Cărămida

Cărămida

Un tânăr, care era un om de bază în firma sa, conducea noul său Jaguar cu destulă viteză, într-o regiune ce nu avea un renume prea bun.

Era atent ca nu cumva vreun copilaș să-i iasă brusc în față dintre mașinile parcate. La un moment dat, crezând că a văzut ceva mișcându-se, a încetinit. Dar în loc să vadă vreun copilaș, o cărămidă a lovit cu putere ușa laterală a Jaguarului său. A frânat brusc și dând înapoi, s-a îndreptat spre direcția din care fusese aruncată cărămida.

Vădit înfuriat, a sărit din mașina sa și a prins un băiețel care se găsea în apropiere. L-a îmbrâncit și lipindu-l cu spatele de o mașină parcată, a țipat la el: „De ce ai făcut asta? Și cine ești tu? Cine te crezi? Asta e o mașină nouă și cărămida ce ai aruncat-o i-a făcut o pagubă serioasă. De ce ai făcut-o?”.

Băiatul, ca să se apere, i-a spus: „Vă rog, domnule, vă rog!!! Cer iertare, dar nu am știut ce altceva să fac… Am aruncat cărămida, fiindcă nimeni nu oprea”.

Cu lacrimile curgându-i pe obraji, băiețelul a arătat spre locul aflat în spatele unei mașini parcate. „Este fratele meu. Căruciorul lui pentru invalizi s-a răsturnat pe trotuar, iar el a căzut din cărucior. Însă eu nu pot să-l ridic”.

Băiețelul a cerut de la tânăr: „Ați putea să mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul său? Este lovit și este prea greu ca să-l ridic singur”.

Șoferul a rămas ca trăznit… A încercat să-și revină, apoi l-a ridicat repede pe băiatul invalid în căruciorul său, după care a luat un șervețel și a curățat în grabă rănile băiatului. Dintr-o privire și-a dat seama că rănile erau doar la suprafață și că aveau să se vindece repede.

„Vă mulțumesc!… Dumnezeu să vă binecuvinteze!” a spus plin de recunoștință băiețelul acelui străin. Șoferul, tulburat, privea pe băiat cum împingea căruciorul cu fratele său pe trotuar, mergând spre casă.

S-a întors la Jaguarul său după mult timp. Paguba pricinuită mașinii nu era mică, dar tânărul niciodată nu a dus mașina la reparat. A lăsat-o special ca să-i aducă aminte de următorul mesaj:

„Să nu-ți trăiești viața atât de repede, încât să-l silești pe celălalt să-ți arunce o cărămidă, ca să-ți atragă atenția”.

Dumnezeu șoptește în sufletele noastre și vorbește inimilor noastre. Uneori, când nu avem timp să-L ascultăm, ne aruncă cu câte o cărămidă…

Și atunci rămâne la alegerea noastră dacă să ascultăm sau nu…

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda