FRED ASTAIRE AL ROMÂNIEI

  INTÂLNIRE CU FRED ASTAIRE AL ROMÂNIEI

Motto: O lectură plăcută este tot așa de folositoare sănătății noastre,

 ca și exercițiile fizice corporale.    (KANT IMMANUEL, 1724-1804, filozof german)

  În lumea polivalentă a consacraților din domeniile artei, științei și culturii românești, numele de VASILE MENZEL este binecunoscut și apreciat de zeci de ani, însumând în caratele definirii sale o personalitate unicat: Dr. Diplomat în arte, muzician, compozitor și instrumentist, coregraf și dansator, poet, prozator, dramaturg, și regizor. Oamenii de specialitate subliniindu-i calitățile creativ-artistice prin asemuirea sa, fie cu celebrul star american FRED ASTAIRE al anilor 1932-1962, fie cu la fel de cunoscutul  cântăreț și dansator francez MAURICE CHEVALIER, al acelorași perioade de timp, fie cu inegalabilul LEONARDO DA VINCI, în ceea ce privește multitudinea preocupărilor. Mi-aș permite să-i punctez paleta calităților artistico-regizoralo- scenice și meticulozitatea profesională, cu cele ale regizorului LIVIU CIULEI.

Toate acestea, ca idee de comparație artistică ce întărește și mai mult EUL personalității valorosului om de cultură. Vorbind despre artă, amintindu-mi cu emoție și despre reflecțiile unui cunoscut și apreciat scriitor - medic condeier francez  ELIE FAURE (1833-1937) care spunea că ”aceasta reflectă năzuințele omului de afirmare, în mijlocul lumii care l-a produs, iar formele artistice se organizează sub imboldul tendințelor majore ale lumii contemporane”. De aceia, ideea realizării unui interviu, în fapt o discuție-dialog cu mai vechea mea cunoștință și prieten între-ale lui ”HIPOCRATE”, VASILE MENZEL, m-a preocupat de mai mult timp, cunoscându-i interesul și documentarea sa și în domeniul științelor medicale, pe lângă sprijinul biografic acordat de mine în acest domeniu, ca medic, publicist și președinte de Cenaclu de satiră și umor educativ-sanitar, din care a făcut parte mulți ani. Format și realizându-se artistico-sceno-regizoral în cadrul Școlii Românești de Teatru, a avut ca maeștri pe: A. POP. MARȚIAN - artist emerit, EUGENIA POPOVICI - artistă emerită, MARIETA SADOVA, apoi  ION LUCIAN - artist emerit, N. AL. TOSCANI, OLIMPIA ARGHIR, MIHAI  LUNGEANU, YANIS VEAKIS, etc.

 Amintindu-și și acum cu nostalgie de primele sale roluri de actor din piesele ”Mozart și Salieri ” de Pușchin, în regia Eugeniei Popovici, unde l-a jucat pe Mozart și a cântat la pian muzica sa, (caz unic). Și în film, și în teatru, muzica se auzea de pe bandă. Apoi, ”Nu puneți dragostea la încercare” de Basilio Locatteli (Comedia del Arte) unde l-a jucat pe Arlechino, scriind și muzica la spectacol, în regia lui George Carabin.

                                                                                                    

A mai jucat într-o piesă ”Capcana” de Robert Thomas, rolul Daniel. După această piesă, marele regizor american, Alfred Hitchcok, a făcut film. A urmat piesa ”Nu se știe niciodată” de G.B.Shaw, rolul Filip Clandon în regia Lui Yanis Veakis și multe altele. În jur de 60 de roluri. Publicul spectator l-a aplaudat cu multă căldură de-a lungul prezenței sale pe scara timpului la: Teatrul Satiric Muzical ”C.Tănase ” (1958-1960), Teatrul ”Maria Filotti” (1968,Brăila), Teatrul de Nord-Satu Mare, (1969-1971), Teatrul Național, (1972-1973), Teatrul” Ion Creangă, (1973-!990), Teatrul ”Excelsior” (!990-2016), toate din București, etc. 

Valoroase edificii cultural-artistice, unde și-a etalat măestria actoriciască, talentul de compozitor, cântăreț (singur ori în tandem cu fratele său Eugen, formând celebrul duet vocal ”Frații MENZEL”), orchestrator, instrumentist (pian și chitară), co-repetitor, coregraf, fiind bine primit de critica literar - teatrală. În același timp, ca poet și scriitor, a publicat o suită de articole și volume, mult apreciate de publicul cititor. Dar, după acest preambul, de punere în temă, să intrăm în continuare și în intimitatea acestui inimos și prolific om de cultură.

Reporter- Stimate maestre, o mulțime de calități vă caracterizează ca om de artă, cultură, publicistică, încât „nu știu” cu ce să încep mai întâi și-ntâi... Totuși, socot că ar fi de interes în debutul discuției noastre și câteva date biografice, legate de locul de naștere, familie școală și mai ales, primele preocupări artistice, cu și fără suspans, dacă a existat, dar mai ales, care a fost factorul determinant, în alegere dumneavoastră artistică ?

V. Menzel- M-am născut în orașul Bacău pe data de 25 Nov.1939. Am fost cinci copii la părinți: doi băieți și trei fete mai mari care ne-au crescut, întrucât mama a murit când aveam un an. A venit războiul, apoi refugiul (de colo- colo) până într-un final când am ajuns la București. Aici tata a început să-și exercite hobiul său, învățându-ne toate stilurile de dans, spre disperarea noastră căci doream să ne jucăm. Am bodogănit noi atunci, am plâns, dar ulterior ne-a prins bine. Scoala primară, am făcut-o la ”Silvestru„ și la ”Ciovica” iar liceul, la ”Neculce”, în spatele primăriei sectorului 1. Pe când eram elev, am adunat un grup de copii, am inprovizat o scenă deasupra unui garaj și....... am început să jucăm teatru!

Ne-a plăcut foarte mult dar, ” joaca noastră de-a teatru” s-a curmat, atunci cînd proprietarii ”Scenei” au demolat-o. Noroc că la școala ”Ciovica”, împreună cu fratele, am fost selectați în corul școlii. Unde, aleși soliști, alături de Ileana Cotrubaș, mai târziu celebra solistă a Operei Metrpolitan din SUA, am devenit ”celebrii”. Și așa am fost racolați de oameni de muzică. La facultate, urma să dau la Construcții, să-l urmez pe fratele meu, dar neavând un examen medical (Wasserman) nu au vrut să mă înscrie. Mi-am dat seama că nu sunt supărat, ci dimpotrivă ! Am început să fluier o melodie și să țopăi... Numai că, ajuns acasă și spunându-le că nu mi-au primit dosarul, totul s-a transformat în tragedie. Noroc că n-a durat mult. Ulterior, am dat la Facultatea de Teatru ( IATC ”I.L.Caragiale) și am intrat de prima dată.

 R - Se știe că, polivalența genurilor actoricești jucate, definește în timp marele actor, cât și pe regizorul meticulos, varietetea rolurilor presupunând o experiență în timp, siguranță de sine și bineînțeles, inițiativă creatoare... Ce genuri v-au plăcut mai mult- în calitate de actor- dar și de regizor și cum ați reușit să dominați inerentele emoții ?

V.M- La început am fost înclinat să cred că în comedie mă simt mai bine, însă ulterior m-am îndreptat spre dramă unde, la fel, am avut reușite. În cele din urmă le-am iubit pe amândouă în egală măsură. Un actor matur și cu experiență realizează că cele două genuri sunt complementare. Am avut bucuria să joc și în muzicaluri, unele scrise special pentru mine, datorită pregătirii mele în domeniile muzicii și dansului, calități pe care nu le au toți actorii. În privința emoțiilor, n-am scăpat de ele niciodată dar am reușit să le stăpânesc. În calitate de regizor, mi-au plăcut repetițiile la piesele scrise de mine fiindcă mi-au pus cele mai mari probleme.

R – Ați avut o vastă experiență actoricească, dar și de muzicolog și dansator. Cum ați reușit a le împleti în cursivitatea scenică ? Vă rog să exemplificați, amintind și despre elemente de regie...

V.M – Nu a fost ușor, dar întrucât lucrurile nu se fac toate deodată, am parcurs fiecare palier în parte, după care le-am asamblat. În plus, am avut și câte un asistent care urmărea repetițiile mai ales pe perioada cănd eram eu în scenă în calitate de actor. Desigur această muncă uriașă costă. La unul din spectacolele unde am scris: piesa, muzica, versurile, am jucat rolul titular și cu care am avut un succes extraordinar; dar am fost și coregizor, am clacat și spectacolul nu s-a mai putut relua. Spectacolul s-a numit ”De la STAN și BRAN la ....Muppets ”. A fost unul din marile mele regrete, deoarece se preconiza să se facă un mare turneu în lume.

R – Din literatura de specialitate se știe că Arta subliniază o activitate umană, ce are ca scop nemijlocit, producerea valorilor estetice, ce utilizează mijloace de exprimare, cu caracter senzorial,în esență reprezentând o operă realizată prin desfășurare artistică. Context în care TEATRUL evidențiază la rându-i, aceeași calitate a spectacolului scenic, realizat însă, la confluența mai multor specialități: literatură, muzică,....Ca expert în domeniu, cum ați îmbinat aceste aspecte de factură artistică?

V.M – În primul rând, după cum ați remarcat și dumneavoastră, TEATRUL este cea mai complexă artă. El adună aproape toate celelalte arte la un loc: arta scrisului, (literatura dramatică-textul), arta picturii ( scenografia-decorul), arta costumelor, arta dansului ( coregrafia), arta actorului-vorbirea scenică, arta muzicii ( muzica de scenă), arta eclerajului (luminile scenice).....Toți acești realizatori conlucrează cu coordonatorul principal-Regizorul- care are o anume viziune pe care toți trebuie să o respecte. Richard Wagner, atrage atenția în cartea sa ”Opera și drama”,  că la crearea unui spectacol, nici unul din compartimente nu trebuie să iasă în evidență, pentru a nu strica omogenitatea. Regizorul trebuie să știe să armonizeze lucrurile, întocmai ca dirijorul unei mari orchestre. Sunt bucuros că am avut prilejul să-mi apară o carte în domeniu la Librăria Eminescu din București, intitulată ”Polifonia artelor în teatrul muzical ”.

R – După câte știu, spectacolul, de orice gen, presupune un Scenariu, un Decor și, bineânțeles, actori talentați. Aceasta sub aspect de suprastructură. Este cunoscând și faptul că textul scenariului intră și în obligația regizorului, mai ales în ceeace privește punerea în scenă, vizând indicațiile actoricești cât și scenice. Dar mai există și-un Sufleur... Cum reușește Regizorul să dirijeze întregul angrenaj artistic și mai ales, când și el participă ca actor?

V.M – N-aș vrea să insist pe acest subiect, întrucât am răspuns în mare mai sus. Aș vrea doar să adaug, referin-du-mă la Sufleur, cum că acesta are o foarte mare importanță, deoarece în caz de greșeală, el restabilește situația creind o stare de siguranță. Dar menirea lui nu este numai asta. Tot el este cel care corectează textele, păstrând la regie un text în caz că, un actor sau mai mulți sunt înlocuiți.

R – Se cuvine ca, în acest context, să relatați cititorilor, în ce măsură v-au ajutat în activitate, cunoștințele dumneavoastră medicale și cum ați reușit să vă împărțiti timpul, între atât de multe și frumoase activități ?

V.M – Pentru mine, includerea în acțiunile educativ-sanitare ale Cenaclului de satiră și umor ”HIPOCRATE SE AMUZĂ” , condus de dumneavoastră a însemnat o mare bucurie și o mare oportunitate. Am avut prilejul să învăț multe lucruri necesare mie, din punct de vedere medical , am beneficiat de ajutor în situații cheie, dar am și reușit și să păstrez contactul cu publicul medical și nu numai, în mod direct, neavând nevoie de o scenă.

R -  Iar în final, îl rog pe scriitorul și publicistul Vasile Menzel, să puncteze câteva din titlurile volumelor sale de versuri- detașând câteva eseuri-, reținând și sincerele mulțumiri ale publicistului care l-a intervievat.

V.M - Din cele unsprezece volume de poezie publicate aș dori să amintesc doar câteva : Jolly Joker, ( 1999), cu traduceri în franceză, Am văzut magnolie plângând, (2000), cu traduceri în engleză și franceză, Fac un plonjon în ziua de mâine, (2003), Ruj pe buze, 2009, (ambele traduse în engleză, Iubește-mă și ia-mă cu tine, (2013). Referindu-mă la eseuri, menționez: Meditație sub cerul frumosului liber, Înobilarea ființei prin armonia culturii, (ambele înregistrate la Radiodifuziunea română), Maeștrii Ravel, Stravinski și Milhaud au cochetat cu jazz-ul, publicat în revista Trivium, (2006). O parte din cele în jur de 100 de eseuri, au fost publicate la reviste din România, SUA, Canada) Aici, mi-aș permite să adaug doar câteva dintre premiile și distincțiile acordate în ultima vreme. - Premiul întâi pentru poezie (Costinești 1990), Premiul ”Amita Bhose” înmânat de Excelența Sa, Ambasadorul Indiei la București, Premiul pentru Întreaga Activitate oferit de Primăria Municipiului Bucureșți, Titlul de  Societar de Onoare acordat de Teatrul” Excelsior„ din București și Ordinul Național  ” Serviciul Credinciosla” în grad de Cavaler, conferit de Președenția României.  Nu aș vrea să închei înainte de a vă prezenta un scurt poem din prima mea carte intitulată Frumusețea candorii și a vă mulțumi, la rândul meu, pentru interviu și pentru prietenia acordată.

UNIVERSUL  ÎMPIETRIT

( Fragment )

Bogată și săracă                 

E lumea-n drumul meu.

Bogată-n umilințe, 

Săracă-n Dumnezeu                                                                                                             

Dr. George M Gheorghe,

medic, scriitor și publicist