GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

                                                    GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Vă port în inima mea, şi în lanţurile mele,

   şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei,

   fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la aceeaşi

   Cruce şi la acelaşi har cu mine.”

   (Apostolul PAVEL – Epistola către Filipeni)

   „El a purtat păcatele noastre, în trupul

   Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă

   de păcate, să vieţuim dreptăţii.”

          (Apostolul Petru – Întâia Epistolă)

   Sfântul PAVEL – Apostol al Dumnezeirii.

   Sfântul Pavel, chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, „la toate neamurile”, devine  Apostol al Dumnezeirii, respectiv a toată lumea. Prin călătoriile sale misionare, marele Pavel a resfinţit şi ţărâna sacră a Gliei noastre strămoşeşti. Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea cu Evanghelia Iubirii lui Hristos.

   Opera filocalico-sofianică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul serafică, de o complexitate de neegalat în misiunea mesianică creştin ortodoxă.

   Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, Cavalerul Zenitului Carpatin, prigonit, persecutat, cu fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale de la Jilava, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii.”

    

   Însemnările de la Jilava - aştern în memorialistica vremii zguduitoare o consecinţă a universului ateu concentraţionar, prin fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe.

   Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. Autoritatea magnificului Pavel l-a copleşit. „M-a impresionat, consemna Fiul Codrului: 1.Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.”

   Sfântul PETRU  - Apostol al Crucii.

   Simon era un om simplu, obişnuit, familist, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar. Un om situat în latura comună a obişnuitului, un om care n-ar fi ieşit niciodată din „largul” său, dacă nu venea chemarea şi alegerea de către Iisus.

   Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul împărat Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către Episcopul de Roma, de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de întâiul Episcop al Romei. Adică, o supremă răstignire spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, ca „Vicar al lui Hristos”, a devenit suveranul Apostolului Petru, rămas în vasalitate până astăzi.

       PETRE ŢUŢEA - Apostolatul  IUBIRII

   Petre Ţuţea a rămas o cascadă mistică a gândirii aforistice revărsată tuturor primitorilor, ca o mireasmă liturgică a Ortodoxiei. Profetul nostru s-a îmbrăcat cu lumina CUVÂNTULUI în cea mai de preţ şi cea mai frumoasă haină de nuntă.

   În faldul diafan al literelor somptuoase Gânditorul valah creştin ortodox a urzit cu duhul adevărului primit, revelat, viaţa în regalul comuniunii dragostei Hristice: „Destoinicia noastră e de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai unui Nou Testament, nu ai literei, ci ai duhului, pentru că litera ucide, iar duhul face viu.” (Sf. Ap. Pavel-2 Corinteni, 3, 6-7)

   Grăirea lui Ţuţea era cea mai aleasă podgorie, iar licoarea cuvintelor musteau în om aţâţări de nestemate şi aromate azururi, precum o cuminecare de Sfânta Înviere.

   „Un om ca Petre Ţuţea, spunea Ion Coja, este ca vinul cel bun: nu-l poţi bea de unul singur.” (Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu. Ed. Criterion, Bucureşti-2010, p. 82)

    Destinul marelui gânditor creştin Petre Ţuţea a avut pentru Neamul dacoromân peste sensul metafizic, o valoare de sinteză, de chintesenţă ca o pliromă a dualităţii spirituale, unindu-le într-o cuprinzătoare trăire filocalică cu experienţa Suferinţei şi a Jertfei creştine asumate pentru Înaintaşi şi pentru Dumnezeu.

   El şi-a făcut din fire pavăză strămoşească, din cuget cântare şi rugă, din viaţă Cuvânt, din menire mărturisire, din ortodoxie românism, din credinţă flamură a unităţii naţionale, încorporând astfel, în Generaţia de aur a vremii sale, mai multe generaţii viitoare de români religios-spirituali: „Straşnică generaţie! Cea mai vitează din toată istoria neamului. Generaţia care a sângerat cel mai mult, dar a făcut cel mai mult. Au adus prin sacrificiul lor neamul românesc la deplină unitate, extinzând România de la Nistru până la Tisa, aşa cum au visat românii, toţi românii, de la regele Decebal şi până la copiii din parc. Sraşnică pregătire morală şi naţională trebuie să fi avut această fericită generaţie între toate generaţiile luptătoare ale neamului.” (Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele. Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 54)

  Tăcerea gânditorului, care era mult mai rară decât comunicarea, te adâncea în profunzimea unei Taine mirifice, înfiorându-te serafic, copleşindu-te mistic. În tăcere, Cuvântul se înseninează în duh, în undă cosmică, pentru ca apoi să ţâşnească într-un torent de lumină: „Ţuţea îşi înălţa vocea ca un colţ de stâncă în mijlocul apei, ascuţit, semeţ, dureros de subţire spre vârf-nici o pasăre nu putea să se odihnească, ci doar să se învecineze, zburând, având în adâncuri nebănuita temelie a tăcerii, zonă în care nici un peşte nu tulbură apa şi nici o plantă nu-şi unduieşte podoaba.” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea. Ed. Lumina Credinţei, Bucureşti-2015, p. 78)

   Deşi poartă numele celuilalt apostol, Ţuţea este întru totul un PAVEL al Neamului.

Petre Ţuţea a unit în albia meditaţiei sale spirituale toate izvoarele limbajului, metalimbajul-cult: lingvistic, artistic, filosofic, teologic, mistic, filocalic, revărsând asupra realului, Delta cunoaşterii-taina Cuvântului, ca expresie definită a Totului revelat în actul creativ-sofianic, reverberând curiozităţi, clarităţi şi voinţă în individ şi esenţialul ca aprofundare într-o comunitate religioasă, întronizând astfel comuniunea naţională ca o unitate de har, de limbă şi de spirit ales.

   Inspiraţia harului, capacitatea şi curajul de a spune Adevărul ce transcende din voinţa divină, alegerea tematicii diverse, complexitatea abordării universale, subtilitatea interpretării metafizice, promulgarea unor sinteze perfecte substituite unei logice remarcabile, retorica de aur prin care fascina auditorul în temniţă sau în agoră prezicerea unor ilustrări ale viitorului, chemarea creştinilor pentru a-şi modela viitorul, l-au ridicat la marele prestigiu: de Om cult, de Erou, de Martir, de Mărturisitor şi de Profet al Neamului dacoromân. 

   PAVEL Grimalschi  (1914-1960)

   Sensurile trăirii profund religioase se găsesc doar într-un mare destin dacoromân.

   Numai Adevărul, Credinţa, Dragostea şi Libertatea se plătesc cu viaţa, restul se rabdă.

   Dacoromânul, nemuritor fiind, păşeşte în timp peste veşnicie. În Suferinţă, Eroul învinge. Prin Cruce Martirul înviază.

   Trăirea creştin ortodoxă este să răspunzi permanent lui Dumnezeu: prezent!

   

   Luptători ai Credinţei, mărturisitori ai Adevărului, eroi ai Libertăţii, martiri ai Dragostei au făcut din Suferinţa lor o Icoană valahă a Crucii biruitoare.

   Pavel Grimalschi a fost unul dintre fiii remarcaţi ai Cetăţii Soroca, vlăstar al preotului Dumitru şi al presbiterei Olga, născut la Vădeni în 8 Decembrie. Fire dârză, mândră, autoritară, profundă, devine dublu licenţiat în Drept şi inginerie agronomică. Zelul său naţionalist îl surprinde în vâltoarea regimului carlist, care îl aruncă în lagărul de la Vaslui pentru un an şi jumătate. Eliberat în Iunie 1940 este prins în cleştele invaziei bolşevice. Salvează pe mulţi confraţi, uitând de sine şi de graniţa care s-a închis. Merge la comandantul trupelor invadatoare de la Soroca, propunându-i ultimele două soluţii: fie îl trimite în România, fie îl împuşcă. Comandantul sovietic este impresionat de curajul românului şi-l trimite sub escortă până la graniţa română. Cunoaşte calvarul emigrării şi infernul lagărelor Berkenbruck, Buchenwald şi Rostoc. Paraşutat în ţară în anul 1944, a creat un corp de rezistenţă armată în munţi. După patru ani de eroism este trădat şi arestat în Ziua de Crăciun a anului 1948, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin Aiud, Cluj, Codlea, Gherla, Jilava, Oradea. Printre camarazii de suferinţă s-au aflat viitorul părinte Gheorghe Calciu, Costache Oprişan, Vică Negulescu, Dan Dumitrescu ş.a. Înainte de a fi zidit de viu într-una din celulele Jilavei, eroul martir şi-a mărturisit testamentul: „Odată tot trebuie să murim. C-o fi acum sau altă dată, ce importanţă are? Totul e cum murim, nu când murim!” (Cezarina Condurache, Chipuri ale Demnităţii Româneşti – Eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor, Ed. Evdokimos, Fundaţia Profesor George Manu, 2015, p. 50)     

   Petru C. Baciu

   Scânteie divină din Rugul Aprins al marelui Suflet traco-geto-dac, Petru Baciu se naşte într-un moment de răscruce, după înfăptuirea mult prea însângeratei Uniri de la 1918, care deşi aşezase Patria în hotarele ei fireşti, milenare, furtunile dezmembrării spirituale o bântuiau necontenit zgâlţâind-o din temelii.

