RUGACIUNEA SILITA / Sfântul Ioan din Kronstadt / FABRICA DE GANDURI BUNE

MINUNI

"Poţi să iei asupra ta viaţa unui om ?”

Soţul meu a fost implicat într-un accident de maşină în San Francisco, fiind foarte grav rănit; şi-a pierdut simţul echilibrului şi a suferit groaznic. În acea perioadă, Vlădica avea multe necazuri. Cunoscând puterea rugăciunilor sale, m-am gândit: dacă l-aş chema pe Vlădica la soţul meu, acesta şi-ar reveni; dar mi-era teamă să fac aceasta, pentru că Vlădica era foarte ocupat atunci. Au trecut două zile şi deodată Vlădica a venit la noi, însoţit de domnul B.T., care îl adusese cu maşina. Vlădica a stat cu noi cam cinci minute, dar eram încredinţată că soţul meu îşi va reveni. Starea lui era atunci critică, iar după vizita lui Vlădica a avut o criză puternică şi apoi a început să-şi revină şi a mai trăit încă patru ani. Era destul de înaintat în vârstă. După aceea, la o întâlnire la Biserică, am vorbit cu domnul T., care mi-a povestit că atunci îl ducea pe Vlădica la aeroport. Brusc, Vlădica i-a spus:

- Hai să mergem acum la soţii Liu.

Domnul T. i-a spus că ar întârzia la aeroport şi că nu poate întoarce în acel loc. Apoi Vlădica i-a replicat:

- Poţi să iei asupra ta viaţa unui om ?

N-a putut face altceva decât să-l aducă pe Vlădica la noi. Vlădica, după cum s-a dovedit, nu a întârziat la avion, fiindcă îl reţinuseră pentru el.

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, p. 48)

Tămăduire de difterie

Am trăit într-adevăr ceva neobişnuit în legătură cu Vlădica. La acea vreme eram o fată foarte, foarte tânără și mă îmbolnăvisem de difterie. A venit doctorul și casa a trebuit să fie pusă în carantină. Părinţii mei au încercat să mă ducă la spital, dar spitalul era plin. Îmi amintesc că oscilam între două stări, pierzându-mi şi recăpătându-mi cunoştinţa. Trecând prin faţa catedralei, m-am gândit: „Am pierdut slujba, n-am fost azi la slujbă.“ Şi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că eram la spital şi a ieşit o asistentă, care a spus:

- Nu avem paturi. Luaţi-o înapoi.

Aşa că părinţii mei m-au adus înapoi acasă şi în cea mai mare parte a timpului eram în comă. Apoi am avut un vis ciudat, că alunecam în sus şi în jos pe nişte pante. Mama m-a trezit şi mi-a spus:

- A venit Vlădica !

Iar eu m-am gândit: „Ce vrea ? Vreau să dorm.“ M-am uitat la el şi el a spus:

- Ce se întâmplă cu tine ? Ai face orice numai să nu vii la slujbă.

Tot uitându-mă la el, i-am spus:

- Vreau să dorm.

- Nu poţi să dormi, a spus el, trebuie să-ţi spun o glumă.

De-abia îmi mai puteam ţine ochii deschişi. Nu înţelegeam ce se întâmplă: avea de gând să-mi spună o glumă? Stătea acolo şi râdea şi, mă credeţi sau nu, a spus glumă după glumă până când, uitându-mă la el, am început să râd pentru că toată situaţia era amuzantă. Şi când am râs, am râgâit. El a chemat-o pe mama şi i-a spus:

- Acum este bine. Să o curăţaţi.

Mama mi-a curăţat gura. Totul se rupsese şi puteam din nou să respir. După ce m-a curăţat mama, el mi-a pus mâna pe frunte şi a spus:

- Acum că ai râs la gluma mea, poţi să dormi.

Până acum câţiva ani nici măcar nu mi-am dat seama că aceasta a fost o minune. Singura urmă a difteriei a fost că vocea mea s-a îngroşat puţin, însă în afară de acest lucru, am supravieţuit. Doctorul chinez care mă îngrijea le spusese părinţilor mei că nu o să supravieţuiesc.

Valentina Harvey

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, pp. 327-328)

Femeia fără nădejde de vindecare

În Filipine, fiind conducătorul regiunii bisericeşti în care se găsea biserica şi unde trăiau preoţii, monahiile şi Vlădica, îl însoţeam uneori pe Vlădica în oraşul Guyan, unde într-un spital filipinez erau ruşi foarte grav bolnavi pe care Vlădica îi vizita, dându-le Evanghelii de buzunar şi iconiţe. Într-o astfel de călătorie, intrând în salonul în care erau ruşii, am auzit nişte ţipete îngrozitoare venind de departe. Întrebată de Vlădica despre cauza acestor ţipete, asistenta i-a răspuns că era o femeie bolnavă, fără nădejde de vindecare şi care, deoarece îi deranja pe ceilalţi pacienţi cu ţipetele ei, fusese dusă în fostul spital militar american de lângă clădirea în care ne aflam noi.

Vlădica s-a hotărât imediat să meargă la ea, dar asistenta rusă l-a sfătuit să nu facă acest lucru, căci femeia era înconjurată de un miros dezgustător.

- Asta n-are nicio însemnătate, a spus Vlădica şi cu paşi mari şi repezi s-a dus la femeia din clădirea alăturată.

Eu l-am urmat. Într-adevăr, femeia emana un miros neplăcut. Îndreptându-se spre ea, Vlădica i-a pus o cruce pe cap şi a început să se roage. Am ieşit. Vlădica s-a rugat multă vreme, apoi a spovedit-o pe bolnavă şi i-a dat Sfânta Împărtăşanie. Când am plecat, nu mai ţipa, ci numai gemea încetişor. A trecut ceva timp după aceasta. Când am venit altă dată la spital, de-abia intrasem cu un jeep în curte, că din spital a ieşit alergând o femeie care s-a aruncat la picioarele lui Vlădica. Era femeia „fără nădejde de vindecare“ pentru care se rugase el.”

G. Larin Sidney, Australia

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, pp. 72-73)

(Pr ASB)