Visând la
tărâmul mult doritei normalităţi
Priveşti în
jur şi te întristezi, priveşti pe internet şi te înspăimânţi, citeşti în ziare
şi te minunezi, urmăreşti la televizor şi te cruceşti. Toate, reacţii ale unui
om normal care vrea să trăiască într-o lume normală şi nu poate, căci lumea îşi
pierde tot mai mult această dorită normalitate. Sau poate nici n-a avut-o prea
mult timp, ci doar în episoade relativ scurte, sparte de perioade mari de
criză, precum războaiele locale sau mondiale şi alt fel de conflicte care au
strabătut lumea în lung si-n lat. Noi, cei de după cortina de fier, am tot
privit ani lungi cu jind liniştea şi prosperitatea occidentului unde, pasămite,
curgea lapte şi miere, în timp ce la noi, pasămite, curgea doar jale şi venin.
Acum lucrurile s-au mai amestecat şi nu mai este chiar aşa o radicalizare a
diferenţelor, ci din păcate, a evenimentelor nefaste ce se precipită. Doar în
intervalul câtorva zile am aflat cu groază şi oroare despre atentatul de la
Nisa unde un scelerat, tot musulman, fireşte! a intrat cu un camion transformat
în tanc în mulţimea adunată cu mic cu mare, paşnic şi senin, să caşte gura la
artificiile sărbătorii naţionale, îndeobşte un moment de bucurie a
comuniunii, de celebrare a şansei de-a
fi cetăţenii unui stat atât de norocos precum Franţa. Dar cineva, venit din
tenebrele sălbăticiei preistorice, teleportate cumplit în prezent, a simţit o
mare satisfacţie să strice această sărbătoare şi, mai ales, această stare şi
acest simbol al sărbătorii, ucigând fără vină, fără averizare, fără vreo
declaraţie de război, aşa cum cerea cutuma etică internaţională, un puhoi de
fiinţe omeneşti de toate vârstele. Mai încolo aflăm despre un adolescent
decerebrat care a transformat compartimentul unui tren paşnic în măcelărie, ori
despre un alt urangutan eiusdem farinae
care a maltratat o familie cu fetiţe
pentru vina de-a nu fi fost îmbrăcate conform modelului feminin aflat în
minusculul său cerebel.
Despre
masacrul din Turcia serialelor adorate de pe la noi, ce se mai poate adăuga,
căci bietului vehicol de comunicare lingvistică i se ofilesc vorbele în faţa
unei realităţi mult mai cumplite decât depozitul cuvintelor povestitoare! Cine,
cum, de ce a provocat un astfel de carnagiu, în plină epocă de europenizare a
acestei ţări purtătoare a unei puternice traume în memoria noastră istorică? Nu
se ştie, doar se presupune cu îndârjire, dar fără nici un rezultat şi doar
veştile şi imaginile despre mulţimi de tineri pedepsiţi atroce mai adie pe la
urechile noastre obosite să tot reacţioneze adecvat la asemenea veşti. Unii ar
spune poate că, totuşi, pe la noi e mai linişte şi mai puţin pericol. Dar nu e
eveniment catastrofal despre care să nu se afle că au existat şi români prin
miezul lui. Başca, ratarea atâtor concedii îndelung visate de cei doritori a se
înzestra cu bronzul Antaliei sau al altor staţiuni all-inclusive la care se cam
nărăviseră de la o vreme românii norocoşi la parale cam “fără număr, fără număr”!
Şi-apoi,
ordinul noii stăpâniri glăsuieşte aspru despre obligativitatea tuturor ţărilor
UE de-a primi anual câte o gramada de - pasămite - refugiaţi din calea
războiului, dar nu ni se explică de ce şi cum de se presupune prin aceasta că
acest refugiu şi acest război nu va avea un sfârşit sau o evoluţie pozitivă.
Deci din pornire se vede că nu despre gestul umanitar de adăpostire a unor
refugiaţi disperaţi este vorba, ci despre un plan structurat şi gândit a la
long la capătul căruia tihna şi civilizaţia continentului european va să se
tulbure definitiv prin schimbarea structurii sale, sau prin metisare - deşi,
ierte-mă Domnul - dar eu nu văd nici în viitor care persoană europeană
civilizată, întreagă la minte, va să zică « da » la starea civilă alături de o
asemenea creatură.
Aşadar, nu-i
pace sub măslini şi orice zi poate aduce o altă veste şi dacă cercetăm la
rădăcina acestor lucruri dăm de aceeaşi cauză pe care am identificat-o de multă
vreme: existenţa unei forţe psihologice, aproape misterioase, care acţionează
mult mai puternic şi eficient decât se conştientizează şi decât orice armă şi
care se manifestă chiar şi pe la noi! Căci iată că, oricât de evoluat şi
civilizat ar fi mediul în care au crescut unii dintre aceşti atentatori,
mentorii religioşi care le inoculează ideile criminale şi chiar autodistructive
au o putere diabolică, de neexplicat deocamdată, care surclasează chiar
instinctul omenesc natural de conservare a vieţii şi astfel, netemându-se de
moarte care, pasămite, îi aşteaptă în rai cu un pluton de virgine de folosinţă
personală, aceştia devin imuni la obişnuitele somaţii ale oricărei autorităţi
şi în consecinţă, sunt extrem de periculoşi pentru lumea normală.
Dacă s-ar
studia această forţă devastatoare psihică, aceea care stă, iată, la baza
manipulării minţilor atâtor indivizi ce-şi pierd propria capacitate de
raţionare şi deci la baza (ne)funcţionării normale a societăţii omeneşti, aşa
cum se cercetează, de pildă, leacul unor boli incurabile, i s-ar descoperi
poate mecanismul şi antidotul, ajungându-se la o soluţie salutară, adică la
regăsirea mult visatei normalităţi a vieţii în lumea de azi. Dar până atunci
cine ne apără de iminenţa acestor imprevizibile agresiuni, oricând şi oriunde
posibile ?
Editorial - Lucia
OLARU NENATI – scriitor
http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Botosani/Editorial/2016-07-26/Visand+la+taramul+mult+doritei+normalitati.html
Comentarii:
1. de ileanacostea:
Admir acest
articol, ca şi restul editorialelor lui Lucia, pe care le citesc mereu "cu
sufletul la gură": pentru stilul literar frumos în care este scris, pentru
realitatea sumbră a secolului XXI pe care o exprimă atât de bine. O admir şi
aplaud pe Dna. Lucia Olaru Nenati pentru misiunea dânsei, auto-impusă, de a se
implica... Puţini sunt scriitorii care fac acest lucru, dar sunt totuşi,
Eminescu de exemplu. Trăim lumi "nebune" şi un "război" de
tip nou, greu de înţeles pentru a fi oprit. Dacă cercetarea pentru vindecarea
bolilor este dificilă, cea pentru înţelegerea psihologiei răufăcătorilor este o
"cutie neagră închisă ermetic" şi mai greu de pătruns. Şi totul pare
să se deruleze într-un crescendo haotic, focare de pericol pe peste tot pe
lume, în puncte importante cum ar fi “World Trade Center”, New York, sau Turcia
- cu recenta lovitură de stat şi ce a urmat şi va urma - , cât şi în locuri
mici, ca un birou administrativ din San Bernardino, California, într-un vagon
de tren, la o bisericuţa dintr-un sat de lângă Rouen, Franţa (omorârea unui
preot bătrân, în timpul slujbei, ultimul eveniment “surpriză” pe care,
aflându-mă la Paris, îl aud şi îl văd de câteva zile la TV). Liniştea şi
normalitatea par să fi dispărut pentru totdeauna, şi nu numai în Europa. Erup
“vulcani” mai mici sau mai mari peste tot, cu imposibilitatea stăpânirii lor,
prevederii locului următoarei erupţii, şi la toate astea se mai adaugă şi
situaţii în care o ţară îşi “trage singură cu pistolul în picior” (vezi
Brixit). Şi în această perioada de criză pe întregul glob, se desfăşoară circul
alegelilor prezidenţiale în SUA. Există oare “un plan structurat şi gândit a la
long” cum se exprimă Dna Nenati? Nebuni au existat întotdeauna, dar parcă nu
aşa de asarnati. Poate că va veni momentul când să se găsească o soluţie spre a
opri această violenţă nesabuită, aşa cum (am citit undeva, nu-mi mai amintesc
unde) în India sub englezi, unde crimele cu sinucideri (pentru acele virgine
promise) nu mai conteneau, s-a găsit formula: a înconjura cadavrele
criminalilor sinucigaşi cu carne de porc. Sună ca o glumă proastă, dar se pare
că atunci, această a avut efectul droit de “stăvilire” a incidentelor violente.
De mult mă tot gândesc că suntem în stare să mergem pe lună, in spaţiu, să
inventăm tehnologii ştiinţifico-fantas tice, dar nu putem rezolva problemele de
pe pământ, cum sunt focurile, cutremurele şi atacurile teroriste. Pâna atunci,
noi, oamenii obişnuiţi, normali, suntem cu toţii niste mici furnici care
trebuie sa ne dorim sa avem norocul să nu ne aflăm la locul nepotrivit, la
momentul neportivit, să nu ne lasam “doboraţi” de teamă, şi să sperăm ca într-o
bună zi se va veni cu o idee iscusită … de genul “învelirii cu carne de porc”.
Felicitări pentru puternicile dumneavoastră editoriale, Dna Nenati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu