Imaginea
din oglindă
Încerci să construieşti mereu,
plantezi seminţele unor
noi începuturi,
uneşti punctele unei noi
poveşti,
auzite parcă cândva,
demult,
traversezi apele
emoţiilor adânci,
întregeşti visele,
dorinţele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va
face
să te simţi unic,
puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar aşa ştii
că vei fi tu.
Există sentimentul de a
fi împins
în mod constant
şi tras de mareele
interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de
lună.
O nelinişte adie,
imaginile trec pe
cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
Ritmul fluxului de
timpuri
ca valurile se
ciocnesc
de vânturile
schimbării.
Ţi-e teamă să iubeşti
complet
până când simţi
că doar Ea te întregeşte,
te deschide, te
transformă,
fiind însăşi Iubirea,
iar Iubirea chiar Ea,
devine totul,
raţiunea şi sensul
vieţii,
reflectarea jumătăţii de
cerc
ce completează formula
infinitului.
Cerurile s-au înălţat în
albastru,
pasăre cu aripile
crescute în tine,
nu expiri, ci pluteşti.
Într-o singură întindere
de aripi
e-o singură bătaie de
inimă
- rug, flacără, icoană,
caldă lumină.
Vei dori mereu să te
regăseşti
în cuvintele, privirea,
atingerile,
sărutul şi îmbrăţişarea
ei,
pentru că doar
atunci
ştii că eşti tu, acolo,
acasă,
dar în acelaşi timp
ţi-e teamă s-o pierzi.
Iubeşti copia inimii
tale,
parte din sufletul tău,
iubeşti cu ochii şi nu
doar atat,
iubeşti cu trupul, cu
inima şi sufletul,
iubeşti sincer, curat,
profund,
iubeşti nemărginit,
iubeşti aşa
cum n-ai mai iubit
şi nu vei mai iubi
vreodată.
O priveşti în ochi,
regăsind
cea mai frumoasă
parte
din tine în ea.
Citindu-ţi sufletul, şi-a
găsit loc
pentru totdeauna, în
inima ta.
Ştii sigur că pentru
apropiere
este nevoie de depărtare,
pentru veşnicie este
nevoie de timp,
pentru recunoaştere de
fapte.
În palma grădinii ţi-a
răsărit
trandafirul
dimineţii.
Demult ai trasat
drumul,
drumul pe care
doar ea-ţi va fi alături.
O iubeşti - o iubeşti
pentru totdeauna.
O vrei alături - o vrei
mereu.
Doar aşa nu-ţi vei pierde
inima,
sufletul şi înălţimea.
Un bărbat mereu alege.
Alege provocarea. Alege
strălucirea,
zborul, mişcarea, viaţa.
Alege femeia propriei
nebunii.
Dintre toate femeile o
alegi
pe cea mai plină de
viaţă.
Din cea mai plină de
viaţă
- pe cea mai
înţeleaptă.
Din cea mai înţeleaptă
- pe cea mai
delicată.
Şi veselă, şi răbdătoare.
Dar şi nebună,
irezistibilă,
pentru că de fiecare dată
când o vei privi adânc în
ochi,
îţi vei citi bucuria de
viaţă,
înţelepciunea, gingăşia,
blândeţea şi răbdarea din
tine.
Şi-acea nebunie,
oglindirea propriei
esenţe!
de Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu