OMUL NU A
FOST NICIODATĂ PRIMITIV
Un om care
judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o
perfecțiune ce nu poate fi egalată de niciuna dintre tehnologiile noastre
actuale, a fost realizată de oameni din epoca pietrei, în pieile goale, fără
judecată și mânați doar de instinct. Ar trebui să te jenezi să vii în fața a
milioane de oameni și să spui asemenea minciuni despre lumea apusă a acestei
planete, ale cărei opere de artă sfidează timpul.
Este ilogic să încerci să
convingi un om cu judecată că blocuri de piatră grele de până la 2.000 de tone
au fost ridicate de oameni primitivi, cu ajutorul rulourilor de lemn și cu
sfori din liane. Aș fi în stare chiar să accept acest lucru, dacă oamenii de
știință și susținătorii lor înfocați ne-ar arăta pe viu că e posibil. De pildă,
aș vrea să-mi arate cum se poate construi piramida cea mare din Egipt în 50 de
ani, cam cât a trăit faraonul Keops, și care doar la exterior este făcută din
2.500.000 de blocuri de piatră, cântărind cel puțin 2,5 tone fiecare... Cum au
putut primitivii să șlefuiască aceste milioane de pietre, să le care de la
peste 70 de kilometri distanță de locul extragerii lor, să le ridice la 150 de
metri înălțime și să le așeze fără nicio eroare, atâta timp cât azi
constructorii greșesc orice construcție? Cum e posibil să-i umilești pe acești
„arhitecți ai timpului”, cum îi numea Zecharia Sitchin, care au lăsat minuni ce
sfidează tehnologia modernă, și să spui că au fost niște primitivi?
De ce
continuă să se învețe în școli aceste minciuni evidente? Și de ce nici acum
nimeni nu vrea să se trezească și să vadă adevărul? Nu există nu știu, nu se
poate. Există doar frică de adevăr, de necunoscut, de schimbare. Pentru cei
care mai cred în primitivismul anticilor, am să evidențiez doar câteva dintre
minunatele lor opere de arhitectură, despre care elita spune că sunt făcute de
niște oameni primitivi, pentru zeii lor. Am să încep chiar cu demascarea
acestei imense minciuni în care elita științifică ne obligă să credem.
Mulți
cred că ceea ce au învățat este real, susținând și apărând minciuni care, spuse
la infinit, au devenit adevăr. Eu vreau doar să vă arăt că mai există o față
a realității, pe care n-o știți și care
vi se ascunde din cele mai vechi timpuri.
ABU SIMBEL
ȘI HIDROCENTRALA DE LA ASSUAN
În 1960,
președintele Nasser a început în Egipt lucrările celei mai mari centrale
electrice a țării, care trebuia să ilumineze capitala Cairo și împrejurimile
sale. Pe locul în care trebuia captat imensul fluviu sfânt al egiptenilor se
ridica însă una dintre cele mai frumoase construcții ale lumii antice: templul
din piatră Abu Simbel, reședința faraonului Ramses al II-lea, una dintre
minunile antice ale acestei țări, aflat în patrimoniul UNESCO. Deoarece imensa
construcție era în pericol, UNESCO a mobilizat 113 țări, care să contribuie cu
bani, utilaje, muncitori, ingineri și arhitecți la mutarea ei cu doar 180 de metri mai sus de locul în
care se construia barajul. Fațada templului este impunătoare. Are 33 m înălțime
și 38 m lățime. Reprezintă patru statui ale lui Ramses, fiecare făcută dintr-un
singur bloc de piatră, având între 10 și 20 de metri înălțime și cântărind
între 30 și 1000 de tone.
Mutarea
templului de la Abu Simbel a durat 5 ani și a fost nevoie de 2.000 de oameni,
tone de materiale și un efort tehnologic fără precedent. Au fost folosite cele
mai noi și mai sofisticate mașinării inventate până atunci și s-a apelat la mai
toate națiunile tehnologizate ale Terrei pentru a înfăptui acestă mutare. Dacă
citești superlativele apărute în presa vremii, care fac referire la acestă
operațiune, îți vine să râzi: „Mutare epocală! Tehnologie fără precedent! 113
țări implicate în proiect!” Adică 5 ani ca să muți ceva antic, făcut de niște
primitivi, cu doar 180 de metri? Păi cum au ridicat ei aceste minunății, care
cântăreau până la 1000 de tone, cu funii și lemne, iar super-tehnologizații
s-au chinuit cu tot ce au avut mai bun timp de 5 ani, ca să mute totul cu doar
180 de metri? Cum au făcut primitivii să le aducă pe toate întregi de la 70 de
km depărtare și să le pună nevătămate pe poziții? Nu se știe! Un lucru este
însă cert: ei, primitivii, le-au tăiat în piatră în cariere îndepărtate, le-au
șlefuit, le-au sculptat, le-au înălțat și le-au asamblat într-o armonie
perfectă așa întregi, cum au fost construite, în timp ce super-tehnologizații
au făcut ceva epocal: din 1960 până în 1965 au tăiat tot templul bucată cu
bucată și l-au reasamblat la 180 de metri mai încolo. Păi cum vine asta, dragă
om avansat? Timp de 5 ani, inginerii, constructorii și tehnologia lor avansată
au tăiat în felii un monument antic despre care ni se spune că a fost ridicat
pe funii. N-ar fi fost oare momentul ideal să ne demonstrați cum au făcut
anticii acest lucru? Cum vine asta, fără tehnologie se construiește ceva, în
timp ce cu tehnologie se distruge? Iată masacrul tehnologic al templului de la
Abu Simbel, într-un video care vă arată cum mută tehnologizații de azi minunile
primitivilor: Moving Temple of Ramses. Eu n-am nimic împotriva faptului că doar
în acest fel s-a putut salva o minune a antichității, sunt chiar fericită, dar
asta dovedește că, de fapt, ceea ce se spune nu prea se potrivește cu
realitatea, nu vi se pare?
PUMA PUNKU
ȘI ARHITECȚII TIMPULUI
Puma Punku
(Bolivia) este unul dintre cele mai impunătoare situri arheologice ale lumii
antice, cunoscut nu atât pentru faptul că acolo tot primitivii noștri au
construit temple pentru zei, cât datorită faptului că în acea zonă se văd mai
mult decât oriunde în altă parte două lucruri care ne lămuresc asupra unor
„mistere” ale lumii științifice, care nu poate să ne dea niște răspunsuri
concrete la două întrebări simple:
– Cine a
construit acele minunății?
– De ce
toate construcțiile sunt devastate, ca și când o catastrofă a trecut peste ele?
La prima
întrebare se poate răspunde simplu: le-au construit tot acei „primitivi” care
aveau o super-civilizație înfloritoare, așa cum se vede din rămășițele ei.
Ceea ce
vedeți este doar 1% dintre minunile arhitecturale ale acestei așezări care
cândva a fost o civilizație înfloritoare, ce avea cunoștințe uluitoare de
inginerie și arhitectură și o tehnologie care o întrece cu mult pe a noastră.
Este inutil să ne ascundem după deget și să ne decretăm cei mai inteligenți
descoperitori de unelte și energii superioare, când de fapt se vede clar că
ceea ce nouă ni se pare că descoperim este de fapt o redescoperire a ceea ce
popoarele antice au descoperit înaintea noastră. Măreția și grandoarea acestor
civilizații se vede nu numai după rămășițele culturii și așezărilor lor, ci și
după felul în care ne-au scris și ne-au spus tot ce știau și aveau ei în acele
vremuri, despre cum erau sclavii zeilor (a se citi „extratereștrilor”) și cum
omul de atunci lupta împotriva lor. Aceste scrieri antice, în care ei ne
avertizează în legătură cu multe lucruri, noi astăzi le numim legende, povești,
primitivism.
În
fotografia de mai jos se vede cum imensele blocuri de piatră au fost spulberate
de la locurile lor de o mână nevăzută, cu o forță de neconceput, făcându-le să
se împrăștie precum bețele de chibrit pe tot întinsul podișului bolivian. Te
întrebi cu stupoare ce catastrofă nebănuită a avut atâta putere, încât să
măture o civilizație care nu trăia în epoca de piatră, așa cum ni se spune, ci
în case de piatră. Cine, cum și de ce a spulberat totul atât de ușor?
Păi, dacă
piatra și bazaltul de câteva mii de tone au putut fi distruse, atunci ce s-ar
întâmpla cu casele noastre, pe care le zboară vântul și la o pală mai
puternică, și de care suntem așa de mândri? Te mai poți crede oare cel mai
inteligent și tehnologizat din univers în fața maeștrilor care modelau piatra
și bazaltul ca pe unt, cioplind din ele așezări nemuritoare? Dar nu numai la
Puma Punku exista rămășițele unei civilizații înfloritoare și inteligente, ci
și pe restul planetei, inclusiv în apele oceanelor. Am să vă delectez acum cu
câteva fotografii din alte părți ale lumii.
BAALBEK,
LOCUL UNDE „PRIMITIVII” NE DAU CLASĂ
Baalbek,
este unul dintre cele mai controversate locuri ale antichității. Se află în
Liban, la cca 80 km depărtare de capitala sa, Beirut. Este cunoscut nu numai
datorită nenumăratelor sale temple de dimensiuni impresionante, ci mai ales
datorită templului construit pentru zeul Jupiter, de către romani. Romanii,
distrugătorii lumii antice, s-au lăudat că au construit acest templu pentru
zeul lor. Desigur, tot așa cum au construit peste tot, în imperiul lor, pe
fundațiile construcțiilor antice care au mai rămas după ce le-au distrus ei,
așa cum au făcut și cu podul nostru de peste Dunăre, construit de Decebal, sau
cu minunata civilizație etruscă, de la care au învățat totul, în umbra căreia
au trăit, dar pe care au distrus-o mai apoi, însușindu-și cu nerușinare măreția
și gloria sa.
Renumitul
templu antic, distrus de romani, din care a mai rămas doar baza și coloanele
din față, are o particularitate unică în lume. Peste vechile ruine rămase din
templul antic, romanii au reconstruit templul lor, închinat lui Jupiter,
schimbându-i apoi numele din Baalbek în Heliopolis. În ceea ce mă privește, am
mari dubii că aceste ziduri au fost opera romanilor „civilizatori”, pentru că
asemănarea lor cu cetățile geților din Dacia, Troia sau Peru este uimitoare.
Dar să mai fie și un lup mâncat de oaie, că n-o fi foc, cu toate că această
construcție uimitoare are același tip de piatră și aceeași tehnică de
construcție ca a geto-dacilor.
Partea cea
mai interesantă este că această bază are în componența sa niște pietre de
granit de o mărime uimitoare. Sunt trei la număr și de aceea au căpătat numele
de Trilithon. Sunt cele mai mari pietre de construcție din lume. Fiecare bloc
este perfect șlefuit și cântărește 1000 de tone.
Cine a putut
să le aducă din carieră în acest loc, să le taie și să le așeze perfect în
aceste ziduri? Această tehnică de construcție nu aparține nimănui, niciunei
civilizații cunoscute pe pământ. Cine ar fi putut să ridice astfel de greutăți?
La ora actuală, pe acesta planetă, singura macara capabilă să ridice această
greutate se află în Anglia, dar nu este în stare să se și deplaseze cu o astfel
de încărcătură. Deci, dacă primitivii trăgeau cu funii și lemne o greutate pe
care nici cea mai avansată tehnologie n-o poate face, atunci e mai bine să fii
primitiv decât tehnologizat. Dar asta nu e tot. Curtea templului este așezată
pe o platformă numită „Marea terasă”, care are un zid enorm, realizat cu pietre
mastodont de 20 m lungime și 4 m grosime. 9 dintre aceste blocuri se află pe
latura de nord a templului, 9 la sud și 6 la vest. Mai trebuie să insist ca să
înțelegeți că noi, cu tehnologia noastră, suntem niște pigmei față de acești giganți
ai antichității?
Mai am însă
un as în mânecă. Mai există o piatră, mai mare decât toate acestea, la câțiva
kilometri depărtare de Baalbek, într-o carieră de calcar (foto sus). Are 1.200
de tone și depășește 21 m lungime. Aceste dimensiuni impresionante o face cea
mai mare piatră prelucrată dintr-un singur bloc din lume. Este numită Piatră
Soarelui și are un capăt ridicat de pe pământ, iar partea opusă este încă
lipită de rocă, aproape gata pentru a fi dusă la destinație.
CALCULATORUL
DIN ANTIKYTHERA
În anul 1901
a fost descoperită în apele teritoriale ale Greciei, în Antikythera, o insulă
aflată între Creta și Peloponez, o epavă care zăcea pe fundul apei. Pe această
ambarcațiune a fost descoperit cel mai vechi calculator din lume, un instrument
care a fost inventat abia în secolul trecut de către impunătoarea noastră
civilizație. Păi cum este posibil? Simplu: cei care l-au făcut erau o
civilizație mai avansată, mai civilizată, mai inteligentă și mai bună ca noi,
logic, nu!
Calculatorul
din Antikythera este construit din bronz, are nenumărate roți zimțate și se
pare că a folosit la navigație sau în astronomie. Au fost recuperate 80 de
fragmente din acest sofisticat mecanism, cu ajutorul cărora s-a putut
reconstrui acest obiect care n-ar trebui să existe, după marii noștri oameni de
știință, care l-au catalogat ca fiind un obiect în afara timpului său. Bine,
bine, n-ar fi trebuit să existe dacă n-ar fi fost găsit, dar în condițiile în
care el există, se vede, se poate atinge, cum mai poți să-i negi existența și
să-l treci la mistere? De ce atâtea mistere? Cineva l-a făcut, din moment ce el
există? În prezent, calculatorul care n-ar trebui să existe se află în muzeul
din Atena.
URME UMANE
DE 500 DE MILOANE DE ANI
Câți dintre
voi n-ați auzit că în lume s-au găsit diferite urme umane în piatră sau în
pământ fosilizat? Cred că mulți, dar puțini sunt cei ce știu despre o urmă
umană pe care oamenii de știință ai sistemului n-au putut s-o conteste. Au
încercat s-o ascundă prin vreun sertar sau în catacomba vreunui muzeu, dar n-au
reușit. Au făcut însă ceva: au vorbit foarte puțin despre ea, ca să nu se știe
prea mult despre acestă descoperire, și au dezbătut cazul doar în lumea lor. Am
să vă povestesc despre acestă urmă care pentru mulți n-are vreo valoare și nici
nu e cine știe ce frumusețe. Însă după ce veți citi aceste rânduri, o veți
privi cu alți ochi, vă asigur.
În 1968,
William J. Meister se afla în împrejurimile Antelope Spring, la 43 de mile
depărtare de Delta, Utah, în căutare de fosile pentru colecția lui particulară.
A descoperit în acea zi foarte mulți trilobiți, niște scoici fosile din
perioada Cambrian. În acea vreme, așa cum se învață încă în școli, pe pământ nu
exista viață în afara scoicilor, lichenilor, meduzelor și ciupercilor. Meister
a descoperit incredibila urmă când o bucată de piatră s-a deschis ca o carte
atunci când ciocanul său a lovit-o. Era o urmă umană care a călcat un trilobit,
mic crustaceu preistoric. În afară de faptul că era pentru prima dată în lume
când se putea dovedi științific că omul a existat înaintea dinozaurilor, care
în acest caz nici nu se născuseră, această urmă mai are o particularitate:
piciorul care a făcut-o era încălțat. Ce chestie! Cum poți să ascunzi oamenilor
o așa de mare descoperire și să continui să le spui în școală copiilor că omul
nu a cunoscut dinozaurii?
Încălțămintea
e lungă de 26,03 cm și lată de 8,9 cm. Călcâiul e separat de talpă și se vede
destul de bine adâncitura tocului încălțămintei pe care o purta omul, așa cum
rămâne de fapt orice urmă de încălțăminte pe pământ în zilele noastre. Meister
n-a găsit niciun geolog dispus să analizeze supărătoarea urmă umană și atunci a
publicat știrea în ziarul local The Desert News, care la scurt timp a devenit
de notorietate națională. În acest fel, el a putut duce amprenta doctorului
Clarence Coombs, de la Columbia Union College, și geologului Maurice Carlisle,
de la Universitatea din Colorado. Carlise a scormonit două ore înainte să
găsească un strat de nămol care ar fi reprezentat proba faptului că formațiunea
s-a găsit un timp la suprafață, fiind aptă să conserve urmele, dar în van, urma
provenea dintr-un strat din perioada Cambriană, adică de acum 505-590 de
milioane de ani. Această datare a iritat enorm mediul academic, care nici în
fața probelor de necontestat n-au vrut să recunoască autenticitatea ei,
refuzând să studieze în detaliu această mărturie antică a existenței umane pe
pământ.
Michael A.
Cremo și Richard L. Thompson, doi cercetători americani, autori ai unei cărți
pe care eu o ador, pentru că demască cu probe științifice minciunile lumii
academice, carte cenzurată, înjumătățită și contestată, intitulată „Arheologia
interzisă”, au studiat această urmă la calculator, concluzionând că nu este cu
nimic diferită de o urmă modernă, lăsată de un pantof, deci urma din Cambrian
este perfect autentică.
În acest
caz, nu numai că este demascată minciuna inexistenței omului în timpuri
preistorice pe acestă planetă, dar este și proba cu care se dovedește clar că
cel care a lăsat-o nu era un primitiv.
Dacă s-ar
lua în calcul măcar aceste câteva exemple, fără să se țină cont de alte mii
care s-au descoperit în întreaga lume, și s-ar demonstra clar că istoria ne-a
fost schimbată, că am fost mințiți, că trecutul nostru este altul, că ar trebui
să se rescrie totul, iar copiii noștri n-ar mai fi nevoiți să învețe minciuni,
prezentate ca adevăruri de necontestat.
ALTE
MĂRTURII TEHNOLOGICE ALE TRECUTULUI
FAIMOSUL ZED
– turnul lui Osiris din piramida lui Keops. Oamenii de știință nu știu ce este,
deși nu e greu să-ți dai seama că e o coloană izolatoare pentru transformatoare
de energie înaltă. Desigur, ei nu pot să afirme acest lucru, atâta timp cât se
susține teoria idioată, conform căreia aceste opere arhitecturale sunt ridicate
de oameni din epoca de piatră, cu funii și lemne. În dreapta este cel fabricat
de civilizația noastră pentru transformatoare.
CRANIUL DE
CRISTAL MITCHELL-HEDGES a fost descoperit în 1927, într-o așezare Maya.
Cântărește 5,19 kg și este prelucrat dintr-un singur bloc de cristal. Craniul a
fost supus unor analize complexe la laboratoarele Hewlett Packard din
California, în urma cărora s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al
axei naturale a cristalului. Această tehnică este imposibilă fără ajutorul
laserului. Ceea ce mai surprinde la acest craniu este lumina, care se
focalizează dinspre ceafa craniului spre orbite. Pentru a obține acest efect,
unui sculptor din ziua de azi i-ar trebui un model 3D al craniului, pe care
să-l urmeze. Pe suprafața sa nu s-a găsit nicio imperfecțiune, iar dacă astăzi
cineva ar vrea să realizeze o astfel de lucrare, cu cele mai moderne lasere
actuale, i-ar trebui cel puțin un an ca să-l termine.
FIGURINELE
ACAMBARO sunt niște figurine mici de ceramică, găsite în Acambaro, Mexic, în
1944. Au fost descoperite accidental și sunt în număr de 32.000. Reprezintă tot
felul de ființe, de la dinozauri până la egipteni, sumerieni și caucazieni
bărboși. Potrivit cărților de istorie, pe vremea dinozaurilor nu existau oameni,
și aceste figurinele dau peste cap teoria darwinistă, iar istoria ar trebui
rescrisă.
CRANIUL UMAN
CU COARNE. Sayre este o regiune din Bradford County, Pennsylvania, unde în 1880
a fost descoperită o movilă funerară care conținea câteva cranii și oase umane
ciudate. Scheletele au aparținut unor ființe umane normale din punct de vedere
anatomic, dar craniile lor aveau coarne. Înălțimea lor depășea cu puțin 2
metri. Nu era însă pentru prima oară când schelete mari și încornorate erau
dezgropate în America.
CĂLCÂIUL DE
ALUMINIU DE LA AIUD. La 2 kilometri est de Aiud, niște muncitori au dezgropat
în 1974 trei obiecte. Două erau oase fosilizate de mamuți, iar al treiea, un
obiect de cca 20 cm, din aluminiu, în formă de ciocan, cu două găuri de mărimi
diferite. Aluminiul a fost descoperit pentru prima dată în 1825. Stratul de
oxid pe care aluminiul îl face în contact cu oxigenul era destul de gros,
sugerând o vechime de 20.000 de ani. Ufologii care au aflat de existența
acestui obiect a opinat că ar fi vorba despre o talpă de aterizare pentru
aeronave extraterestre. S-au emis și alte ipoteze, dar un lucru este sigur:
„călcâiul de aluminiu de la Aiud” rămâne un mare mister.
HARTA LUI
PIRI REIS. Palatul Topkapi din Istambul este un monument istoric ce poate fi
vizitat. În 1929, acesta a devenit muzeu, timp în care au fost descoperite mai
multe artefacte în interiorul său, printre care și harta amiralului turc Piri
Reis, desenată pe piele de gazelă, în 1513. Jumătatea de hartă care a
supraviețuit arată coastele vestice ale Europei, nordul Africii și coasta
Braziliei, dar și diferite insule din Atlantic, chiar și mitica insulă Antilia
și, posibil, Japonia. Cel mai ciudat este faptul că pe această hartă apare și
Antarctica, dacă avem în vedere că prima expediție atestată istoric în acea
zonă este cea rusească, din 1820. Ciudățenia constă în faptul că Antarctica
este desenată în detaliu și neacoperită de gheață. După estimările cercetătorilor,
acest continent a fost acoperit de gheață în ultimii 6.000 de ani.
AVIOANE
ANTICE. În anul 1898, într-un mormânt din Saqqara, Egipt, un explorator
descoperea o ciudată machetă din lemn, a unui obiect cu aripi. Cum la acea
vreme avionul nu fusese încă inventat, cercetătorii au considerat artefactul
drept reprezentarea unei păsări și l-au uitat într-un muzeu din Cairo. În 1972,
arheologul Kalil Messiha a dat întâmplator peste această machetă și a rămas
șocat de formele sale aerodinamice și de curbura aripilor, identică celei a
unui avion Concorde.
CIOCANUL
PREISTORIC DIN TEXAS. Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit
în 1936 de către o echipă de arheologi americani și britanici, pe un șantier
arheologic de la marginea localității London, statul Texas. Unealta era
încastrată într-o rocă veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate
asupra sa au relevat faptul că a fost făurită în urmă cu 500 de milioane de
ani. De menționat că fierul ciocanului respectiv este mai pur decât orice fier
produs prin tehnologiile moderne.
DESENELE DE
LA NAZCA au fost descoperite în anul 1930 când aviația SUA a inaugurat două
linii comerciale ce survolau pampasul peruan. Acoperind o suprafață de 450 km²,
liniile de la Nazca înfățișează diverse plante și animale. Cele mai mari
reprezentări ajung la 200 m lungime. Printre acestea, apar și unele figuri
ciudate, numite de cercetători geoglife. În timp ce comunitatea științifică
este rezervată în privința folosirii geoglifelor, unii entuziaști afirmă că ele
ar fi hărți astronomice sau puncte de reper pentru OZN-uri. Dar indiferent la
ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi putut fi realizate decât printr-o
coordonare venită din aer, de la mare înălțime.
NAN MADOL,
ORAȘUL PREISTORIC DE PE RECIFUL DE CORALI, a fost construit pe un recif din
Micronezia. Acesta este alcătuit din circa 250 de milioane de tone de blocuri
de bazalt suprapuse. Așezarea se întinde pe o suprafață de 18 km² și este
formată din peste 100 de insulițe artificiale, unite între ele prin viaducte.
Nimeni nu poate explica felul în care au fost transportate acolo blocurile de
bazalt și nici cum a fost construit orașul. Pentru ridicarea lui, astăzi ar fi
nevoie de zeci de macarale gigantice.
ZIDURILE
SACSAYHUAMAN. Trei ziduri concentrice, lungi de 360 m și înalte de 6 m, au fost
construite în jurul fortăreței incașe Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. La
înălțarea lor s-au folosit blocuri de piatră imense, cântărind până la 300 de
tone bucata. Incașii nu au folosit mortar pentru a fixa bolovanii, care sunt
atât de bine îmbinați, încât nu se poate strecura între ei nici o lamă de
cuțit.
BATERIA DIN
BAGDAD. Știința contemporană consemnează faptul că bateria a fost inventată în
anul 1800 de către contele Allesandro Volta. Cu toate acestea, în ruinele unei
așezări din apropierea orașului irakian a fost descoperită în anul 1930 această
baterie antică, ce poate funcționa și astăzi. Bateria este alcătuită dintr-un
vas de ceramică, măsurând 12 cm înălțime. Înăuntru se găsește un cilindru de
cupru, cu o bară de fier oxidat în interior. Experții care au analizat obiectul
(care datează din jurul anului 250 î.e.n.), au ajuns la concluzia că este
de-ajuns ca vasul să fie umplut cu un lichid acid, pentru a produce curent
electric.
APRINZĂTORUL
DIN PIATRĂ. În 1961, un grup de tineri au descoperit în apropiere de Olancha
(statul California) ceea ce ei au considerat a fi o geodă (piatră scobită, în
care se pot găsi tot felul de cristale). Spre stupefacția lor, au găsit în
interior un obiect de porțelan alb, evident făcut de mâna omului, în care se
afla un mecanism din metal, având în centru o tijă cu un arc minuscul la unul
dintre capete. Misteriosul obiect poartă numele de „artefactul din Coso”.
Pentru omul modern, obiectul seamănă cu un dispozitiv de aprindere. Problema
este că acesta a fost găsit în interiorul unei pietre care, conform geologilor,
a avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma.
MINGILE DE
PIATRĂ. Muncitorii angajați să curețe o zonă din jungla din Costa Rica au găsit
mii de bile de piatră perfect sferice, având dimensiuni diferite: de la o minge
de tenis, până la bile uriașe, de 2,5 m diametru și o greutate de 16 tone.
Mingile au fost descoperite pe malurile unor râuri și în cimitire antice.
PIETRELE
DROPA. În 1938, un chinez a descoperit în munții Baian-Kara-Ula un lanț de
peșteri care au adăpostit cândva o civilizație. Aici au fost găsite sute de
discuri de piatră cu diametrul de 23 cm fiecare, cu șanțuri concentrice pe
suprafața lor și cu o gaură în mijloc, ca la plăcile de patefon. La o examinare
mai amănunțită, s-a constatat că șanțurile sunt formate din sute de hieroglife
minuscule. Vechimea pietrelor a fost estimată la 10-12.000 de ani. Un alt set
de teste a relevat faptul că discurile au fost cândva încărcate electric.
Analiza pietrei în sine a scos la iveală o înaltă concentrație de cobalt, lângă
alte materiale. După îndelungi cercetări, savanții chinezi au descoperit o
poveste minunată, despre niște nave extraterestre care s-au prăbușit. Navele
aparțineau unor oameni care se numeau Dropa. La ora actuală, în acel loc
trăiește un trib de pigmei care-și spun „dropa”.
SFERELE
METALICE. Minerii din Africa de Sud au scos la lumină sute de sfere metalice,
de origine necunoscută. Ele au circa 3 cm diametru, iar unele au încrustate
linii paralele, asemeni unor șanțuri, de jur-împrejur. Metalul din care sunt
făcute este atât de dur, încât nu poate fi zgâriat nici cu un instrument din
oțel. Până în prezent, au fost descoperite două feluri de sfere: unele au o
tentă albăstruie cu reflexe alburii, iar altele sunt scobite pe dinăuntru și
umplute cu o substanță albă, poroasă. Stratul de rocă din care au fost extrase
aceste sfere datează din precambrian, iar vechimea rocii este estimată la 2,8
miliarde de ani.
ASTRONAUȚII
DIN ITALIA ȘI JAPONIA. În orășelul Val Camonica din Italia, pe o piatră antică
există o pictură veche de cca 10.000 de ani (stânga), care reprezintă
vizitatori extratereștri, echipați cu costume de astronauți. În Japonia a fost
descoperită o figurină, numită Dogu (mijloc), care reprezintă o ființă
îmbrăcată într-un costum spațial. Deși stilizarea poate da naștere la
interpretări, detaliile nu pot lăsa nicio urmă de îndoială că acesta este un
astronaut.
ZEUL
COSMONAUT. Palenque este una dintre cele mai importante regiuni în care
civilizația Maya a lăsat urmele existenței sale. Acolo se află o grotă săpată
în stâncă, unde pe 15 iulie 1952 arheologul mexican Alberto Ruz Lhuiller a
făcut descoperirea vieții sale. Este vorba despre un sarcofag care, conform
inscripţiei, ar fi aparținut regelui Pakal. Acest sarcofag a devenit celebru și
învăluit în mister datorită basoreliefului de pe placa superioară, care îl
înfățișează pe rege într-un fel de navetă spațială, în care manevrează diverse
manete.
Sursa:
Gabriela Dobrescu, Povestea înrobirii tale
https://www.scribd.com/document/180043660/GABRIELA-DOBRESCU-POVESTEA-INROBIRII-TALE-VOL2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu