care stă şi ascultă ca să povestească poveşti de a lui Cocoşu-Roşu lui Zicu, cum zice Ionel Suciu din Pustă (şi nu i că aud cei din foişor, ci, că aude Sandu Crăciunaş ce-am zis, că la nervi, fără noimă am zis, că rostul lui Mihaela-Ştefania Celemen, am zis ca un foaie verde, că nu mai pot după accidentul vascular n-am mai putut lua măsuri disperate, jucând rolul unui om leneş din ilustra poveste cu adevăr, povestea lui Ion Creangă, povestea unui om leneş, poveste cu stil, care supăra cu adevărul, supăra, pe cei avizați. Uneori integrant ne sare muştarul nejustificat, scoțând din jeb născociri/sărituri, în gol care te satură, cum chiar zice: -"Eu sunt sătulă, Daria de teoriile tale, nu fi atât de pămpălău şi tăntălău... şi nimic nu e sportiv, nu-i super la superlativ, decizie corectă, deşi altceva merităm, culori de linişte, cu îmblânzirea taurile pe străzile Spaniei, toreadori bătând recordul prin sărit coarda, la noi e extrem de productive: Daria şi Mihaela, abundente, în inventive, zise la nervi, fără a-ți proteja ceva urechile celor din jur, de care nu găsim de cuvință, să avem grijă ca un plantexir, în caz de tusă/sau soare intens, torid, care arde pe arşiță care nu e dulce ca laptele şi deprimă şi nu te bucură aflat cu Vica, în hotar la sapă, la strâns fânul, că e esențial existențial, munca, lucru, singurul mod de a nu te rata, că doar implicat eşti om între oameni, pentru oameni. Nu mai faceți abstracție... Soseşte scadența, ieşirea la schimbări, că modificări se impun, în vigoare şi revigorare. Cu Mihaela şi Daria m-a tăiat toate apele (lor, nici la una nu i s-a rupt apa, cum s-a întâmplat, lui Vica de 4 ori, dând naştere la 4 cireşari, muşchetari, români, litere de lege, cu care mă recrez şi împac dumnezăiesc, firesc, că ornitologii sunt convinşi, că Dropia a revenit, în România cu Bărăganu lui Emil Gârleanu şi a românilor, bărăgan, câmpie, cu ciulini şi grâne care nu ne îngrijorează, că-i lucru serios pe o perioadă îndelungată, c-avem condiții de socializare, că-i foarte, foarte importat şi ajustat ideal național, că munca e încurajată în ĺumea rustică, rurală, pitirească, a satului, în România). Cu Mihaela şi Daria m-a tăiat toate apele (lor, nici la una nu i s-a rupt apa, cum s-a întâmplat, lui Vica de 4 ori, dând naştere la 4 cireşari, muşchetari, români, litere de lege, cu care mă recrez şi împac dumnezăiesc, firesc, că ornitologii sunt convinşi, că Dropia a revenit, în România cu Byărăganu lui Emil Gârleanu şi a românilor, bărăgan, câmpie, cu ciulini şi grâne care nu ne îngrijorează, că-i lucru serios pe o perioadă îndelungată, c-avem condiții de socializare, că-i foarte, foarte importat şi ajustat ideal național, că munca e încurajată în ĺumea rustică, rurală, pitirească, a satului, în România). Se pune din nou pae pe foc. Sarscov 2 ne dă bătae de cap, ne dă de lucru, angajare responsabilă totală, că ne face nervosa (femeile mai nasc şi acuma acasă, în starea de alertă, cu planuri de vacanță, deşi barmanul e necrezut ca oierul care a strigat, că lupu-i la oi, aşa ca barmanul care a strigat conştient de ce zice intuitiv:

     -"Poftiți, ultima comandă").

     - Nu mai dărâm munții şi la ce bun să stric nişte socoteli? De ce aş face scandal, la ce bun? -"Să supără şi asta din orice", îmi zice Daria şi nu-i un rău necesar, că lume şi neajunsurile ei nu-s un rău necesar, că lumea se luptă contra coronavirus, se luptă cu mâinile goale.

      -"Nu numai la noi sunt bizarării" (sunt şi oameni panicați, că-n maşină stau singuri, cu mască pe figură, zice şi Florin Busu). Cum adică aşa cum se cuvine: prietenul la nevoie ca-n povestea vorbei/ anevoie se cunoaşte, dar cine ce ştie? E o luptă pentru existență, pro-umanitate, dreptate, libertate, pentru ce fel de libertate ca să facem ce, că-i mizeria un dezolant cu deşeuri, deşi strada, plaja, dacă respecți igena,ecologicul nu e un imens coş, containăr, de gunoi, dar oamenii-s mizerabilii lui Hugo-gețile galbene... s-o spunem încet (vezi Cartea şoaptelor, de Vozgonian, o carte cu trăirile armenilor la Focşani, în principiu, cu tradițional istorisit frumos şi fascinant, cu atmosferă). Eu vorbesc uşor, uşor, de ce am în curtea mea povestesc (cine vede ce adună şi ce scoate ştiind ce-i de făcut evident? la tot şi-n tot e muncă, epuizare până la cădere liberă) şi la nervi, că şi Vica se urăşte, decade şi vorbeşte de una singură ca o cărare abandonată şi e un iureş de vorbe, nemulțumită şi le îmbârligă, încâlceşte şi încovrigă, vorbeşte şi rău copiii care n-au nici o vină dar uităm să dăm ce-i al cezarului, cezarului şi imaginile se bulucesc cu lumi diferite (vinderea lui Iisus, prinderea, badjocura şi răstignirea lui sus pe Golgota şi istoria e neschimbată nici cu Horea, Cloşca şi Crişan...). Existența era familială, dar Vica muncea din greu, convivial şi obosea şi oboseala, era nu altceva, ci prea multa muncă pe care o făcea, cu tot caracterul ei uman, o făcea uneori inumană, enervantă, ea pe ea nesuportându-le năravurile altora, deşi nu puteai nega, că nu îi erau dragi, dar undeva, pe undeva viața îşi derula teatru şi penibilul, cu toată dragostea ce-l făcea înteresant şi captivant, priviligiat şi Vica, în tot, îşi avea rolul ei şi-şi vedea de casa ei şi de-ale casei şi era cu atenție, întorcând viața de pe o parte pe altă parte şi spunea permanent prezent. Nu credea Vica, că ea le ştia pe toate. Merita şi să se odihnească, dar a face, i se părea că-şi pierde timpul şi ea n-avea astâmpăr (în casă luând tot lucru la mână, era din lupta ei, din fericirea ei de a face ordine, disciplinat şi n-avea linişte dacă nu făcea ceva, făcutul aiesta făcând-o puternică, utilă). Vica e o evidență, o prezență vie, un dute vino infailibilă, dar pentru un moment de a Domnişorului de la osoi, nu era nici un moment de mişcare şi ce dacă nu foloseam perzevativul ea avea o stare de bine, în interiorul ei şi ar fi născut cu plăcere, că povestea era o poveste de viață şi era activă şi inspirată, cu bună sănătate.  Să scriu pur şi simplu, nu pot renunța, scrisul fiind dragilor: viața mea, inima cu ritmul ei, ca Vica şi România, țara mea. A fi bun înseamnă şi a fi cu adevărat, cum socotea şi gândea şi scumpa de Vica (eu nu scriu pentru regi, guvernanți, eu scriind pentru oamenii de rând. Sunt şi fenomene electrice, zgomotoase, cu ploi, ruperi de nori, dar parcă îmbiba pământul însetat, cu secetă, aşa că şi ploile torențiale ca de vară sunt bine venite. Avem discuanturi la sănătate printre altele? Care-i numărul îmbolnăvirilor? Probleme de sănătate mai sunt (acneea, alergia, iritația..., că e o viligență, datorită măştii există infecție, dar contrar neajunsurilor de respirație, tot măştile să se poarte, se recomandă obtuz abuziv agravându-ne starea de sănătate, că nu sunt vorbe bune, vorbe de îmbărbătare). În gospădăria gospodarilor ca nevoi s-adună multe, c-or fi la te miri ce bune, gândeşte omul-țăran sprințar, gospodar, îmulțit ca femeia Vica, în harul intreprinderii cu intuiție, chiar inveție, inovație, hărnicieie, că silea peste puterile ei, cu voință, să facă bine şi-n ultimul timp de asta se vorbeşte, în olimpul omenesc, firesc, în drept de a fi azi şi zi de zi, chiar dacă problemele ne depăşesc mai degrabă, mai de vreme/mai târziu, în gaşca scriitoricească, cu fală piele goală bagă-n oală ca Burzănescu care bâza, în glumă: ruză-buburuză fără să-şi rupă gâtul descântecul descântă: unde îi zbura acolo, bubicule, m-oi mărita ca Adriana Şchiopu, cu monstru sacru, Bibanu Dem Rădulescu, văzut personal la invitația lui Aristotel Bunescu, un mult neprevăzut, cu încălțat şi îmbrăcat cu prefecționare având asul, în mânecă, apreciat şi de poetul Ioan Alexandru, în multul neprevăzut, că stând, în casă va fi bine cu mult soare şi multă căldură de om, c-aşa era Bunescu şi Pr.Al. Stănciulescu cu sistem nervos periferic, asemeni năzdrăvanului Făt-Frumos, un fain-făinel, voinicel, al neamului pe acest altar artist al neamului, aşa cum trebuie, că n-avem de ales, că asta ne-a dat Dumnezeu, în grija lui maximă, cu inimă, bunătate. Unde ni scenariu optimist fără a fi prea timpuriu? De ce peste tot, în lume, pe mapamond e nevoie de muncitori români, brațe de muncă harnice? Popoarele respective, de ce nu-şi fac ei munca/or'fi omul leneş, din Povestea unui om leneş? 

     -"De ce trebuie să iubesc şi să mă copilăresc, ca şi cum mâine, Vica, n-ar mai fi, că aşa zice zelos Smail?" Totul e, în armonie, simetrie, cu tine. Vezi pe unde umbli şi vezi ce faci, în mioriticul unui surâs/ vis de vară, în plină vară, că nimeni nu râde de nimeni, din bun gust şi simț artist, din ce faci cu plăcere, dintr-a lui Dumnezeu vrere, că-i vorba te iubesc de nu te vezi, e vorba să promovezi. Dacă asta au ales, din interes, asta au ales aglomerat ca stres, îmbârligat metaforic de poetul pragmatic, suflet din sufletul şi sângele neamului care nu se face apă, şi-a spus şi cuvântul, în drag de drag, cu făinoşag, că-n aventura lui a fi s-a vindecat aur cenuşiu strecurat, mândrie şi orgoliu pe cont propriu scriind de zor cu spor provita de viitor, în dragoste de bună veste, poveste şi dor, de dor. Doamne, ajută-mă, în tot felul de mime şi spectacole, Doamne spune, aproabă-mi a spune cu dragoste şi pasiune o rugăciune cu atitudine ca eu să pot merge înainte, cu eu şi cu Dumnezeu (Editează acțiunea promtitudine, rugăciune şi pasiune, că nu plictiseala se pune ca problemă, în dilemă, că: cum arată grila, gorila, dreptul de a te salva salvând natura implicată, în aventura de a exista, că te îndoieşti ca să exişti fabulos printre artişti) Doamne-ți mulțumesc, că ține de Tine să ne facem bine, că la nimeni nu-i acasă, ca la români, chiar dacă, neam, românii erau plecați între străini, prietutindeni, prieteni! (în surpriză-i surpriză de proporții, că fără comentariu eu cu Vica eram una, Vica era soția mea, m-a surprins, în sens, un dans nebun, tango, în ecuația conjugală ca soție, soluție şi perspectiva de creație, creativă şi poezie de Românie cu omenie, frumoasa împărăție cu deschidere de drum, Românie, cu simetrie şi veşnicie!) Doamne-ți că totul e cu bine, când totul se termină cubine, în pace şi pâine al patriei limbii române! Că trecut va fi trecut, Doamne să mă bucur, îți mulțumesc pentru România care ca ochii mi-o iubesc şi prin Tine, Doamne o măresc şi slăvesc, că-n tot ceva, altceva, de nou, din nou născut, mă aventur, iar şi iar, îmulțit cu talanții, în har, Doamne, Doamne: dar din dar! Că trecut va fi trecut, Doamne să mă bucur, îți mulțumesc pentru România care ca ochii mi-o ibesc şi prin Tine, Doamne o măresc şi slăvesc, că-n tot ceva, altceva, iar, îmulțit cu talanții, în har, Doamne, Doamne: dar din dar! Mulțumesc, Doamne pentru România care nu o pot uita vreodată! Mulțam, că-s la sat, neam, cu viața ca prea la țară, chiar dacă aici viața care o am, nu-i de loc uşoară, nu-i, chiar uşoară! Vica a fost permanent, tot timpul sinceră şi ca femeie, de succes, apretată şi ordonată, scuturată şi curată. Era cu sănătate mai presus ca orice. Am aripile întinse şi extinse, în zbor spre viitor de dragoste şi dor de la curți de dragoste şi dor întru veşnicia care ne-a născut ca pe L. BLAGA de mămăliga din Lancrăm, că nu strivim lumina luminii, că minunea minunii e veşnicia: femeia ce ne-a născut, în România de taină şi doină. Unii, deşi Vica a trăit sub ochii lor habar n-au cine-i acest om, în înflorirea ei ca om -femeie, femeie-om, în bonus de sentimente, în rod provita ca un pom. Când n-o fost vremea faptelor, ca să nu vorbească faptele, chiar şi când ce era a cezarul şi ce era a cezarului, cum sugerase Hristos, se da cezarului şi ce era a lui Dumnezeu se da lui Dumnezeu. Noi suntem responsabili şi pentru cei din jur, din conjurația, în care noi ne luptăm a fi, Ben. Vica era mai complicată, dar uneori cine s-o priceapă? Marius, într-o vreme primitivă, când era culme, în epocă el n-avea maşină, pe atunci a venit acasă la Ciubăncuța cu unul Ionică din Fodora cu maşină (trăia şi Vica), dar amândoi cu poveşti vânătoreşti despre amiralul Trăian Băsescu şi una fără poale, o Koti, nese monopol, jos chiloții, cum ne dezmerdam la Aghireş-Fabrici: jos chiloții şi, că koti a rămas, cu curul gol, la gaură cu toții, că noi feciorii româneşti futem fete ungureşti cu tacctică germană, cu viteză americană pe divane englezeşti, circula vorbele şi nu era de şagă, Ben, dragă, că ciufii o luau de anume şi țineau unguroicele la tăvăleală, se lăuda Varga Alexandru, Şony, un pirulo, pişpirică care da ițit foarte bine ca atare era un autentic, la Românii au talent, ca un reprezentant garantant sută la sută, că-n copilărie era un galant şi un elegant brend de care îmi amintesc bine, că mai visez cu ochii deschişi şi acel ieri de calitate cu Ildy, Erji, de ieri, îmi pare parcă ar fi numai azi a fost artistic, cu desfătare, în plină desfăşurare, că aveam şi noi, Ben Todică, extaz, cu ce ne lăuda ca elevi într-a opta, când, în pantaloni ne vâşca o râmă şi în şcoala vieții eram energici şi magnifici, iuți, ițiți instinctual, intitiv, în alergătura, goana, după fuste, cu pofte bizare, scăpați de sub fusta mamei şi scăpați de muci mijindu-ne, însă, părul, în barbă şi era un plus de proteine, vitamine, având bună alimentație şi după efortul sportiv, cu tot ce făcea să ne revenim, că nimic nu se pierde, ci totul se transformă corect şi, în ecuație cu dinamică, totul se câştigă, ca socoteala, în centrifugă rezultând un bilanț, dovada, cu calitate de bărbat, că era un exercițiu nupțial, o lecție, şcoală, văzută şi la animalele domestice, dar şi la animalele sălbatice văzute, observate atent, când se întâmpla să fie o explozie de endrofine care apropie partenerii de o efemeră fericire, de mare valoare relativă umano-socială, în joacă aparentă, prin joaca, hârjoana, petrecându-se inițierea dragostei băbane competițional (totul era un dat natural de la natură, nu greu ghicit, cu accesorii care aplecau şi apropiau furnicarul omenesc unul câte unul de celalalt, în căldura de om cu înalt, văzut, în curtea blocului/ ocolul bunicului, cu abundență de transpirație, că pitulați, ascunşi de ochii celor mari, în cotlone, cuibuşor de nostalgice amintiri care ne fac şi azi, să zâmbim reamintindu-ni-le cu plăcere, că era un teribilism, teribilismul cireşarilor, o copilărie, gingăşie şi tandreță cu plin de adrenalină, că, în tot era un larg, paletă, în corola de cunoaştere, de lumină, un prim pas, antrenament necesar către performanță, o inocență copilărească, nevinovăție. De ce omul trebuie să se unilească la mana cerească ca să se învrednicească ca om,pentru oameni,salt de calitate,că-i aşa cum fain-făinel spune Aristotel,că odată ajuns scriitor,tu crezi,că-ți mai aparții, natural al naturii(şi care-i ideea bună?) Totul e mulat după nevoile societății, cu înțelegere şi respect. E un Bele care scrie, scrie ca un Aurora Liciianu care caută ingredientul psihologic, că e o Molita, Domna cu părul alb (e aduce ceva nou, în literatură pe Lolita, o inteligentă social) Nabucov cu Vera lui. Foarte mulți cum şi eu o aveam pe Vica, Bucov avea o Vera Bucov cu alte registre. Țesătura e pe multe planuri (Era un dat ca el să fie celebru, că asta făcea Vera Bucov. Dar ce-i sigur, în diverse dimensiuni? Nu apărea el fără ea. Totul e, că sunt şi întâmplări... Că tot veni vorba, despre ce veni vorba? Bucov devine celebru şi Vera îl ajuta (ce oameni caută secretul lui Vica, ce dezvăluia ea debordant?) Mie care mi carisma? Că derepajele mele ce însemnau? Ce cercetam? Teoretic ce era cu salcâmul acela tabuu a lui Marin Preda din Moromeții continuat ciudat în vol.2 (şi era oglinda societății, din acei ani cu călcări, în stachini, banalitate, care totul era la vedere ...) Care mi raportul de valore dintre mine şi Vica de legende, că moartea ei s-a produs, iar eu sunt pe nicăieri..., dar unde-i, Ben, paradoxul, că-s ca ea fiică, iar eu fiu, fecior, de țărani, ea din Ciubăncuța, iar eu, din Sâmetru-Almaşului, trecut prin Aghireş-Fabrici, în alt contexst social şi civic, dar cu altă prismă a anturajului? Dar aveam forța mea artistică de a mă exprima altfel patriotard sub umbrela țării, României, că între mine Vica era un destin, că nici eu, nici ea n-a făcut alegere, că destinul omul şi-l face, dar la noi e şi obişnuință, în relația mea cu ea, aranjament de viață, în această convingere şi încredere reciprocă. Voi fi socotit o legendă, deşi sunt altceva şi alcuma incredibil, într-un normal moral, corect. E o declarație de dragoste de dragoste, istorică, e destinul unei legend (ce ne-a salvat viața, Iisuse Hristoase?) Eu din prima am iubit spontan, lăsându-mă ea, Vica încântat, că ea m-a adoptat ca om cu iubire, ca om minunat sub soare şi binecuvântare fără asemănare, în extraordinarul ei, că ea era cu parfumul de copac şi calapăr, cu albina, din grădina mea, că eu ieşeam la cosit... şi ea-mi cota ca lele, îmi cota bogdaproste, pricina şi veste bună era, în sat, la Ciubăncuța şi totul era inteligent şi înteresant, cu şi de caracter, că parcă țărăncuța cu bujori, în obrăjorii cu bunătăți, că ea era diversă, o paletă largă, cu toate bucuriile, că era o perfectă şi parfumată cu pitoresc de România (vai, ce simpatică era temerară!). Vica era inima mea ca Marina Voica, ca un vânt care-mi suflă şi smulge basca ceauşistă şi ei vântul suflă năframa ca o deşărăciune şi vânt cu iz de dulcineia de România, din viața mea, că cine şti câte nopți la sfântul sisoe, la sfântul aşteaptă te-am aşteptat, că fără tine, viața mea n-are rost. 

Ea era, cui dragostea să dăruiesc şi să iubesc; Doamne-Ți, mulțumesc,

că prin tine, Vica, mă fericesc şi împărtăşesc,

om pentru care tăiesc, tu, împărțindu-te, îmulțită, împărătesc,

cu mine ca la amândoi să ne fie alduit, bine! (sunt rațiuni, în înțelepciuni, că fiecare era cu realitatea, cu dreptatea...).

Doamne -Ți mulțumesc, că nu-s depăşit de împrejurări, că-mi dai ajutor, să mă comport etic şi ireproşabil ca un om ca tine să trec de rău cu bine, că binele aduce bine având înțelepciunea lui Solomon, pe care-l protejezi şi aperi implicat, conectat ca să speri; Mulțumesc, Doamne, că nimic nu-i prea târziu să fac un lucru bun, cu dragostea ce am de dat, că, Tu, mă ajuți, Doamne, să fac ce-i de făcut, nu lucru puțin, însă: lucru bine făcut! Să ies din realitatea bolnavă pentru a mă reconstrui zi de zi, învățând să facem bine ca să ne fie bine! 

Unchiul aiesta oltean, că-l chema Stănescu, din Caracal, ca Gheorghe Dinică, asemeni unui criminal, de pe unde infailibil s-a răsturnat carul cu... ploşti, unchiul ca ofițer, în al doilea război a fost puşcat unde nu trebuia, în bărbăție (asta explica lipsa copiilor, în familia mătuşii Elvira, deşi nenorocirea asta ce li se trăgea din război, n-ar fi meritat-o). Multe nenorociri nu ne vin că ni le-am dori, însă hazardul ne spânzură cu ciucurii şi brăcinarul ismenelor de toarta inelului... Cum să fac, Vico, izvor de bucurie, cum să fac prea plin de omenie, cum să dovedesc omenesc, că n-am trăit degeaba? Elena Udrea un alt coadă de topor ca Ceauşeasca, tot o Elena din Troia şi Elena Petrescu florăreasa de pe străzile Bucureştiului lui Bucur (Elena o altă muză ca ruză buburuză, pupăză, a toată civilizația ratată, de rahat şi Băsescu era cu ochii după efectele ei de fufă, pentru care da cu piciorul, în familia lui, că înşela pe Maria, nevasta care i-a născut pe cele două fice care-i făcea şi ele viața, în dramă, că durerea,  îți dă cât e ziua, zilnic, ofuri, probleme, bătăi de cap ca o casă care mai trebuie măturată. Elena, florăreasa lui Ceauşescu, cabinetul 2, îi sucea mințile, îl fenta ca un Sucă-om sucit, stânjenitor şi îl făcea această nemulțumită, îl făcea nervi, îl irita, că era o provocatoare, o acră, nu semăna lui Vica care era de pus pe rană ca un pansament pentru bubă. De când am văzut-o pe Vica şi apoi am cunoscut-o viața mi s-a întors, schimbat (s-ar putea ca într-o zi să-mi pot explica, să-mi explic: cum ajuns s-o iubesc pe Vica? Cum ajuns să fim şi să trăim împreună înțelegându-ne fără rezervă? Era Vica un subiect delicat, era abilă. Era găina care cânta cocoseşte?

     - Sexul fara poezie e ca respiratia gura la gura, nu e sarut.

     - În tine este întruchipat binele, gândirea eco-sănătoasă, frumoasă, proporționată, dreaptă, dar tare puține, îmi spui, chiar dacă, Dumnezeu ni nădejdea de care ne agățăm fără să riscăm, în El fiindu-ne puterea de a nu cădea. Tu nu eşti aerian doar nemții omorând pe evrei, extreminându-i fără milă, tembel şi egoist, în lagăre. Care-i vesta bună?

     - Azi dimineata la noua era sa plec, am fost singur, ai mei dormeau. M-au salvat trei mere fierte in apa. Abia am ajuns la castron. Erau fierbinti! Am luat cateva linguri de zama intentionat, sa ma arda in gura ca sa ma reactivez si incetul in vre-o 10 minute mi-am revenit. Uite asa putem dispare si noi cum a disparut Anca si sotia sa Rodica. Nu stiu ce m-a lovit. Maine o sa sun doctorul ca sa-i explic.

     - Nişte lucruri rămân, în aer, dar eu răsfățat revin la relativitate, de oarice normalitate, însă unde va fi soarele, că inima nu mi se răceşte (nu pot să spun cum voi arăta mai puțin răvăşit, că am strălucirea mea?) Te adaptezi încet, încet, cu încetinitirul (ne mai jucăm ca Bumbuşcă şi cu focul lui Fănuş Neagu, în locul ăla foarte frumos, cu nebuni, în marele oraş şi la stână cu iarbă verde, că-n splendoarea ierbii eşti revigorant, viral, dornic ca să te regăseşti, în femeie şi să te bucuri de bine şi de plinul de viață. Atingerea de femeie e elecrizant şi, cu relaxare, cu efecte emoționale practic, o fugă de frustare şi stres detaşându-te, în agrement relaxându-te instinctual. Gura de oxigen/ozonul muntelui. De ce nu azi telefonezi, Ben? Ce-i chestia doar doctorul ştie, că ştiința e un succes şi tot dumnezeu a lăsat medicina ca salvare. Fierbe rădăcini de păducel, porumbel, rodeşte porumbele, dar ia boabe de orez crude, vii, brânzeturi, caş. Tu ai auzit că magnetismul pământului ajută la o normalitate, că dispariția albinelor ne-ar da peste cap existența umană, socială, ne-am ruina şi am dispărea (ar fi ceva straniu). Tu ai auzit că magnetismul pământului ajută la o normalitate, că dispariția albinelor ne-ar da peste cap existența umană, socială, ne-am ruina şi am dispărea (ar fi ceva straniu).

     - Da am auzit insa in mii sau milioane de ani dar cu albinele e serioasa pentru ca ele polenizeaza natura si agricultura. Albinele sunt exterminate de chimicalele folosite de marile corporatii in agricultura si prin manipularea si modificarea genetica a plantelor acestea otravesc si produc ipotenta in albine si nu se mai inmultesc. Daca albinele mor va muri si mancarica.

     - N-am uzat de mere niciodată, dar mama a uzat de Mere pădurețela năcrit, acrit, zămurile, pădureț ni doar politica, în criză neobişnuită, în pandemie. Hrana apicolă ne dă sănătate şi imunitate, e o eficiență, ceva inteligent, chiar dacă nu-s cursuri de dans, ci un sens, în joaca din univers, e inspirație-drept de a fi (Aiesta din Botoşabni, Crăciun Gheorghe, din Cristeşti, tâmpit o spus tăt despre mine lui Burdea şi penibil cui fantastic i-a ieşit în cale, polojenie de a bețivanilor, lelițe, cu femeie şi copii, flecari şi oameni de nimic, că nu te poți baza pe ei, chiar dacă M.Sadovianu  era spiritual, deşi unii-l vorbesc de rău, c-ar fi fost în Marea Adunare Națională, chiar dacă opera omnia, îl evidenția, în valoare, culoare, asigurându-i perenitate, în viitor, însă cei care s-au sculat cu stângul şi sunt aiurea, în tranvai şi pur şi simplu cu trenul pe mălăini. Scrisul e modul meu artist, un O.K., toate bune, că fetele faine sunt românce, doar tu ai făcut o ecepție, ceva special găsind, în mica chinezoică Ceai cu evantai, pe care fudul şi nu deştept destul mi-am găsit toanele, s-o iubesc ca mult să trăiesc, Doamne-Ți mulțumrsc. El greco-Zorba, un Eldorado a Greciei şi Samos, Cipru... Cum, dacă nu înțelegi problema, cum găseşti soluția? Dacă nu cunoşti problema... (observi problema, dar care-i soluția din traista cu poveşti, cum te mai simți, bebi, bebi?

     - Nu as scrie povesti despre asta pentru ca m-as gandi la nevasta-mea ca ea mereu ma dadaceste iar eu nu o ascult si as vedea-o triumfand cu dreptate si durere. E groaznic sa ajungi la spital in aceste zile unde nimanui nu-I mai pasa. Acum sunt alte prioritati nu viata omului.

     - Te mai doare burtica? Ce mai faci plăcut ca un nou născut cu zis şi bine făcut?

     - Nu mai am incredere in momentul simtirii de bine ca nu tine mult si te poate lovi radical. Acum esti in euphoria fericirii si in urmatoarea secunda pe targa. Imi urla matele si in stomac ca in vijelia noptii lui Dracula de parca as avea o turma de draci obraznici. Asta nu-i a buna!

     - Ciocloflender, cum stai cu echilibru, în forul interior, pe strada ta..., că-i vreme de făcut copii şi de numărat banii? Te-ai întâlnit cu doru-n cale?

     - Doar cu pareri de rau si regret. In aceasta situatie dorul este foarte departe, de neatins.

     - Te-ai dus deja la doctor, fortuit,în forță.

     - Sau ai alt as, în mânecă? Viața cu sănătate, e pe sufletul nostru, realistă?

     - Da, Mi-a prescris pastile antidiarie. 3 pastile pe zi. O sa vad daca sunt de folos.

     - Viața mea cu Vica mi-a fost dulce aromată ca fructele, ea fiind româncă aromată cu bun gust şi cu bun simț şi cu bunăcuvință, colabora cu mine neâmpinsă din spate, că şi dragostea ei era nesilită. A fost cu mine, în Sâmpetru-Almaşului şi a cunoscut-o pe bunica, fătoaia şi pe bunicul fătu şi el ca bunica harnică, cu responsabilitate, în sat cu normalitate, în condiții de modestie şi i-a plăcut ca pe Dragomir şi Veronica, în Aghireş-Fabrici, părinții mei care se împăcau că văduva aiesta mi nevastă, nu-i scotea ochii, că are cu un alt bărbat 3 copii, n-au fost revoltați pentru asta pe ea, ba chiar a venit la ea, în Ciubăncuța simțindu-se onorați la casa lui Vica, că Vica era de poveste ca aerul curat care-ți înfoaie nările. Una cu alta, ne-am făcut bine/ mai ai diaree acută şi colică, tot mai eşti viral, în dute vino la baie zorit? Ştiu situația, nu prea plăcută, un paradoxal, mai eşti fugitivo cu acel incredibil, uriaş? Eşti mai dat, în bară?

     - Traiesc cu speranta. Fara bara.

     - Tulburător, dar bine că va fi înlăturată dezinteria, diareea acută cu piesaj ireal exotic, cu privelişte de poveste, pentru tine cu nelinişte... oare ce asteroid se aruncă-n noi, că cine dă, în noi cu petroi, în noi aşa, să dea Dumnezeu să-i rupă mâna! Ce păcat îi mai fi făcut inutil, că contează cine are piulița mai mare, contează imagina şi cum protejăm natura, că asta-i frumos, în România te iubesc şi asta contează, în ce mi mai drag mie pe lume, asta contează, să fii sănătos, Ben ca-n fericire să rămâi cu gura căscată! Contează să fii sănătos,drag FătF-Frumos,că tu nu calci nişte reguli,ci oare-n şir cu principii de Biblii şi curaj nebun,că eşti un record mondial,mioriticule !

     - Multumesc fratele meu alb! Pavel din Ciubancuta.

     - Contează secretul realist să fii sănătos şi să creezi atmosferă de neam şi țară, ca ceea ce eşti, că-mi pasă ca om a ordinii, în ordinea mondială, cu pace şi pâine, salvând vieți, în furtună de hormoni măcar, în teorie, că teorie ca teorie, dar practica te omoară, că e de bine, când este energie.

Mulțumesc, că nu umblu, în templu Eliberării, descătuşării, pur şi simplu, cu mâinile, în sân, neinegizate,

că aşa-mi dictează domnul Spân, cel care a închis şi pe Harap Alb, În fântâna limbii române:

incredibil de pace şi pâine al limbii române,

făcând lui Rozalba-lui Alba ca Zăpadă ochii dulci care şi pe mine m-a uluit inedit,

cu mâinele de spân, în sân,

mâini curate/ nespălate,

că am un plin şi deplin de sănătate şi divin, arată îmbujorate, pe sufletul nostru verde-albastru!

Bleonț şi ca om ca Vica e om de valoare, e fără frustare, cu schimbări foarte adânci, cu fişe şi valori-culori. Ceva i-a fost greu să se schimbe, dar nu strivea corola de unde eşti, Dumnezeule, din psalm Blaga misterilor netulburate, nu distruge lumina, veşnicia România, cu un totul medaj de curaj, cu etape, trepte de viață, în marea trecere care ne descopere, în cer cu stele, soare lună, în proces de vață, în drept de a fi, în de fapt şi drept,că din genunchi,Vica, m-a crescut din lumina de început. Bleonț aiesta schimbă o paradigmă socială, în stare de alertă? Cum şi ce punem, în balanță? Care-i punctul de vedere? E la modul subiectiv/ cu subiect şi predicat, în instanță putându-se contesta verde/roşu, în față, dar ce zice Bleonț stând, în Beliş, pentru echilibru? Lustruieşti, în scris de vis cu Vica tot ce mai am de lustruit, de poveşti şi de poveşti... De povestit, că şi nunta lui Vica era ospăț. Şi la noi pe lângă ciubănțeni veneau şi lătureni, că-n cucuruzi se făcea foc cu coceni... şi totul de bine era bine. De tine depinde, să duci lucrurile până la capăt. De tine depinde să fie bine la tine acasă. Vica era flexibilă şi relaxantă. DIN PSALMUL 18: Mulțam, Doamne, pentru neamul nelcoş care fericit, îl am, că n-ai făcut reforma-n sănătate provita peste noapte, cum neinegizant fuşresc ca milionarii de carton şi nu-i boni-bon, că-i fără fir, la telefon! Mulțumescu-Ți, Doamne, că suntem sănătoşi şi bucuroşi! Acuma eşti dat pe brazdă cu sănătatea, Ben-românule!?

     - M-a uit dupa funie.

     - Nu mi-am dat seama, că-i dumminică, chiar la telefon doream să redea, ruleze filmul corean Noblețe, dar, în deruta mea nu se întâmpla. Altceva mai rau nu-mi aminteam nici numele satului bistrițeanului Dumitru, dar ciudat nu mi-l amintesc şi-i uluitor, e din lucrurile mele. Tu eşti ceea ce eşti, în calificare. Cum să mă antrenez zilnic fără a lipsi de pe gazon? Copii ne fac mari, că toți răspundem la Ce spun românii, cu Cabal/la Câştigă România cu Virgil Neamțu. Dacă n-ar fi Ming, cum ai zice, că talentul e la tine acasă? ce-i cu paralizia economică, vigilentule?

     - Instigam toate tarile din imperiu ca sa rupa relatia cu China, sa le ingenunchiem in suferinta ca apoi sa avem motiv de razboi. Le e frica imperialistilor ca asiaticii se dezvolta prea repede si incearca la tot pasul sa-i infraneze, sa le bage bete in roate. Imperiul nu are rabdare de diplomatie pentru ca are morcovul rosu, rosu drept in gauaza. Am ajuns in secolul 21 si nu putem trai in pace, umblam dupa avioanele lor din cap in timp ce florile se ofilesc in fata vietii.

     - Vremea-i mohorâtă ca de doliu, mai plouă şi eu n-am nici un chef de nimic, parcă aiastă inapetență, nu-mi mai trebe nimic, nici o vorbă, nu pot nici lectura nimic.

     - Azi primministrul australiei le-a spus americanilor ca noi nu intrerupem relatiile cu China. In situatia in care este economia noastra nu ne putem permite, adica nu ne putem sacrifica poporul pentru orgoliul vendetei voastre. Adica daca tu nu vorbesti cu vecinul trebuie sa nu vorbesc nici eu? E treaba ta!

     - Fiecare-i cu prostia lui. Cine-mi va descoperi stilul ca prin originalitatea din puterea mea să mă promoveze şi conserve: mare, titanic şi unic, igenizat, cu mesajul şi realitatatea de utilitate, în durabilitatea publică, din acest proces de globalizare care nu-i o excepție, ci drept geberos la fericire, ci globalizare de frustare şi de acaparare şi explotare a omului de către om, de zori, capitalist, de a porni de la zero ca într-un film, în care intervine elita ca să ne salveze ca Iisus pilduitorul şi  vindecătorul, lecuitorul mental şi pe cale amiabilă, că e o cale spre Adevăr şi Viață-conştiință națională a omului-om cu înflorire particulară cu sentimentul de pom pentru rod, dar cine ține minte, că cineva personal ne sapă cu sulița stăpungându-ne cu sulița între coaste, pentru a nu mai le sta poticnire, pedică, în cale. Marius nu era înghițit de Vica, să vie acasă, cu copii care se depăşeau, în obrăznicii, gingăşii care o scoteau din minți, că avea şi ea nervi, toane, ca spectacole de operă, dar ei uitau ce nu era voie, dar era perfect, pentru vârsta lor, însă grijulia Vica era cu nervii la pământ, pentru ei la țară era minunat şi libertate nesperată, dar visată, în excelență cu vibrarea zilei. Era o voe bună, un logos sfânt, cu armonie perfectă care-i justifica real pe copii care nu stăteau locului, pozna fiindu-le la  ordinea zilei, că ne facem bine, când ne facem bine, în Ciubăncuța, satul lui Ioan, că eram aici ce iubim, cum zice Ioan aiesta, copii fiind viitorul omenirii, dar uneori pe această sfântă Vica, o enervau, că erau mulți şi ea nu era întotdeauna cu răbdare şi pregătită, bucuroasă, pentru ei, dar cine să ştie mai bine ca Pavelu ei, că mai era şi beteagă şi o nesuferită, dar nu mai contează, că epigonii de la colectiv, îi făceau zile fripte, stare de spirit prostă, nerelaxată (n-avea claritate mentală, în proces de strălucire de sănătate, cu palma pe plexul solar, cu bucuria de a fi (uneori nu ne dăm seama?). Rațiunea o da pe brazdă, însă pentru moment însă era şi năzuroasă, dar îşi revenea, că se înviora făcându-le lapte de pasăre, că albă, dalbă-i era calea pe sub cireşul înflorit, distanța între cer şi pământ (îşi amintea Vica, în reveria ei, că a fost şi ea, zurlii cea şuie, care nu sta locului nici mai apoi, în şezătoare la scaun şi masă cu tri picioare amintindu-şi şi de Smaranda şcolărița şi calul bălan dat naibii cu sfântul Nicolae. Pe mine copii nu mă deprimau şi lucruri simple, mărunte, mă încântau ca un supliment alimentar cu zurlufi de păr scăpați din cele două cozi care, îmi dădeau voinicie pentru această dulce Vica, cu dragoste curate (mi se părea a fi în Sâmpetru, între brarazii de pe coastea de dinaintea casei lui Viorel Ferghete, eram ca un țânc, țangău voios şi desculț, în cămăşuță lungă, păşind pe urmele lui Duliş şi Cal bălan din Bălan. Era un exceoțional de bine pentru mine, era superb şi eu mă simțeam fericit, copii fiind cu poveştile lor de viață (după copii rămânea dezordine care da de lucru, da bătaie de cap lui Vica şi era obosită parcă nu era ea, ci o alta ciudată, cum n-a fost vredată. Nu era un neobişnuit la Vica să se scoale în zori, că dacă te scoli de dimineață ai spor, zice şi ea. Vica nu era cu nu pot, ea nu punea între mine şi ea poveste, distanță, c-avea libertate de mişcare, cu densitate şi dimensiune, în eficient, că era activă pro-vita, mă îngrijea ca o mamă complexă (avea timp pentru tot ca să fie bine acasă). Vica nu era cu nu pot, ea nu punea între mine şi ea poveste, distanță, c-avea libertate de mişcare, cu densitate şi dimensiune, în eficient, că era activă pro-vita, mă îngrijea ca o mamă complexă (avea timp pentru tot ca să fie bine acasă).  Toată socotelile, contabilitatea, cu Vica eu trebuia să mi-le rezolv, în familie, tu doar, Ben, eşti nerăbdător, eu cu puțină răbdare făcându-i fără recomandări, motivat îi făceam părul. Sufletul şi mâinile nu le aveam legate de dor, de justițiarul care năzdrăvan s-a dat peste cap, că la sânul ei mă strângea cu spor, că ardea inima-n mine, că ce puteam să-i spun: -Vica la sânul meu, în inima mea să te simt cât de mult te doresc şi cât de mult, Vica de România te iubesc! În tot era un plus de ingrediente care-i dădeau înflorire, o făceau pe Vica mai sexy, mai cu vino-ncoace dulce minune, dându-ți apetit care te învață la un prea bine necesar, cu care te înveți şi devine necesar, un Doamne Iisus Hristoase, ce picioare, burlane luminoase, frumoase,

Doamne ajută-ne între ele să apucăm

ca pe o savarină, eficient şi suficient,

după nevoi, să savurăm!

Doamne pe Vica, când vroiam o îmbrățişam şi de ea mă bucuram. Totul e suprem şi la superlativ. Nimic nu e deşărtuciune şi vânt, ci iubire şi Dumnezeu e. Nu era nici o excepție del lege. Dela lege public, nu eram exagerat, că de România mea eram protejat. Ce are să ne facă viața un frumos, că: ce să faci într-o lume înspăimântoare? La ce vorbeşti, de funie, în casa spânzuratului, instrument al laşilor, dar nu ceva corect şi perfect, în casa omului absolut care apropie infinitul de obiect, patinând pe corupți pe patina timpului alunecos şi grețos, scârbos care n-aveau nici măcar o fostă iubire, în România. Totul mă defăima, deplora, în inima făimoaselor cozi de topor mijice-capitaliste şi cosmopolite. Vica mă mai descopera cu gândul dus, cu boii dus de acasă, dar n-am înşelat-o cu altă femeie tăvălită, în alt sat pe pat, după cum bătea vântul, în clopotnița morilor de vânt, că nici una nu era o Dulcinee ca Vica. Cu bine maistre! Am calități ca: răbdare şi fler (iz de România şi de caracter sub cer?). Vreau poezie/ce o fi, dumneavoastră ce ziceți, omule? că eu, în dumneavostră am găsit omul potrivit provita, cu un firesc critic şi eseistic aparte estetic, firesc şi artistic dovedindu-mi el fapto şi el Greco, c-aş fi autentic, în culoarea scrisului.

     - Cred că tot poezie, psalmii sunt o idee inedită în scrisul dvs, o continuare potrivită, zic eu. Aveți deja câteva, vreo 20, cred, încă vreo atâtea și aveți un volum inedit. Nici nu trebuie mai multe. Un Arghezi ardelean, cu un stil între  clasicul tradițional și modernul adaptat acestuia, plus vigoarea argumentației de inspirație liturgică, foarte profundă și de un lirism incantatoric original... ds

    - Vica era molfuză, repezită şi cofuză(grăia ca gansterii din pistoale cu goanțe verbale?), dar calitate la ea mai rară, îşi iubea puii şi nu lăsa ca o cloşcă bună, nu lăsa gaia să atingă puii ei, un ceva grozav ca-n poezia ce devenea, câtec pentru negrăitoare. Vica şi Pavel erau doi subiecți îndrăgostiți. Am făcut-o de oaie cu Vica doar, că şi-a luat catrafusele şi a plecat, pădureață, înaintea mea ca haz de necaz (eu măr pădureț, s-o caut printre morminte?) Regret, că nu mi de ajutor, iar cu Altzămăr, la ce mi-s bun, că nici de amintit n-am ce-mi aminti de Floarea albastră. Raportați național monumental ca Eminescu, un fără egal național raportat la universal. Bingo: să copiez, în felul meu şi patinez, inadecvat şi incorect, în criză de timp fără precedent, de paralizie politică a scrisului care încearcă chiar în criză să apropie infinitul de obiect, cu încredere şi spiritual național, de dragoste de viață eco şi bio mai bună, dar nu exact apropiind infinitul, absolutul, cu 100 m apropiind de obiect, dezvelind bustul, goliciunea, miezului fierbinte şi proaspătă, de pâine, prin liturghia limbii române. 

În curajul de a vorbi

cu aura şi nimb, frumos

şi generos, că practic eşti energic, luminos

şi Făt-Frumos.

Hotărârile care le iei şi munca din răsputeri, îți hotăresc soarta, provita şi țin cont de dragostea străbună, pentru viață mai bună, de urilitate publică, zicea Vica.

  - Asa este frate Pavele,

Pana la noi si Vica a fost minunata traditia,

Saraci cei ce vin,

Fericiti cei ce se duc.

    - Munca îți ocupă mai tot timpul şi-i miezul problemei cu emoții şi excelență care te face nemuritor. În tinerețe eram cu iubita vieții mele, cu Vica şi cu cheltuieli mai îndrăsnețe eram prin Cluj să cumpărăm îmbrăcăminte la cei trei muşchetari, cireşari, români, că Daria, Dardagnean n-apăruse încă pe lume şi eram cu multe noutăți, însă satul ce ştia, că se comenta, că eu nenuntit ca ciobănelul, din balada Miorița, am luat-o pe Vica bucurându-mi părinții, doar mama era mai reținută, că copii adauşi la casa omului erau o greutate, un greu, n-ai văzut filmul Moromeții 2, dar şi 1 (unul), că eu eram nebunul care se bucura şi trăgea cu tunul şi puşca la rațe şi mânca la mațe (acuma nu mai era Vica, dar ne nenorocea  probleme care încă ne depăşesc, dar nu ne taie elanul, chiar dacă n-am scăpat de Covid, că se caută un vaccin şi proiectul e finanțat, de guvern, că se vede după experiența pe cobai cum tolerează omul ca să revenim din zbucium la liman, la normal şi încă doar se speră reuşita, dar speranța nu ne-a pierit, că şi ploile vin cu tunete şi fulgere, uneori cu ideea am început de la zero țintând mai sus cu gust esențial rafinat şi inspirat, cu credință, cu 10 ca românii au talent, nu că eu am talentul acasă, dar nu mă las încă înfrânt, aici e buba, corinavirus, în joaca nelipsită a mea cu Vica, visând responsabil absolut necesar, visând la Vica, la mere pădurețe ca hobby, cum nu mă mai aşteptam căzându-mi bine, cum nu şti nimeni mai bine, e dovedit, că nimeni nu ştie, nu-i mai învățat nimeni ca Stan-Pățitul care respectă acuma şi distanța, restricția, că cine se frige-n zamă suflă şi-n iaurt, ca să nu se mai întâmple pe viitor, când gândeşti cu piciorul, nu cu capul?) Vica e cea în care am încredere, că ea avea curajul de a ne afla bine, în joaca noastră ca de copii, ca-n filmul cu rezolvări a lui Pavel Bartoş care era pus pe trabă având intuiție să-i iasă pasența, c-avea respectul reciproc, că avea totul ca un produs care se vinde şi se cumpără şi veştile-s bine peste aşteptări ca norii care apar rar cu şanse de ploaie reduse, chiar dacă-i răcoare şi plăcut, că la altitudini înalte e..., că Vica-mi spunea, că mă iubeşte, cum vă imaginați. Orice bine făcut celuilat e superior ca apariția urşilor în Buşteni, Braşov... apariție care nu mai e o noutate datorată habitatului, pădurilor tăiate, rase inutil, pentru poporul de rând vândute lacomilor stăini, care nu trăiesc, într-un mediu viciat, la pământ eco şi bio, deşi alta ni nevoia, ca o nevoaie a cadrelor didactice cu voință să-şi învețe elevii, deşi în tot scârție, dar nu penița pe hârtie ca să scrie poezia vieții, incindiindu-ne spiritele. Sânt curios de filmul lui Pavel Bartoş transmis după Românii au talent, că n-au motive şi scutiri medicale, în ce-i priveşte, că li se permite să fie amețitori de buni, cu asu-n mânecă, dat pe față fără temere, temerar, normal, firesc ca fericirea Românei profunde de a fi rotunjită, întregită şi mare şi hotarele furate, vitregite de casă, de țară să revină acasă transparent şi inteligent, cu pâine şi sare, cu liturghie-n spice, cumsecade, cum se cade, că trebuie, în nevoie şi, în anevoie de drept de a fi cu înviere natural, în idee de a fi cu normalitate socio-uman reali nobili utili şi durabili.  Cànd  e bine, e bine ca să fie bine şi cum ni indicat să fim fericiți cu bonus de viță, că nu ni se gată binele preferat, benefic, ideal.

Mulțumesc fain-făinel pentru ceea ce-n pazel sunt voinicel, că nu sunt o erore umană, trăire artistică vană,

în iubirea a ceea ce sunt pe pământ,

în drag şi făinoşag de drag şi sfân !

Mulțumesc, că nu-s rupt de şcoală şi educație socio-umană ca viață național- personală să ne fie vană !

Crezi, că nu eram în satul lor Ciubăncuța, crezi, că nu eram incognito un intruns, că erau momente, când nu cred că ştiam ce fac, nu eram convis şi a naibii de timid şi emoționat dând înapoi emotiv, ruşinat, doar Vica ştiind, că eu sunt alesul inimii ei, chiar dacă nici Tudorel nici după 8 ani, nu era uitat, că era tata copiilor ei, copiilor avuți cu el, chiar dacă beția nu-l mai făcea excepțional, că flama alcolui, îl prostea mai ales că unor femei le ridica fustele-n cap dându-le cbiloții jos, c-avea ce avea cu brâul ei fiind un afemeiat înrăit având o problemă pshică, de nu-i adevărat, c-avea ce avea cu Laura-gaura, mergând prea departe, era o situație de viață ca un teatru de vară care nu mai există, zice Florin Busu. La români totul e spectacol şi talent cool, cu frumusețe şi inedită noblețe şi originalitate cum rar cu talanții îmulțiți, în har. Vica mi-a dat aripi ca să nu fiu, în aer, fără nici o şansă de a îmbrăca cristica cămaşă. Sufletul auriaş a lui Vica m-a rezolvat, în multe privințe şi mă domină cu noblețe şi providenți, cu lumină din lumină de albină care o face şi mă face de pomină şi de doină, chiar dacă n-a fost pusă la voturile juriului de la Românii au talent, având caracter şi inteligență populară sub cer că Vica era Vica, transigenta soție, Pavele, dar mă întreb şi acuma: ce avea cu mine-n comun, om bun, Benule-phonex-ule?

     - Erati amandoi doi oameni necajiti, doi luptatori, doi supravietuitori care isi strigau iubirea pentru om si viata in disperare. Si amandoi prin munca.

     - Cu ea alături realitate m-am ajutat şi realizat, devenind un om fericit, om minunat, minunat om, dar cum vi se pare povestea mea, că visez şi vă simt alăturii de trăirile şi bucuriile mele care mă făceau să tremur şi să mă bâlbâii, în experențe de noblețe, cu totul totul totuşi iubirea pro Daria, că ce şi câte n-apreciam la mamă-ta Vica, o femeie cu mai binele. Eram învăluit, în dreptul ei de a fi, că era şi exista şi mai există prin mine, prin lumea mea: patrie de pâine şi pace, liturghie al limbii române, în holda şi hora de spice şi a jocului cu trei iezi cucuieți..., dar voi de ce ați amuțit şi ce mai spuneți, din moarte învieți? Vica m-a încântat şi mă încântă. Tot mereu era ca soarele oricât de frânt eram de prestigiu, că te miri ce muncă de salvare a animalelor, m-aducea acasă ruinat ca o citadelă sfărâmată, dar mângâierile ei şi blândeța vocii şi vocația ei apostolică mă punea pe picioare, readucându-mă strălucitor, la starea de binedevenind om mare cu înțelepciune şi pasiune, la perfectiune de om. Ce faci cu stomacul? tot, în grevă e?

     - Nu m-am căcat de o săptămână după pastilele luate, acum e invers. M-ă chinui si nu vrea să iasă decât vânturi. Astept la gaură!

     - Nu-i bine nici, că te-ai închis, constipate (puteai să iei alternativ şi un laxativ: sare amară = sulfat de magneziu/ ori ce altceva, dar nu-i târziu nici acuma, dacă nu reuşeşti medicamentos, dute dragule la spital, să-ți facă o spălătură , clismă, c-altfel e de bai, de vai şi de tulai, alimentele intră, în fermentație şi ți se opăresc, imflamează mațele = intestinele, că ai grijă să nu fie o palmă dată, cu urechelă, dată la câcat, chestie de nuanță, de râsu-plânsu, de râs şi turcă, amice, Ben şi asta, că nimeni nu te-a bătut la fund cu bățu/ palma, cu indicații medicale competente, omule, Doamne iartă-mă, că nu stă pentru asta poliția pe capul tău (că doar de ai fi un geniu ar fel ai sta cu garda sus, Doamne sfinte! Nu mai ai  calitatea vieți pe Arca Salvatorului. Fără calitatea vieții, nu mai ai, talentatule, spor spiritual, în munca prestată bine şi cu energie mirifică şi magnifică ca cea a lui Croitoraşu Viteazu, cu şapte dintr-o lovitură, mai curat şi evlavie pro-Dumnezeu, capul aplecat şi ascultător, sabia nu-l taie, că smerenia te înalță, dacă mai ai şi răbdare, speranță şi stăruință pe arătură, cu pasiune, cu drag şi perseverență. Tu nici nu-ți doreşti altceva înafara muncii şi, în ordinea mondială a existenței păcii ca să trăim, în pace, în culorile, tihnei şi păcii pentru sănătatea noastră. Tu ştii, că-n tot e eficiența, ca să te simți bine făcând bine celorlalți şi celor de alături, în cazul tău a copiilor şi alui Ming cu ideei de drag şi principii princiare, principale şi-n cazul me pentru trup şi suflet a celor dragi: copii şi Vica, cu ițitul şi repezala ei harnică de a fi ea, inedită, făcând lucrul bine făcucut.

     - Cu Vica real, în arealul vieții trăiam consecvent şi fierbinte, cu-n social, politic, economic excentric şi elegant, aşa cum a zis popa doi într-una, fără să-mi las părinții, în Aghireş-Fabrici/ Sâmpetru-Almaşului natural, pensionari ambii mama de la Chimicală, de la cerneluri, tuşuri şi cretă, iar tata de la fabric de ipsos, Rapid, unde a fost om necalificat şi calificat la locul de muncă fochist, în ciuda faptului că răspundea obraznic, când bunicul îl povățuia să învețe, dar el ca fără obraz a:-"Da, nu m-o face popă", deşi aiasta nu se zicea niciodată, că popă sau nepoapă alfel i-ar fi fost viața, că cine are carte, ştim, că bine de bine, omului altfel, îi mere, în criza de vinovăție, că s-ar fi putut şi el făli, lăuda cu viața aşa cum a fost. Dacă te superi/chinui major, nu eşti fericit, că n-ai flexibilitate şi relaxare, nu mai eşti performant, superior şi original, în calitățile tale superioare şi se supără Uninea scriitorililor inernaționali, de nobili universali, că te doare din cauza inflamațiilor, că ai dureri şi nu mai eşti, performant, Ben, nu-i aşa, nu eşti cum trebuie, deşi trebuie să ai uşurare fără degenerare.

     - Degradarea imbunatateste originalitarea. Cel mai dureros imi este atunci cand ii vad pe cei de langa mine in suferinta. Am fost crescuti de ingeri diferiti de cei ai lui Trump.

     - Să dea Dumnezeu să nu existe viruşi de nici un fel mai ales viruşi Trump, că-s prea multe neajunsuri şi nemulțumiri, cu ieşiri de mulțimi, pe străzi. Publicul de pe şanț sunt cârcotaşi, cârteşte=bârfeşte, că altă menire n-are. E un imposibil, însă cum nu-i greu lui Trump, altora de ce le- ar fi frică, dar ce-i cu baia de mulțimi, pe străzi? Cine a adus gâlceava, în culori de nelinişte şi de scandal care nu are fler/ caracter, că-i un zombi ca văcarii pistolari, din istoria necivilizației, cu care marea Americă se laudă făcând om ucidere, moarte de om.

     - Ei nu inteleg viata fara violenta. Ei cred ca omorul este esenta succesului. Lumea moare pe strazi si ei lanseaza rachete, casa arde si baba se piaptana. Alte prioritati.

     - Dracu să-i pieptene, în frunte cu Trump a lor! Nu violența e viața noastră obişnuită şi normală, cu lucru bine făcut. Vica era genială ca ființă, că singură s-a învățat ce are de făcut, că nu era visătoare, ci precisă, cu mare, mare, grijă, o frumoasă amintire pusă frumos în vitrina sufletului şi minții, pentru a fi exemplu şi-n generațiile următoare ca pâine de o ființă şi de viitor. Vica era creativă, practică şi un fenomen de la Dumnezeu, îi mulțumesc pentru excepționalul ei. Era o prezență vie, Vica. Pentru viață ce nu facem? Facem orice afectați şi implicați: emoțional. Pro-bunătate românii, adevăr şi viață impardonabili nobilii şi util, cum ne-am obişnuit cu adoua natură, în aventură spirituală. Viața ni se prea consumă omule.

     - O revolutie “1917”, globala - se prezice de catre Nostradamus. Mi-ai adus aminte de un cantec din copilarie din Banat:

Pavele mâncacear boala, Pavele, Pavele

Şia-i facut cu Mărioara, Pavele, Pavele,

I-ai făcut pizda ca oala, Pavele, Pavele

Şi ce şcie toată şcoala, Pavele Pavele.

Asta il cantam cand voiam sa ne razbunam pe Pavel, care avea success la fete.

     - Scriitorul obligatoriu trebuie să cunoască folclorul: proză şi poezie a neamului, o operă capodoperă nouanțat impardonabil muzical preferat intelectual cu bun gust arist şi bun simț, că spusu-le-am spus ca Iisus cu bună cuvință, larg deschis către paradis, că oameni buni şi lui Dumnezeu îi place oamenii harnici şi cu talanți îmulțiți, în har, cu habar şi cu socoteală contabilă națională masivă şi misivă, plină de românească bucovă-slovă de ceaslov de citire şi învățătură Ion Creanga, că nouă la o seamă ni dor de vârsta ceauşească, cu bască, că iar joacă, joacă, din pământ să iasa piatră de limba română să curgă ca o apă, să ne priminească, sfințească, în al României biserică, că pas cu pas suntem, cu lucru bine făcut la casa cu cerdac, noi aici având parfum, iz, irizație spirtuală, omenească fără constipație, dar suficient şi inteligent cu mişcare şi naivitate şi copilărească ca papirul pentru răsucit tutunul, în țigară dulce ca laptele pentru ca binele cu bucatele să nu rămână neadunate, în stilul nostru de adevăr şi viață frumoasă şi scuturată, din casa cu cerdac cu dor şi prosper, lui Dumnezeu pe plac, de care măreț pentru, prispă-tărnaț pe care nu l-am uitat, că era pentru şezătoare la mine şi a lui Viorel sat, că mi dor, tare dor... LA ORDINEA ZILEI Da,da,i-am făcut lui Vica şi burta ca oala şi p..., pusă cu pielea la saramură, dar nu mi-am pierdut speranța şi credința, în România, vrerea cu-mi averea, că tu, trebuie, că trebuie, să vii acasă, că-mi pasă de viața-mi frumoasă, să vezi cine, dragă Ben, e minunea, ciuful care ciufuleşte lumea, cine te aşteaptă, în poartă, la Cudanovița/ la Cibăncuța, ca-n biserică, te mai aşteaptă pàiine de o ființă, mioritică, cu inima la gură infint, colonă ne sfârşită şi artă, la sfântul Sisoe şi aşteaptă, cu of mor, de-al tău dor, dar ce să zic, că nu-ți onorezi pentru nimic promisiunea? cum  nici Iohannis n-o face, că una  el zice şi alta face c-a fi bine, zice drace! mulțam fain, în raiul, cu aur geto-dac pavat nerispitor, cu caracter de viitor prosper, cu păstrăvii puii fără şir, că nu trăieşte-n van, în montanul izvor primenitor curgător, răcoritor: fain făinel cum o face de oaie, croitoraş-vitezu, în aventură, cu 7 dintr-o lovitură voinicel şi el, Iohannis, cu muscă pe căciulă, curvă politică, dar ne prea dus la biserică şi nici la ordinea zilei pe alei cu tei înfloriți, cu plinul albit de porumbei.

DUPĂ, PARAFRAZÂZÂND PE VIANU MUREŞAN

Lăsați-ne să fim primii care privesc la amiază, în România te iubesc, să privesc România te slăvesc frumos cu ce, îți doresc ca Eminescu, ție, omenie de Romànie, crescând mare,

în fiecare zi, în drept de a fi bine, în fiecare zi;

lasați-ne a fi zi de zi să privesc la amează, direct, în soare şi să nu orbesc,

să nu orbesc.

Asta mi spectacolul scrisului, nu pretinde,

să-mi fie scrisul ca şoimul mai mult, ca vulturul,

în zbor, pe vârful cu dor,

că de omul de la sat,

nu m-am depărtat

cu dragostea mea, de țara mea

deşi am scris pretențios şi îmulțit frumos,în har,

dar nu-s popular,

deşi am căutat să fiu aur strecurat-diamant şi aramă şi argint,ca să aibă aşezare,

sub soare,

în cuvânt, pe pământ,

un drag cu făinoşag şi sfânt,

în ceea ce e iubire pro-fericire.

Că funcția face organul cu doza de lapte, în nevoia şi anevoia ca prietenu care mai greu se cunoaşte şi recunoşte ca-n povestea vorbei a poporului al magicului magnific, Anton Pan fantastic-pragmatic, om cu pasiune şi muzician, că nu trăieşte, în van nici ca învățător care ne aduce aminte de prima şcoală românească cu mesaj important ca o urare, de bine. Ce se întâmplă, cu patrimoniul României, ca istoria să nu ne fie o pierdere de vreme? Nu iventăm noi apa, că există apa. De ce nu ne lucrăm pământul la sat şi ne lăsăm bătuți măr, că suntem ignoranți? De ce nu atrage atenția mai marilor bulibaşi? Viața, càt va fi agurida strepizătoare de dinți acasă, frumoasă de acasă? Ca prunele verzi-strpezitoare, din copilăria alergătoare, plină de dinamic, de mişcare.

Când se naşte un copil, în România

auzi cum cântă şi ciocârlia,

că ai stil să strigi, omule: iată,

în nobil poezia de România!

C-asa cum zicea papa: noi suntem unii altora, că restul sunt fabule.

Cu puterea exprimării

Eşti mesia iubirii,

Hardul, figura disperării,

Îți dă dreptul ìnvierii.

“Sa moara virusii! De ras.” – volum masiv (720 pagini) de bancuri actuale-gluma e bună, profesore. Mulțam fain ca Fain-Făinel. Tii-mi prieten, că eşti, omule, măsură a lucrurilor, renăscut ca phonex-ul, ca un înainte mergător. Doamne ajută, redactore! Eşti mare, că eşti mare/tare pe piață, scriitorule? Domnule profesor, nu-s disperat decât pentru că de pe blogul lui Ben Todică nu ma ia nimeni, că de ce nu mă luați, domnule Florin Smarandache şi să mă publicați ca să fiu fiu şi eu fericit. Eu nici nu scriu decât pe telefon şi nu pot de altfel descărca, domnul Florentin Smarandache, faimoasa operă folclorică, realizată imperios şi cu suflet de un adevărat român, realizat cu pasiune şi dragoste de dumneavoastră, că ceva de folos şi cu rost ați făcut efecient şi artist indiferent de ce am rostit chiar eu pro Dumnezeu, că omul zice şi omul dezice, în ciudă, că ni se şi apleacă. Mai întâi trebuie să înțelegi, şefule, că nu toți suntem făcuți pentru si de bancuri, pro-bancuri, că nu mai departe iată omule, chiar dacă scriu, uită, că pe mine nu mă pasionează ca pe poetul George Coşbuc, din Hordău, un poet mai popular, cu stilul lui cum trebuie, că trebuie, omule! Vica oricât ar fi de hulită/atât de apreciată şi atât de lăudată na zis, n-a lâncezit lângă mine, n-a zis mucegăind:

-"Plecă, fugi de lângă mine, că mă enervezi". Îmi satisfăcea plăcerile. Nici nu s-a ițit izbind:

-"N-avem ce povesti împreună. "Ea era ca Veronica Micle pentru Eminescu şi când era mai cu duşuri, mai cu suci, că nu era tot timpul uşă de altar şi mai şi greşa ca oamenii care nu erau fără păcat, la un adică şi Iisus îndoindu-se de sine, de biruința sa, chiar cerând Tatălui Ceresc:

-"Doamne ia acest pahar de la mine". Era o nevastă angelică şi frumoasă: Vica, ciubăncuțeana, lui Dumnezeu. Natura avea prospețimea ei şi, în Ciubăncuța, pentru prețiozitatea lui Vica, era bereghet, din belşug, reflectându-se, în plusul de endrofine şi hormoni care bat neuronii, că ea se lumina tot gingaş prin zâmbet, surs de Geocondă surprinsă zeiesc de Leonardo Da Vinci, un iscusit şi în scrisul cu lumina ca Michelangelo sau Nicolae Grigorescu care surprinde original omenescu bisericesc la Agapia.

     - Ca bine le mai zici, din suflet frate Pavele. Sa invete si tineretul sa iubeasca si cum, atunci cand vor citi Merele Padurete.

     - Toți am încercat şi încercăm să ne trăim viața, în mod bun şi frumos, luminos. Sunt ca un Maistru Cung-fu, dar maistru a scrisului, de excepție, cu o magie emoțională cu efrct triplu pur şi simplu, din templu eliberării, România, imaginat, visat de C. Brâncuşi, dar nerealizat, în India, imaginat de Brâncuşi de România, spre exemplu, maistru de cinci stele. Zici domnule profesor, că totu-i posibil, dar eu cu a fi sau a nu fi ce-i incredibil impecabil, de fapt scriu incognito despre Vica (citiți-mă pe blogul lui Ben Todică pentru a vedea dacă sunt provita, ce inimă am de fapt, că lupt cu dragoste şi dor pentru bine, că vedeți dumneavoastră nu pot să nu scriu despre cei care a fost umăr la umăr cu mine şi Hristos, mai luminos). Unii vorbesc de cioara vopsită fără nici un moment de publicitate. Ce noi suntem cu steagul înainte, zeitate, cu tricolor la război, deşi nu suntem roboți, în Războiul stelelor fără piper şi sare, săpân al inelelor! Unde ne oprim din fițe?

     - Nu are gusturi proaste domnul presedinte, se pricepe la case.

     - S-aveți sănătate şi trai fără boli, fără poticniri! Mihaiela-ntodeauna nerăbdătoare foarte atentă:

-"Lasă-mă, Daria, că tu todeauna zici peste." Daria are logoree. Miha şi Daria parcă ar fi două săbii care nu încap într-o teacă, că-s paloşele celor Trei Voinici, care-s cu incredibilul lor ca surori care de a naibii imposibil zbeară una la alta, circ, cu spectacol ieftin (cine mai ştie ce probleme au/ isterie?) Un ioga spirituală compatibilă creştină. Unde-i cale spre adevăr este viață şi voință. Unde-i cale spre adevăr este viață şi voință. Faptele-s interpetări şi interpelări, traduceri, ale gândurilor, ape limpemzi, în omenesc, firesc, că omul e un înțelept stil Busu, un pantero a lui Juan Ramon Jimenez, din Miguer, sub cer, unde Flaviu Teodor e, cu:

- "Ticule, pe aici muncesc şi mă distrez ca un titirez cu Bal, Pal şi Hal...ļ" Unde două femei sunt, în casă, apa-n vase nu este, zice Vica. Viața-ți râde-n barbă. Vica era o femeie spirituală, era cool şi eu contam pe ea, chiar dacă nu era intelectuală, dar era cu puterea de regenerare a ficatului, rasca-parasca, se suia la cer fără scară, că eu trăiam cu această dulce primăvară, ca adoua natură a mea. Da, da, noi, suntem ceea ce iubim, vorba lui Nichita Stănescu şi prin proverbul popular aflăm: "Cine pe nevoiaş ajută, pe Dumnezeu împrumută" (informator Ciprian-Marius Pop, picătura care a umplut paharul). Durerea te ia prin surprindere indiferent, că-i ziua frumoasă sau nu. Durerea te ia prin surprindere indiferent, că-i ziua frumoasă sau nu. Cu Vica nu mi s-a înecat corăbiile şi cu ea eram, în elementul meu. Ce nu ştii, nu te omoară, că nu-i piatra de moară, piatra de din casă. Căpitan Americ o fantezie, un film, cum războiul, cum, îmi displace, că nu promovează pacea.

     - Americanii abia au asteptat sa moara comunismul ca sa le aplice teoriile cu success, adica spalarea la creer si programarea pentru viitor. Comunistii ne dadeau Feti frumosi si Ilene Cosanzene iar astia de azi ne dau intuneric, monstrii si dezastru ca sa ne impacam cu gandul de lagarele in care ne duc. Ei stau in castele suspendate in aer iar noi multimea in gunoaiele experimentelor lor. Vezi recentele “Hollywooduri”.

     - Numai de rezultatele a lui Mircea, dar Iisus e ornamentul lui Dumnezeu, dragoste şi unde dragoste e, eu însă un sunt absolut  necesar cu toate, că nu-mi merge cum, îmi mergea, pe roate, în iubirea care mi-a dat un atuu, în brendu scrisului, hobby meu de pomină sau de ce, în haz de necaz?

     - Nici Isus nu-i mai poate opri pe lacomi decat cu un alt potop sau poate cu trasnete ca ei vor locui in spatiu, am uitat. Mulțumescu-ți, Domne, că Viața-mi deapănă vii amintiri de când acasă cu toții stăteam la masă!

     - Cum să reinventez să fiu alături de Vica fericit? Vica a evadat însorită, aparte, în nemurire, pe mine învolburat, în Ciubăncuța, satul ei natal, greoi şi, în ce scriu şi cum scriu mai neliniştit şi nemulțumit, că Vica nu-mi este alături de ajutor, că era de felul ei săritoare.

     - Nebunii astia cu virusul vor avea grija sa ne duca pe toti langa ea. Tu scrie despre Cosanzeana…

     - Nu era Vica, dar avea aura şi nimbul cutezătorului, temerar, Cristofor Columb care a punctat ora astrală, după cum zice astralul acenstral-artist, Ştefan Zweig, un suflet plin de scrisul care-l scria, plouându-l cu geniul scrisului, din suflete zbuciumate ca pe Eminescu din geniu pustiu, un roman scris cu geniu ca poezia lui, scrise cu românism, cu spirit încins ca orice spectacol cool şi grandios.

PR-F&BT.