MERE PADURETE 52 - necorectat/ necenzurat/ needitat

 

MERE PADURETE 52

Vichy: - "Eu Dănuț dragă nu-s medic, cu unsoare, dar du-te la doctor, asta i-o zis și fata, Daniela, dar nu înțelege Dănuț parcă." PNL și-a făcut imaginea, în Împărăția oglinzilor strâmbe. E un chiralesa no mai no! / vili, vili, gazetă de stradă, prin viu grai, strigată peste sat de cete, găști de tinerat aflate pe două vârfuri de deal întărind speranța și, în credința neamului neaoș, cu drept de a fi mai buni ca o fereastră către Rai, fereastră forțat deschisă, cu sufletul deschisă și plăcută, cu soare fără dinții norilor, că soarele strălucește toată ziua să însorească, cu mult soare și multă căldură de om și Adrenalina și ADN făcând mai mult cu starea de suflet poem și boem, de om-om cu inimile pro oameni, în națiune fericită, prin simplitatea, din ecuația social-umană care ne unește sufletește, în culori firești de liniște și de mulțumire, de rai omenesc, de comuniune și imunitate, a întâlnirii omului de către om. Nu salvăm doar aparențele, în Vânătoarea regală că asta doar, că s-ar putea, în delicatesuri și politică cu poezie, din ticolășie s-ar putea salva fără scrupule, în stil Nicolae Fili. on ca ciocoii vechi și noi din podeola președimtelui orbit și orbitor, de lăcomia orbă și snoabă, în corupția liberală, cu Cârțu și Orban, în fruntea băligoșilor bășinoși-rispitori, ciocli, gropari libidinoși de talanți și de patrimoniu național. Cum să vedem lucrurile mai clare și mai elegante? Mi dor de lucrurile bune, lucrurile bine făcute, mi dor ca de omăt. Ăstora le otrăveau boii și le curgea apă la mora lor. Trăgeau, că omul harnic cinstit e bun praznic. Și curgea apa la mora lor. adunăm bogăție onest și artist. Ce m-a motivat să trăiesc alături de Vica cu plus valoare? Vica chiar zicea;

     - "Pe primul loc, să-mi protejez e bărbatul și familia ..à România mea." Îmi ies din sărite, însă nu-mi ieșeam “si azi” dacă Vica ar continua să existe vie, lângă mine. După cum vedeți iubirea lui Vica mă ține, cu temperament și bine dispus, în picioare, pe piciostele mele.

Printre străini, eu, petrec,

desprins de sac petec,

din rădăcini smuls, smuls din satul meu, din sens, din normal

și din național,

din univers împins.

Lui, "EL RUMANOL" Maximilian. Momentul emoționat care a stârnit lacrimile tuturor!” pe YouTube. România-i strai de rai, cu grai și cântec, cu care eu, îmi dau, în petec.

     - Ma bucur ca ai inceput sa vezi frate Pavele.

     - Iotul era conceput pentru o viață frumoasă și sănătoasă.

     - Asa i-a promis cand a facut-o. Insa el s-a purtat ca un MECANIC. 

     - Puișor, ai dormit ca scăldat ori ca legănat pe o plasă de paiangen alături de Ming și un elefant, doi elefanți...?

     - Ming e la scoala iar eu in oala cu lapte.

     - Nu-i rău în baia care ți-ai ales-o, în lapte,flămânzilă, flămând spiritual, de un mod mai leneș de a medita, scrie și tăia frunze la câini, ca pruncii aflați, în fașă, că tutelara Ming nu te-a luat la rost, dar e bine, că, ești bine, sănătos, așa cum o dat Dumnezeu, fără pretenții și fără indicații prețioase, ceaușiste înteresante.

     - Are timp cand vine. Luatu prin prejur e placerea femeii. Ii place sa critice si ma bucur ca se simte importanta. E cel mai dureros sa-ti pierzi rostul in viata.

     - Vezi să nu bei mult și să faci broaște, în pàntece, burtă ca să faci colică, pârța și toroștele până la podele, în toate fiind o măsură, cumpătare încurajatoare.În suflet, sunt părinții și străbunii noștrii: firi naturale și agere. Vica mă ține, în siguranță, că era ochi și urechi, că de ce fugi nu scapi, că ce în frunte ți scris, duci, tu ce altceva zici? Era energică și, în favoarea mea. Avea sau nu avea frustrări, că eu pentru ea contam ori pe ce față m-ai fi întors. Era atragătoare și cu fantezie. Era vremea virusurilor, infecțiilor și totul mă întorcea pe dos. Totul era gestionat energic calm, neașteptat și parcă totul era așteptat fiind totul eficient ficient și fără a se comporta ca o prostituată, că ea nu se compromitea, în greșeli, gafe și bârfe, specifice satului tradițional.

     - ‘Asa e’ zice Irina, vecina din deal. ‘În ce sens să se dea alarma?’

     - Poporul vă aruncă-n cap politicienilor/în cur cu nasu. Îmi acorda îngrijiri, deși cum cred nu eram un slăbănog și nici slab de inger, nu eram.

     - Frumos, draga Ben! Viata e tot ceea ce facem si transmitem!

     - Sunteti o doamna si suflet SPECIAL doamna IRINA ! Norocos vecin. Pavel si Vica erau fericiti in gospodaria lor.

     - Da, impresionanta viata au avut impreuna. Se radea in casa pana la lacrimi. Cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti!

     - Conservele de sardine le adunam de prin lazile de gunoi pentru ca eram saraci si imi faceam trenulet la sase ani ca sa ma joc in gramezile de steril din minele de uraniu din Ciudanovita. Am citit povestea lor in lacrimi de energie pura. Mari romani amandoi si bine scris eseul lui. Aici este viata nu in Hollywood. Lectia nu am invatat-o nici acum.

     - Printre picături altceva ce mai faci? Între patru ochi ce coversezi cu Ming? Ce să vedem mai întâi, cu excepție/special? De ce-ți mai aduci aminte?

     - Sunt prea constient in acest moment ca sa masor Zidul Chinezesc. Cand traiesti cu LaoTz Johanis nu mai exista. Primul lucru pe care l-am cerut cand am ajuns la cina cu familia in Shanghai a fost dulceata de orice fel ca sa-mi pun in orez. Toti sau crucit ca nu au vazut asa ceva in viata lor. Noi romanii am fost foarte inventivi ca aveam cu ce: marmelada cu fasole, mamaliga inmuiata in zahar, orice combinatie numai sa-ti faci copiii sa manance si era bine ca aveam cu ce insa chinezii nu au avut aceaste posibilitati.

     - Era vremea virusurilor, infecțiilor și totul mă întorcea pe dos. Era foametea! Ea mă place, eu o plac.

     - Uite-te la Trump si Biden. Daca astia ar fi mancat pamant fiert america ar fi fost alta. Ar fi avut alegeri linistite. Asa, ei se scalda in de toate deaceia isi permit destrabalarea. Vorba lu Irina: Fericirea nu are nevoie de mult.

     - se acoperă, în figuri și stiluri de garagație și curvușag zice-se Răcnitul Carpațilpr, cum zice vurică Rică... Ce vrei să zici, că acei asiatici sunt mai primitivi având tâmpla, în pieptul lui Dumnezeu, ei cu orez și noi cu mălai?

     - Primitivismul nu are nimic cu saracia ca te uiti la un burtos ultrabogat si vezi cat de primitiv e in existenta. Sunt oameni saraci de o inteligenta sclipitoare care duc o viata primitiva si sunt FERICITI.

     - La noi era o pâine de mâncat și am vorbit altfel/la fel ca rușii, în cortina lor de fer. Sunt și ei, mi și rușine s-o zic, ca câcații civilizației de pistolari, în iarbă, pistolari văcari, îm blugi, la români haine găurite, de sărbători, că li se vede prin ei goliciunes lui EVA ȘI ADAM, că pe unde nu-i cuprinde năravul și piela cu frunză de nalbă/de brusture.

     - Ma duc sa tund florile ca sa creasca frumos, misiune trasata de Ming aseara ca sa nu imi pierd vremea cu vre-o vecina. Sa nu compun poiezii straine. Adica in alte limbi.

     - Romànii-s nebuni și inimoși, tu o știai și să nu uit ziceai înțelept, ce mai născoceai ca un Tudor Arghezi, în versuri meșteșugite, scrise modern cu aripile-n întinse, în zbor, pentru zbor, ceva de viitor, cutezător și temerar. Mătușa Elvira Ferghete, fata lui Petru, fratele lui bunicu Viorel și a lui Leontina și unchiu Toma Stănescu, insitau să merg la Cinematograful Republica acuma Florin Persic, să merg la filmul Actorul si sălbaticii, ca-ș avea ceî învăța (în acel timp, nu știu, càt am luat aminte, dar ei aveau vorbe frumoase). Aveam un artistic, dar nu-mi explicam starea mea, că eram amărât, trist, deși scriam și nu-mi ceream, pretindeam, prea mult, în acea iubire pentru mine. Noi românii avem dreptul la o viață mai bună, că paza bună, trece primejdia rea. Ca atare noi putem face bine și, deci de noi depinde viața  noastră și al celorlalți, fără a fi semnale de alarmă. Vezi, Ben, că tratamentul nu se face după ureche. Somnul e o nevoie fizologică de regenare, că putem deveni niște ratați fără calitatea vieții și-i iprevizibili și impredictibili. Nu e normal, Ben, să nu am somn și eu sufer și de insomnie, chestie de sănătate?

     - Scoate toate calculatoarele, tablitele si telefoanele mobile din dormitor si atunci te vei linisti.

     - Cred, că gândurile mele sunt bolunde. Tu, ai făcut vreo boroboață dodoloță?

     - Da am facut pentru care imi cer iertare de la cei in cauza in fiecare seara in fata lui Dumnezeu si pentru unii chiar plang.

     - Tu, ce meșterești, maistru, dar de ce te plângi?

     - Ca nu-s destul de curajos sa ma sacrific pentru credinta.

     - Plusul de fericire ne anima. Sufletul tău exprimă vii sentimente grăitoare și simțitoare in videoclip. Toma Caragiu să  râdă  nu mai poate, se revolta Caratase și atunci ce ce să facă sfânt poporul român să se închine la anarhia legionară sau ce-a coruptă, să se lapede de Caragiale? Aici e scânteia din Actorul și sălbaticii, o satiră și parodie, un socio-uman provita. Răii sunt doar niște câini plouați. 

     - "Îmi place viziunea Dumneavoastră asupra acestui video ,,Interhumanity”,"

 MRC

     - Simt încă pentru Vjca emoția iubirii. Vica era enorm un fenomen provita pentru mine. Paza bună feaților, că nu se lasă garda jos! Capul sus, sus fruntea fără temeri, temerari! Îi vorba de schimbarea unor reguli, limitat cu pas, în care pas cu pas către lucru bine făcut greșit, după discuțiile de curând. Se calcă pe bec, că nimic nu-i cu gabaritul depășit, chiar dacă ne plângem de minte, cu aceeași limită, de suferință, și eficiență de conștiință, că vaccinarea nu-i obligatorie, însă nu vei putea merge la servici, că nevaccinat, n-ai ce cota la servici, dar nu-i asta responsabil și impecabil, că una zici și alta faci, fără a fi într-o logistică: Dumnezeu ce a zis a și făcut, încreație, încă din lumina zilei de început, când omul, în veșnicia satului omul a fost făcut fermecător să trăiască, cum rar de viitor și acuma e fericit omul, că așa i-a fost orânduit, menit, în frumuseți cu tristeți pandemice ciumate, de ciumă politică, bâlbăială, că politicienii nu respectă nici o regulă, sfințenie, omenie, a neamului cu folos.  În tot e o vecernie dinamică, cu dimamic, ca o lovitură de pistol, în america, pragmatic teoria fiind ca teoria...curat, murdară, fiind fără o bază logică, existețială, cu filozofie durabilă și utilă-preț al evadări scritoricești, în nemurire. Optisomn e leacul, chiar ca reclama efecient, n-auzi nici câinii vecinilor lătrând, că tu te odihnești bine, cum nu s-o mai pomenit? MINTEA odihnită e cu trup sănătos și minte sănătoasă, după cum se trâmbițează, în biblie, poezii geniale Eminescu, ca poezii veșnice și actuale permanent cu performanță și  conștiință națională raportată la universal fără precedent. Penibil. O nuntă e perfectă să-și dea seama Trump, că n-are dreptate, logică și minte rațională, că le încurgă politic, că încurcă ițele și peteicile, piticania mamii naibii lui! Revanșa un alt film al lui Sergiu Nicolaescu, din ciclu, Cu MÂINILE CURATE, care arată penibilul și optuzul social existent, în România istorică, politică. Aroganța e ca munții care se bat, în capete, că, în sânul lor păzesc izvorul cu apă vie și apă moartă, că nu există niciodată, nu se poate, omul cu firea lui și cu naturaleța lui putând incredibil, chiar și imposibilul, imposibil fiind doar oaparență provita pentru omul ambițios și omenos, omul bine, omul făcător de bine ca să existe bine, pace și pâine, vecernie, în grâne, cu obiectivul muncii și binelui ca și-n anul acesta plin de revoltări și provocări, mondială, în noua ordine mondială a păcii și a lui a fi. Mulți au Înghițit gogoșa politică gâlț, gâlț, ca pe o măliguță cu mujdei, cu capu-n zori de a muncii comori deasupra cu flăcări. Tot doctoreii ne-ajută pacienții. Ea probabil te mai amenință:

     - "Știi, Ben, ceva, eu mă duc acasă la Vica.

     - Nu te grabi Pavele. Inca arati foarte bine. Mai poti trai inca zece ani buni.

     - La ce bună graba,că doar tata din familia bunicului Viorel a murit ca tipograful și povestitorul de legende, basme, românești, Petru Ispirescu, la 58 ani, că bunicul viorel și frate-su  George emigrant,  în America au murit pe la 86, neștiind VASILE FERGHETE exact, când a murit, popă fiind, în Dâncu, voevodat pe vremuri însorite, când năvălirea tătarilor au fost înfrânți, ca pe secuii porniți la tâlhărit pe vremuri la Dâncu, comuna Aghireș (Aghireș-Fabrici) preotul Vasile aspru de felul lui, nu știu ce le-a mai spui, cei 6oo de secui pleoștiți, cu nasu-n pământ ca vulpea de la cătreț, cu coada între picioare sărind înapoi peste gard vicleană, prietenul omului lătrând-o când da vicleana de se furișa la găini. Era ca Sfântul Sisoe a lui Gherghe Topârceanu, cu parodii și, el Răpanu, cu sonetele, scrise cu mână sigură și încântător recitate de tine, de gura ta "Ion de aur", Ben-ule, dacă nu mă înșel! Azi mă voi duce după rețete, la Recea-Cristur și miercuri, la Cluj.

     - Cine se cunoaste pe sine il cunoaste pe Dumnezeu si daca il iubesti si el te iubeste. Ai iubit-o pe Vica si o doresti si El te iubeste si doreste sa te bucuri. Dute dupa retete Pavele si te bucura de ce-i daruiti in cale. Dumnezeu le vorbeste prin tine.

     - Ai exuberanța după ce viața te-o accidenta și fierele au alunecat, patinat, cu mia de Kile ca fiarele sălbăticiei carpaților, pentru a te torpileze cu greutatea lor și să te torireze cu durere, primitivizm și paraziții... care cânta în mădularile tale ca o sinfonie, că nu după ureche ai suferit, în prosta experență guenoasă cu urși mormăind nemulțumiți de regim și de habitatul distrus, că stejari sunt dezrădăcinați, din propria casă, că la mijloc e o jonglerie, că nu se administrează bine minunea românească și omenească de Andreea Marin de la surprize, surprize, o femeie sociabilă, în relația ei cu Ștefăn Bănică e una ratată, deși nu există nu se poate pe la noi, că de n-ar fi așa, tu n-ai fi biruit suferința, dragule, Ben!

     - Azinoapte a venit din nou Lilyth la mine. Prima femeie a lui Adam. Neascultatoarea. Am scris un mic eseu de doua pagini despre aceasta intalnire care ma anunta ca cineva a murit, altcum nu vad sensul unui vis pe care nu l-am cautat.

     - Asta li elita lacomă de putere și așa zisa civilizație care nu se exzistă, că democrație nu e și unde democrație nu e, Dumnezeu nu e, oameni buni, nebuni! Tu, ești omul potrivit, la locul potrivit sfințit pro România, deși tu hoinărești teleleu, prin Australia, cu haznă și folos,  în rost profesionist. Pur și simplu, intervenind neprevăzutul cu altă extremă și note, nu azi la Recea și Cluj, că Nașu m'-a dat peste cap, în pas compas, căzut, în nas, cu lucru bine făcut fiind presiune și tnsiune cu răbdare, că nu-s bătut, în cuie, cu omenie, că eu depind și de posibilitățile altului, a lui Mânzu, Mânzat Ioan, curpen, de la carpăn, deși el zice, fără să se supere, că eu l-aș fi ciufulit: Făguț, deși nici vorbă (azi e ziua lui mulțumesc). Tu, ești omul de poveste și de bună veste, om snovă, cu slavă, că promovezi cu performanță limba română, între străi ca om între oameni, pentru oameni, provita: om de bine, anticovid, un om de seamă, "sircuseamă" (îmi spune Mureșan Gheorghe a Sucioii, din Osoiu, c-a învățat cuvântul sircu samă = cu sigùranță, în armată de la un coleg militar, l-am învățat mai puțin inspirat, spontan și motamo și mă trezesc cu el o obsesie, în conversație). Vă iubesc Ming și Ben! Mulțumesc, pentru ceea ce sunteți emoțional și moral, cu ceea ce sunteți implicit conectați la realitatea mea, cu drept de a fi inteligent. Vica nu mi-a dat cu oala-n cap, dar Nici cu mătura, unde crezi, tu, corespunzător.

CU DUMNEZEU

Alin, alin, cu Dumnezezeu mă alin.

Alin, alin, inima mi-o alini verde ler de garofiță, în și cu.marea conștiință mostenire cladestin-creștinștină,

din carantină-cu urgență,

fără

precedent, intelligent minunea e: vaccinarea cu Dumnezeu, că unde Dumnezeu e,

eu sunt, cu Dumezeu și, în Dumnezeu.

 

Responsabilitatea româneasă e vizibil impecabil și stringent necesară, indispensabilă, că poporul român e demn, nevând asemeni ca corupții limbă de lemn. O viață întreagă integră, morală și națională, noi, am fost îngrijorați și prudenți la importanța asului din mânecă și de biserică, pe Arca Salvatorului, Mântuitor, lumină luminii. Eu însu-mi, în povesta mea, sunt evaloarea mea într'un joc de șah cu valoare. E greu de lăsat jocul de șah, în seama altora ca remiză. Viața mea, cu pupăza Vica, n-o puteam da altora/lăsa, în seama altoror ciocoflenderi, cum zice înfocat și pasionat, înflăcărat, artistul clujean prestigios Florin Persic remarcat și, în cinematografia, București institutul de la Buftea de unde era mătușa Pânzaru Ortensia, nevasta lui unchiu Emil Bungărdeanu chestor- șef, în Cluj atunci, când, îl anchetau pe Suciu Anania ajuns episcop Bartolomeu, în arialul episcopal al Clujului și Feleacului om, din arta scrisului, scriitor și traducător de elită al Bibliei. Tot teatru aiesta era ieftin, că lumea satului era rea, ca cea descrisă de George Coșbuc, în poezia  devenită imn la Blaj, în Câmpia LIbertății. E vorba de Numai una. Vorbele tale, vorbe de suflet, din sifletmă încălzăsc, că au un dumnezăiesc. Vorbele tale sufletesc, din părintesc, cu dumnezăiesc, sufletul, îmi încălzesc, în propriul te iuubesc românesc și omenesc și pitoresc. Pentru Trump nu-s anomalii nu e nici o gogoriță de apocalipsă și de eclipsă, ca nămeții și viscolele, din Japonia, unde iarna e o catastrofă. Și la Cluj a fost prăpăd cu zăpada, vai de bolnavii, cu boli cronice! O culme, într-un spital, din Corabia un cetățean din vre-un sat, așteaptă la urgență, dar cu toate, că avea diagosticul de accident vascular, nimeni, nu-l băga-n seamă dintre cadrele medicale, că nu erau normali, etici și dontologici ca Antonescu, în dialogul cu Hitler vezi, Delirul lui acel Preda din Săliștea lui Moromete, cu familia adausă, de care mama-mi spunea, că-i dificilă și precară la casa omului, Veronica fata pădurii, din Căutând după mere, extraordinara fată din Carpați, codoasa de care se îndrăgostisă cutezătorul pioner al aerului, Aurel Vlaicu care a trecut prin văzduh, cu duh peste Carpați ca românii care au logistic și pragmatic, util și durabil talent îmulțit nativ, cântând la Blaj  Numai una a lui Coșbuc, cum se cânta, în cenaclul Flacăra poeziile patriotice a lui Adrian Păunescu parlamentar neânțeles, în parlament ca Vadim Cornelu Tudor/ Alexandru Vaida-Voevod unexcepțional, înParlamentul Ungarie, costumat românește, în portul popular, recitind poezii patriotice ca una și bună, cu înțelegere punându-i pe jar pe maghiari lacomi și flămânzi de Transilvania deși nu le apărținea lor ungurilor, că lumea-i trecătoare, în concurență provita, cu performanță de conștiință națională, iubire pe verticală ca român get beget, într-o lume minunată, culme și cu renume, pur sânge ca El Zorab, cal arab, zombi a mascatului Zoro/ Duliș, justițiar din Sâmpetru, un superb al dreptății, în candoarea dreptului de a fi, cu înviere, mătura, erată, uneori greșelile ortografice, de caligrafiere sunt aberații, că nu-s nici niște licențe poetice. Tu ce zici sensi-bilu?

     - Nu mai stiu nici eu cand textele trimise prin email sunt toate pline de distorsionari automate de speling si punctuatie datorita algoritmelor limbii engleze. Si eu scriu una si cand recites gasesc alta. Traim un altzaimar/schitzo al internetului. In concluzie reciteste corecteaza salveaza-l corectat la tine in calculator si apoi trimite-l. A murit și Ludovica mătușa, din Jurca, a lui Vica, nevasta primar Revnic de-a Bobului, cel care telefona din Recea sau Ciubăncuța, când îi venea ștabi, șefi, de la județeana de partid, să ia Ludovica icoanele, de pe pe pereții casei, că țăranii aveau printre blidele de lut și farfuriile de porțelan, aveau înșirate icoaele cu bun gust dând împodobirea impresia artistică, rustică și de biserică, iz de istorie, cu omenie și ospitalitate specific românilor. Îmi înbunătățesc și eu tehnica de a nara. La noi totul e cu tradițional, la înmormântare bocindu-se cel mort de bocitoare și chiar diacul citind vers, despre viața celui care era îngropat plângându-se și când predica popa, cum conferenția academicianul Aurel Pop. Nu pot să zic nimic de sănătate, că-s sănătos tun, dar la ce să mă plâng și cui mă rog? Tu, cu capu-n zori poți zice ce vrei despre naționalele  comori, cu autentice valori, în triculori. Bine, dar de ce să mă necăjiți cu prespuneri chiar dacă sunt sincere, de onoare și cinstite? Tu, ce faci e clar, că e spre binele meu. Tu, sincer, îmi ești, Ben, de mare ajutor. Ca de la Vica și de la tine am învățat multe. Nimic n-ar putea dovedi, că nu e așa. Ți greu să s-aranjezi lucrurile astfel, în cântarea cântărilor. Tu, ca un apropiat știi ce pot și-mi pricepi iubirea provita pentru oameni, pentru ca omenirea să trăiască cu șanse de pace, în fericire, cu iubire. România de asta a convins și d asta cu investiții deștepte a convins cu politica ei, moștenire creștină, senină, m-a convins de ce'-i bine, că binele ne dă bonus de viață, în cântare cântărilor, în rost sub tricolor, cu lanuri unduind întru folos Hristos, cu rost cioplit din topor. Scandalul lui Trump e inuman de rușinos, dar ăstuia nu-i pasă de popor, de situația lui precară, îmbâcsită de foame și sărăcie, multă durere și vulnabilitate, realitate crudă și amară, rădăcinilor amare, ilustrate și-n romanul Desculț, un delir a vieții neprotejate și sufucantă de amărăciune și netihnă ca-n 1907 a vremurilor zbuciumate și grele. Pe unde umbli haihui ca un huhurez, fără siguranță, că iar s-au incendiat a naibii piratesc pădurile australiene? Cumva de ce faci, din lipsă de atenție și nepăsare, nu cumva pățești, omule, că dacă sapi groapa altuia, nu cumva, e o cădere liberă?

     - Vrem nisip pentru plaja!

     - Ce ție nu-ți place, nu face altora ca peștele înmulțit la țestă.

     - In desert sunt multi pesti care asteapta apa de milioane de ani.

     - Oare-mi fac griji de pomană?  Nu cumva-s, în plus, în povestea asta, unde totul e pe viață și moarte?

     - Desigur frate Pavele! Trump are totul sub control, nu te mai consuma. Be o Palincutza.

     - Ne mirăm de situația precară din America, cu  toate că la noi electoratul a făcut PSD câștigător la vot, dar ne conduc liberalii, cu alți leproși, pleavă a societății, din cauza președintele Iohannis, care nu-și înțelege rostul de președinte al România, cum nici Trump, își vede doar înteresul și fesul inedit, infestat de coronavirus, covid-19, dar nu ne merge dragilor bine, cum bine nu le merge bine cu șugubățul de Dinald Trump, care s-a prostit permanent, cu zâmbet amar și fals, de prost crescut, fără șapte ani de acasă, că erau făcuți cu instict animalic, primitiv. A naibii situația, parcă naivă și de joacă, fără nici o calitate social-umană. N-am nici o pălincuță, că după moartea lui Vica și țuica s-a risipit cu pomeniri, fără nici o experență de a strânge cureua, brăcinarul, de la ismene. De așa bogătan ca Trump n-am milă, ci silă. Trump n-a salvat nici un flămând de la foame, dar nici Ioahnis de ce folos a fost, în hazna neamului nost, neam robit de el? Nu-i corect pentru națiune Trump. Din cauza ignoranței lui putem pieri ca națiune, națiune pe care tribununul Avram Iancu prin testament artist o dorea fericită peste veacuri, prin existență și esență. Dacă ar fi să mor eu un sărăntoc, pe cine-ar revolta, răscula, fir-ar să fie bine, fără Vodă Cel Cumplit, Nicoară Potcoavă/ Alexandru Vaida-Voevod care a readus Transilvania, în matca României profuce, tainice și mari, României unite și întregite teritorial și moral, în spațiul integru al ROMÂNIEI VINDECATE SOCIAL-UMAN? Pe mine cine m-ar căii, jelii?

Mare sens,

în dans,

mi-a dat, cu vers,

în unvers.

Contând câți oameni ca Vica Românie, cu omenie te iubesc și prețuiesc, în pitoresc rustic omenesc, pitoresc și românesc. Daria Vintolin, Foster. Tu n-ai cum s-ajungi la pomană, iar mie nu-mi indică doctorul, că nu-i supliment alimentar, nu asugură imunitate, protecție. Viața parcă complicată, complexă și perplexă, cu Trump. În mine e vibrația și emoția iubirii și mă calmez normal. Acuma-s doar reclame media, cu a te convinge:

     - "Și eu mă vaccinez" și peste tot strigă informația publică:

     - "Nu-i obligatoriu". Dar parcă ți-ar zice:

     - "Vaccinează-te."

Eu n-am caracterul lui Roobin Hood, însă, în singurătatea mea de lup de mare ori singurătatea creeatoare Marin Preda, dar nici Robinson Crusoe mânat de aventură și îndrăsneală, nu sunt. Atunci colegul meu de bancă, din Măgheruș, Stuparu Grigoare, în anii de liceean, în Liceul agricol Bistrița de ce-mi zicea după cele scrise de mine, Duliș? Cuvântul dat e respectat. În noi e Dumnezeu, binele. MARTA PETEU scrie Supa de la miezul nopții și ...peste tot miros de garoafe. Marta preu a mai scrisă Apocapljpsa, după Marta Petreu, ca atare, altfel, că nu există nu se poate, în cântarea cântărilor României, într-o terapie Zeica Buzura, cu poveștile ei de viață în Mic dejuncu un campion că totul e de încredere și tandru, un extraordinar al acestei scriitoare, cu bucuria de a trăj captivant, că e ea însuși o campionă pe acest pământ sfânt cu Fuego care cântă drag și făinoșag de România mea, în drag doină de pomină de Rimânia mea nostimă cu rivalitatea pandemiei pe scară largă, integră și morală. Mă frământ pentru ceilați scriitori și totu-i e bine, de încredere, cu sens, chiar dacă nu-i cunosc, mama ei de viață personal trăind, în, la țară, rural, captivant, bine mulțumesc, fără să urăsc pe cineva, mișcând și fiindu-mi merci bine, că Fuego cântă cu intuiție și-mi place acest transilvan la care nu se există nu se poate ca într-o gală a umorului și a ironiei, că și Eminescu a existat pe la noi ca să ne bucure viața cu normalitate cu ștință și eficiență relaxant urmând câțiva pași spre lucru bine făcut, că el era un artist profesionist și un mare genial națiolist, monumental cu adevărat românist, din fibra țării avansat, cu calitatea de om distinct, în absolutul uimitor al iubirii. Doar efortul muncii făcându-l fără egal, că fără efort, nu poți avea performanță. Eu, ca atare, în iubirea și munca meanu fiu ca la teatru, un dezastru, că sunt, un profesionist și un artist ca Marcel proust, în rost, in folosul exclusiv al neamului nost. În permanență îmi dau silința, că-i pentru sănătatea mea și provita. Ne dăm silința ca Ligya Diaconescu, o adevărată scriiturii ca Ionel Marian de la Focșani ca și scriitorul armean, deputat, în Parlamentul României, Ionel fiind redactor-șef la revista de cultură, Ionel Marian e instantaneu un om cu Dumnezeu, om cu tupeu care ne bucură spurirual, își sfințește de fapt locul, că la Bogdania e omul potrivit, un incredibil creștin benefic și dezintoxifiant ca scriitor care s-a marcat, remarcat și m-a evidențiat, în revista, în care m-a publicat nezgârcit, aici fiind meneger, om de seamă, magnific, de magnificare și mega cum laude, lautator temporis acti; și pe tine, Ben, publicându-te cu onoare și cinste, că meriți. Mă focusează, în atenția omenirii, mă evidențiază clar, mă face cunoscut dezinteresat ca un prieten ca tine, Ben Todică, public. E practic, delicat mare și mare om de omenie, cum rară, comoră, pe ștei, stâncă, în Carpați e zâmbăreață și floarea de colț. Da, ce să spun  românul e oacheș, cum zice și Creangă alba la roată.

     - Am rectificat Haiduceasca prezentului din recitarea Haiducul de Adrian Botez.

     - Parcă ar fi vorba de haiducul meu Duliș din Sâmpetru, în care dracu Lucifer și-a rupt naibii pieptu, că el avea lucitor habger și a lui hanger, cuțit, cuțit, ascuțit la tocilă pe petroi, ca Florin Persic să taie capul laxiocoi tribun pașoptist și rebel și chiar și-n cer el cotrobăind după dreptate cu propiul hanger ca să fie a lumii, lumină a lumii, minune a minunii, reper, eluminând pe corupți și tagma de mișel, că el fain-făinel, voinicel, mamă de codru, regal vânător de viitor, spontan, și voluntar, înmulțit cu talanții-n har, în codrii și la mora Dracului e el ștab cu aură și nimb, mai el înlăturând ca doctor boala și apocalipsa și eclipsa din el, din el înlăturând hidosul, urâtul, din Dumnezeu cuvântul și din rău, din tot ce n-ar fi frumosul el, Hristosul, luminosul, în lume, cu renume cinstit reper croit cu hanger și luminosul cer, cu viața slășluită, cu arta din el. Da, ai ghicit, în Cluj, în miez de noaopte, după miezul nopții, pe la vreo 3 trerezit, am scris înoroiat de noapte și greșeli ortografice, gramaticale, deși am gândit corect, însă n-am tastat cum trebuie cuvintele, doar cu hiba, că m-au trezit cârceii, în răcoarea din cameră și o stare proastă aveam, în suflet, din cauza, că m-am simțit ieri prost și obosit rătăcind pe străzi ca un cutezător apucat de friguri și neputința de a mă deplasa locomoror și din ce a trebuit neputincios, în ce, pentru ce am venit, în Cluj, în disperarea mea n-am făcut nimic, la telefon nerăspunzându-mi nici medicul neurolog Rusu de la Recuperare, decât, că-n târziu de peste noapte ți-am ascultat, dragule, cu drag recitarea ta frumoasă cu haiducul liric a lui Adrian, scris din adevărul acestui veac prostit de covit și corupție, om tulburat de politică și de tumultul putreziciunea deșertăciunii și lipsa înțelepciunii vremurilor actuale cu putreziciune, în care trăim amar și, cu suspin și of, din cauza nedreptăților actuale, cu sfletele zbuciumate ca Ștefan Zwaig, în astrala-i trăire ca Cristofor Columb temerarul descoperiritorul necunoscutului, le-a trăit hoher, teleleleu ca artist cu rost. Zici tu, că arăt la naiba bine, dar cum, dacă picioarele, pe picioare, nu mă țin cu picioarele pe pământ și cu capu-n nori, din zori pe comori inexplicanil și incredibil posibil, că nici, în cazul meu, cum umblă vorba, bârfa, n-aș fi chiar un pasibil flautat de gura satului, că și-n cazul meu ca la Fănuș Negu ingerul a strigat cu frumoși ñebuni și prin marile orașe, fir-ar să fie, c-aș avea talent nativ, cum zice istoricul și criticul Alex. Ștefănescu avea la Flacăra mașina de scris și sub lupă, că era un destoinic, vrednic, scriitor, în veacul lui și tot, îmi răspundea cu sârg la cele peste 100 scrisori, un jubiliar de scrisori, cum chiar o zice, în Jurnal secret, măria sa scriitorul Alex. Ștefănescu, o mare sârmă spirituală și culturală, din inima de drag și de făinoșag de România, în scump de maxinmă română cu îndemână de grai cu valoare și culoare-teicoloare autentică de uz cu iz de neam și țară, cum scrie, Alex. Ștefănescu dialectic, cursiv și exoresiv, celebru, pur și simplu ca la carte fără moarte, exemplu-templu eliberării, Mesie a durerii și iubirii. La noi e zăpadă și viscol ca să amuțească lebăda si la voi ard pădurile și așa prăpăduite de corupții, tagmă de tâlhari, cu talant nefast, pentru a ne năpăstui și risipi. Iar america e cu temerile și amenințările ei prăpăstioasă și, in aist caz și necaz, cine mai are curajul să zică, că-i mai spațios și prăpăstios ca altundeva, deși fie pâinea cât de rea, dar tot mai bună, în țara mea cu multele banalităii și nu toate atâtea responsabilități (vă trebuie o mai bună informație ca să vă vaccinați?) Și totuși, în graba strcă treaba, lumea, publicul înebunit, cu capul cât mierța, că dacă i se dă pământul îi trebuie, vrea de pomană și luna, înghesuindu-se ca la urs, neținând cont de cerința, distanțarea, că e bine și ca la noi, ca la nimeni. E um moment de rebiliune, dar nu și de înțelepciune cu pasiune, în gona după vânt și ca Don Qyijot, iubitul lui Dulcineea. Acuma e un conflict între generații cu discuții tabu, cu brend a suferinței lui Gribore Leșe, din târgul Lăpușu Românesc, Maramureș, că fiecare e mândru, în felul lui, că avem un spirit ludic, logic și pragmatic, în ceea ce e perfect, infinit apropiat de obiect. Eu am unicul, specific, de la colțul ierbii ca Vica mea o excelentă ca o artistă needucată, dar cu bun simț și instictivă, cu intuție pro perspectivă creeativă, ne plictisitoare, în plin de acțiune permanentă, în echilibru activă. Prin mine ieșit din comun s-a născut ineditul. În puținul de trăit ca cei vinovați mă dezlănțui, în scris, punându-mi mintea la contrbuție, ca o femeie curtată de bărbați, eu reușind să o cuceresc, deși deabia am cunoscut-o, în Ciubăncuța, unii zic, iubire la prima vedere, deși noi nu ne propusem așa ceva, dar destinul corect ne-a plesnit pe amândoi fără bomboane sau alt chilipir, ea fiindu-mi femeia din vis. N-am mers nicăieri prin Cluj, dar vine Mihaela, de la grădiniță, de la servici, c-a să am însoțitoare, că eram, cum eram, cu treburile noastre ca tată și fiică. Aveam fluturii, în stomac ca de Crăciun, după atmosferă și abiental, pregătiți pentru vorbe mari și de traiul care a fost să-l trăim împreună ca pruncul la sân, în provocare, tensionate și, în atmonie, cu tate problemele rezolvate cu surpriză, în pat alături și, îmbrățișat la nebunie cu Vica căruia, îi datoram totul ca unui păstor blând. De la tine ne vine margăritatele, înșiră-te mărghitar, un spiritual, cu învățărură Mariane. Iată omule, cu zurgalăi de flăcăi cu plugușorul sfântă treime, cu renume, prin troine de albe lebede de legende, din neomânești foe verde-albastru, cu vițelul om bând colostru imunizat și de comedie de zădărnicire de boale, cu viorele și albăstrele, că nu trăim zilele bonus prin troine nani, artistice, vane,

viscoliri, în liturghii și vecerne de pâine, grâne de biserici,

cu sfințenii și principii de Biblii,

cu existențe și noblețe, în frumusețe

din existențe și plinețe cu binețe.

 

     - Pavele, Pavele, mai tine-ti cuvintele alea-n frau, ca n-or sa-ti mai lase aer sa respiri, omule! Convoaca-le la un radiosant, calmeaza-le, nu le lasa sa se urce pe ecranele PC etc. precum iedera pe pereti. Zau, nu am timp, ca asa o autocritica ti-as face de-ar auzi si cainii-n Giurgiu...

     - În satul, în care nu latră câinii, dar el trece și nici ținderul, cățelul pământului nu-l simțe, tu fain-frumosul de câinii Giurgiu, de care cândvă, în salutări de la Agigea/ Salva-Vișeu, am auzit ca un nota zero la purtare, că totul se cânta la Stupca pe o vioară. Cine zici, că mă aude ca pe un crivăț al iernii amuțind cucurigul și lebeda lui Blaga, eu parcă născându-mă cu Vica, pe dunga patului, patului de pușcă, în larg vălurită emoție, în ecuația vieții din Arca... Mulți ochi mă privesc, dar câți de anume, mă citesc? Nici tu, nici eu, nu știi. Tu, ca lider ai curaj să strigi cu mâna pe inimă, ca mâinile lui Hristos cu pirine bătute-n cuie. Visul tău e mai valoros, c-al meu,ilie Marian și tu, îți conduci vapoarele, în larg de mării și de marii-ciocârlii de Principii cojugate, în Biblii scuații socio-umane, că trăirile, dragule, nu ne sânt vane și de dezărdănicire, că nu se reușește să ne smulgă din vlaga neamului, din rădăcina vieții. Expică-te ce a stârnit protestul tău,peste tot existând lupta de prevețuire. Noi cu spiritualitate, nu facem contrabandă ca dușmani contra binelui. Noi nu suntem, în umbra nimănui, că nimeni bu ne duce de nas, dându-ne și bobârnace. Acuma tot fac apeopo să ne vacinăm. Porumbelul venit din America nemulțumitului Trump, deși mesager a păcii, e condamnat fără vină la moarte, cu toate că e un dar a naturii. De ce condamnați natuta și mesagerii păcii, de ce o condamnați, în locul lui Trump? Ce mai urmează, oameni buni, vaccinării? Ce bomboană ca cireșa pe tort, se pune pe coliva coronavirusului, în apus de soare, că ulciorul nu merge de multe ori singur la sângele care nu se face-n apă ca mușchii afumați, în pastrămă cu lemne de esență tare, peste tot fiind amenințare de moarte, că și florilor li se iau aroma social-uman, conspirator. Te-am trezit ori totu-i, în regulă? Am luat optisom, dar tot, nu, tu, somn, cum s-au lăudat, în reclamă și de fapt ce să-ți soun, la tot ce se face reclamă, e de proastă calitate, e cu herupul, adică? De mi-ar veni somnul, ar fi grozav, că dacă nu dorm, totul nu merge șifonat de oboseală și nimic, nu mai are o logică, n-are o rațiune și o înțelepciune. Mi-am ținut o morală și totul pică la țanc chiar și o fantezie la care nu mă pricep, chiar dacă e înteresantă poanta, cu provita. Vica n-am de ce să trăiesc, ba să se codească:

     - "La ce să traiesc, pentru ce să trăiesc, parcă n-ar mai fi-n lume ce să iubesc, în România te iubesc. Numa lelea Cornelie de -Dihorului, Găvruș de fată la 96 an, nevasfa la Borișca Vaile Revnic de a lui Gilău, zicea mai zilele trecute:

     - "Numa să nu vină noaptea, că Doamne lungă mai e!". Mă gândeam și eu la ceva boabă, pilulă, de somn și mă gândea la Optisom, că-n reclamă, Doamne, ce-l lăudau acest supliment alimentar, că datorită lui nici càinii vecinilor nu-i auzi, c-așa odihnitor este și s-ar putea, că-n satul fără câinii, nu-i auzeai, vorba lui Adrian Mureșan de a lui Terheș, din Valea-Lungă, Ceaca, comuna, Zalha, Sălaj. Mi clar, că nu mă plouă nici pe mine, cu pomnițe/ cocoși, din rai și când, îi aud toindu-se, sfădindu-se, ca de la darurile lui Moș Crăciun, fără să ne întrebăm de ce e vorba de Nașterea Domnului nost, de ce să nu fim mulți de cât ne este dat, pe unii văzându-i mămăligoși și mai proști ca ceilalți, că unul e mai săritor și știe pe ce să pună mâna cum să le dreagă, cum să ordoneze lucrurile, cum să facă curat, dar Daria parcă n-ar avea, boala ei parcă i-a luat îndemânarea Dumnezeu și cum și pe ce să pună mâna parcă n-ar ști ca să nu fie vraiște, să nu fie ceilalți tot cu gura pe ea, purtându-le frica, în neputința de a fi mai deosebită și chiar mai distinctă nu  da pasența la iveală ca pe masă să nu fie dunate claie-grămadă, ci de tulai și vai ca să nu placă de anume fraților ei, iar ea, în neputința și nepriceperea ei parcă nu da una cu două, să le ia cu-n rost de scur, în gând chiar sfădind lucrurile:

     - "Voi de ce nu sunteți la locul vostru? ca și cum, în nume de rău le-ar face de anume ca să sară în ochi, că-i bag de vină dumnealor, îi  scot ochii, că ea nu pune mâna, deși se silește, străduiește, din răsputeri și se urăște, dar ei, frații ei oricât îi atenționezi, să fie mai blânzi, sunt îndărtnici, Iar ea, îmi spune, că țin cu ei și nu le zic nimic, că nu-i atenționezi, dar între ea și ei e o diferență și o distanță ca la covidul naibii. E cum zici, că tot, în calul care trage se dă, deși-n pomul sterp, fără roadă, nu se arucă lemne, nu se dă cu joarda ca să doboare merele pădurețe, perele, nucile... Și Daria și copiii ei, a lui Vica, sunt ai mei, fără nici o diferență, chiar dacă-s de alt tata (și zic unii: "Cel care-i crește, e adevărat tată" să acceptăm și asta, cu toate, că nu li tată biologic, ci maștih, vitreg). Ca atare, nu, că m-aș lauda, dar copii țin la mine, cinste lor și dau des pe acasă, la Ciubăncuța, la casa lui Vica (din partea ei casa e casă părintească, cu cei 7 ani de acasă). Se hârăiesc ei, dar parcă e o joacă și cu râs, dar și cu plâns și baligă de mânz, că se ciondănesc ei, dar tot ei se împacă. Tu, de ce te spuse lor altora? Ben, nu e vorba de tine, că scrisul și rostirea actoricească te cuprind ca o mănușă ca pe campionul din ring sau de la micul dejun, cu un campion (iară mă opresc cu privirea și zicerea elegantă a lui Dabiela Zeica Buzura romancieră, scriitoare demnă și de frunte, în arta succesului, în ciuda obtuzilor și opulenților, contrași orcui care devin oameni de succes, în elita celor ce se afirmă cu aur, pe podium ca nominalizatul Mircea Cărtărescu /cel care a descoperit-o băgându-și mâna, în foc pentru talanții ei îmulțiți ca Alex. Ștefănescu, cel genial de la același șân, țâța mă ca nativul Mircea Dinescu sau Lucian Gruia și Bazil Cruia cu inedit Lucian Blaga, născut, în veșnicia satului românesc, în Lancrăm, de Sebeșja vreo 35 Km. Mihaela și Marius erau ofticați, necăjiți, că dacă vine Teodor, fratele lor, cum avea intenție, în țară, din Spania, cu ocazia sărbătorile de iarnă, va fi reținut, în carantina, lucru nemulțitor ca falimentul unei fabrici/ bănci Dacia felix. Pentru asta a tratat cu refuz intenția și n-a pășit pe însorita Glie a României cu tei Eminescu înfloriți și cu plopi fără soț pe alei, cu floare albastră dicolo de perdea. La noi sunt maci și înalții Carpați cu brazi și drept de a fi zi de zi cu frați și cu liturghii, vecernii, în biserici, cu sfinte principii de Biblii, traduse, în litanii și evanghilii. Și aleanuri, în răspântii de Românii cu ciocârlii, sunt pe sfânt pământ spațios-Hristos care așteptă nesățos luminos întregirea, unirea, în drag și făinoșag de țărișora mea, tâlhărită și ea, de marile imperii care ne-au dat supărării și durerii. Are și aiasta ca o bătaie, două paie cu ia Ciulendra lui Liviu Rebteanu la bătaie ca o palmă de la Dumneze, greu care, îi e în frunte scris și povoară de dus, că și ea suferă având multă sensibilitate și povară ca o ploaie cu piatră de vară, în plină cu plin de vară (să-i plângi de milă, că-i cu o grea boală fără motiv să se certe, cu frații ei ca și cum toțji i-ar vrea răul, că nu-i înțeleasă și s-ar răsti la ea, deși a făcut și ea tot ce a putut, dar ei ca găile asupra puilor și cloșca, Vica care nu mai e ca s-o apere de zăpăciala și înzvăpăierea lor, ca și cum tot așa or duce, cât veacurie, chiar dacă azi ești și mâine, nu ești ceea ce de fapt e un xanon, o durere, dar cum nu suntem nimic, nimicul care ne aduce și reea,că pulbere țărână, din toți, în urmă nu va rămânea, vorba lui Veronica Micle, de care la toți ni dor de ea. Îmi scrii, Ben, și parcă-ți simt și răsuflarea și-ți văd pașii rostogoloți prin graiul limbii române. Botez te-o botezat cu vidioclipul, la care, frumosule cu barnă tu, te-ai străduit și so barberit ca ca cel mai iubit care și el s-a scufundat, în Iordan dinaintea Înaite-mergatorului, deși zicea că nu era vrednic nici să-i lege nojițele încălțiilor, dar ei trebuiau să urmeze o datină, o tradiție, obicei creștinesc, dar, Ben, hai să nu mai dobălim /să strigăm guralivi vili, vili, peste sat-gazetă grăită cu voce tare. Pe mine femeile mă rușinau, emoționau,

dar nu și Vica o regină-doină, în vânătoare regală a merilor pădurețe pure, în frumusețe și noblețe de seamă, si cu samă, după vorba pe o sprânceană, vorbă cu care Muteșan Gheorghe a Sucioii din Osoi, un țăran ca Petre Petre din Răscoala/ ion, a lui Liviu Rebreanu, un neaoș transilvan, a scrisului, de pe lâmgă Năsăud ca năsăudeanca Veronica Micle. Iată o carte primită de la prietenu profesor de română ca Emil Lazar-Dejeanu, un sufet de om descoperit, în orașul del la confluența văilor Someș, el ca cercetător la Muzeul Municipal Dej, scrie despre Someșenii, în spiritul Eminescu, intuind, că de la latinul Blaj, respectiv Câmpia Libertății, cu prezența fizică și spirituală a poetului cu iz popular românescu, descoperind și uzând de multe documente, că Mihai Eminescu, acel spune-mi cu cine te însoțești ca provita să te faci de basm și de povești, certifică filozofic și argumentat, că Emimescu ar fi trecut argumentat, pe la prietenii lui din Dej, chiar culegând, în perelinajul lui prealabil, prin ardealu ardelenesc, cu popas, în Dej, culegâmd folclor transilvan de o rară savoare, suculență și conștiință sorelnică romànească, de o rară comoară populară, cu socio-cordonată genial-românească, de o finețe și eleganță fără precedent, cu vastă experiență de viață, oglindă a ceea ce suntem, în iubirea noastră. E cadoul care mi-l face profesorul emerit de română, Bogdan Herțeg, s-ar Putea să-mi fie ghid-îndreptar, din care, după cum oi avea chef, apetit și cum mi-a închinat, să închin eu culegând perle, hiperbole și metafore.

     - Cred ca e fata dar mai stii cu toti homosexualii astia care incep de la gradinita alfabetul morse. Iarta-ma ca sunt asa direct/gelos pe noua oranduire mondiala.

     - Tu vorbești deja gogomanii de-ale tale, are, cel la care te referi doi copiii, așa, că, tu, nu vorbi, în dodii, ce hombre, homo sapiens, n-ai voe să ai prieteni, că pe tine umanitate, globalizarea, te-a dezumanizat? Te rog nu enerva pe nimeni, că tot nu reușești și doar te prostești.

     - Eu vorbesc gogomanii in timp ce ei predau sexul in gradinite.

     - Te referi la pruncul toboșar? Atunci iartă-mă, că tu ai lumea a două culturi zonbi și ești as, în materie burghezo-capitalistă, fără scrupule și cu adevăruri ascunse, tipicar-precare, ținute de papa la secret, că ei sânt abstinenți sexual, vorba vine, da ce a făcut pe la noi, sfântul de Cristian Pomivaci fals predicator a binelui, dar un pervertit, un pervers sexual, deci și el după moda vremilor moderniste care se închină la idoli, pe dumnezeu nedând doi bani, nici o ceapă digerată. La cine te referi fii mai clar părințele și ridică desagii, că se udă Evanghelia, sfinția ta, părințele, nasul fiindu-ți tăiat pentru supărarea ta, de către distinsul Păcală, un Păcălici de poveste și de bùnă veste, care zice-se, că îndrugă, mogorojește la adunare ca atare, nu, în biserică, de se duce veste și povestea, că vorbește-n limbi, dar cum vine asta, că nimeni, nu-l înțelege?

     - Ma refer la noul sistem de educatie al vestului care ii invata pe copii in gradinite ca isi pot alege sexul, adica ce vor sa fie fetita sau baiat, ca pisatoarea nu e importanta in definitie. La fel si cu parintii. Nu mai e mama si tata ci e parinte unu, si parinte doi. Asta ca sa fie acceptati si parintii lezbiene care infiaza sau homosexualii care infiaza. Adica iti spuneam referitor la fetita tobosar ca e fetita nu e baiat dupa aparente. Poate ca sunt gresit si atunci ca sa fiu political corect il numesc copil. Daca te uiti la gradina zoologica la o maimuta urangutan, femela nu ti se scoala. Da? Ei asa vor astia (globalistii) pentru viitor sa ne dreseze, ca atunci cand ne vedem dezbracati sexul opus sa nu ni se mai scoale. Deci o vei privi pe Eva ca pe un obiect. Vor fi femei specializate numai pentru a naste copii. Vom fi modificati genetic precum rosiile, din semintele noastre nu va mai creste o noua recolta.

     - Tu judeci, în tri peri, ca să înțelegă mutu, de ce i-o înțărcat iapa, fir-ar să fie, că atunci să vedem și noi n-om fi pe lumea asta și eu am dubii, cu astfel de prostii, cum e cântarea cântărilor, pe lumea aialată, să mă mir, miratea-i!

     - "Nu cerceta aceste legi ca esti nebun de le intelegi" ne spune Badita Mihai azi 15 Ian. 2021

     - O țâră după o noapte cu insomnie, am ațipit, că vine baba oarbă, chiar oarbă opșa‐șa! Tule vorbești frumos, cu știință ta nemaipomenită, mirabiĺă care răsare de sub brazdă, din țarină, cu minunea ei de pâine îmulțită ca pâine filozofică, propovăduită simbolic și metaforică, în bisericăca o tainică lege-p0runcă, din vremurile petrecută de Moise, în pustie amar de ani, de pe muntele Sinai, Tabor coborând ințiere cristică de mesie a iubirii lumii, în lumina luminii, ca un răsărit a lui a fi, cu mântuire și înviere, dar Nu pot să fac ce zic, că incă bădică, trăiesc,

împreună cu tine artistic și pitoresc ca părintele Boca, în freștele sale, chiar și Iisus fiind îmbrățișat, înfătișat, ca un pușcariaș, în zeghe (asta ce să prorocescă ca teroare pentru oamenii sariți de pe fix care zic fără o dogă, tot ce cred ei nevolnic și dus cu sorcova lor politică, după înteresu care le pluă milioanele, în buzunare, că nu știu ca ciocoii noi și vechi amarul celorlalți /fericirea din care trebuie să dai și celorlați, cum chiar tu zic sincer. cum, îti explici tu veșnicia și poezia trăiri fără sa îndrugi, într-lume pădărească? Iată, că satu- i pustiit de suflete vii și morții se rearajenză lângă Eminescu, în țințirim, așa frați la ce să mai visăm, în Raiul, în care nici eu pentru mult timp, în olimp, încă-l mai am., Dulce Eminescu de doină și, în lumină de pomină, că-n țințirim se mai bocește cu îndemân și, în patria limba română/ recită poeme din iarba, cu artă, că încă se poartă, e la modă și, în vogă, între suflete moarte, apar căte un om arătare cerșind, în loc de pâinea de mâine, pur și simplu a lui Mihai Eminescu Binecuvântare de România profundă, tainică Artur Silvestri și mare ca să ieșim din iarnă, patrie provita limba română, veșnică vrednică și cu îndemână, să ieșim la fără moarte. CĂ DE MORTE, NOI CEI CU CARTE, N-AVEM PARTE. Satu-i cu măracini și buruini, pietre care ne latră cu spini ca pe niște străini, că n-avem noimă și fără Eminescu nu suntem nici ca țărani, români, cu cazania lăsați la vatra, la apelul de seară provita pentru neam și țara mamă, că nici secera neputința nu ne ține grâul până-n brâu și secera obostă de iarbă, nu ne-o ține subsuară, că umbra nu mai e sarită de umbră-n primăvară. Erata nodă=modă; În arta de a scrie este inteligența unui profesor Bogdan Herțeg, de care nici azi nu pot spune ce m-a legat de el sau el de ce anume s-a legat de mine care de fapt, nu era decât lauda, de ce nu eram, în viața sta o luptă, în care nu era suficient sfatul sfătos, a poetului Coșbuc, suflet, din sufletului neamului meu care rostește cursiv și demn de lupta care ți-o propune, deci, dacă viața e o luptă și tu ca om, te luptă, cu dragoste și dor, cum îl citeam și-n Liceul agricol după transferul meu de la Bistrița la Șimleu, că în partea de nor al Ardelului, după ce rușii flămânziți ca bolșevici, după ce invadaseră, în Cioslovacia și la noi, în România, nu-i putea opri nimeni până, în Cluj, după ce ai noștri desfințaseră armata de motorizate de la Bistrița, într-o parte către cascadă, învățând tractoriștii, iar noi, veterinarii, horticultorii, contabilii agricoli și zotehniștii pe Avram Iancu, mai către oraș și batalionul disciplinat, pentru niște degradați și rahați militari. Profesorul ieșea din Biblioteca județeană, o secție din Mănăștur, eu dând să intru, dar și având răgaz pentr-o scurtă conversație informativă, din care ne-am informat pe care ce-ar, înteresa și ce hram purtăm, având amândoi, chemarea scrisului, în timp aflând tot mai multe unul despre celalalt, ca într-o poveste a lui Harap Alb/ Hristos și învățăceii lui apostoli, pescari de oameni, care-l urmau la îndemnu Cristic:

     - "Urmați-mă și deveniți provăduitori de adevăr și viață (și-n cazul nostru funçtiuna pasiunea comună de a deveni oameni între oameni, pentru oameni, el ca intelectual știind una și eu mai țăran școlat doar ca veterinar, știam alta, alceva, dar am dat unul după altul, prietenul marumureșan aflând doar el știe ce, în mine, în dragul pentru frumoșagul, în arta de ascrie, lucru rar împlinit prin publicarea de cărți cu valoare și culoare autentică, cum mai rar, călăuziți amândoi de Dumnezeu și împlinire de viitor mai bun. Sunt deabia la începutul lecturii, dar cu siguranță voi avea multe de spus despre acest minunat prieten domiciliat, în Cluj Bogdan Herțeg.  Fiți cu picioarele pe pămànt ca acst de excepție profesor, maistru ca maistru Marcel Proust, care din tânțar face armăsar și nu dintr-o mândrie prostească, ci din a bunului gust și grozava lui cunoaștere profesională. Are un dar de la Dumnezeu, dar despre asta nici nu vreți să auzți, însă nici vreți să știți, că sunteți niște dați dracului fir-ar să fie!

     - Daca ti-a trimis cartea inseamna ca a vazut tezaurul din inima ta. Un necunoscator nu ar fi facut asta.

     - Știu bine ce a făcut și por să nu-fiu recunoscător, prietene drag? E un a bun analist și artist știe ce știe finuț, calculat ca un tânăr din zilele de astăzi care cu lecția lui de viață știe să se comporte delicat, cu spirit inventiv, ce nevoie, are totuși iubire, că el trage și face ce face, trage fedeul pe oala lui, serios, construtiv creeativ ca un om prespicace, cinstit, sigur pe sine, grijuliu și pentru familia lui, în coponența ei fiind doi feciorași frumoși, ghiduși cei doi copilași, că așchia/ mărul, fructul, nu cade departe de pom, cum nici așchia nu cade departe de trunchi, cu toată gravitația pământului, că e perseverent, etic pentru schimbare lumii căruia i se adaptează după nevoi, cerințe, noblețe, frumusețe și șanse de a îmbrăca cămașa hristică fericire ca și cum ar trebui să-și joace rolul de Oscar, cu logică. La el era o logică clasică, că s-ar putea să mai dăm unul după altul, el băimărean iar eu până-n măduva oaselor rustic, mai nou ciubăncùțan, dar ce știam si unul și altul nici unul, nici altul, nu traiam, în van, la amândoi existând un ideal național. El la un moment dat scrie, în cartea Arta de a scrie radiografiind sociatatea omenească, în modul de-al instrui și educa inteligent, probabil ca să ne apropie, deși nici gând să fi gândit ca cel mai iubit, astfel întersat: (referindu-se la un fel de școlare firescă nedificilă cota a se exprima firesc, couta o metodă fără a chinui elevul licean/studentul serios și studios, dar școala făcându-l pe om fără rachiună și luminos fără invidie/ sau lacom, în ce se dorește a fi": ca atare trebuia să elimine ostilul și dificilul, pentru asta judecă el nu trebuie să fie abstact, steril și are un stil original al său, pentru asta trebuindu-i experiență și o conștiință națională de care nu ducea lipsă, totul fiind un respiro plăcut, încântător și de viitor, cum chiar o zice de anume, încântător, cântare a cântărilor). Are antrenament mental complex, că are o educație aleasă, distinctă, pentru asta având aplicație pragmatică de comprehensiune, în fenomenul de limbă și literatură și dezbaterile, îi sunt de un nivel intelectual superior, cu mod de gândire liberă, cum clar scrie expicit, accesibil, cu acurateța sa pedagogică prestată cu pretenții prețioase de profesor dotat și cu talent nativ. Vrea și el ca toți cei care visează o Românie normală instruită și educată, ca om din elita învățământul omenesc românesc asemeni cazaniei cântată de țărani noștri la vatră și pe vatra țării întregită, în spațiu, timp, în arialul său natal și moral existențial național, din care ca teritoriu am fost vitrgiți furați de tagma tâlharilor care ne-au jumulit lacom ca să ne asimileze imperialist pentru a ne pirde indentitatea din cauza acestor șovini cotropitori. Bogdan Herțeg, autorul, are un vocabular patrimoniu literar bogat ales, desebit și distinct, infinit și absolut al iubirii apropiat de obiect, de cunoaștere ca un adevărat reformator al învățământului pe altarul soarelui și al României liberă, în exprimare și celebră, opitaliră și specific, unică prin folclor, cultură și tradiții. Multă sfințenie, cu toate că unora le-ar parea copilăros expicația despre păpădie,numită de Anicuța luminiță, în cele scrise, în filele naturii, Ion Agârbiceanu, emoțional și cu grijă explicat angelic, bonom-critic și autorul Bogdan Herțeg, intelectual de marcă, în grădina Maicii Domnului, parcă ireal, dar ideal. În lucrurile mărunte el vede marile bucurii, desfătarea minții și genialitatea social-umană, un conflict omenesc, românesc. Doar reporerul TV, sub Ceaușescu, Alexandru Stark era preocupat migălos și palpitant, în reportajul colimator, mișcare hârtiilor, că pentru o hârtie, câte alte hârtii erau necesare, că-ți mai trebuiau, îți mai trebuiau și îți trebuie, că n-a pierit birocratismul, cu toate, că neaoș se zice: și pasărea, tot pe graiul ei piere, dar încă n-a pirit drumurile și cheltuielile de a moaca și era preocupat, profesorul, profesorul meu, prietenu, cum să prdea elevilor lecțiile ca lecții de viață, pe înțelesul tuturor, ușor de reținut și asimilat, în descriere, cu bogăția de sensuri, că anchetele lui, Stark, prelegerile lui, așa erau întocmite, concepute ca anchetele sale de Alexandruca scrierile lui Radu Cosașu cori, în Paznicul de far, Geo Bogza, scriitor de renume și tot așa preocupându-se, în ce scrie artist ca Bogdan Herțeg, om de viță aleasă, de gintă latină, înflorire pro-rod al florilor din grădina Eden/a Macii Domnului. În iarna figuroasă, când afără era soare, frig cu dinți, se și se zicea intuitiv: "la noapte o să joace iepurii" și cu multe lucruri așa și era. Omul trbuia să aibă sens, în ce face, că nu era vorba de zădărnicire, să faci degeaba umbră pământului.

     - Artista completa care este Elena Toma (eu ii zic Principesa de Trivale) mai are, pe langa muzica, lieratura si pictura, o pasiune: animalutele. A avut de curand o experienta trista cu un pisoi, in memoria caruia organizeaza un concurs de poezie si proza scurta tematica (avem, mai jos, anuntul).

     - Așa e Mariane, era cu animăluțele și reportera radio Cluj, Lucia Stana Sevianu redactor, dejancă, iubitoare de animale și nu mai știu, nu știu cum, dacă își iubea și bărbatul, tata celor două fice, dar ea vădit era un om bun, plus valoare, însă plus valoare, că era o femeie, mai rar profesional. Noaptea e ca noaptea, cum zicea și Băsescu, că iarna-i ca iarna, iarna făcându-ți carul și de vara meșterindu-ți sania, că doar oul de cumva la-i spart, pentru el negăsindu-se meșter să-l meșterească la loc, casa alb vopsită pe nicăieri sa nu fie găurită știind ce a fost mai  întâi oul sau deși găina, deși puștiul elev te mai întreabă curios, să trăiți bine făcându-te să înțelegi, că alba a trecut dealul și puiul mai învață pe cioară! E un cutezător, în încercarea grăitoare a sa, o pilďă, mulți stând du mâinile-n fără să te bucure ca el cu ceva care o face dezinteresat din prietenie, lucru care, nu mi s-a mai întâmplat. Volumul, cartea e voluminoasă, dar nu pot să spun numărul de pagini, o mină de colos la vârsta lui tânără de doar 4o ani care vădește larghețe și profundă trăire, tot o căutare a fericire pentru cei la care le predă, nu vă spun numărul paginele, că rentors acasă din Cluj, acasă culmea peste noapte a ars becul sau a sărit siguranța, ce a fost sper să nu uit și să vă spun la lumină, la ziuă. În camera, în care dorm și focul s-a stins, în sobă și simt gerul iernii (pe întuneric, nici nu văd ce să fac. Vara trece ca o pâine,cum știi și o simți,în ființa ta și vine iarna ca un câine,pâine,în mâine,când dă colțul ierbii și scapă cu viață și rahiticul. Mai dormi, că mai ai un pic, până faci ochi ca să dai Bună dimineața, în altă zi, cu noi vești/ comentarii și atitudini, ba chiar replici, adosuri, în dialogul amical. Avea destinul, în mâna lui. Stă de vorbă cu mine ca oamenii cu oamenii, pentru oameni, el salvându-și familia. E atent și cu mine. E umportant să nu-l pierd ca și cum mi-ar fi un sprijin, o încurajare.  Și acuma care-i problema? Știe ce conta, că întodeauna esența joacă un rol important. E sincer cu mine. Nimeni nu-i prostul nimănui. În tot e Dumnezeu și mila. Mă stârnește și mă încurajează, că omul e cu alint intelectual. Acuma dialoghez cu el, citindu-i cartea și incofundabil astfel de cărți, de știință într-un fel îmi place să citesc, că e atractivă prin acea filozofie de viață.  Își respectă și iubește femeia, se vede după roadă, copiii. Scrie ca să-mi dovedească, de eficiență, o stare bună are, un fizic bine lucrat, cu cântec și e inteligent și religios asumat. Mie multe nu-mi trece prin cap, așa ce să-mi permit, că eu turui, dar văd că lui afacerea mea încurcată, îi place, chiar de le îmbârlig ca o moară hodorogită, că în fața lui mă deschid, în orice, e un sesam deschide-te, chiar dacă nu sunt Ali Baba și cei 40 de hoți, la ce sa mă aștept la eferveșcența mea, ca totul e u respiro, o vorbă așa, un dus și-ntors spunând lucrurilor pe nume, că cei, în gușă mi și-n căpușă, sunt încăpușat cu bun simț și repirație uraât mirositoare, pădureață, printre merele pădurețe a mesei de seară, cu sara pe deal, că buciumul  sună marea bucurie, că prin el parcă mi-aș consulta medicul, nu-i așa? Tinereța lui fiind impuls și inspirație, un popas, în scris, în care insist insistent ca să scriu istorie, că pe undeva mi problema, dilema, că îndoindu-mă, precis că exist, că nu există nu se poate, vorba lui Andreea MARIN. La noi cu minus, cu ger. Totul e ca un vaccinul care ne va scăpa de pandemia, din ordina mondială a păcii și mulțimiri, de om activ. EU sunt ca Calistrat Hogaș pe drumuri de munte,în piesajul sxtraordinat relaxant descris de Sadovianu,un scriitor acuzat de scăderi, pentru că era membru de partid,cum și eu am fost comunist îmbucurător,el fiind deosebit de dificil. Dar ce are valoarea scrisului, cu politica acuzata și de poetul modern, Mircea Dinescu, ar hai să nu încurc marfa cu ambalaju, sula cu prefectura, că nu este corect să nu știi regretabil, ce să faci, când ce zici ca Dumnezeu și faci, că s-a negociat, respectànd legislația, constituația, relaținând și acționând regal cu bună credință, regal. A plouat sorcova vesela, cu caramele si biscuiți? Ceva-i esențial existențial, că ce nu-i posibil luându-se, in evidență. Ploaia a contribuit și a stins incendiul? Are minte ageră și magică, altfel de ce ar scrie știința, în slujba societății: Raportul realitate-fictiune și tupuri de texte ca profesor de română și literatură, cu discernere și orientare, în spatiu cu tematică, subiect și predica și nu poți zice, că românul nare talent și vocație. Totul e superb ca forma fizică și pshică asemeni a președintelu despre care se comentează breaz, cu un drept de a brava ca despre fotbal, că toți știu, cum se zice, că toți ar ști, dar cu toții frumos și talentat ar fești ouăle cu beșini ca și cum asta ar fi perfect, corect, cu baftă, cu grație. E bun pedagog, că n-are nimic dintr-demagog, noi, cu toții avem, de învățat, cum corbul, își pierde cașcavalul, din cauza viclenei vulpe, care descriminează. Ziua zilni juridic ne în hamă transparent. Lucră într-o comunitate, cu drept de opta și opina. Observat ce am sezizat ca-ntr- un concert de Anul nou. Eu scriu cum mă pricep, tu așidera, ca o fată fcioară făimoasă, în Calul elvețian ai diferit și distinca ca-n Margherita polca. Observat ce am sezizat ca-ntr- un concert de Anul nou. Eu scriu cum mă pricep, tu așișdera, ca o fată fcioară făimoasă, în Calul elvețian ai diferit și distinca ca-n Margherita polca. Totul e ilustrat ingenios cu vorbe simțite și cu bun gust. Totul e ilustrat ingenios cu vorbe simțite și cu bun gust. Strauss e ca tine un mare calm, în ritm și rimă de seamă și încântător ca un veac de singurătate și o siguranță, conștiință național, în desăvârșire, că tindem nu Bogdane spre bine, în deplina noastră sănătate literală și culturală Eminescu definitoarie și de omenie. Totul, însinfonia vieții cu elexir de tinerețe e ca-n amețeala ciulendrei/ baletul ielelir, sânzâienelor, în lanul de grâu cu zânele lucrătoare sperăm, cum Vica era cu secera sau mlădie ca un spic de grâu și rufele la râu, în ciripitul păsărilor cu tril plăcut, cu capul, în zori de comori. Doamne, Doamne, ďă-ne coarne, că dacă ni le dai musai le purtăm ca Dunărea albastră, în zarea colorată cu artă mèșteșugit colorată ca un menuet cu balada Porumbescu, în caldul fior de sentimente de prețuire, dus pe valuri de fericire. Tot grozav a rămas, cu păr alb, dar nu minte proastă. Da da mergem la difilare prin ce întrepridem. Sinfonia e Vica, o vivat, chiar dacă n-a bătut 80 pe muche, că deabia a trecut de la moartea ei a trecut 2 ani și 8 luni pe 15, dar s-a dus ca banii. E tot un strop de aventură, în România pregătită cu logistică de vaccinare contând viețile salvate. Eroina cu care omenesc, mă mândresc. A schimbat lumea-n mine, ea scriindu-și istoria Alfa, Beta și omega, laudator temporis acti. Viața mea cu Vica a fost un hit, șlagăr, distractive (ce e ciudat nici eu, dar nici Vica n-a purtat verighetș, iar batistele înodate, în lipsă, pe degete, nu dura o veșnicie, chiar dacă ce se înodă cu gura, nu se mai dezleagă cu mâna, legându-te până la moarte unul de celălat prin cununie. Ea ce făcea pentru mine era calculat. Aveam gândire, sentimente, că nu le avem! Mi se pare, că nu mi greu să scriu un text literar, deși ce citesv arată că, Bogdan are stil și probabil, îmi închipui, că-l înțeleg, dar am prins gust, ea, Vica, fiind sufletul meu, cea care m-a înțeles, totul rezolvând împreună fără stres, regăsindu-ne, în elementul celor dragi. Tu, te plimbi după mine. În momentul de plăcere, ne iertam orice. În acele trăiri eram unul în altul, descoperindu-ne secretul fierbinte desecretizat, că prietenia era una pentru unul și înseamnă enorm, vindecând vulnerabilitatea, călcâiul lui Achile. În orice e un capăt la care tebuie să ajugem. E vorba de cursuri, în cartea prietenului, o spun și dacă am mai spus-o. Am râvnit la frumusețea ei și avea ea suferința ei ca Veronic Micle. Cine, naibii zice, că nimic nu-sub soare, în goana după deșertăciune, în lupta cu moarile e vânt cu Guliver, în țara liliputanilor. Unde ești dus să bei adălmaș, or ploaia te trage la somn, că Ming, îți face vânt cu poalele, că trage lung și mărunțel ca la nunta lungită cu veste de 4 zile.

     - Umblu dupa funie.

     - Știi că tu nu te lași pradă somnului.

     - Cred ca e o ideie buna sa fac un dus si sa plec la somn.

     - Ștrălucirea exprimării, îți dă starea a bună.

     - Eu am necaz cu articulațiile, cu echilibru și mobilitatea.

     - Si eu cu doctoranzii. Toti colegii mei devin doctori. O fi o cerinta sa treci de Iad? Ca atunci degeaba umblu dupa funie.

     - Unblu pe funie/pe funie cu speranță, cu dragoste și respect, să nu te mire, în acest apropo de mere pădurețe. Scrie și tu, cât te lasă inima provita. Oare știm ce-i exclusiv, în acest scurt pe doi, în care răspunsul ne-a fost da ca la cununia cu Vica, cum și tu ai trăit, în România, fără să știu că înaintea fugii tale, dacă promoțional dacă ai avut pe cineva femenin de care-ți mai amintești ca Melania cu tot respectul, cu excepția că am știut și știm pe ce lume trăim, în, ca foaie verde. Nu fi pesimist. Tu ești, în general după potcove de cai morți, ca încă mai poți. Care ni capătul, pentru care plătim? Care ni capătul, pentru care plătim? Care-i povestea, cu toată inima rupându-te, în paisprezece?

     - Sufar ca sunt singur, cu si in gandurile mele ca si tine. Tu ai conceptul tau despre rost iar eu pe al meu si nu ne putem consulta. E un lucru prea confidential/ intim.

     - Aiasta ți pașaportul? Îmi dai un sens. E clar, că, în România sunt oameni dăruiți.

     - Ma cert in fiecare zi cu Dumnezeu ca un copil de 5 ani caruia ii curg mucii neintelegand de ce nu are voie sa manance bomboane.

     - Plouă plouă, vreme de beție... Ce-i cu moartea pasiunii? Ție trebuie să-ți dau explicații?

     - Nerostul. Senzatia lui.

     - Ce la condamnat pe Eminescu la nemurire?

     - Credinta in Ideal si lumina catre el - revelatia.

     - Vica era o dulceață de muiere.

Voi reuși vredată să vă spun :

cine-i  Vica și cine soare,

ce binecuvântare ?

O AJUTORARE VICA

E cumva o zee, femeie, e cumva Vica albastra floare

cu care mi-am prins boii la plug ca să ar, in soare,

desțălenite ogoare? Am o provocare, o confruntare,

că nu-i, în nici un caz, în necaz și, în pricaz, o ghicitoare, de fapt de ciori sperietoare?

că ea m-a făcut vie, graitoare să fiu cu noroc,

cu neamurile la un loc,

în rost bărbat și artist,

în Ciubăncuța sat altruist și optimist.

În tot locul  e un talent, o ajutorare,

de biserică pe a salvării Arcă.

O viață întregă, profundă și integră ca o țară, Vica mi-a fost biserica de închinare, un vin valoros Hristos luminos la degustare, în soare: binecuvântare și o recipeocă ajutorare, că sunetele dau marea și emoționala încântare, litutghia din grâne, pâinea de o ființa, pâinea din mâine. Vica avea elehanŕa lui Sanda Țăranu. Era apa curgătoare, în permanentă primenire, că Vica, îmi era dreptul la fericire, marea cu sarea, sarea, în pâine, sarea-n bucate, o realitate din mâine cu sănătate, pace și pâine. Mândră, de bună veste și de poveste care nu trecea ușor peste dezordină, că disciplinată, în lumină era evident ca o albină plină și divină, în acțiune și înțelepciune. Apreciată ca Aneta Stan, dar spre deisebire a avut copiii și e diferență foarte mare, că Vica nu are ce regreta, numa, că și-a dat duhul, a murit, mergând la Domnul și lăsându-mă singur cuc un mare singuratic/ cel mai iubit dintre pământeni. Cu Vica eram un singur trup iubindu-i nu doar ochii, că era răbdătoare ca apa răcoritoare de izvoare, ochi albaștri ca doi aștri. Ea mi-a fost să fie nevasta mea, o femeie împlinită prin pruncii ei, că n-a ajuns niciodată, în mintea copiilor. "Frumoasă-i viața, în doi, fără griji, fără nevoi." (Aneta Stan,77 ani) Herțeg, are o nouă filozofie, teorie profesionala peformă școlară, cursurile sale, prelegeri, cu suflu, pur și simplu, pe înțelesul tuturor, chiar dacă nici popa nu predică de două ori, însă el e profesor-om și om-profesor, ca parte bună, de bun exemplu. Apropo cursurile onlaine, funcționează doar, în dicursurile politicienilor.

     - Politicenii, cei mai mari oportunisti si profitori, scamele si paduchii societatii, slugarnici si tradatori ai nevoilor poporului. Unul cinstit este eliminat din poarta. Oameni fara cuvant.

     - Cuvântul înainte e scris la Arta de a scrie de Corina-Maria Negreanu e scris dulce, cu dulceața de Dulcinee și inteligență, critic și meditând asupra cursurilor sale. scrise, în Arta de a scrie, pentru elevii liceieni, cireșari, cu talanți nerisipiți scrise de Herțeg Bogdan cu o vastă cultură generală și spirituală, că la el talanții nu-s, sunt neîngropați, că un profesor trebuie să fie ca el, cu sufletul de profesor deschis, generos Hristos și luminos, ca talanții  înmulțindu-i, darul din dar, dându-l fericire celorlalți, omenirii chiar dacă puținătatea aiasta e o multă fericire, chiar acest puțin dăruit cuiva e o lecție de viață semnificativă, o ilustrație a plinățății și responsabilității omului generos și culme ale acestui om, Bogdan Herțeg care nevinovat va deveni un renume, prin cărțile care le-a scris ilustru, în scopul de a sprijinii, de a ghida și educa elevii la clasă, în și cu vorbe, care nu-s sofisticate și o dificultate pentru cititorii elevi, dar nu numai pentru ei, că și alții vor fi înteresați să învețe ca să devină oameni între oameni pentru oameni, el  sărind să ajute, instruiască și educe pe toată lumea ca un Spiru Haaret, un alt reformator a învățământului. În dimineața m-am trezit fără motiv scriind greoi. Scriu original, cum scriu, după cum scrie, în revista Scrisul românesc publicist Mihai Duțescu. Scriu ciudat, aparte, cum zice și Aurel Popa, directorul Editurii Sitech Craiova de pe strada Tineretului.

     - Te trezesti transpirat, umed pe spate. Camasa uda si te simti mai obosit de cum te-ai culcat?

     - Am alte belele, n-am nevoie și de așa carență, insuficiența, mai degrabă eu am boala de a scrie pasional pasionat. Eminescu n-a fost antisemit și nici bolund și cu atât mai puțin, profund cum era ca om absolut al iubirii, desăvârșit ca cel mai iubit sau hulit, el n-a avut nici sifilis, dar lumea e rea și invidioasă scriu/rostesc vrute și nevrute, neadevăruri, că n-au un Dumnezeu. Fii sincer, de ce mă întrebi de sudoare, transpirație sau oboseală, că eu covid n-am, nu sunt pozitiv?

     - Eu te intreb ca un parinte nu ca un mistocar. Atunci cand dormi limba cade si astupa calea respiratorie si ca sa nu te trezesti, sa-ti continui somnul creierul sta treaz ca sa miste muschii limbii ca sa o dea la o parte sa evite un atac de inima. In acest caz transpiratia are loc pentru ca creierul oboseste si atunci si gandirea ta e impulsive si aiurea, lipsit de coordonare intre gandire si creion/degete. Se intampla la noi cei mai plinuti.

     - Nici noi nu mai suntem visătoreii, cei de altădată. Cu ce gând întreba Al.Vlahuță: unde ne sânt visătorii, că tu Ben vsezi fantezii fantastice, dar nu mă satisfac, că tu prin ele, depășești adevărul acut, trăire adevărată, cum o face universalul Creangă fără a ști a exagera transfigurând, el de fapt scriind despre propiile amintiri, tu, însă intenționat le ocolești, deși eu, în Cautând după mere caut să-mi amintesc, dar nu revin, în memorie ca să le transpun cu talent și asta-mi strică inima și n-am nici un haz.

     - Scrisul amintirilor e ca si cum ai intra intr-o sala a oglinzilor si acolo unde pacatul e prea mare il schimonosesti un pic si invers – strambele drepte. Le faci IERTATOARE/TOLERANTE – MINCIUNILE. Dragoste in schimb tre sa fie necrutatoare – directa.

     - Uneori am depășit orice barieră, dar tu zici, că sunt o personalitate din hora trăirii de la români și numai eu nu cred, în mine, eu fiind mereu aici, așa cum sânt și nimic nu-i mai important, chiar dacă nu sunt de acord cu mine, uneori, nu stiu să sar corda. Ești o mare personalitate, în cunoașterea graiului și limbii, că este o gramatică pe care, trebuie promovată și conservată ca pe luminița din capătul tunelului, fulguială trecătoare. Marina Almășan femeie de 10 e ca Vica, dar ce știi tu, omule, ca cel mai iubit dintre pământeni? Tu, te referi la Împărăția oglizilor strâmbe, că schimonosești ce nu -ți place, deși pilda grăiește: ce ție nu-ți pace, altuia nu face.Tu, de ce n-ai fi sincer, fugind de adevăr, ca ce pur și simplu să ascunzi? Cu minciunile tale fantastice, denaturate, cu neadevăruri, ce mesaje și învățaturi transmiți celor din viitor vrei să transmiți lăsând polituca, tot o minciună, deoparte/globalizarea care ce fâstâciriri sunt, ce bâlbâieli, o fugă, un el fugitivo de adevăr, mai e, Nenicuță, Doamne, că Nică fără frică ca Nina Casian, tot o emigrantă ca tine, dar nu, în Australia, ci, în America alintată de Trump excrocul și sfârnarul extra virgin, de altfel care cu politica lui mințită, ne duce cu pluta... De fapt tu ai făcut o ieșire la piață de paiață, să vinzi piei de cloșcă ca tehnicianu horticultor Viorel Balint, din Ciubanca, lui Itu Cornel deputatul dejean/ Liviu Augustin Munteanu. Tu, ai anumite secrete smintite, cu senzație, că așa ți s-o întâmplat rea și cuminte, ce ți s-o întâmplat cu expansiune și impresie artistică la care tu, îi dai prea multă atenție, din partea casei,cu toate cu Ming de braț n-ai făcut excursie pe sub înfloriții teii lui Eminescu.Apropo pe asiatica ta Ming ai adus-o, în România ca să-i areți România pitorească a lui Alecu Rusu și a lui alunelu, alunelu... Alecu tunde berbecu.

     - Daca esti prea sincer fetele fug de tine. Zic ca vrei sa le fugi cand tu doar un vers doresti. Pe Alecu I l-am aratat in China. Nu mai e nevoie de alunel.

     - Îți scriu aiureli, că nu așa și caii se împușcă prin preirile Americii?

     - Romania e doar pentru Daci nu barbari.

     - Faină treabă, dar când ai, în ce, tu bleg ca Paul a lu Parizianu, din Deliru n-a cu ce, că în vâna, prin alvelioale, nu se promovează sângele ca să poți face meserie, deci când ai în ce, tu, te faci de baftă, ca n-ai cu ce...fugări. Faină treabă și serioasă, laboriasă și frumoasă de casă domestică și de biserica pe Arcă.

     - Dute la culcare ca se scoala copiii.

     - Ești grandios, dar nu anatimis și cu atât mai puțin filizof, în filogia și mecanismul anatomic, din anatomia omului, domiciliantu și oicantul, sarea și piperul pământului, un jucător de șah cu duh sfânt, pe pământ al veșniciei și avecerniei. La noi e ziuă, la ora 11 și 10. La voi ce oră e? Ești ibosit și vrei să faci nani, dar ho, la tine cum e fără cântecul de leagăn a lui Ming care să te și legene ca pe copilul de care zici, că e de 5 ani ori, în China vermilor de mătasa, nu-i obiceiul, frumosule?

     - Sa ceri bomboane nu e frumos ca-ti cad dintii. E ora 20:20 aici.

     - Dialogul nostru amical e monolog sau dialog?

     - Dialogul organizat e plictisitor.

     - Păstorule blând/Lucefăr coborât, în casă și, în gând, te-ai culcat și faci tai tai zilei și eu vorbesc singur ca bolunzi, ori cum vorbea singură Vica enervam, că veneam aiurea pe tri cărări, hailic și iar lic, lasă beu, că nu-mi beau boii și caru și nu vin tremurând pe lângă gard crucis, peziș și curmeziș.

     - Mai bine continua lectura cartii primite si impartaseste din invataturile castigate.

     - Nu peste mult, prietene de pretutindeni, ca-n douăle tale culturi, multi, poligloti, trebuie să-ți zic:

     - "Noapte bună, cu deschidere și politețe, bunăcuvință, omenesc ca o gazetă de stradă, în alegere corectă și amuzantă, că necăjit sau supărat n-ai de ce te supăra, că pe cine m-oi supăra popa să taie nasul nerușinatului Păcală.

     - L-ai vazut pe Johanis ce muschi are? Asta nu cred ca-si freacă muierea aia a lui tanara si frumoasa. Eu cred ca el sta toata ziua in sala de sport si ridica fiare. Si atat de tare le ridica (sigur ca ii e frica de bataie) incat nu i se mai scoala.

     - Numa de futut nu-i arde lui cu atatea intalniri protocolare.

     - Nu-ți place răbdarea și înțelepciunea, cu care-ți scriu spontan și adhoc?

     - Tu să-mi spui, dacă o fac bine, dacă sar peste cal din banal/am ochelari de cal? După o zi de lucru sau plictiseală, tu n-ai chef de mine, cal breaz, de haz, râs sau plâns, baligă, de mânz? de ce să-ți ardă de obraznicul de obrăznicătura și murdăriciu care sunt cum sunt ca cel ce sunt? Care-i realul de la Arghezi, dintr-un fel de psalmi când scrie, că pe Dumnezeu ateu, vrea să-l pipăie și să urle, ca câinele a pustiu, la lună ca înainte mergătoru la lumină a luminii anuțând în robă, că are să vie cel care va boteza cu foc, cu sfințenie, cum nedumerit mă întreb, călărețul fără cap, ce a făcut și ce mai fac cei moșmondiți cu politica lor demagogică și ramolută, cosmolită și globalizatoare/ colonizatare, care desmoștenesc, dezrădcinează pe stejarii autentici și autohtoni, din culoare și valoare, din neliniștea propăcii și din obectivul muncii. Tu, ce zici, care-i șpiru, democrației și libertății, în templu Brâncuși a eliberării, în patria de poeme din limba și iarba română? Așa mult te-am făcut să-ți placă de prietenul meu profesor Bogdan Herțeg, profesor clujean, orginal, din Baia Mare, de fapt te-am convins prin sens, un dans, de rug aprins din esența Hristos, a omului potrivit care se sfințește la locul potrivit ca cel mai iubit, dar tu faci referință la cartea Arta de a scrie. Ai răbdare, nițică răbdare, chiar dacă timpul n-are răbdare, cum n-a avut nici pentru omul Marin Preda scriitor om și om-scriitor și editor plus, cu multi efect, cu provocări zilnice, cu corvoada de a bea invincibil ca Nichita vodcă și punându-și mintea activ, în acțiune, contribuție și ca laptele să nu dea, în foc, trebuind să se dezghețe apele și dacă nu se deschide ușa, chiar să ai ponos, în loc de folos, că dacă nu pilduiești uzând vorbele care se uzează util, ca zicere explicabilă:

     - "Deschide ușa ca sa nu-ți dea laptele-n foc" sau pentru a atenționa cum crește iarba și barba, nu și lunea, că vezi tu, nu tot ce naște din pisică șoareci mănâncă (vezi ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon). Cu predicatul ce să fac, la ce să întereseze, să mă, să te vaccinezi ca Iohannis in public ca cel care-și face ser fiziologic, în piciorul de lemn? Nimeni nu știe ce comedie joacă comico-tragic pe la ce muieri al altora, chipurile, că dă meditații puștilor, dar el le cotrobăie pe sub fuste, că țese coti monopol, c-ai rămas, în curu gol, după ce muierii a poruncit:

     - "Sus rochița jos chiloții și hai la gaură cu toții, cu performanță, că-i șahormă cu de toate, în imunizare, în sănătate, că-i mai bună, de cât toate, și în celebritate, că respiri: inspiri și expiri și-i place incredibil acestui atlet, o nebunie de poet, că efectiv e ceea ce e că se bucură să bucure, cum bucură, cu amăruciune, că noi toți mușcăm din banane, dar care-i mirajul? Cândva se putea, dar de ce acuma nu se poate socializarea, cu toate, că e o deconetare, că, în tine bagi fotbal, dar eu bag scris, chiar dacă pentru scris mă sacrific, sânt martir, că alții văd fericire, in altceva ca tine, prostul, sacrificatul, tu bucurându-te de puținul tău, chiar dacă mai dai și altora știința de a tunde ouăle. Ar trebui să las prostiile mele și să-l lecturez pe profesoeul Herțeg că de mine-s sătul și eu, la el sfătos, învățând ce e mai util și durabil, chiar dacă și noi fiecare aparte expirăm într-o zi și fără a fi premiat cu nominaluzarea ca Nichita Stănescu și Mircea Cărtăresu/ Vozganian scriitorul și deputatul armean, din Focșani, cel, cu Șoaptele..., că tare cum să vorbești ce-i o viață cu resposabilitatea relevantă care ne-arată înțelepciunea împărtășită, calitate lui tata, chiar dacă spiritualul e sănătate pe pâine, pâine trasă asumat cu subiect și predicat, în mâine “influenser” fără să se încurce, că-i “plăve”, îmi place lucru bine făcut. La noi nimic rușinos și sovin criminal nu e, că cum sa mori, mă complet sănătos și poet, de toată cinste, vara fiind ca vara, ca o pâine sățioasă și când e pâine de o ființă ești, pâine spirituală de toate zilele, afacerea noastră bună de pus pe rană, fără să ne învăluie uimitor misterul și apa vie, provita de sus, Isus, de pe crucea atârnată sus la Bobâlna, pe Golgota, mai presus de cuvinte, pentru o viață povita cu cât de bine ni și frumoasă, de acasă de la românii au vocație și talent, cum, că ne meege nouă la inimă, că ce am putea face pe viitor. Nu tot ce iese, se naște din pasare care clocește ouă, zboară (în tot e o filozofie de a fi, în virtutea învieri, fiind din mers un real și o învățătură, un fel de dinamică și dialectică, cu negația negației exist, în esența și, în conștiința vieții, neexitând nu se poate, în existențial, după simțirea lui Anndreea Marin o luptătoare, cu neajusuri, în viața de mariaj a pâinii de toate zilelor, cu grijă și temeritate și cu curajul spăgătorilor de bănci crescându-și fica care o avuse cu Ștefan Bănică junior, asemeni lui Vica care țărancă, crescuse trei prunci, că măritată cu mine, dar un bărbat și mai ales ca mine visător ca mine, mediocru ca scriitor, ce putea face la casa omului, contiuând sa existe pricazuri și neajunsuri, scrisul neaducând acasă nici a drepturilor de autor, cum cumsecade drepturile de autor se cădea fiind un drept și un legitim, dar un Papă lapte ca mine, la ce uși să bata ca se deschidă, să ceară și să i se dea? Eram un moaie-poame, un muie nepriceput, care doar scria dezinteresat și Vica era cea care suferea mai mult din cauza mea și a sărăciei care nici cu boii, că nu-i aveam ca să scot sărăcia naibii din casă. M-o întrebat, un viitor ginere care sper ca pețitorul aiesta să fie așa cum e, cum l-o dotat Dumnezeu, Marian Teci, sper sa-mi devină ginere, deși la început, la oricare nou început ca sită noua te adaptezi, se dedă cu Daria, mai greu; el, ca atare, deci, mă întreabă:

     - "Îți poți scoate ochii din telefon, că am vorbit cu unul din Sămărghita (cu aista o fist la lucru, în Germania) l-a întrebat de niște puice, cum ai zis că am avea nevoie pentru un ouț și să împestrițăm curtea cu frumusețe galinacee, în ocolul și aiasta dă o nouă energie și curaj provita, că după moartea lui Vica am rămas mai fără tiraj gospodăresc, domestic. La primăvară, mai aprope de colțul ierbii aș salva siruația, că am spirit de om gospodar și să mă înham la doi purcei, că parcă mi s-a făcut dor, să mă mai mișc o țâră, să-i cresc și eu mai ales că o vreme am fost descurajat, dăpă moartea lui Vica, însă chiar tu mai încurajat, văzând o poză cu mine, că n-aș arăta rău, zici tu plin de zel pozitiv și înviorător, așa:

     - "De ce m-aș lăsa pe tânjală, omul leneș nici lui Dumnezeu nu e pe plac." Acuma, noapte bună, te îngâni cu somnu și vorbești, în somn, că om demn ești și n-ai limbă de lemn și nici boi pe limbă n-ai. La sat dai binețe ca om educat și bine crescut, în școala parintescă, că răspunzi la salut și nu ca nu cumva să te spurce, pocească, cu replica:

     - "Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură"/

     - "Ni, că are limbă de lemn"

Tu, cum dai de cap, durerilor de cap, ca la mama acasă, cu leacuri băbești, că mama ca Vica era autodidactă, pricepută, în felul lor practic, cu multi efect natural și impecabil util fiind o știință autentică, autohtonă, tradițional-utilă ca moștenire și transmisă spiritual, oral, ca lucru cu care unic și specific, folcloric ne mândrim pro nobil și sublim. În tot era cultura populară, o șansă a noastră cu drept de a fi, că românii au talent, cu soluție unică salvatoare, că educația erudită nu e o farsă, voi citi, în Arta de a scrie și voi dezlega, decodifica și deaecretiza istoria. Chiar și prefața scrisă e, cu aură și știință scrisă cu nimb, că fiecare om aparte, își sfințește locul mai câștigată, Corina-Maria Negreanu e spirituală și cu bun simț, cu adevăr și viață, că-iadul aiesta omenesc e într-o veșnică dezlănțită, cu transformare și eficientă schimbare la față, rentorși ca vlașinii lui Ioana Postelnicu la relitatea imperiului austro-ungar, de înrobire a Transilvaniei  și explotărea omlui de către om, tâlhărire chiar și a bunelor intenții, în sensul aiesta unii ar zice teorii marxist-lenist nesățioase, lacome și fără noimă, urzupatoare de către cotropitori, de către răi, că  nu erau oameni buni răii. Afară sub cer e ger si tu ești cu flori de gheță, un imfam, pasager.

     - "Numai eu recunosc, că asta nu-i bine, nu-i etic, biblic". E duminică, dar eu scriu și la ce omenesc gândesc? Casa, în care locuiesc, în Ciubăncuța e forte specială, prin Vica, datorată lui Vica, care mai era și amuzantă, era o școală de dincolo de școală, cu iubire pe verticală. Aici cu Vica nimic nu era prostesc, că totul avea farmec și plăcut, un pitoresc, cu dragoste și dor, că era faptul, că ne culcam împreună, ca să ne face prin sex viața mai bună, prin sex care, când eram certați, ne împăcam, relaxându-ne și împăcându-ne prin acel carnal omenesc și firesc. E și pe la nou ca-n cultura orienrala:

     - Aladin duhul din lampă? Aici, cred, că nu-i bine, frumos, să furi și să omori să-ți iei viața, că nu tu ți-ai dat-o, iubire.

     - Cum punem, transplantăm, un zâmbet, pe fețele infectate cu Sarcov 2?

Scuzele celor de la cerere, nu le ține de cald călătorilor de pe trnul Vatra Dornă-Bucurèsti, că era ger, frig, era toacă și mai e până miercuri. Cum scrie la Arta de a scrie prefața autoarea, Corina-Maria NEGREANU, e ofertantă și cu tâlc prin citatul dat din Biblie, dând orcărei carți echilibru și ceva aparte. La-zece grade fotbal. Era geros.

E MARIAN, IN SOCIO-ROMÂNĂ ECUAȚIE

Iată iar și iar acest Ilie Marian, în apetit cu sfințenie, un spirit,

un om, ca cel mai iubit, potriviit, ca om la locul lui, potrivit,

în culori de neliniște trăiește, în omenie

și se sfințește, chiar dacă-i multă vitregie făcând, în iubire ce trebuiește, în drept la învier și fericire,

cât ai zice pește isprăvește ce-și dorește, aman,

năzdrăvan,

că trăirea ĺui șuhan, nu o trăiește, în van,

că acest ilie Marian e român de omenie, în curaj și, în pasiune spiritual din naținal, colosal, piesaj de omenie,

cu vocație de Românie,

în omeneasca-i socio-română ecuație.

Ca Ciprian porumbescu totul e românește, în romànește ca un Dumnezeu ne trezește, la totalitate, deși țot ce există-n, în țară ne neluniștește, că totul așa cum e ne vitregește politicește. Eminescu - moartea misterioasa a unui geniu - Adevăruri care ne necăjes ca români pentru adevărații români. La noi e un blestem și o castratofă, să ne omorâm marile personalități, genialul, lucru care cine nu o ști, chiar dacă totul e și un mister, că nu-i faptă care să nu se descoapere de către specialiști, că tot ce s-a făcut, în cele din urmă să se știe, cunoască, că noi suntem martorii istoriei și criminalii trebuie descoperiți și condamnați fără mila, fără reabilitare și fără a se mușamaliza faptele mișelești. Ce putere de îndreptare a lucrurilor ca să nu mai existe răul, ci o viață bună, responsabilă? TU, tare bine le zic, că nu vii/mergi la piață să vinzi, dragule piei de cloșcă. Eu nu știu de ce te-am confundat, până, în clipa de față cu Ilie Marian. De fapt cine ești și ce hram porți. Marea bucurie a mea e a ciea de te cunoaște,"potlogarule", că, Doamne bine le zici din pană/ condei, cât de drept, de fapt, în viața o luptă, în care, deci ne luptăm le grăiești, le povestești. Testament, de Eugene Ionesco - Tu și numai tu vii cu adevăruri, informații deștept și impecabil utile pentru a ne descoperi provita istoria, în lucruri, prin lucruri uneori mai puțin cunoscute, eu spre exemplu fiind mai prostuț. Iată ce mi dat să aflu, fără a fi prea târziu.

     - In toata tara se scrie rommaneste, dar la Craiova Scrisul romanesc este un brand...

     - În deplin divin și de senin destin cu armonie de Ilie de Romànie care știe ce știe cu îndemână de patrie limba romànă, un hai să dăm frați din Carpați mână cu mână, maximă de inimă română.

     - Am fost surprins, ieri, sa constat ca inca mai sunt confrati care mai cred in mitul fals al bolii venerice de care ar fi suferit Mihai Eminescu, de la care i s-ar fi tras si sfarsitul tragic. Ca nu asa au stat lucrurile a dovedit-o cu prisosinta grupul compact al celor cativa eminescologi ai literaturii noastre post-calinesciene, indeosebi Nicolae Georgescu, care a dedicat cateva volume ultimilor ani din viata marelui nostru om de spirit. Nu m-ai confundat deloc, sunt chiar Marian Ilie, ot Potlogi. Suferi într-un fel sau altu, fain-făinel, vonicel și Nică fără frică. Că tu, în stilul tău, Herțeg, intensiv, cu sens ești ieșit, din comun, moș Crăciun, de om generos, om bun, un maxi mega laudator temporis acti sporiv creeativ supra max perspextiv, adecvat, cu experența, stăruitor, provita, pentru performanță. Ești o legenda prin care renaștem adevărat motor de viitor performând formarea noilor generații de elevi, care reușesc să se schimbe și transforme, în noua ordine și disciplină mondială a păcii constructive ca să nu iasă din decorul firescului talent nativ, înăscut. Atmosfera prin proresorul Bogdan mi atmosfera destul de însorită și cu arta scrisului și arta conversației, când și eu, am drum la Cluj și culmea, ce putea afla el, Hrțeg, la mine un țărănoi, că teoretic pârlit eram ciocoi, în nevoi, eram ca Iisus la inițierea Lui, mai ptesus de cuvinte și de moarte catemplu pur și simplu, din Bucegii lui Zamolxis și a lui Deceneu? La frig, hipotermie, te simți amorțit la mâini și picioare și înghețat nici sa vorbești nu poți, însă nu poți mișca și să te scoli și ți și greață, ca o femeie rămasă groasă, gravidă, că totul e un radical al neputinței. Se exprimă cu intensificări, matur, cu energie și forță găsind mega imagini plastice, pilduitoare. Și eu sânt eu, cu Dumnezei, în arta sucesului, că fiecare aparte se cofruntă cu dreptul de a fi, cu fericire. Avea pionerește sinceritate și tenacitate, dându-și seama și de temeritatea, cutezanța lui Aurel Vlaicu, un martir al văzduhului. E ideal prin cum și ce scrie și predă elevilor, românește, în culori de liniște, auzindu-se și bâzâitul, bâza, muștelor, în emoțiile orelor de cântare a cântarilor. E un flux de vaccinare, prin programare. "La început când a făcut Dumnezeu pe om, Dumnezeu vorbea cu oamenii, pe cât le era cu putunță iamenilor să-L audă. Așa a venit la Adam și i-a vorbit, așa a certat pe Cain, așa a stat de vorbă cu Noe; așa a fost oaspetele lui Avraam (am citat din prefața scrisă de Corin Maria Negreanu, un om cu nimic greoi, în exprimare, în munca de prefațare, având intuiție și depănare a scopului, adică interpetare justă a ce vrea să transmită prin cursurile cuprinse cu excelență, in cartea, Arta de a scrie, cu toți autorii de cărți nefăcându-se râs, că sunt meniți cu preaplin de nevoile personale ale elevului care trebuie instruit și educat cu pricepere, încredere: putere și vedere, în a fi de România, de viitor, creeator desăvârșit, în experență și excelență, pentru menținerea sănătății vieții, ca într-o depunere asumat a jurământului, cu subiect, verticalitate cu subiect și predicat amplificat de reușită și împlinire la ordinea zilei vindecând rănile, eficent, în viață sănătoasă, moral cu umanitate frumoasă). Orce moment findu-i artistic, autorului.

     - Imunizare, zădărnicire de imbolnăvire, în drept la sănătate și la fericire. Sunt contradicții la alergie, în omenești ecuații cu politica lipsită de omenie. Imunizare. Oferta vremii e cu îngheț și flori de gheța ca titlul romanulului lui Constantin Gheorghe marginalizat la Casa galbenă de la Gherla, D'AQUILA. E ceva, că zic, când mi-oi vedea cefa așteptând să vină ploaiilele ca să rezove cu materialitate, în mod înțelept, cu prucepere și cu încredere, soluțiile în ecuații cu emoții. Ca să-mi rezolv situația  am nevoe, anevoe, de resposabilitate. Ca om, cel mai bogat din lume, tu, sincer, ai hmor. Pentru asta de ce să mă pregătesc fiind surprins? Valurile vieții, îți sunt cu noi recordri, în bine și depășit, săritor peste obstacole, stânci de poticnire, peste dificultăți pe care omul le depășește ca Înainte mergătorul lui Iisus presusul, desăvârșit, în atmosfera însorită, cu multă căldură și artă, de om, înflorire de pom. Pe Daria dacă o întreb ceva, ea-mi scoate ochii: tu întrbi de a lelea? Nimănui, nu lipsec problemele. Valurile mă văluresc. Tu sau cine mi-a zis:

     - "Poartă-ți crucea ?"

POEZIA DE BUNICA, BOTANICA

Botanica e iz parfum de România,

aroma, în România și buruienile de leac care ne trce pragul vieții peste veac, că natura, frate, ni de leac și făinoșag, în bio-chimia,

de provita, de România,

e picătura, tevatura

din aventura care intețește lectura, ne dă învățătura

și are spor strălucitor,

în poezie de România

și, își cântă sinfonia,

bunica și chimia,

transformarea și binecuvàntarea ca să ne păstreze conservarea și transformarea și promovarea,

în România și de România.

 

Intr-o zi voi pune și eu punct, dar nu știu, în ce zi, care zi va fi (mă concentrez și eu, asupra muncii, a ce fac, dar uneori, sunt un aiurit). Important era să fac lucru bun, că dacă ție-ți place, mie de ce nu mi-ar plăce? Hei, un săbier fără sabie, ce s-ar face? Cum și-ar desfășura antrnamentul? Ce părere ai? Munca e intensă ca scrisul meu care mi-a luat o viață de om. Tu, mi-acordat șansa, de a fi fericit și de a mă realiza, fii serios suflet de Hristos! Ca să-mi rezolv situația am nevoe, anevoe, de resposabilitate. Se spune multe și cum nu s-a spune și despre dragostea mea cu Vica, cu toate, că doar deagostea află calea salvării. După rexolvare, rușită, câtă bucurie și fericire nu găsești, in împărăția României!

     - Ascult concertul Elenei. Am dat intamplator peste el. Interesanta limba Aromana.

     - Eu scriu pentru amorul meu propriu. Aveam prensmțirea, simțirea, că pentru Vica am prețuirea și iubirea mea. Bine, eu merg pe mâna ta, că n-a fi foc, că nu mă lași pe drumuri, existând bun simț, bunăcuvință și, în bun gust sunt efecte artistice, că tu, în adevăr, în tot ce întreprinzi, n-ai minusuri, având adevărul, în texte și de fapt în toate ca scop, ideal, cu drept de a fi, fără că totul să însemne ceva, neânțelegând apți să facem rău altora, tu, fiind dintre oamenii între oamen, pentru oameni, ca scriitorii clasici, raportați, la universal, că noaptea scade și ziua crește și nu-i o incertitudine, că la ce buni să fim anxioși și stresați, visul nostru, in a spera devenindu-ne realitate, că și la deal, podișul Someșan temperaturile scăzute cu ger persistent rece ne face să suferim, că iarna e ca omul, e complicat, complicată. Tu, acționezi, pentru o stare de bine, în ciudă de ce avem nevoie, pentru propria afcere. Bine le zice, biciuiește ironic cruda realtate, dar de ce nu se publică interviu, ca lauda de sine care pute a non-sens prumează, cu faptul, că la noi n-ar mai exista cenzura, că asta ar fi ponos și nu folos, Benule, dar cine mai ști câți nervi și rău ne face putreziciunea și minciuna/ când, nulutățile, cei fără atitudine socială, putrezicinile, politicienii pseudokinetegketicos, în vânătoarea regală, preocupați de bereI bere pentru calul meu, cum pretențios, cum le scrise, cu strălucire și DR POPESCU, scri cu dedesupturi, secretos ca papa de la Vatican, insă, în umpostură de om civilizat, crezându-se ca Contele de Monte Cristo fară pacat, timpul fiind foarte rece, cu minus, în delicatețuri și politică.

     - Tot hoti sunt si la Vatican ca au pradat civilizatiile de mii de ani de cultura si tin 84 de km de rafturi cu literatura/intelepciune antica pretinzand ca ei nu stiu nimic de biblioteca din Alexandria care a fost arsa de romani, deci de ei. Au pradat si pradeaza omul sarac incontinuare in numele libertatii toate asazisele democratii.

     - E un rău de care nu ne nevoim, că-i egoism, nevolnicie și snobism care unii nu rostesc, nu-l confirmă prostia omenească că papa-papa, un nevolnic de prisos, păcătos, fără luminos Hristos. E rău ca răul fără de rău, ca și, când cei doi familiști, doi, din celula societății, sunt despărțiți de moarte ca eu Pavel de soția mea, Vica, strălucita care nu era una la părinți, că era șapte, cât șapte, la părinți, în familia lui Iuănașu Horjului, Mânzat Ioan. Un Manifest pentru sănătatea pământului (Adrian Păunescu poet și deputat). Interviul e un excelent scris cu eleganță de conștiință omenească, națională, dându-ne o mare bucurie, ironia, biciuirea de planflet scris la sânge ca Tudur Arghezi, pe muchie de cuțit, ieșit din comun ca bun național inedit, echilibat și inspirat, în flux și reflux, că românii-s poeti și românii au talent înascut, nativ, bravule. Un brio excelent interzis publicului. Bogdan scrie, că Slavici deși bun scriitor, ar fi acuzat și calomniat din invidie ce exista, că cine n-are păcate? e acuzat ca Sadoveanu, că a devenit comunist, dar, în scris s-a respectat scriind impecabil narativ talent și plin de cunoaștere, scrie istoric, neprețuit ca Dumas, cu capă, sabie și spadă, că scrie cum rar, cum pictorii scriu cu lumina răsăritului de soare, imagineazăti, ca face lucru bun, ilustru, serios Sadoveanu, cu un pitoresc al României pitorești, având o realitate și o cinste, onoare nobilă, cu multii efect și impact boieresc, prin scrisul sau viu, spiritual artist hrănitor, combativ, sanătos, scrisul lui nefăcându-ne probleme, dileme și scrisul, capodaperele, nu se confundă cu sula și prefectura, în acest spațiu geografic omenesc, firesc natural național monumental, că Sadoveanu e om de bine, om care încântă prin sensibilitatea sa desăvârșită, în arta scrisului izbutit și de succes, așa de ce s-ar confunda marfa cu ambalajul, că nici Ceaușescu neputând fi comparat cu Lenin sau banditul de Stalin/Putin, din lanțul de slăbicini cosmopolite capitalist-globalizatoare care ne-ar face praf tămâie, ne-ar desfința ca Gorbaciov cu ferestruica lui, emigrant, în America, din înteres egoist al rușilor neocomuniști, comuniști înburgeziți, pictați ca ouăle cu beșini, că înteresul poartă fesul asemeni lui Kim din Coreea de nord și Trump, din America ștroșelilor necivilizate ca al unui nemulțumit și viciat de lăcomie de a abuza de funcție și de a urzupa putere politica ca tagma de corupți, hoți prinși, dar condamnați cu suspendare, deși lichele tinichele ar trebui lichidate, prin împușcare.

     - Au vrut sa-l execute pe Gorbaciov insa au intervenit evreii si deasemeni Reagan a avut un attentat la viata lui dar a scapat ca prin urechile acului. Astia doi au stricat balanta si echilibrul nivelului de trai de atunci. L-au facut mai bun? Nu se prea vede ca omul e curva si profita de increderea celui bun.

     - Și la televizor cum n-o face profesorul Bogdan Herțeg, se vorbește sofisticat, neromânește uzându-se cu abuz neologime, cuvinte străine, neînțelese de oamenii de rând, într-un fel dacă cuvintele n -au sens, totul e de fațadă, compromis, izolare, dezrădcinare de limba și literatura română ca dumealor să facă pe șmecherii la modă și inutili, în trombă, expirati. Să scriu pentru mine e un deliciu. Neo logismele e dezhărnicire... Sunt lucruri de care le știm, că le-am trăit, că dorința ni s-a împlinit, având biruință de cauză. Pentru ce ești pregătit, fă fară stânjeneală. Faci tot ce este deosebit și distinct, absolut al iubirii apropind de palpabilul incredibil a lui Toma, simțind pe viu rănile lui Iisus, crede, unii crezând, ferice de ei și dacă n-au văzut și la ce să mai cercetezi căutându-ți fericirea? În anul trecut și este și anul curent pandemic, a fost nesarbătorit România durerii, implicat, în experență cu eleganță, conștiință a întregirii României pe verticală, națională, teritorială și tradițoinală folclorică populară, de neam și țară răsfățată de strădință răbdare și pasiune, în dragoste, cu dor, în provita de viitor. Noi nu suntem niște abătuți și niște aburiți. Noi avem cel mai bun leac din lume, cu renume, scrisul. Unii habar de bine, de ce e bine. Oricum eu, îți sunt recunoscător pentru tot ce m-ai învățat din fericirea și priceperea ta, maistre Ben Todică!

     - Amandoi am fost binecuvantati prin suferinta ca sa vedem. Invatam prin ochii aproapelui.

     - "E bine, când lumea e mulțumită și nu te insultă," îmi zice Vica calculată, fără a se subestima, borzoșă, cântând găina, în casa mea luminoasă și hristoasă, șansa mea provita, cu viață bună și frumoasă, prințoasă-armoniasă și voioasă-dumnezoioasă și sănătoasă. La noi totul e pestriț, măreț și special național specific și monumenta moral ca-n bancul ăla, pragmatic, dialectic cu mama naibii, că politica face ravagii de catarincă și de biserică. Tu-ți faci griji de pomană, cu toate ai moralu ridicat spre normal, în firesc, ca dar din dar, îmulțit, în har, se face rai de grai de pe plai ci Dan căpitan de deal transilvan, Someșan și de plai firesc, omenesc. Dacă nu te doare, de durerea mea, ca mă doare, Barbă-Cot, mă doare-n cot. Tu nu-ți pui problema, dar noi n-avem de ce bosunflat, să punem punct, că depindem unul de altul, de fericirea dată, dăruită de celalalt, că tu ești un mare tandru și obrăznicătură, in aventură spiritual și tevaturș de neam și țară, cu ceva viață la țară, în serios, de om, cu înflorirea de pom, dându-te cu mine mare, în templu, Dom (tu, nu te panichezi, serios, nu te ia valul pe val, cale, adevăr și viață, pe Arcă, în biserică, in care te împleticești și ițești, cu dragoste și prin, în, prin ce însemnăm cu toată firea firii baturii și făra distanța care a pus-o pandemia, cu tot ce a intervenit între noi sau viața, viața și conștiința care ne-a dezamăgit, că ne mai împotmolim ca oameni la mal, ca ochii care nu se văd și inima cere energie, acceptată, din mers și cu sens, de dans cu dans și bucurie, în univers de omenie, cu vers, în Marea și profundă, că degeaba facem pe lupii moraliști, că pe cine nu lași să moară, te mai lasă să trăiești? Tu ești prieten, dar, nu mă înseli, nobili, util și durabil. Tu, ești grozav, cu omenie și cu ochii pe mine, ca mângâierea luminiței dela capătul tunelului, lumină a luminii și minunii, din capătul satului, cu ciucuri de mătasă, că nu-i slanină de pe câine. Făcând bine, nu știu de cine, ți se va face bine, în hazul și bucuria vieții, cu sens de dans, cu ziarul dat altuia că și el să-l citescă că e cu-n ochi la slănină și alul la făină ca să nu ni se ducă țara pe râpă, că este o teansarență, conștiință și, în viața la țară, că mai are omul și inimă, în destoinicie și vrednicie, cu statut și constituție, că politica te ia peste picior ca figurați metaforă și de amforă... Nu mai sunt nici la voiapropo, grupuri-grupuri stupide pe stadă, mirate, că se cântă serenade... In tot, prin tot se face politică servilă, doar la sat, nu-i, chiar așa, aici având de a face cu o cumințenie a pământuli mai aparte, că nu se țin la Ciubăncuța petreceri fără rost, că nici locuitori, populație cu mulți oameni, satul nu mai are. Sunt rari țarani, cumințenii, sănătoși încăpătânați, în bine, nouă întâmlându-ni-se lucruri frumoase, cu noblețe de mere pădurețe. Să existăm având îndoieli și să fim, că ne doare capul de grija altora, că nici cu suplimentul alimentar, plenar, fiind mesaje precaute, de înteres public. Pe parcursul anilor, chiar dacă eu nu făceam băi de mulțime și de renume, tu maistre, nu m-ai disprețuit, că ti-a plăcut de inima și ochii mei, poeme din Îndemâna de limba română-pâine de o ființă și de adevăr-viață și de conștiință. Vă rog să-mi iertați obrzicia. Mai am multe de învățat de la dumneavoastră, că sincer m-ați acceptat, în viața voastŕă. Mulțumesc, că viața mi-a oferit, cu bunătate, omenia de România, să vă cunosc, în performanță, în devărul, că vă iubesc, în onoarea și cinstea ca să vă omenesc și din suflet să vă mulțumesc. Nu, cred, că tu, nu vrei să vorbești ca serios Hristos și luminos, înpăciuitor și ca om, român de viitor, în dragoste, de dragoste și dor care ară la ogor ca să semene ogor? Noi de noi, numai pe noi ne avem, în aiest rai, dar din dar, de grai. Eu fac caz de haz și de necaz. Ești ca Regele Arthur un învingător, un om ilustru, de dragoste și dor, om din viitor, ieșit din comun, în ceea ce iubire sunt, că sunt ceea ce sunt ca Aladin duhul, din lompă, lampă, că gheța trebuia transversată, făr să se spargă sub pași, Dumnezeu fie cu tine om bun!

Hotărârea, decizia și decizia, cu fermitate ți-a croit drum și e ceea ce, îmi place la nesfârșit, la tine, omule, că tu păstrezi rândurile din ordinea și disciplina de prima clasă, de prima mână și minte de frunte. Dacă nu te doare, de durerea mea, ca mă doare, Barbă-Cot, mă doare-n cot. Avem noi necazuri, dar nu să nu le putem duce ca oameni, în raze botezați și, în raze responsabili și luminați. Tu, știi, cum să-mi oferi ca să mă rezolvați și ca să mă responsabilizați, ca pe cei botezați natural și exotic, excelsnță, în experență și cu conștiință, descoperindu-ne, in echilibru, de templu, pur și simplu, cu exemplu, că ambiția de român învige, pur sânge. E absurd, că l-au ucis, omorât, pe Eminescu, omul absolut, perfect și corect, infinit apropiat de obiect, de chiar lucru lui bine făcut. Sistemul ramolit rusesc au condanat pe Navalnîi. Geru-i nărăvaș impur, că te face să dârdîi, cu nedreptate, că îmbrăcat subțire tremuri gros și dârdâi, în așternut, cu lumina zile dintîi, de îceput. O sportivă nu scapă, in hotelul din Australia, de șoarece chiar, dacă, îi mutată, în altă cameră, dar n-are parte de nici o binefacere, în Imposibila... "Cele 13 cursuri ale profesorului Bogdan Herțeg, prelegerile care ne învața să ajungem la etapa în care scrisul poate să devină artă sau, dacă nu, cel puțin să știm să o indentificăm, rămân ca niște ferestre deschise spre viață, fără a da vreo dată semne de vestutețe. Chiar dacă progresul tehnologic și epoca digitală sting cu repeziciune poezia acestei lumi, chiar dacă nu toți vom ajunge să fim scriitori, măccar să ne scriem în cunoștință de cauză, cu cernala conștiinței noastre, poetica vieții. Și ce mare câștig, indiferent dacă ești florăreasă sau pilot de avion, sau orice altceva, să poți da adâncime poetică lucrurilor din viața viața ta! Deseori, acolo, structral, în faptele mărunte, străbate arta poetică, desconsiderată de gândirea materialistă, dar esențială amprentei umane în lume. Organică. "(Corina Maria Negreanu). Viața ni extrem de scurtă, nu te foii ca o țoapă, cu pipă, în dans și, în sens și, în ce cu motivație și cu meritrocrație cauți să înțelegi, că ceva te-a uimit la femeia ta care nod în papură, în fața altarului a făcut nod cu gura ca să nu-l mai dezlege cu mâna. Prin orice relizare, publicare pe blog care vă  aparține, cu înțelepciune, că vă satisface, în liturghia de pace, e un semn, demn de apreciere, că sunt alături de dumneavoastră, în largă paletă deschisă, îmbogățidu-mă de nădejdea spiritual națională de Canan,țara făgăduinței. Ce vă spun nu e o gogorîță. Amândoi ne-am trezit ca să fim, în aceeași barcă di Arcă. Tu ai întins, sărit, coarda, în copilărie. Tu ești prieten, dar, nu mă înseli, nobili, util și durabil. Mă bucur, că ești aici fenomenal, Ben, cu capu-n nori/ în zori, ca aici și ca la voi. Ești un fagure de miere a limbii pâine. Te reconturezi după Dumnezeu, chip și asemănare, că o spui bine, ce spui. Lebăda neagră, lalea așidera, Dalida Drăgan, cântă pe TV național și Daria că focu s-a ațuțat, aprins, cu greu și Daria replică, zice neastâmpărată, lui Marian justificândise:

     - Sunt numai a ta, că aieștea-s buieci și-s permit să cânte hola la. Că Vica, Mărioara și Malica, de la moara de apă a lui Călitu, te bagă-n boală, c-aici e vrere și plăcere, un bis al vieții. Că frunză de cucuruz degrabă, la mândra mea am ajuns să dorm pe șubă sub stele, s-adun binele de toate zilele, că iubirea e pe inima noastră cu sâge, albastră. Ești beton, pentru ce ai, îngușă, mâinile la ușă, căpușă!  Tu vrei dreptate, în libertate. Nu ești, celestule, cu talentul aparte, nu ești la voia întâmplării, că tu, te recuperezi, dragă, te menții, în formă. Ce anume e în regulă, că la noi ninge, că iară fulgii în curte și pe uliță, strada principală la numărul 81, fulgii ca din cadă au început sa cadă, că oi cu stele-n frunte vin de la munte, vin pure, ițite, lălăite behăinde, profunde și lucinde, răgușite, cu noblețe, cornute, cu tot troienite ca să se mai încălzească, frigul o țâră pe afară să mai domolească, neamule, Benule! Fac lucruri bune, spirituale, din mânuri și din minte, de pâine fierbinte? Totu-i hopșa, numa, că poale-s cinașe, de fitău, hai numa, numa... na și na! Tu nu ești stânjenitor și iai atitudine, în lumea virtuală și vorba și de pasiune răbdare și de înțelepciune, cu mărime, în mocănime, la Veta Biriș, mocanca cântecelor populare, că sus la munte Avram Iancu fluieră dacă-i vine să fluieră, fluieră și crăișorii muntelui se revoltă, se răscoală ca țăranii, din Răscoala ca Ion, blestem a iubirii și blestem al pământului, cu folclor și cu datini, tradiții a pământului, cu de-a pământului și a dragostei afurisite și a vieții fără astâmpăr care atinge inima mea și a harnicei Vica, care-n câmp, hotar, e cu Pavel și cu vioia bună, în sat și la muncă, că joacă bade, că a mers sora, întors și s-a adunat fânul, și-a mânat secera, că dacă s-a semănat, nu s-a prădat, ci recolta s-a adunat și strigându-se peste sat, în anul precedent ce s-a mai întâmplat, soarele făcând ochi ca să-i vadăc-așa sunt sătenii mei, își duc vestea-n lume, vestea cu renume de, că mână-ți bade și jocul, că tu, mă joci voinicește, după cum la noi se grăiește, că se trăiește, că jocul e de jucat și plăcinta-i de mâncat, boule, în cojoc, piele de oaie, paznic la oi, nătaflete, hai nana, hai și tinere și bătrâne, cu toate pe ogor și fânaț, că cu, toate-s neobosiți, în  pâine cu zâmbete de gioconda, liturgii de pace, în lanuri de spice, în natura darnică și harică, că într-adevăr munca li isteață pe soare, dar și când luna e pe cer și tu transpiri cu uneltele zdobite de os, cântând, profund cugetând, larg deschis, in paradis, muncind ca un proscris Duliș, acuzat nevinovat ca să devină justițiar al dreptății ca Zoro, zombi, a străinătății robitoare, că i-auzi valea, cum răsună valea, tu fiind slugă la dârloagă la străini, fratele meu, i-auzi cum și dealul lovit, în munte răsună, te îngână, că de când tu, iubești pe vecina, nu-ți tihnește nici cina, i-auzi cum răsună clocotind și tu simți izul de muncă! Țintești foarte sus și vezi departe. Tu, scrii istoria care nu e banală, cu Agata Cristi, că cine ești tu, la Calul Bălan având speranța s-ajungem la mai bine, în inima Dacii. Ești un fagure de miere a limbii pâine. Te reconturezi după Dumnezeu, chip și asemănare, că o spui bine, ce spui. Tu, știi multă istorie fiabil și impecabil util și durabil, cu capu-n zori te fa de bună veste și de poveste a ceea ce iubire, în fericire este, înmulțit, în har, că omul la locul lui se sfințește. Tu, scrii istorie și având încredere, în mine mi-am căpătat și eu îcredere, excelență. Tu-mi dai destin incomensurabil, çă bis nu trăim bis, în abis-paradis cu mega promoții, în socio-ecuații cu rezoluții. Nu ești, celestule, cu talentul aparte, nu ești la voia întâmplării, că tu, te recuperezi, dragă, te menții, în formă. Am vorbit cu un coleg de școala generală Aghireș-Fabrici, Aghireș Danciu Emil, Titi, transferat, după moartea lui tată-su inginer care a adus progresul socialist, el s-a mutat cu mamă-sa pe lângă Dej și el școlându-se ca zotehnist, concret și obiectiv, cunoscându-l și pe medicul veterinar, din Recea-Cristur, medic de piață, în Dej. Totul i-a fost foarte simplu, într-o logică firească, normală. Tu-mi dai destin incomensurabil, çă bis nu trăim bis, în abis-paradis cu mega promoții, în socio-ecuații cu rezoluții. De ce este foarte important, să ne vaccinăm?    

     - Ca sa fii lasat in pace. Altcum te omoara golanii (adica virusii/ trantorii/ parazitii ca tehnic asta sunt).

     - De ce o căutăm fericire în Mere pădurețe, de ce căutăm fericirea, fericitule, de ce o căutăm, cu lumânarea? De ce deștepții satului, să n-aibă o poziție socială, că-miezul de pâine dumnicat cu lapte? Cu ochii de ce și pe cine să fim, paza bună trecând primejdia grea? Fericirea ne dă impuls pozitiv perspectiv creeativ al vieții care ne face

să nu trăim degeaba, pe iarba cu poeme boeme,

al limbii române, de pâine.

Oricum, nu-ți face griji pentru mine,

în ce mi se cuvine, creștine! Mă gândesc la visul meu și nu pot, cum să mă opresc?

Indiferent de tulburări, tu, ești să te aventuri alături de mine!

Prietenia, cum zici e o mare conștiiță,

cu prețuire, recunoștiință,

în drept la înviere,

drept iubire și

la fericire!

La mulți ani, prieteni, fericiți ani, români și la mulți ani, fetiță pe la gură, pe sub nas, la gură, cu caș!

Nu răzbunarea e o biriuință,

o mare conștiință!

 

Eu cu Vica discutam și nu mă plictiseam. Tu, știi ca după Vica tânjea și jinduia inima mea. Scumpă ființa e profesorul Bogdan Herțeg care se împlinește și desăvârșește prin cartea Arta de a scrie, că e un om-intelectual, intelectual-om altruist și artist reformator al învățământului, românesc, firesc care mi-a apreciat cărțile care și eu le-am scris, în Cluj, amândoi purtând lungi discuții care mă desfătau și mă inspirau, chiar dacă eu nu țineam mare lucru minte, din acele lecții, în ce privește punea suflet lămuritor, metafore și îmi explica ce-i hiperbola și alte simboluri de care uitasem pur și simplu, dar iată prezenta carte, Artă de succesului, cu lecții, cursuri care mă dăscălesea fără  a trebui să depun efortul pentru a le memora, pentru a le memora ca temă de acasă, cu o diversă diversificare care mă pune la punct, în temă, cu subiect și predicat, mă pune și la curent, să asimilez asumat ca pe un preuneversitar, elev licean sau cireșar cuminte, pâine fierbinte din viitorul României profunde, cu cordonate, semnificații și genialitate, în socio- ecuații la care descoperim rezoluții, soluții, cu iz de irizație spirituală cu verticalitate de rară modernitate și noblețe de rară frumusețe, în tinerețe fără moarte.  “ASANAREA pământului? Coincidență sau destin?” Minunat spus, Melania draga trebuind să ieșim la limam și din politic, din ridicol și din comedia socială, din prostie. Bogdan, în explicarea logicii, ce-i egoismul/ altruismul, are propia filozofie, un inedit al său. Aici e chestia de a înțelege și de a fi înțeles, de a forma omul nou, omul modern. Femeia e ca fasolea, dacă nu are arac solid, se întinde și la vecini - nu la noi -  eu am fost stanca. Din asta decurge sincera, didactica explicație, o contribuția de a preda o altfel de cântare a cântărilor, în paleta largă de  a fulozofa, analizând punct cu punct, punctul de vedere distinct, strunit ca melodiosul și armoniosul, plăcutul pe struna cu arcușul atingând strunele ca să mergă ca pe strune, după note, Bogdan Herțeg, fiind ștruman, cu adevărat un om învățat, un artist, că predă aparte, distinct, deosebit, ca un dascal emerit, cu adevărat impecabil: om între oameni și provita, pentru oameni. Aș vrea să mă exprim mai bine, mai pe înțeles, însă uneori dau cu bățu-n baltă și mă stropesc, din cap până-n picioare, încurcând ițele și rupând firele întinse, în războiul de țesut, cu zăbava care mi se cere, pentru a le drege, rostui nevoii, în toate fiind un rost și folos. Deslesul lui, explicarea pe înțelesul tuturor, e bine venită, chiar și pentru mine care n-am știința inițiatului, știința profesionistului. De cartea asta, Arta... depinde elevul, formarea lui ca om, că nu ne luăm la revedere și, nu din cauza asta am plâns, dragule, cu perna în brațe. La noi, nu-i ca-n America lui Joe Biden, chiar dacă ce a promis e frumos, e excelență. Dormim asemeni calului cu boala ursului, în picioare, cu capul, în zori ca să vedem flăcări pe comori, ca să vedem pușca și cureaua lată, când cântă Traian Ilea și Codreanca? Herțeg e foarte drăguț scriitor responsabil. Nici un om ca Joe Biden, n-are timp de pierdut, care în frumoasă festivitate, sărbătoare, a frost investit președinte. Joe Biden, e omul omenirii. Chiar știm ce avem de făcut? Ce salt fac, deschizându-mi-se niște uși, în cariera scrisului? Prin, în confort ce uși, îmi deschid ca să devin artist a scrisului profesionist.

     - Chiar asta va face presedintele Joe Biden, te va ajuta sa-ti publici Merele padurete.

      - Trump a vrut să învie un mort care era deja îngropat.

     - Aveai sperante cu Vica s-o reinvie. Acum s-a dus.

     - Trump e multidimensional, V-A REVENI…, MAI PROASPAT !

 

PR-F&BT.