IRINA LUCIA MIHALCA - În noi timpul dispare

În noi timpul dispare

~*~

Ca o stea călăuzitoare, Dumnezeu străluceşte în tine,

dornic, prin tine, să se nască în mine

revărsatul zorilor din noapte.

În această lumină evazivă, rugurile se-aprind

sub formă de pulbere de aşteptare,

prin acest cer ceresc

din binecuvântarea tăcută,

notele albastre te-ating

înainte de a-şi da ultima suflare,

parcă nicio clipă din viaţă nu ai trăit,

eventual pe-a altora.

-  Îţi simt atingerea, mă copleşeşti,

zidită eşti în inima şi-n carnea mea,

în noi timpul dispare, se naşte libertatea iubirii,

cu tine sunt şi-n moarte,

nu numai în pierdere,

pentru noi trecerea e un câştig etern,

o zbatere este ceea ce simt acum.

Dar ce e timpul?!- îmi spui.

- Simţi contopirea luminilor?

Unică, irepetabilă bucurie,

farmecul a două inimi scăldate în rouă,

într-o sublimă luptă de mulţumire

şi focul din două suflete

într-un cocon de abandon!

O sclipire de cuvânt ne cunoaştem

- suavă, limpede, adie peste tot trupul,

fascinant mister

născut din contopirea inimilor -,

fiecare şoaptă strecurată din suflet

reverberează-n noi.

Clipele s-au scris irevocabil,

nu ştiai cum e să te vezi în oglinda ta,

ţi-am reaşezat lumea, prin ea se naşte totul.

- Aş vrea să te-ating ca să pot fugi

( oare, mai pot să mă ascund?! ),

ştii atât de multe, şi totuşi, nu mă cunoşti,

închişi într-o carapace

a dorinţelor fără sens,

nu am cum să te uit, baţi mereu în inima mea.

- Ai închis ochii? Rătăcitor, te lupţi cu fiarele,

schimbi cursul apelor, ajungi

până dincolo de cercul de care nu se trece,

străpungi pânza polifonică,

culegi merele de aur, treci de păzitorul

porţilor lumii de dincolo,

din inimă-ţi curg râuri de apă vie,

la porţile cerului te vei regăsi.

Cu viteză, departe te-am luat de mână,

un dans al apelor noastre

în care ne-am născut vindecaţi...

fugim spre nicăieri,

niciunde nu putem fi

atât de aproape ca-n noi înşine.

- Simţi cum te-aşezi în inima mea

şi mă arunci, înainte, spre soare?

- Fii convinsă că te doresc

ca pe aerul pe care-l respir,

un tremur aparte, un ropot de simţuri,

cascadă de senzaţii, fluidul care

se plimbă agale prin tot corpul!

Cu tine trăiesc mereu o stare minunată,

acel dar

al fiecărei priviri în inima vieţii,

o nestemată împodobită cu strălucirea prezenţei!

~*~

23 iunie 2014

IRINA LUCIA MIHALCA