   Sub pavăza Crucii Mântuitorului Hristos şi-a regăsit identitatea străbună, născând în fiinţa sa pe viitorul luptător cu zelul aprig al afirmării Naţiei sale ca pe o Naţiune creştină, regală şi autoritară, demnă de a fi urmaşa princiară a legendarei Dacii.

   Petru Baciu – fiu al Cetăţii Bacău şi-a slujit Patria şi Biserica cu pana, cu truda, cu ruga, cu suferinţa, cu jertfa, cu mărturisirea, cu demnitatea, cu onoarea, cu Crucea sufletului valah. 

   Înrolat întru Adevăr şi credinţă, energia şi eroismul curajului său justifică lupta cauzei şi înflăcărarea idealului de a deveni cu adevărat un ostaş al conştiinţei, un mărturisitor al faptei, un iubitor al jertfei, un împlinitor al Crucii, un biruitor întru Înviere. „Prin jertfe se înalţă un neam, prin jertfe trăieşte, prin jertfe vor birui copiii noştri deoarece orice jertfă e un bob de grâu, care, însămânţat în pământ, rodeşte.” (Petru C. Baciu, Sunt strigătul din urmă. Ed. Babel, Bacău-2012,p. 181)

      

Pavel Chirilă-Doctorul „fără de arginţi”

   Ştiind că numai Adevărul are o semnificaţie precisă în călăuzirea vieţii creştine spre iluminare, Doctorul „fără de arginţi” Pavel Chirilă şi-a pus Iubirea podoabă a Adevărului, conştient că adevărul fără iubire nu străluceşte, iar iubirea fără adevăr nu trăieşte, conturându-şi astfel, clipă de clipă, moment de moment manifestările sale între cele două coordonate ale desăvârşirii: Adevărul şi Iubirea pe temelia indestructibilă a Ortodoxiei şi pe Coloana infinită a Libertăţii.

   Trebuia să dezlege taina dintre trup şi suflet, comuniunea dintre ele pe care Atotcreatorul a pecetluit-o. Tratându-le separat, ori neglijind fie existenţialul - trup sau esenţialul – suflet, coezistenţa umană ca fiinţă şi persoană are de suferit sau pur şi simplu este mutilată. Ambele naturi au meritul aceloraşi tratări: trupeşti şi sufleteşti.

   „Sănătatea trupului şi a sufletului se influenţează, se susţin reciproc, dar statutul de om sănătos îl conferă starea sufletului; paradoxal, există situaţii când o suferinţă trupească devine un factor terapeutic important pentru dobândirea sau redobândirea sufletului; astfel se confirmă sensul mântuitor al suferinţei, al crucii.” (Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Drd. Mihai Valică, Spitalul Creştin-introducere în medicina pastorală. Ed. Christiana, Bucureşti-2004, p. 6)

   Briza scripturistică cu referirile medicale şi balsamul filocalic l-au adus în trezvie şi timp de un deceniu s-a împărtăşit din potirul Sfinţilor Părinţi, cuminecându-se cu mărgăritarele spirituale-terapeutice ce alcătuiesc şiragul de concept al medicinii creştine ce susură prin natura sa eclesială: „în bolnav suferă Hristos, în preot dezleagă Hristos, în medic lucrează Hristos. Hristos suferă El Însuşi şi vindecă fiinţa umană El Însuşi. Ce poate fi mai sublim şi mai măreţ în cer, pe pământ şi în alcătuirea noastră?!” (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Întâmplări din Biserică şi Spital. Ed. Christiana, Bucureşti-2014, p. 9)

   Doctorul creştin ortodox Pavel Chirilă, este un model al spiritualităţii româneşti.

   Tuturor purtătorilor sfintelor nume şi în mod expres familiei Nemoianu – ramură de câneji şi apostoli: Virgil, Virgil Kamil, Elizabetha Knejevici, Victoria Boldea, Romulus Boldea, Otilia Bauer, Virgil – Petre, Romulus – Pavel, Alexandru – Toma, binecuvântate urări, alese preţuiri, profundă admiraţie, adâncă recunoştiinţă!

   Mlădiţele alese sub binecuvântările Sfinţilor Ioan Botezătorul, Pavel şi Petru ( luna IUNIE)

Teodor M. Popescu, Ilie Stan, Ion Petrovici, Ion Antonescu, Gavril Zob, pr., Aurel Vişovan, Ioan Petru Culianu, Gheorghe Buzatu, Petre Baicu, Nicoleta Nicolescu, Mihai Puşcaşu, Nae Ionescu, Traian Popescu, Spiru Blănaru, Ioan Iovan, Elisabeta Rizea, Sergiu Celibidache, Nicolae Dăscălescu, general, Felix Dubneac, teolog-arhim., mb. al Rugului Aprins, Paul Constantinescu, compozitor ş.a.