LIGYA DIACONESCU – versuri / EMINESCIANA

EMINESCU

~*~

Printre luceferi te-am văzut

În noaptea prea frumoasă

Cobori încet, la mine-n gând

Și calea-mi luminează

Pe lângă plopii fără soț,

Adesea trec și eu

Îți simt vecinii pe la porți

Răsai în gândul meu

Și-n dorul tău neîmplinit

De-a sta în glasul mării

Aud poeme-ncet șoptit

În noaptea Învierii

Când sună buciumul pe deal

În vremurile-ți pure

Cântă aleanul de cleștar

În lacul din pădure

Mai urcă turme ascultând

Cum vântul îți mângâie

Urmele pașilor pierduți

În amintirea vie

Rasai ușor, Emin iubit,

Poet fără pereche

În gândul meu, șoptindu-mi lin

Poeme la ureche!

EMINESCIANA … ÎN TAINĂ

 *

Mi-ai pus azi flori după ureche,

Șoptindu-mi blând că-ți este dor

De ale mele buze roșii

Care și-n vis îți dau fiori

Și mi-ai cuprins cu ochii trupul

În mari dorinți, ce se spărgeau,

De ale mele neîncrederi,

Ce-n așteptare se zbăteau

Doar, doar, vei reuși prin crânguri

Când trec adesea la izvor

Să mă încnți cu vreo poveste

Țesuta din iubiri și dor

Dar copilița nu-i naivă,

Și știe că-ntr-un gând curat

Nu-i furtul bun de drăgăleală

Fiindcă i-a dat măicuța sfat.

Dacă mă placi, vino la maica

Și să mă ceri chiar azi, la horă,

Nu-mi spune multe minciunele,

Nici că maicuța ta vrea noră

Și întreabă-mă întâi, băiete

Dacă inima mea tresaltă,

Nu-mi spune că sunt multe fete

Care te-ar aștepta la poartă

Eu am în suflet un dor dulce

Iubitul drag îmi e plecat

Și vine-n seară, ca-n poveste,

Pe-un mândru cal alb-‘naripat

Și poartă-n ochi, marea albatră,

Și în priviri, doar gânduri bune,

Mă cam topesc când i-aud glasul

Și-mi spune-ntr-una, doar …”minune”!

Doar două inimi, împreună

Formează -un tot, Dumnezeiesc

Trăiesc vibrația comună

Și-n viață, ca și în povești

EMINESCIANĂ -Iubitei, îi scriu pe gând

 *

Tu să mă ierți, mi‐e dor de tine

Te caut, te iubesc, te chem,

Ce bine‐mi este când mă mângai

Când pleci, mi‐e viaţa un infern!

Trăiesc adesea‐n disperare

Şi nu‐nţeleg ce e in mine

Dar tot mă tem și iar mă doare

Iubito…dorul pentru tine

EMINESCIANĂ … DORINȚA

 *

Eminescu cheamă marea

Printr-un ultim, tainic dor

În dorința-i de-nsoțire

Printre aștri, printre sori

În liniștea serii blandă

Să adoarmă-n veșnicie

Cu un somn lin, de colindă

În pace și armonie

Când marea-n jurul tău dansează

Eternul vals al nemuririi

Cântându-ți tainic albatrosuul

Poete, Rege al iubirii

Revii și cânți destinu-ți tainic

În versuri prea nemuritoare,

Scăldate-n clipa veșniciei

De la Carpați până la mare!

~*~

LIGYA DIACONESCU