IOAN MICLĂU-GEPIANU: Poverbe despre poezie, poeți și părinți!

IOAN MICLĂU-GEPIANU: Poverbe despre  poezie, poeți și părinți!

-Poezia s-a născut odată cu ființa umană, așa să nu ne mirăm că rosturile acesteea sunt tot atât de multe cât și infinitatea imaginației noastre.

-Poezia e o gogoașe de aur a sufletului nostru.

-Poezia pare a nu prea avea multe cu gramatica, fiindcă, de fapt poezia a fost însăși forțarea ființei către avans, clopoțelul vibrant ce lovea corzile vocale primare ale graiului, asemenea și muzica. De unde, așadar, se ivi minunea comunicării!

-Pentru că Dumnezeu m-a făcut român, nu mă sufocă greutățile lumii, căci port în mine nemurirea neamului meu.

-Pentru mine este mai convenabil să mă cunoască mai puțini, dar de Om, decât să mă cunoască toată lumea, de prăpădit.

-Pentru adolescență Timpul aduce dragoste și speranțe. Minunat este omul care păstrează acest dar până la adânci bătrânețe.

-Pentru că ai bani mulți, să nu crezi că Moartea ocolește pe cineva.

-Poeții au fost și sunt sfinții credinței noastre creștine. Tulburarea lor vine din proza veșnicului interes al flămânzeniei omenești.

-Pe omul cinstit fă-l sociolag, dar mai ales politician al zilei, fiindcă și mulțimile adoră promisiunile imposibile și minciunile mărețe, deci și mulțimile trebuiesc educate.

-Politica este o profesie, care nu se dă celor ce le place să fie scărpinați pe burtă!

-Poți fugi de orice din jurul tău, dar nu poți fugi de tine. Astfel poți emigra politic, economic, alungat sau de bunăvoie, te duci așa cum ești.

-Preotul este și el un păcătos ca mine, dar, prin munca sa, ne leagă de sfințenie, precum magistratul de o lege pe cel ce fură sau omoară.

-Purtăm în noi freamătul creațiunii, ritmul materiei matematice și chimice. Poezia este însă Duhul sufletului divin!

-Pune-te în situația celui nenorocit. Dacă nu o poți face, du-te și îngenunchează la prima biserică pentru a te feri Dumnezeu să nu-i împărtășești întocmai nenorocirea.

-Părinții nostrii socoteau un dar al naturii, al marilor zei, să-și petreacă viața în compania miorilor blânde, asemenea însăși poeziei. Pământul lor era sfânt și salvator precum arca cea biblică!

-Părinții nu mai pot invoca alt motiv pentru rătăcirea copiilor lor, decât neglijența și păcătoșenia propriei lor comportări. Și, pot fi oricât de bogați!

-Pare paradoxal, dar e mai de folos a educa mulțimea, decât a judeca un neisprăvit ieșit din rândul acesteea!

-Părinții sunt și trebuie să fie oglinda în care să privească  copiii,  viața lor de viitor!

 (Adunate și revăzute din cartea ”Cuvinte de Minte”, autor Ioan Miclău)