marți, 3 decembrie 2019

Comunicat - Volumul „101 Basme Românești”, punte între București și Chișinău - Artoteca BMB




Volumul „101 Basme Românești”, punte între București și Chișinău

Comunicare Biblioteca Metropolitană București


Bună ziua,

Volumul „101 Basme Românești” scris de copii cu vârsta între 6 -14 ani, tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, a fost lansat, prima dată, joi, 28 noiembrie, la București, în Sala Mică a Palatului Național al Copiilor și ulterior la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, în prezența unui public numeros și entuziast.

„101 Basme Românești" aduc un frumos omagiu celor 101 ani împliniți de la Marea Unire. Copiii, prin creațiile lor, au reușit să unească simbolic Moldova cu Țara Românească, deoarece nu fac altceva decât să coboare în trecut în lumea basmelor fondatoare, ale miturilor care au creat provinciile românești.

Filiala Emil Gârleanu a Bibliotecii Metropolitane București va găzdui vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 18:30, o lectură a cărții pentru copii „Bicicleta Fermecată”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Andreea Chiorniță. Evenimentul este organizat pentru a celebra doi ani de la apariția cărții.

Gazda evenimentului este Brandi Anderson Bates, fondatoarea Citim Împreună România, iar invitații speciali ai serii vor fi Excelența sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm și Maria Gheorghiu, președinta asociației Ovidiu RO.
Pentru că aniversarea „Bicicletei fermecate” se conjugă cu ziua de Sfântul Nicolae, atmosfera va fi una de sărbătoare.

Serviciul Comunicare BMB
E-mail: comunicare@bibmet.ro
Tel: 0772002417
www.bibmet.ro
www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/









Comunicat de presă
De Sfântul Nicolae Ambasadorul Hans Klemm va citi povești copiilor
la Biblioteca Metropolitană București

Filiala Emil Gârleanu a Bibliotecii Metropolitane București va găzdui vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 18:30, o lectură a cărții pentru copii „Bicicleta Fermecată”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Andreea Chiorniță. Evenimentul este organizat pentru a celebra doi ani de la apariția cărții.
Gazda evenimentului este Brandi Anderson Bates, fondatoarea Citim Împreună România, iar invitații speciali ai serii vor fi Excelența sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm și Maria Gheorghiu, președinta asociației Ovidiu RO.
Pentru că aniversarea „Bicicletei fermecate” se conjugă cu ziua de Sfântul Nicolae, atmosfera va fi una de sărbătoare. La acest moment festiv, invitații vor asculta povestea Zamfirei, vor cânta și se vor bucura de timp de calitate și povești. Pasionații de muzică sunt rugați să își aducă instrumentele muzicale. Cadrul de sărbătoare va fi vizibil și în vestimentația participanților, care sunt invitați să poarte șosete cu modele de Crăciun.
Bicicleta fermecată este o carte despre vise, despre muncă, despre viața bunicilor și a străbunicilor noștri, despre puterea gesturilor mici. Este povestea unei fetițe de 4 ani care locuiește într-un sat îndepărtat din România și care într-o zi găsește o carte poștală cu o bicicletă. Din acel moment Zamfira visează să aibă o bicicletă cu care să călătorească și muncește din greu pentru a-și permite una.
Cartea funcționează ca un portal spre trecut, prezentându-le copiilor de azi o imagine cuprinzătoare a satului românesc, așa cum arăta el pe vremuri, cu detalii vizuale despre arhitectura caselor, așezarea lor în sat, portul și ocupațiile țăranilor. La o privire mai atentă, cartea înglobează însă și metafore și idei abstracte, care îi fac pe cititori să reflecteze. Zamfira îmbătrânește muncind pentru visul ei, căci banii pe care îi câștigă se risipesc mereu pe nevoile imediate, cele care nu suportă amânare. Pe de altă parte, în momentul când visul ei devine pe neașteptate realitate, Zamfira întinerește, redevenind copilul de odinioară.
Călătoriile Zamfirei pe bicicletă în țări îndepărtate, în univers sau în alte dimensiuni, îi îndeamnă pe cititori să își dea frâu liber imaginației și să își închipuie propriile aventuri pe o bicicletă miraculoasă, capabilă să-i ducă oriunde și-ar dori.
În cei doi ani de la publicare, cartea a bucurat numeroși copii, părinți și bunici. A stors multe lacrimi și a ajutat cititorii să compună propriile lor povești din călătoriile lor imaginare.


Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București publice, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.       
                                                                                                                                                 
Serviciul Comunicare BMB
E-mail: comunicare@bibmet.ro
Tel: 0772002417
www.bibmet.ro
www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/






„Șapte” artiști într-o expoziție colectivă inedită de pictură, sculptură și artă decorativă la Artoteca BMB

Marţi, 10 decembrie, începând cu ora 18.00, Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită la vernisajul unei expoziții colective inedite de pictură, sculptură și artă decorativă, care face parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică „Temeiuri”, intitulată sugestiv „Șapte”.





Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită să luați parte la festivitatea de premiere a Concursului interliceal „Iubesc orașul București! Premiul Literarium”, joi, 12 decembrie, ora 11.30, în Sala de spectacole „Eusebiu Ștefănescu'' a Cercului Militar Național (cu acces direct din Bulevardul Regina Elisabeta).











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu