Gladiatorul
~*~
Când plouă îmi iau pelerina verde și
plec la plimbare
Să spăl dureri din Cântecul lebedei,
Să întreb apa din bălți ce mă doare
Olé, guapa!, îmi spune luna din ape,
olé, guapa!,
Hai cu mine spre Ithaca și fii bună
până la moarte
Mai e încă-o noapte în care va ploua
cu tunete și gata!
Pasărea spin ia forma unei liane ce
se-nfășoară
Pe ulița adolescenței sufocate de
picăturile de apă ce-ți pătrund
Pe sub haine și-ți dau fiorul
rece-călduț
Atunci când privești curcubeul și ai
nevoie de dragoste.
Frumos… tinerii rătăciți în bolul din
camera vieții
Își iau fâșuri roșii și ies să se
plimbe prin ploaie,
Recitesc Gargantua și Pantagruel -
Câțiva ani vor iubire, restaurante,
vacanțe,
Fără oboseala și corvoada cuplului,
Vor să nu dea socoteală nimănui în
drumul lor spre Ithaca...
Încă o noapte, înc-o noapte, fii bună
până la moarte,
Te-am văzut, mi-ai plăcut, spunea
tânărul reticent
Ca un proapăt absolvent de
bacalaureat,
Crezându-se Odiseu, căpitan scăpătat
și vâslaș la pupa corăbiei sale,
Ce se ghida după steaua polară,
Dar ea îndoctrinată la școala
femeilor savante,
Se uita la el ca la filmul Tout feu,
tout flamme și îi spuse în șagă
Că steaua polară e o stea căzătoare
și că ea nu va fi Penelopa,
Decât dacă el va fi gladiatorul.
*
Poezie publicată în
revista „Rotonda valahă”, anul IV, nr. 14, iulie-septembrie 2019, p. 82-83
Ieri, azi, mâine
~*~
-Ascultă!, zise el, azi te iubesc,
mâine nu ştiu de-am să fiu,
însă azi, te doresc!
-Azi sunt a ta, zise ea,
ieri nu ştiam de va fi aşa,
mâine nu ştiu ce-am să fiu,
dar acum sunt a ta!
-Ascultă!, zise el, mugetul mării-n
furtună,
catargele, vezi cum se-adună,
cântând disperarea
căci n-au întâlnit nici o Circe
ce-ar fi putut să le dea dezlegarea?
-Taci!, zise ea, marea a amuţit,
tânjeşte după Fata Morgana,
pierdută într-o zi de sărbătoare,
sedusă de Soare...
Taci!, zise...
-Plângi?, întrebă ea,
plângi dragostea nostră pierdută-n
picături de sânge,
din unda albastră a serii,
plecată demult cu năierii,
Plângi, dragostea noastră –
lacrimi sfioase la poarta uitării?
-Plâng, zise el,
dragostea noastră furată
de cei ce n-au iubit niciodată
şi fac numai mătănii!
-Vom plânge!, grăi ea,
când tu vei avea pe o alta,
iar eu voi fi cu un altul
şi numai în vis ne-om vedea...
Poate că mâine vom plânge,
dar acum sunt a ta!
-Ascultă!, zise el, azi te iubesc
mai mult decât ieri,
dar mâine, te voi iubi ca şi azi!
*
Poezie publicată în
revista „Rotonda valahă”, anul IV, nr. 14, iulie-septembrie 2019, p. 83
Marea de iluzii
lui Ben din Ciudanoviţa
~*~
- Ce-i viaţa fără regrete, băiete?...
Nu aveau prea multe să-şi spună
atunci când s-au întâlnit pe muntele
vrăjit,
cu mure răscoapte şi vrejuri
încolăcite pe-o harpă
născocită dintr-o daltă şi-o navă
naufragiată
în marea de iluzii nespuse.
- Unde-s florile de rapiţă de
culoarea murgului
ce venea să bea apă în răstoacă, din
pumnul tăicuţului
ce se odihnea pe o lespede şi privea
florile
de corcoduşi răsăriţi printre
blocurile părăsite,
lipsite de larma băieţilor ce
benchetuiau la lăsarea serii,
când minerii ce scoteau uraniul din
craniul bătrânului
ce stătea pe o cremene, încercau
s-adoarmă
cu mâna pe-o lampă şi cu crisparea
celui care ştie că mâine
o să răstoarne vagoane de piatră
într-o apă tulburată şi plumburie,
dar mai ştiu şi că va veni omul
negru, cu cască,
să ceară talanţi de pomană, de vor să
mai vadă
lumina stelelor înşirate pe salbă şi
apele dintre vârtoape.
~*~
DORINA MAGARIN
Poezie publicată în
revista „Nord Literar”, Baia Mare, anul XVII, nr. 6 (193), iunie, 2019, p. 12
şi în revista „Rotonda valahă”, anul IV,
nr. 14, iulie-septembrie 2019, p. 83
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu