Ionel Fernic
Furtunoasa
poveste a trubadurului care a compus 400 de slagare, printre care si
"Iubesc femeia"
Iata furtunoasa poveste a trubadurului care a compus 400
de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“. IONEL FERNIC.
Cu un destin scurt şi spectaculos, Ionel Fernic a
fost o „figură“ a începutului de secol XX din România.
Compozitor a peste 400 de şlagăre, aviator medaliat de
Carol al II-lea, scriitor şi gazetar, Fernic a lăsat în urmă romanţe şi
tangouri cu succes şi astăzi.
Compozitor, scriitor şi ziarist, Ionel Fernic a fost
o personalitate a epocii sale.
„Trubadurul zărilor albastre“, Ionel Fernic
(1901-1938) a fost un personaj care a marcat începutul de secol XX în
România. Multe din romanţele şi tangourile care ne încântă de generaţii,
cu mare succes şi astăzi, îi aparţin lui Fernic.
„Iubesc femeia“, „Minciuna“, „La umbra nucului bătrân“,
„De ce mi-ai spus că mă iubeşti“ sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă“,
cântate de Cristian Vasile, Zavaidoc, Jean Moscopol, Ioana Radu, Gică Petrescu,
sunt doar câteva dintre cele 400 de melodii compuse de Fernic, adevărate
şlagăre ale timpului său şi ale prezentului.
Ionel Fernic a avut un destin scurt – a murit la doar
37 de ani – dar foarte spectaculos. S-a născut la Târgovişte, însă
familia sa se mută la Galaţi, unde Ionel îl cunoaşte pe profesorul de
muzică şi compozitorul Teodor Fuchs, de la care va lua primele lecţii de
chitară şi pian. Pasionat de muzică, dar şi de aparatele de zbor, Ionel Fernic
este îndrumat de părinţi să-şi continue studiile într-o facultate tehnică.
Totuşi, va opta pentru Conservatorul din Bucureşti, unde intră la secţia de
artă dramatică cu cea mai bună medie. Deşi remarcat de profesorii săi, tânărul
nu se impune pe specializarea aleasă. Are însă ocazia să joace alături de
Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mişu Fotino. La încheierea studiilor, în
1924, Fernic îşi satisface stagiului militar la Şcoala de ofiţeri în rezervă
din Ploieşti, după care va rămâne în oraş pentru câţiva ani şi tot aici va
compune o parte importantă a repertoriului său.
„Absolvent de Conservator şi tânăr ofiţer, este detaşat
la Ploieşti, oraş în care îşi va descoperi pasiunea pentru muzică şi poezie,
începând să compună tangouri pe care le vor interpreta Cristian Vasile ori Jean
Moscopol.
Este ceea ce îl face cu adevărat faimos şi îl va îndrepta
către un hobby, aviaţia, de fapt o preocupare de familie, pentru că fratele
său, George (1900-1930) e cunoscut ca un inventator de avioane, fondator, în
1927, al Fernic Aircraft Corporation of Staten Island din New York“, scrie
despre Ionel Fernic profesorul ploieştean Dan Gulea în volumul „Pluviografii“.
Într-adevăr, Ionel Fernic devine şi pilot civil şi
unul dintre primii paraşutişti români, pe lângă preocupările de scriitor, poet,
textier şi gazetar.
Între nevoia de a-şi câştiga existenţa şi succes în
epocă
Prima melodie compusă de Fernic a fost în ultimul an
de liceu, balada „Cruce albă de mesteacăn“ (1919). După ce se va
stabili la Ploieşti, nevoit să-şi câştige existenţa, dar simţind şi şi
potenţialul pe care îl oferă „muzica de succes“, îşi testează capacităţile de
compozitor cu romanţe şi tangouri. Primul său tango, compus în 1931, este
„Minciuna“ (mai cunoscut prin titlul „Pe boltă când apare luna“, primul vers
din refren). Melodia este o adaptare a unei piese franţuzeşti, versurile
în limba franceză fiind înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.
Ionel Fernic. FOTO wikipedia.ro
„Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian.
Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în
mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu
tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de
ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din
răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii”, descrie
Ionel Fernic experienţa. De altfel, nu o dată, Fernic descrie în poemele sale
condiţia precară a artistului, aşa cum o face în „Balada milionului“, citată în
lucrarea „Pluviografii“.
„Milion cu şase nule şi c-un băţ în fruntea lor!
Numai cât gândesc la tine, fără voie mă-nfior
Cugetând umplut de scârbă şi scuipând ca un birjar
Câte hârci
neputincioase nu te au în buzunar (…)
Câţi poeţi cu plete negre nu suspină, milion
Cerşind dragostea iubitei, cu chitara, sub balcon
Milion, stăpân al lumii şi rival cu Dumnezeu
Te urăsc
cu-neverşunare, fiindcă… nu te am şi eu!“.
Sărăcia scriitorilor este punctată, autoironic, şi în
„Balada paltonului“ :
Paltonul „este născut din truda creierului meu bizar
închinând o poezie prea iubitului primar“. Fernic a publicat şi un volum
de schiţe, poezii şi cărţi pentru copii, însă cunoaşte succesul în epocă ca
autor a peste 400 de şlagăre.
S-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu
Avangardist, boem şi excentric, Fernic a fost o adevărată
„figură“, dovadă şi un episod consumat la Ploieşti, în perioada cât a trăit în
oraş.
Potrivit profesorului Dan Gulea, scriitorul Radu Tudoran
(şi el ploieştean) l-a transformat în personaj în fresca „Sfârşit de mileniu“:
„În oraşul copilăriei mele, trăia un autor de romanţe care se mai cântă şi
astăzi.
L-am cunoscut şi mi-a fost simpatic. Fiindcă avea o fire
boemă, târgoveţii nu dădeau pe el multe parale.
Odată s-a fotogafiat gol şi cu ceas la brâu, ca să
ilustreze o vorbă în circulaţie pe vremea aceea, «vedea-te-aş în pielea goală
şi cu un ceas la brâu!». Avea un ceas de buzunar, ca o ceapă. L-a legat cu
lanţul de un cordon pus pe mijloc,lipsind orice obiect de îmbrăcăminte, până şi
ultimul, vorba era respectată întocmai“.
Alergat de simpatizanţii lui Iorga
Ziarist implicat în politică, Fernic nu este scutit nici
de aventuri neplăcute.
Episodul este menţionat în volumul „Pluviografii“.
Opozant al partidului lui Iorga, Fernic este numit observator tocmai la Vălenii
de Munte, în fieful istoricului, de unde este nevoit să fugă pe jos la Ploieşti
(sunt 30 km între cele două oraşe) pentru a scăpa de „un numeros grup de
mustăţi răsucite şi nuiele noduroase“. La 6 km de Ploieşti, a aţipit pe o
pajişte. Spre sfârşitul zilei vin cu o maşină şi colegii săi observatori,
cărora ţine să le spună imediat, cu umorul specific: „Aţi văzut, stimabililor,
ce frică au ăia de mine! Ia uitaţi-vă la ce distanţă îi ţin de mine!
Unde-s eu şi unde-s ei!“.
Pasiunea pentru aviaţie şi sfârşitul dramatic
La începutul anilor ‘30, Ionel Fernic îşi încheie
aventurile de la Ploieşti şi se mută definitiv la Bucureşti. A absolvit Şcoala
de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935 şi primeşte brevetul de
zburător. Obişnuia să zboare în carlinga din faţă a avionului cu o chitară legată
în chingi despre care spunea că este iubita lui, care îl însoţeşte
pretutindeni. Se arată interesat şi de paraşutism şi execută primul salt cu
paraşuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Va trebui să
renunţe la paraşutism din pricina unui accident la o aterizare, în urma căruia
a suferit mai multe fracturi la piciorul stâng. Este numit directorul Şcolii de
pilotaj din Cernăuţi şi va fi medaliat de însuşi regele Carol al II-lea cu o
distincţie importantă, „Virtutea Aeronautică”.
Destinul a fost la fel de „glumeţ“ cu Ionel Fernic
ca personajul în sine. Şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe
data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani, culmea, ca pasager al unui zbor
pe ruta Varşovia-Bucureşti-Salonic.
Venea în Bucureşti pentru a participa la înmormânarea
Reginei Maria.
Alături de el şi-au pierdut viaţa alături de toţi
ceilalţi pasageri, iar cauza prăbuşirii avionului, în pădurea bucovineană de la
Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, judeţul Suceava, este şi acum
necunoscută. La incinerarea sa, în Bucureşti, au participat prietenii din lumea
muzicii şi aviatori care l-au omagiat cântându-i cele mai frumoase piese şi
printr-o demonstraţie de zbor deasupra Bucureştiului.
Sursa:
http://adevarul.ro/locale/ploiesti/viata-furtunoasa-trubadurului-compus-400-slagare-printre-iubesc-femeia-boem-excentric-s-a-fotografiat-gol-ceas-brau-1_56546c637d919ed50e890754/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu