Chiparosul
Sfântului Atanasie Athonitul
Se
povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a
văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând:
„Mult rău ne-a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al
nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim
asupra lor și să-i izgonim”. Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care
era din fier, și a început să-i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi
izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii
mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis:
– Ce faci,
Atanasie?
– Alung
spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul.
– Lasă-i,
căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a-ți cădea în trândăvie; dar
așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult,
încununându-vă.
Și așa au
mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această
minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe
câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși”.
Un dar mic –
o iubire mare
5 Iulie 2016
Eram odată
cu Părintele la o mănăstire de maici. La plecare, neavând altceva să le dăm
maicilor ca mulţumire pentru ospitalitatea cu care ne primiseră, am scos pe
ascuns o caramelă din buzunarul de la haină şi am oferit-o stareţei. După puţin
timp, Părintele îmi zice:
- Nici nu-ţi
poţi închipui cât de mult a însemnat gestul tău!
Şi mi-am zis
în sinea mea: „Dacă Bunicuţul le vede pe toate, atunci, cu atât mai mult,
Dumnezeu!” şi mi-am făcut cruce.
Odată,
Părintele i-a zis, cu bucurie, unui prieten care făcuse o importantă donaţie
bănească în numele lui Hristos:
- Banii tăi
şi-au găsit acum locul potrivit. A fost cea mai bună investiţie; au ajuns acolo
unde rugina nu îi strică şi furul nu pătrunde.
Odată s-a
interesat el însuşi ca banii unei văduve cu copii să fie investiţi în
cumpărarea unui teren de construcţii pentru siguranţa materială a orfanilor.
Cât despre siguranţa acestora duhovnicească, şi-o asumase el încă din primele
clipe de când rămăseseră orfani, prin rugăciunile sale pline de căldură. Aşa
s-au împlinit, pentru a câta oară, cuvintele Scripturii: „Pe văduvă şi pe orfan
va îngriji Domnul”.
(Părintele
Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp.
42-43)
Dorinţele
noastre
4 Iulie 2016
Maica Siluana Vlad
Dorinţele noastre, de obicei, sunt incluse.
Dacă eu sunt în chilia mea singură, îmi doresc să citesc o carte sau să dorm
sau să mă rog. Dacă mă duc la bucătărie unde tocmai s-a făcut ceva foarte bun
de mâncare, deodată doresc foarte mult să mănânc, deşi înainte nu -mi era nici
foame şi nici poftă. Dorinţa mea s-a schimbat. Doresc astăzi să ţin post până
la ora nu ştiu care, sau să nu mănânc deloc, şi vine cineva cu ceva atât de
bun, încât nu mai doresc să ţin post, doresc să mănânc. Este o dorinţă pe care
pot să mi-o împlinesc. Dar am şi dorinţe pe care nu vreau să mi le împlinesc:
nu voi mânca deşi îmi doresc pentru că e Postul Mare, e vineri, mă împărtăşesc
mâine etc. Atunci renunţ la dorinţa de a mânca şi-mi păstrez dorinţa de a-L
mânca pe Domnul. Dorinţele noastre sunt expresia dorului nostru, cunoscut sau
necunoscut. Dacă dorul nostru este de a ne bucura de Dumnezeu, dorinţele
noastre vor fi ca ale oricărui om, dar nu vor avea puterea asupra noastră ca
asupra acelora care nu sunt conştienţi de dorul de a fi cu Dumnezeu. Şi atunci,
în faţa unei dorinţe să te întrebi: această dorinţă, dacă mi-o împlinesc, mă
apropie de Dumnezeu? Aşa o testăm.
(Monahia Siluana
Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 106)
(Pr ABS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu