Mere pădurețe 38 - necorectat/necenzurat

Mere pădurețe 38

SOLUȚIA: Ni se suspendă clipa legendă abstractul, obiectul, care-şi găseşte cuvântul, subiectul, reacția, era lumina, care ne lumină calea spre Everestul înțelepciunii ca ecuația să-şi aibă rezolvarea, soluția. Hulitul om Vadim e un român adevărat, un vetrist a vetrei româneşti, ignorat pentru patriotismul lui, poezie de viață, înaltă simțire de artist şi provita prețuire. La fel ca Adrian Paunescu. Toti patriotii huliti! Sa sperie natiunea ca ei sa fure in voie. Dan/Daniel Salapa, om adevărat, care iubeşte oamenii şi cultura, cu "lucru bine făcut", om cu spirit şi suflet, după cum ştii şi tu, Ben, că scrie "splendiz", nu uzez de cuvinte mari, deci ca ce să fiu măgăreț, plângăreț, că nu vreau să fiu altceva decât cela ce sunt cu ritmul inimii, care ne apropie şi suntem conectați unul cu celalalt, sincronizați elevat, cu credință şi simțuri şi cum ți-am spus suntem pasionați amândoi de carisma scrisului, el văzând cu spirit critic opera omnia, indiferent cine a scris-o, el fiind şi un om real, realist artist, cu vederi largi, fapt pentru care şi eu sunt mândru de el un fără de modru om de cultură dar şi eseist. E minunat ca un Eminescu a prezentului, încărcat cu energie şi o magie a cuvântului prin care respiră liber. E un aproape de sufletul meu cu nevoia de forță având forță, ca un cel mai bun. Dan Salapa: UN AUTOR NONCONFORMIST-PAVEL RĂTUNDEANU-FERRGHETE. Cu-n stil poetic şi narativ sau un amestec de poezie şi narațiune sau amestec de liturgia, de clasic şi modern, de blândeță ori revoltă ori din toate acestea câte ceva la un loc ceea ce face greu încadrabilă stilistica sa, Pavel Rătundeanu-Ferghete îşi croieşte, tenace, un drum propriu în literatura contemporană. Nu are o susținere printre confrați prea mare, nu ştim cât de entuziastă, dar una la fel de constantă, respectiv, oamenii aceştia, între care şi subsemnatul, îl ajută să definească, iar, în pararel, noi, ca cititori, ne limpezim o manieră de abordare a creației sale Nădejdea Phonexului volum al treelea, o carte nouă a acestui autor venerabil din Ciubăncuța-Clujului, cum îi place să se recomande-reunind texte publicate pe mai multe site-uri de a lungul mai multe corespondențe etc. este în aur, de apariție. Din cronica-eseu pe care o pregătesc despre ea, redau un fragment super, sper destul de convingător asupra a ceea ce urmează să găsim între paginile ei.

"PAVEL FERGHETE este de altfel, un impulsiv, el scrie la primul imbold ce-l afectează părând a nu stărui asupra versului prea mult însă credem că este doar o impresie deoarece sunt poeme care au o rezonanță intimă, profundă, o stare a lor care este numai a lor şi, care vine din fondul ereditar spirirual al autorului, pe care şi l-a croit într-un fel inconfundabil, principalele sale caracteristici fiind năvalnicul stilistic şi trăirea clipei suprapuse peste un simț al marilor repere culturale româneşti: istoria, Eminescu, credința, toate întrețesute în spațiul satului şi al limbii române pentru aceste două din urmă, autorul nutrind sentimente din cele mai stabile şi mai intens reflectate în opera sa.... şi din această perspectivă, cartea sa de poeme-multe de o lungime ce poate părea inutilă, dar nu este aşa tocmai din cauza unor astfel de apariție inedite stilistice, la fel, nicicând este reprezentativ în epitete sau metafore, nu este supărător, ci trebuie să vedem în asta doar dorința de aş consolida opera-aşa cum în muzică avem refrenul-cartea spuneam, se întregeşte de la o pagină la alta ca un fluviu ce-şi adună apele afluiente cu mult drag ca într-o tandră îmbrățişare maternă-ceea ce sporeşte calitatea ei per asamblu. Ea, cartea mai poate fi asemuită şi unei cariere imense în care căutarea nestematelor este însoțită şi trebuie acceptată sine die-ipoteza de găsirea unor mai mici ori mai puțin importante obiecte, ceea ce face însă frumusețea căutării fiind dincolo de neprețuitele cele mari tocmai această căutare ori, Nădejdea Phonexului 3, exact asta se pare că vrea, să ne mențină speranța, "nădejdea" în nestemata cea mare, orice ar fi ea, pe care că o găsim, fie că n-o găsim, renaşterea de sorginte phonexiană ne este hrăzită ticmai pentru o căutăm, că ne-o dorim, că sperăm să ne scape de slăbiciuni, de angoase, de neânțelegerea finitudinii umane la duelul cu imenstatea universului aşa cum spuneau marii învățați ai omenirii." "Răbdarea e pentru suflet ca o comoară ascunsă." (Publius Syrus, Sentințe).

Paşii mi-s mărunți, înceți, neputincioşi, nu în plus valoare pe picioare, cu sâcăială şi cu durere în picioare, răgnet al carpaților, că nu mă simt bine, acuma chiar şchiopăt de piciorul drept, n-am paşii doriți naturali, parcă n-aş avea seriozitate, că nu mă întind cât mi plapoma şi nu-i normal, natural şi firesc să fiu posac, chiar firea fiindu-mi pleoştită, tristă, citită pe fizonomia mea fără un chef de viață (mi-a trece gama supărătoare că doar în jur de ora 14 vine şi popa şi atunci  trebuie să fiu în țințirim/ cimitir, dar cum sunt ca o frunză pe care o bate şi doboră vântul, nesigur sunt, cum voi fi prezent, cum îmi voi integra prezență fizică buugățită ca de om beat, om cu îndoială cum îmi voi avea şi evidența-n drept de a fi boabă în spicul unduit liturgic de vânt.Absența nu-i ferpley, că eu sunt pionul responsabil pe tabla de şah... Vica fiind nevastă-mea şi pentru ea se aprinde lumânarea şi se ia pauza, în veci pomenirea cu un colac-părăstaş şi un litru de vin, un ritual, în care popa Oprea Septimiu cântă, dă atmosferă, nu chiar ca-n ceremonialul înmormântării ) Totu-i suculent, cu esență, ca de ultima oară. Eu în viață-s surprins de durere, în derută din punctul meu de vedere (calități speciale dacă nu eu trebuie să le am, în calitatea de a fi om, cine să le aibă, în grijă ? (sunt paşi esențiali, un ritual şi cine se zbate, cine se sacrifică? şi cum să fie mai bine desfăşurarea mea de pâine de toate zilele ca să răsfăț simțurile?) Mi se pare că scriu în salturi şi scriu, cum scriu ca mine lui Ioan Petru Gârda, scriu ca Sucă om sucit (dar ce şi cum să fac altcum dacă fac cum mă pricep, cum îmi trag boii brazda), dar el mi-o ia de bună cum scriu, cum îl perii şi nu-o ia în serios doar Evra Gart, un Dumitrescu neținându-se neseriosul de cuvânt  cu toate că nu-s rău intenționat: -"Scrii apaparte ai un stil aparte, scrie pe facebook Gârda, scrii ca la carte, ai multă simțire felicitări! (cum să-l contrez, să-i zic că nu-i aşa? şi ce rău e în ce scrie, omul, omul, omule?)

-"Muțumesc pentru atenție!" Asemenea vorbe îți dau nochaut, sunt vorbele lui sincere, un şah al prețuirii/iubirii omeneşti? În sfințenia bucuriei eşti ceea ce eşti şi te cunoşti prin scris ce eşti, în respirația universului (eşti povestea din poveşti?) Zi de zi scriind te capacitezi la fericire dezintereresat, cum zice şi prof. Dr. Adrian Fochi, să candidezi, din fericirea ta, cum zici şi tu, Ben Todică, să dăruieşti din fericirea ta, celorlalți, c-altfel cum s-ar mai povesti despre tine, despre noi de bine? Cum s-ar şti ce hram porți/port, că zice balaurul, Mureşan Ilie şef secție la SMA Ciubăncuța Osoiu: -" Până ajungi la Dumnezeu, te omoară sfinții, aşa zicea lângă un coniac la Lenuțu Rusu, în bar, unde mă îmbia şi stăruia să iau şi să fumez şi o țigară, c-ar merge, alții obişnuind lângă o cafea țiģara, el acest uriaş lângă un coniac, în ciudă că era contra indicat, că dăuna grav sănătății şi țigara şi beutura. Eu aveam ce aveam cu omul cinstit: Ioan Petru Gârda, pe care îl mai întâlnesc la casa de cultură a studenților, în Clyj-Napoca, la festivalul epigramei:

-"Nu scriu maiestre epigramă numai dacă tu mă bagi în seamă, dacă tu îmi oferi ocazie, în omeneasca ecuație, deşi pentru vamă n-am în palmă decât din cutia milei, bănuțul văduvei, că cine munceşte şi nu tâlhăreşte n-are timp să îmbârlige, să câştige, în procesul muncii în pâine, că eu doar scriu, cum ştiu pe cont propriu ca din stâncă să mulg lapte, că eu nu strig ca înainte mergătorul în pustiu că cel care vine va boteza cu foc drept la înviere împreună cu Vica nuntit ca să mă fac iubit: om între oameni potrivit la locul potrivit sfințit întru răsărit de soare şi binecuvântare trecându-mi mireasa nevastă peste prag, în ce mi sfânt şi drag ca-n cer să fie şi pe pământ de bună veste, Vica, nevastă între neveste." Îndrăgostit de fata morgana, o zână cu bagheta magică a pustiului, a fiului rătăcitor şi risipitor pentru care, nu vă încredeți, că în las fierbinți, nu se va mai tăia, în risipă de talanți, nu se va tăia vițelul gras, vițelul ajuns de gras, cea şi hois, ajuns greoi, de pripas. Ca  secund umbrit de lumina lui Ben de ce m-aş plânge? Fiecare ne-avem dreptul şi ca ce am face-o de oaie? Ştiu că scriu şi prostii ca vântul care se domoleşte, în domino, ziua mai bună ca idee (scriam lui Dragoş Pătraru, scriu fain făinel făinos ca Fănuş Neagu, că-s probleme, în ce-i necesar, cu folos, dar cât or fi, vai şi tulai!? Suntem agresați verbal, Ioan Petru Gârda: -" Nu zice cu păcat, nu ne învârtim în cerc, că D. N.A. e jucăria stricată? În univers ne-avem afacerea non-profit, care ne-aruncă la containăr hrană pentru urs? (se vorbeşte ca la Radio-şanț...?) Trendul ne transformă în normal? după iarnă primăvara iubire, un bine a tururor, drept la înviere, un esențial a impactului ca să se înlăture impactul negativ.

Tot ce ne înconjoară e poezie,

că nu ne place nimic ce-i inutil, iluzie,

în această explozie de sentimente şi senzații

cu toate că cuvântul, Dumnezeul, ne vine de unde ne vine,

în ecuații

mai umane ca mine,

cunoaştere,

în lupta câştigată cu mine,

pentru omenire şi mine,

chiar şi-n viața naturii prin Eminescu suntem Mesie a iubirii,

drept la veşnicie, drept la poezie,

dor de la marginea mării,

pace şi pâine tras pentru omenire-n mâine

ca liturghie-n lanurile de spice-n grâne: pâine.

*

Totul e că existăm,

în normalitatea României cu tei înfloriți,

cu paşi însoriți pe alei cu plopi şi tei,

c-aici, în suletul oamenilor iubirile-s la înălțimi,

dovadă că existăm.

Prin ce efort o să am confort, cum adică: cum transformăm prin efort îmulțindu-ne talanții, ca Arghezi, întâia oară nefirescul tr ana dor mândru-boi, în vioară şi sapa-n condei şi brazda-n călimară, iar hâra, neobişnuit ce fac cu mirabila sămânță, veşnicie născută bunăoară, la țară? De-acuma cine nu şti de locul, localitatea, satul, în care Păvăluc, feciorul lui Dragomir, nepotul lui fătu Viorel născut în Sâmpetru-Almaşului pe marginea şanțului cu părul aspru, blond-şaten şi creț, nu cu mult de a mă naşte, mama, Verinica ieşind în ocolul aici luând-o prin surprindere un vițel de vacă o speriase şi o mirase frumusețea şi năstruşnicia lui de a sări ghiduş în acel larg al curții păjistit cu iarbă şi încântare însorită, că era cu surâs fenomenal, în plină vară cu lumina distinsă şi întinsă, cu-n senin şi azur albastru de azur, tărnațul fiind umbrită de o viță cu ciorchinii cu boabe mari, adusă în buraşi pe vreme de război de Mitru Deac de a lu  Dascalu, învățător şi el, în Sâmpetru, care rentors acasă dase şi lui bunicu un altoi, care se prinse, făcuse rădăcini şi la vreo trei ani făcu şi roadă din care şi eu gustasem pe timpul copilăriei şi mai pe urmă când dam flăcău pe acasă pe la dragii bunici, în Aghireş-Fabrici şi mama având servici la Chimicală la cretă şi la cerneluri şi tuş, ea pătrunzând taina fabricării, tata fiind deja înfocatul fochist, în fabrica de ipsos Rapid, unde funicularul aduceau şi cu două funiculare piatra din cariera de piatra din Leghia şi-n fabrică pentru a concasa, a o măcina în făbrică în făină ca Dragomir expert fochist s-o fiarbă pentru a deveni ghips, pentru Dragomir nimic nefiind ciudat. Nu se pricepe la noua instalție de centrală în şcoală, dar instalatorul vine, dar ajunge mâine. Am vrut să merg şi eu şi am fost că era disperat ca un om beat, tulbur, dar trebuia să-i fac eu un tremurici curaj, c-altfel aieştea o înlocuiau şi a aprins focul, dar caloriferile nu s-au încălzit. L-a telefonat, însă instalatorul n-are nici o grabă. Care-îndatoria şi datoria acestuia. Învățătorului nu-i pasă, Vasile Gurzo o ceartă pe Daria, care n-are autorizație de centralistă şi chiar nici instruirea ei nu s-a făcut de nici o ispravă, cu competență profesionistă aşa că la ce se acață de ea (ea-i trasă la răspunde fără să mai ştiu de ce?) noua centrală nu merge firesc strună cu priceperea lui Strună la vioară:

-"Dacă nu se încălzeşte acuma cum s-a încălzi la iarnă, zice răstit aspru, competitiv, pe bună dreptate Vasile şi responsabil învățătorul-director? Ieri am fost pe la Apia Dej. M-am cam obosit, ostenit. Jennifer, nu ştiu ce noroc voi fi avut ca să nu fi distrus Marius "Mistrețu" Celemen, Celemen e numele lui tată-su Tudorel din Urişor, de la Coşteie, sper să nu fi nimicit, ars, corespondența lui George c-ar fi un mare păcat, aflând o situație de la început de veac, din SUA o nesiguranță economică şi socială şi un cutremur economic până-n Călcâiul de fier, să n-o fost distrus, cât timp, în timp de cinci luni, eu stând la Cluj ca pe ace (Daria mi-a spus că a aprins el la vale/pe râpa văii Escu, să n-o fi făcut de oaie, cât eu un alt neputincios, eram după al doilea atac cerebral, Hemipareză corp stâng, cum se presupune c-ar fi suferit şi marele geniu național Eminescu), că eu un neputincios stam cu o neputincioasă, cu Vica şi cât timp am stat, în Mănăştur, pe aleea Piana, la Cristina şi Flaviu, în Cluj-Napoca, să caut de Vica, că-n neputința ei nu se putea ridica de pe marginea patului să meargă la baie, în timpul aiesta Marius venind acasă, înțelegând că n-o s-o ducă mică-sa mult, c-are să-şi dea duhul şi el făcând  ordine şi curățenie, pregătire pentru înmormântare şi în şură unde mi-le aveam într-o ladă de recameu corespondența lui unchiu venită la frate-su în Sâmpetru şi alte manuscrise şi cărți, în şură, punându-se bănci şi mese ca să se servească pomana, Ospățul Diavolului, cum avea proiect de roman inedit Pavel Dan un prozator-scriitor renumit, din Câmpia Transilvaniei geniu, cu talent nativ, talent de care zicea criticul şi istoricul, că l-aş avea şi eu, că spunea, în revista Flacăra şi Alex. Ştefănescu, un renumit şi de nădejde phonex, spunea c-aş avea talent nativ şi c-aş fi scriitor luminos, deci el, unchiu George neputând să se desprindă de familie, de Sâmpetru -Almaşului, în Viorel aflând încredere, sprijin, găsind o bază, corespondau laolaltă şi întreprinzeau diverse lucruri. Într-un caiet am început să copiez misivele, scrisorile, din scrisorile lui unchiu, dar nu ştiu, de ce nu ştiu, de ce întrerupsem copierea scrisorilor, între unchiu şi bunicul fiind ceea ce-i iubire, frăție, bunicul fiind acela care le-a păstrat scrisorile, un viu talisman-tezaur epistolar, le-a păstrat cu sfințenie, ceea ce nu făcea unchiu cred în America cu scrisorile bunicului a lui frate-su Viorel, în acest sens n-am prins nici un fir (telefon fără fir=ştire). În prima scrisoare cred şi a lui face comparație cu o parte de hotar numită, în Sâmpetru-Almaşului: Purcăreț, în acea pustie, sălbăticie, trăind un Ferghete poreclit Papă-Lapte, eu văzându-i casa arătată de Sabina şi de bunicu, o casă din bârne, pe tărnațul ei de sus de pe deal se zăreau doi-trei câini urieşi albi precum carpatinii omologați (eu am fost cu mătuşa şi bunicul cu carul după lemne, pe bunicul durându-l picioarele cum mă dor şi pe mine acuma acut fiind o boală ereditară, moştenită?) Era greu de cârmuit/condus carul pe acele hoampe şi drum de hotar, dar îndrumat de Sabinuța, o sabrina soră a lui Viruța şi Dragomir..., dar o scoasem bine la capăt cu caru împedicat, carul împedicat cu lanț gros în spate la roțile roțile din spate şi cu lanțuri mai subțiri la roțile din față să nu ne împingă vitele la vale şi pe mine forțându-mă să alerg dinaintea carului pe mătuşa lăsând-o mult înapoia carului în care îl hobănea şi hurduca pe bunicul până pa drumul drept de țară că şi de la drumul principal mai aveam o oră, ore cale, până la casa lui "fătu" Viorel, în mijlocul satului, la casa unui evreu, jidan Marcu, unde şi-a cumpărat unchiu cu gândul că se va reântoarce-n România, dar n-a mai făcut-o şi s-a mutat la rugămintea unchiului, Viorel, în casa aiasta mândră cu aşezare la/de centru satului. "1914 Iubite frate aiastă epistoală e scrisă dintru vârf mare de deal.

Azi 5 iulie după amiazăzi, după ce mi-am făcut de gustare. Ieri mi-am cumpărat un pui de găină şi azi mi-am făcut tăieței în el, căci numa mă legăn de slab fiind că am prea slăbit ca să pot strânge bani. Cum zic mi-am făcut tăieței şi i-am nimerit tare bine numa n-am lemne de sâcitoare aici. Am gustat şi mi-am luat tovarăş pe badea George de pe Strâmba, că îți spun drept singur mi-a fosst urât. Am suit pe Purcăreț la deal. Tot am mers şi am mers şi abia am sosit în deal. Ne-am tot uitat, dar nu vedeam decât tot păduri şi dealuri, păsări nici măcar de sămânță nu vedeam. Nu zic doar că nu sânt pe aici, ba sânt, dar aici parcă le-ar fi urât şi lor a sta în aşa spurcăciune de pădure cu lemne necunoscute. Sunt goruni şi ceri. Alea ni-s dragi şi nouă. Parcă am fi în Dosu Gârboului, dar când ne fug ochii şi sar pe altele, iar ne cuprinde dorul, căci vedem că chiar suntem străini. Vedem un fel de lemn am zice că-i tei, dar are frunza ca de curechi. Vedem un fel de lemn am zice că-i nuc la frunză, dar la coaje nu şi-i înalt şi fără crenji, tot oblu, de ala felu e jumătate pădurea. Vedem un fel de lemn, zice badea George ca pricepător de lemne, c-ar fi să fie ulm, da nu ştim. Vedem un fel de lemn am zice că-i jugrast din câtva după frunze, da nu-i. Iepuri n-am văzut până acum, zic că sânt, da-s tare mici. Când am venit aici la baia asta, am stat în Columbut de am schimbat trenu şi am stat de la unul după amiază până sara la 9 şi am mers afară din oraş prin nişte alei, dar şi alea tot lemne necunoscute. Acolo am văzut nişte veverițe chiar ca la noi. S-au coborât de pe lemne dacă ne-a văzut şi au venit la noi şi le-am dat nişte bomboane. N-au frică de om. Chiar eu m-am aplecat jos şi au venit la mine şi cu o lăbuță s-au suit pe mâna mea şi cu gura au luat mierea dintre dejete de la mine. M-am tot minunat, dar de aceea sunt şi ele blânde pentru că nu zvârle nime..."

-"O zâs învățatorul, se împlântă Daria care zice că nu vine instalatorul până-n votare, că să margă focul, c-altfel ce-om face la iarnă dacă nu să încălzăsc caloriferile, mai zice îngânfat învățătorul Vasile? Şi la aiesta numa să meaegă treaba şi fără să ridice un deget.

DĂ-NE PUTERE, DOAMNE SĂ TRĂIM ŞI NOI pe pământ, în drag şi sfânt sub cer ca-n cer cu ce mi mie mi mai dragă: veşnicia, dreptul la înviere!."  Da, da, cât adevăr, vizionarule, năştruşnicule, eşti un ghicea şi el un mincinos, mare hoher, în gona după aur, că-i aşa cum în America pistolarii rasişti făceau orice ca să pună mâna pe aur şi pe pământurile autohtonilor cu orice preț, chiar omorând oameni. Nu cu o lingură mănâncă şi Klaus Iohannis umblând şi dacă n-are copiii, urmaşi, el avar are, dar ce face cu 6 case, la ce i-s bune, pentru ce nemți/ austrieci, părinții lui nişte bătrânei simpatici probabil locuiesc în Austria după câte informații sumare, lapidare, am de la televizor (te întreb, pe tine dar de unde să ştii tu de scârța-pârța, care are un înteres, în secret, nu pentru a rămâne în istoria noastră ci un altul cel de fi buboi, furuncul, neincizat, ci focar de durere şi infecție pro- septicemie, dar ce ştiu eu un ciuf cu-n picior în viață şi cu un altu-n groapă? Tu mă inciți să scriu, dar pe altă parte zici să nu-mi fac rău, adică să n-am treabă cu politica şi politicienii, dar chiar asta pot să nu fac? Mâță blândă, dar care zgârâie rău? Atunci cum stau, în banca mea, în mocirlă până-n gât? Mulțam fain pentru sumarele informații legate de viața lui unchiu, în America, despre care ştiam (ştiam că o avut un copil/ doi, că i-ar fi dat la stat şi că apoi nu s-a mai ştiut nimic de ei, dar în rest totul lăsa de dorit, că doar din scrisorile lui unchiu mai aflam crâmpeie de viață), dar nu concret ştiam, America fiind departe ca cerul de pământ, departe de România, cu tot tacâmul de civilizație zombi şi de ciudățenii, nefiresc (multe se întâmplă la voi care nouă nu ne intră la cerebel, că suntem mai grei de cap şi în ce priveşte politica actualului preşedinte mai burjoi-Putin/ Kim şi nu ne cuprinde cămaşa poliricului de unii nici de ai voştri acceptată, nu ne intră, în socoteală, la calcul, adică: nu le înțelegem noi şpirul, rostul, la noi în România, comentariile unora, în presă, în media, derutându-ne, ne încurcă la digerat). Da a fost căsătorit cu lelea Veronica (nu dau nici de caietul din 1972, unde mai notasem câte ceva ca copil necopt, încă nepriceput şi chiar neştiind nici ce vreau). Lăsând aiestea unde se lasă: Da, cu Veronica Drăgan e româncă din Sâmpetru-Almaşului şi căsătorită cu George, un bărbat înalt, fain şi pogan, zdravân=solid, musculos, vânos şi nealcoş, mândru (mai domolit din cauza sărăciei şi nu poți zice ca flăcău cu aşezare, că n-ar fi avut mândre, drăguțe, înalte şi pe măsura lui de-a lui Loloş, Dâncan una (cu care dă față, se revăd în 1972 şi ambii aveau frumoasa etate de 85 ani (era ca un chip greu de uitat, el curios că prost nu era, dar prosteşte o întreabă pe prispa casei jidanului Marcu, casă pentru mine devenită casă părintească, că eu acolo m-am născut şi acolo am apucat să trăiesc, întru câtva să  copilăresc, datorită unchiului plecat în Americi, în state, cum se zice mai nou la USA/ SUA o întrebat cu mintea clară:

-"De ce nu ne-am luat lolaltă? Ea, loloşoaie:

-"A mei erau mai gazdă şi voi săraci, chiar dacă ne iubeam nu conta, contând averea, deci nu m-o lăsat părunții să vin după tine, nu lăsăt să mă mărit cu tine şi cuvântul părinților era un lucru sfânt, nu se trecea peste vorba, peste hotărârea lor, că la noi nu se fugea ca pe alte sate, furat de părinți, zicându-se că fata era furată, c-apoi la întircerea tunerilor de musai să le dea binecuvântarea" (povestea lor ar fi fost cu arătare şi longigivă, că mai trăiau şi la 85 ani (unchiu murind după un an cu amintirea satului natal şi văzându-se-n Cluj la Zica şi la nepota Elvira, fata lui frate-su Petru murind pe front în 1915 fără să-şi vadă fata deabia născută, în timp ce el lupta pentru patrie, chiar de anume fiind dulce glonțul patriei? Veronica Păpuşii, Drăgan, era o muieruşcă mai mică de stat, dar de George se legase ca scaiul de lâna oii/ de părul din coma sau din coda calului... şi-i chiar reproşă careva dintre neamuri, c-are să se urască de această străicuță, nucuță el bărbat fain şi înalt, dar lui îi fu de însurătoare şi se însură cu păpuşa aiasta care şi născu mai întâi pe Anica (Ann-Ana, în 1912 şi apoi fără a mai sta mult pe gânduri o născu pe Aurelia şi asta ca asta Veronuca cam prin 1925-1927, când îşi aduce şi fetele în America, ea după povestea, bârfa, satului, înciotricându-se, încurcându-se cu alt bărbat, Veronica asta refuză să călătorească în America, asta fiind dorința viu exprimată a lui George Ferghete sosind SUA doar cu fetele, care nu-i prea dau ascultare şi umblau noaptea-n oraş, deşi frecventau un colegiu de fete, dar umblau trambura, vagabonde şi George necăjit de pățanie, ca părinte i se destăinuia, confesa, spovedea lui frate-su, în Sâmpetru, fratele popă, Vasile aflându-se în Dâncu, dar între el şi cel din Dâncu se ivise o nemulțumire, că-i ceruse să nu-şi țină fetele numai la Viorel şi la lelică-sa, mătuşa, tuşica, Nastasia, în Sâmpetru, ci să le îngăduie şi la el, în Dâncu, dar apoi nişte surori de a lor din Sâmpetru scriu şi pârăsc pe popa din Dâncu lui George, fratele lor, că aiesta, acesta, în loc să trimită fetele la carte, la şcoală, le trimite cu gâştele pe hotarul Dâncului să le păstorească, păşuneze, desigur tatului, lui unchiu George aşa ceva nu-i plăcea, cum şi de ce frate-su să-i batjocorească fetele, cum adică fetele lui să fie făcute slujnice (nu ştiu de ce gândul fără nici un motiv la Dănilă Prepeleac şi frate-su om avut, om bogat?) Clar aşa ceva lui George nici vorbă să-i convină, nici prin gând nu-i trecea vroind să le şcoleze (n-avuse el parte de şcolarizare, deşi fecior de dascal, aibă măcar ele şcoală, parte de şcoală, că cine are carte, are parte..., şi se străduii, cum are să facă mai ținându-le nepotă-sa Elvira, fata lui Petru, un alt dascal din familie, la ea-n Cluj mai ținându-le-n gazdă şi mai ținându-le şi spesând, plătind la internat, şi asta până a nu le lua cu el, George, în America, în 1928 (dacă stăm şi socotim, calculăm, băbeşte / contabiliceşte, viața nu era tocmai uşoară).

Verişoară, Jennifer, am să încerc să te lămuresc treptat. Dimineață am fost cu Daria la şcoală, c-aici e îngrijitoare şi abureala cu ce am vrut să-ți povestesc, s-a evaporat şi rentors obosit, nu vreau să mă prostesc, de nu cumva m-am şi prostit deja.

ÎN DREPT DE A FI FIZIC ŞI LIRIC-SINFONIC

MOTTO: "Omul are nevoie de un vis ca să supoarte realitatea" (Sigmud Freud).

Dumneaiei Vica-lirica,

liră, înşiră-te, înşiră, cu aură

şi nimb,

etern de eternă primăvară-sinfonie în duh de adevăr

şi duh de viață simetrie,

în folosul şi angoasa tuturora,

un tot ceresc, pentru care-n femeiesc

mă nasc bărbătesc ca să trăiesc şi să cresc

întru ea să muncesc artistic cu folos, în frumos,

din cristic-luminos frumos

să exist artist pragmatic,

în drept de a fi fizic

şi liric-sinfonic.

În cartea Căutând după mere şi Mere pădurețe vol.1 ca, în vol. 2 Mere pădurețe datorită meritului tău verişoară şi profesoară înteresantă şi meritoasă, tu, Taylor Jennifer, c-ai venit cu noutăți despre George, Ion, tata lui şi a lor, apoi despre Anica, Aurelia şi fratele lor născut cu o altă soție, în America, care va deveni tatăl tău după ce ştrengarul a mai avut o fată cu o franțuzoică şi nu mai ştii / îți scapă, dacă unchiu George cu nemnțoicele a mai avut copiii, că neveste a avut chipeşul, frumosul, aiesta din Sâmpetru-Almaşului (nu că ar fi important care dintre neveste i-a golit casa de mobilă?) Fleacuri, dar viața zbuciumată a unchiului George, ajuns într-o țară care nu proteja bărbatul, ci pe femeie, care îl putea fura pe bărbat, putea fi golit de bunuri, dar tu n-ai cum să ştii de episodul dramatic, de perioda când şi-a rupt, fracturat, unchiul, piciorul şi a stat să, însă a fost norocos c-avea economiile, banii strânşi îngropați şi doar el ştii şi sufletul lui cu cât greu, a economisit banii, pentru care a ostenit, a muncit cu privațiuni, ştrngându-şi cureaua, că asta se întâmplă şi atunci nu doar în epoca de aur a lui Ceauşescu/ ori chiar acuma, în era corupților, însă nu doar pentru asta răbdând foame şi chiar şi slăbind de-l sufla vântul, chiar înainte de a sta săptămâneşte (5-8 săptămâni cu picioru-n gips ghips, ipsos, care desigur, n-a fost fabricat de îndrăcitul, de harnicul Dragomir, la Rapid, în Aghireş-Fabrici, eu în curtea fabricii furişat peste gard/ până a nu se împrejmuii fabrica cu doi paznici şi două porți una dinspre castel sau Alimentara din sus şi alta dinspre gară, lângă depozitul de lemne mai încolo de gară având Henric depozirul de mobilă. Eu spontan, neîmpins de cineva din spate mă nimerii involuntar, fără gândul de a mere anume pentru asta, că aici i-am văzut fotografia pe un panou de onore cu fruntaşii fabricii, dar ce crezi că m-am bucurat că el, Dragomir, făcea față la orice lucru, asta fiind chin şi boala care-l elimină de pe imensa tablală de şah a pământului? Vă mulțumim pentru poveste! Este atât de trist. George se căsătorise de două ori mai mult în SUA, cred două femei germane. A existat un divorț un an sau doi mai târziu. Sunt sigur că a ratat Veronica! Nu dau judecata. Încerc doar să înțeleg. Mulțumesc și odihnește-te! Lui Daria ungurul Beni zice ciudos, doar el ştie de ce despre Reghina lui Gusti Găvruş de a lui "Mămăliga, Petruşoaia, doar pentru el pentru Beni fiinnd convenabil şi câlțos fuiorul prins pe furcă ca prin tors şi răsucit pe fus să devină toet de urzit şi de pus pe război pentru țesut:

-"Pe baba asta o caută moartea acasă şi ea-i pe uliță trambura, întersată şi cu vorbe de clacă parcă cerşând de pomană vrând să ştie cum e cu Călărețul fără cap?"

Mă încântă Vasilica Grigoraş, cu poezia de România,

pentru care o admir,pentru izu-i de trandafir,

că ne transmite radio, prin eter

marele ei speranțe şi noblețe

de super caracter,

oprtunitate cu emoții,

în România fiind veşnicia şi omenia,

omeneşti ecuații,

un drăgălaş de Grigoraş,

care deşi în speță sunt bărbat

mă face să plâng ca un copilaş

rentors la sat de la oraş,

că viața la sat e un eveniment important şi savant.

Suntem de altfel ca Dumnezeu chip şi asemănare, că şi fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca noi a fost din noi pentru noi s-a plămădit, prin El, să fim învierea şi veşnicia, domn Savaot Ben!

Ferghete era tot din familie popă în dâng, care scrie tot lui Viorel, şi despre care se spune, că şi pe acesta nu necazul, sărăcia învățătorului Ion Rătundeanu-Ferghete, ci socrii din Nadiş l-o ajutat să urmeze şcoala de popii  şi mie-mi era clar, că simțea nevoia şi lui Viorel i se părea omul potrivit, bunicu, potrivit şi pentru popa din Dâncu, că era om serios conform aşteptărilor şi nu era o distracție ci un of care ne surprinde, că era şi asta modul de a fi dintr-o istorie de viață, pentr-o viață lecție frumoasă, săntoasă, de viață, aici, în miezul fierbinte de pâine, cinstit din fire şi  naiv, drept din fire, cu adevărul gol goluț, natural, indiferent ce spun unii, români, că aieştea se vor da pe brazdă siliți fiind tot, că nu-s fixişti, dar care le era şansa de a rămânea peste timp, a celor doi de dres busuiocul, ca viitor căpătând familia Ferghete primind o gură de oxigen că nu politica îl va înteresa nici pe Dragomir/ Pavel feciorul scriitor a lui Dragomir? Eu trebuie să iau în serioasă ce a scris epistolar şi Vasile ca un respiro şi oportunitate, că în tot era totul o surpriză şi un mare înteres notabil ca un ritual religios, esență rarisim cu mult neprevăzut, cu desfăşurător ca-n măimuțărareala vieții şi Desfăşurarea lui Marin Preda/ Cronica de familie scrisă de Ion Bradu, un normal din acel timp, acuma ca să prindă acuma putere, că prinde putere aieasta în narațiunea mea pentru o stare de bine, un alint fără precedent şi incredibil.

 "Mult iubite şi scumpul meu frate Viorel! S-apropie zilele de sărbătoarea mare a naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi celelalte sărbători şi-mi aduc aminte de zilele acelea de bucurie şi de veselie când noi toți frații şi surorile sărbătoream aceste sărbători creştineşri împreună şi cu dragoste creştinească în jurul scumpilor noştri părinți cari astăzi odihnesc în pace, în mormântul rece, iar sufletele lor după zisa Sfintei Scripruri între cetele sifinților, căci au fost creştini buni şi adevărat părinți; Dumnezeu să-i odihnească în pace! Noi însă răsfrățiți departe unul de altul, eu aici, tu mai departe, iar altul în America, departe cu totul de noi şi cu sufletul, căci nu-mi scrie nimic, m-au uitat de tot, eu însă ca slujitorul lui Dumnezeu, nu l-am uitat şi nici nu-l voi uita, dar nici pe tine şi ai tăi, nici pe surori şi ai lor, căci în toate zilele vieții mele dimineața şi seara îmi aduc aminte şi mă şi mă rog bunului şi înduratului Dumnezeu pentru voi toți, pentru sănătatea, bunăstarea şi curățarea păcatelor voastre etc. Căci cum am  zis mai înainte, că suntem depărtați unii de alții şi numai atunci când ne rugăm unii pentru alții ne vedem sufleteşte împreună, căci aşa ne-a fost soartea şi plâng ca un copil mic, când mi-aduc aminte de zilele fericite ale noastre dimpreună vețuitoare, dar a trecut şi trecem şi noi, mai ales eu care am îmbătrănit acum şi nu mai pot veni la voi, ca să ne mai vedem şi să ne bucurăm unii de alții. Voi nu veniți la mâine că nu puteți din alte afaceri şi aşa numai rar de tot ne putem vedea! Aşa iubite frate Viorel şi surori Verona, Nastasia şi Vioriță aşi dori, ca, dacă bunul Dumnezeu vă va ajuta şi veți fi sănătoşi, barăm pe ziua de Anul nou să veniți la mine şi să ne bucurăm împreună cu toții. Mi-ați face o mare plăcere dacă v-aşi vedea în seara ziei spre anul nou la noi. Dumnezeu drăguțu să vă dea fericire şi noroc şi să petreceți sfintele sărbători ce vin şi celelalte în deplină sănătate şi cu voe bună! Am rămas sărutându-vă pe toți! Vasile". Alții accidental îşi vând praşia din copilăria/ dragostea de viață, în gona după aur.

-"Ce mâncăm ?"

-"Pâine unsă cu cuțtul, cum ziceam la internat şi tot nu era răbdări unse cu foame"

-"Care ne era starea bună de sănătate?"

-"Ce ne era prevenirea îmbolnăvirii? Ce era bio şi eco sănătate?"

-“Salut, Pavel! Maxim Iuliu-Marius Morariu te-a invitat să apreciezi Casa Memorialã "Lucian Blaga" Lancrãm.

-“În Lancrăm n-am fost spre ruşinea mea (îmi pică obrazul, că n-am văzut filozofia şi poezia de România), deşi veşnicia în corola de lumini s-au născut la sat ca român al patriei române, dar pe telefon amice ce pot vedea? În cazul meu ce să zic că-mi place? Păstrați-i vie memoria, alduită şi binecuvântată a lui Lucian Blaga, un cetățean onest şi artiat a Clujului şi asta va conta şi va fi o istorie, un act vivace, un viu peste timp şi voi veți fi o cinste a neamului datorită acestui om batjocorit, interzis, un timp, oprit chiar să trăiască, de nemernici, deşi era un viu exemplu ca român adevărat, deşi batjocorit de snobi, dar învingător totuşi pentru că era om de nădejde, un mare iubitor şi un vrednic viitor cultural al patriei limba română, în veci pomenirea lui, dragoste! Norocul prostului, se întâmplă ceva când nu stai în banca ta şi atunci, Ben, de ce aş lua sumanul pe mine, de ce m-aş lăuda, mândri, cu tilu pur şi simplu templu a cărții, de ce om cu înțelepciune, m-aş lăuda cu ce nu-mi aparține?

Ție-ți căşună pe titlul Nădejdea Phonexului, benule, omul Dumnezeului (eu te-am întrebat şi tacit a şi fost acceptat, mie dându-mi răgaz şi rând la sub titluri? Dar tu eşti cu merit, că promovând limba română şi pe românii de pretutindeni, mi-ai publicat tot ce am scris, eu, din cauza mea putând să rişti publicând chiar şi prostii, prăpăstii, dar n-a fost să fie, la paralela 45 şi meridianul României profunde, a dat Dumnezeu să fie, să fie cordonata geniului omenesc-Eminescu şi eu Dumnezeu şti cum te-am avut susținător: spirit şi suflet-minte şi inimă, maximă a ceea ce-i iubire şi propăşitor drept de a candida pro-viitor, cu înviere la fericire.

Tu, însă erai Titanul, din cauza căruia casa mea de lumină din lumină se umplu şi cărțile se făcu, că şi la foc era oala plină şi porcul cu clisă grasă demăgan, împărăteşte, ni se băga-n casă, că-n culori de nelinişte, în leagăn verde de mătasă şi Iisus ni se năştea-n fiecare casă aparte, că phonexul,coloană fără sfârşit întru răsărit cu nădejdea ne devenea cel mai iubit ca om potrivit la loc şi-n timp potrivit sfințit. Doamnă preşedinte nici de data asta nu vi poezia mea pe plac pentru a scrie şi dumneavoastră şi poetul stelist, de la Steaua, Adrian Popescu, Ion Cristofor, Pavel Azap..., care pare-se c-ar fi opriți să scrie ceva legat de opera mea, aşa cum e patrie limba română. Mulțumesc şi Dumnezeu să vă dea sănătate. De ce aveți greață  față de cum scriu neaoş românesc? Tu aduci bucurie-n casă, că nicăieri nu-i mai  bine, române,ca-n casă la la tine. Ştefan Zwaig, în Suflete zbuciumate/ Eminescu, în Geniu pustiu, ambii scriu cum nu s-a mai scris mai bine, îmi dau ambii senzația plăcută, incredibil, dar adevărat. Cosmolit ținând-o mult aşa egoist Iohannis fentând adevărul, istoria, că-n viață nu-i cu picioarele pe pământ, iar ce face el e vrăjeală aiurator, că poate fi o deflagrație, că de ce să nu poarte dialog cu românca Viorica Dăncilă (chiar dacă Dragoş Pătraru vorbeşte viceversa, că are românca un punct de vedere cu personalitate națională, distinctă, de bun renume (refuzul neamțului să tăifăsuiască la vorbă mă îngrijorează, mă intrigă, că nu ştiu la ce să ne aşteptăm ca noi românii să fim mai fericiți, că neinspirat putem să ne trezim sub bocanci nemțeşti cu crampone zdrobitoare, cum ne-am mai trezit în 1944, când întorcând armele am devenit robi, tributari, la ruşi şi n-a mai fost nici asta demn, că n-a fost o egalitate de şanse măturându-se gozul sub preş, însă ca la noi nicăieri nu-i mai bine, cu nonşalanță, la noi ca acasă la tine nicăieri nu-i mai bine). Iohannis e zvăpăiat, exagerat, arogant, nu cumva împotriva românilor, că zice: nu-i las de capul lor şi româinii pot să-i devină victimile acestui men-horor, o extremă politică. De ce nu pricepi de unde vine şi pentru ce vine iubirea, după ce cântă Gabriel Cotabiță un respiro, din istorie ca cei care cuceresc o performanță, că asta-i România şi unde crezi că-i România țintind tot mai sus să câştige România: sus nația! având, în sânge dansul şi cântecul, Cotabiță, cu nasul pe sus că ce-mi pot imagina clipe de iubre din viața mea, că ce altceva-i de făcut şi ce-i de făcut pas cu pas? De unde nu ştii, de unde nu vrei de acolo apare iubirea, că de unde, de ce, de unde nu te aştepți apare de unde nu crezi, de acolo apare iubirea dacă binele te urmăreşte, că binele atrage binele dacă asculți iubirea, că doar fericirea aduce iubirea... şi să uităm de urâta, de politica care adună ca furnica, dar în groapă nu duci nimica. Cum menținem armonia, că exigența extremă a lui Iohannis e doar abureală de Lina-Prepelița, e ceea ce nu-i iubire, ci zăpăceală, ca ne scoate din pepeni, ne scoate tăcerea tăcutului de pe orbita existenței şi de fapt tace, că tânăr nu e neapărat bogat, îmbogățit tip-top prin prostie condamnat pentru casă ilicită, înainte de prima legislatură, apoi absolvit de vină că justiția noastră e după cum bate vântul, cum întorci mâna, fără vocația stasului, vedetei, ca-n filmele maraton, fără noimă, sens, cu fantome, monştri, care ne zăpăceste, ruinează, cu fantezizia de coşmar şi calvar cosmolit de geniu pustiu strigător la cer, de care nici noi şi nici copiii noştri nu ne şcolăm barbar, necivilizat şi ne lipsim de aşa ceva, că nu au ținută morală filmele, cu monştri care ne instruieşte şi educă prost şi e o năuceală neveritabilă filmele care, auzi, Ben, ne-ar alimenta cu emoții cu hormoni, deşi nu boala asta a lui Nemesis ni sănătatea încăpățânată în bine, dar cu filmele aiestea scârboase, nu ni o şcoală cu şansă în plus cu bonus de viață, că-s o porcărie care ne întunecă mințile ca realitățile pustite, ascunse, secretizate de Iohannis ca să nu se dezvăluie adevărul realității strigătoare la cer, spun asta, că nu pot, credeți-mă să nu spun adevărul demn de cartea recordului, că şi nebunii în nebunia lor sunt demni şi cinstiți, nu-s americani descalificați, de firea lor, de o neciste civică, că nu văd războirile lor o faptă tocmai bună, ca să-l prefer pe Iohannis care n-ajută pe cei aflați în nevoie ca poporul român care-şi repoartă propiul succes, ca electorat, chiar votându-l, deşi nu-i de încredere trăsnită şi nici cel mai bun lucru, dar în greşală din greşală până la victoria finală, suntem, cum nu simțim altfel lumea deşi binele, oameni buni, e în mâinile noastre şi nu-i un joc de noroc, că soarta, pâine caldă omul din făină aluat şi-l frământă lăsându-l ca-ntr-o competiție a bucuriei, bucătăriei, îl lasă să dospească şi armonios să crească şi deabia apoi punct de vedere, aluatul de pâine e pus în cuptorul cocător să se coacă e pus şi apoi e scoasă să aburească super pe masă  şi să ne ațâțe pofta drept de a fi cu capacitate şi competivitate de muncă, că doar cinstiți suntem oameni între oameni, pentru oameni fără ca nochauturile să fie la putere ca o inimă care ne bucură cu bine, cu minte şi inimă, că doar adevărul şi binele ne face invincibili ca o vreme cu încălzire care sună bine, că vremea frumoasă ne însănătoşeşte cu lucruri, în lucruri efectiv bune, ca să nu fim la un pas de moarte nemuşamalizând adevărul, în drag şi sfânt, că nu ne pierdem controlul ieşind din decorul registrului ca istoricul Alcapone-Câțu, că dacă ar fi să nu ne luăm, ca atare să nu fim nici ca Teodorovici şi probabil că ne vin de la Iohannis, ne vin veşti proaste din economie, dar tu afectat nu de explozie, de suflu exploziei şi de starea nației, ci de rezistența stării personale, care înteresează şi dacă nu-i o stare de viață a poporului cu dragoste şi nobleță, conştiință națională ca de revistă, dar asta-l înteresează: interesul personal pentru fes/ doare undeva pe Iohannis ca să o să fie decăzut în dizgrație, cu apucături bolnave fiind acest nepotrivit, bolnav de putere? Cum ne punem în valoare cu astfel de om la cârmă, care nu-i pe fază, ataşat de popor ca să se reiinventeze, ca să ne ajute, să ieşum din criză de orice fel? În noi e partea bună şi partea rea şi de la tăcut nu poți şti la ce să te aştepți. Şi ce câştig că eu tot nu mă ocup cu curățatul fereştilor, că neputința rupe legea şi pas cu pas nu mai țin candența vieți, pro lucru bine făcut neavând nici măcar cheful să mai cred într-un posibil bine, dar nu cred posibil, că şi eu voi apuca binele destinat pentru pălmaşii clăcaşi adevărați muncitori harnici şi buni praznici, la noi totul fiind de a-ndoasălea, viceversa, chiar şi răul zdruncinându-mi viața şi dându-mi, drămuindu-mi  fericirea, o citadelă sfărâmată, orânduindu-mi acreala, amărăciunea rădăcinilor amare, ca-n Omida desculțului Darie, tăindu-mi-se pofta dreptului de a fi ca-n 1907, în acel an unchiul Petru Ferghete deşi apostol a satului Sâmpetru-Almaşului din cauza cruzimii legii lui Apony a fost  bătut de notarulu ungur şi de jandarmul cu pană pentru că încălca legea predând în limba română unde licuia în majoritate, unanimitate români, țărani sănătoşi încăpățnați în bine, în anul 1914 să fim serioşi aceeaşi oameni acri, fără inimă expediindu-l pe front vehiculându-se c-a fost trimis să-şi apere patria, dar şi mai urât din partea unora se povestea, c-a fost trimis pe front pentru că Lentina era o femeie frumoasă şi că notarul şi jandarmul puseră ochii lor tâlhăreşti pe ea, (dar drept ce-am poftit io, în marea unire a țărişoarelor româneşti... (şi tu ştii mai mult ca alții muritori mioriticul firii noastre, ştii pofta orânduirii iubirii de aprope şi de bună rânduială, că unde lege e nu-i dezordine e ca străinii să ne domine pentru a ne sugruma ca pe Apostol Bologa, în Pădurea spânzuraților pentru că ne-am opus ca români să puşcăm pe români, sfidând nişte reguli, principii-legi a pământului românesc, strămoşesc, cu-n firesc a locului de pâine, de pâine de o ființă națională (Liviu Rebreanu despica firu-n patru descifra o filozofie şi tradiția satului până şi-n Academia Română lăudat, scriind cu sânge în cartea vieții istoria neamului românesc, unic şi ca nimeni altul înțelegându-ne specificul național şi excelența, academicul eminescian).

     - In ciuda tuturor batjocoririi si luarii in ras romanul este cel mai treaz si plin de suflet. Din cauza ca nu este spalat la creier cu democratie moderna, el vede si e liber sa zburde precum nebunul in ochii capitalistului fara inima si a hotului parsiv. A nu fi confundat cu cel harnic, cu suflet pe care il iubim ca-i natural sa muncesti cinstit.

-Doar aborii boilor încălzea pe pruncul născut în ieslea dobitoceacă,

că acolo i-a fost orânduit şi acolo a vrut mândru fără modru întru cer pur albastru ca binecuvântare, răsărit de soare şi lumină a lumii,

pentru semeni, acolo a vrut crin să se nască,

iubire de aproape s-a născut ca lumină de început

ca să ne mântuiască

şi-n laudă de Dumnezeu să se slăvească

ca s-avem drept la înviere, pentru puterea şi vederea

de a candida la fericire.

Am un dor de dor să fiu nejustificat (de ce?): membru, al Uniunii Scriitorilor (o fi această dorință un capriciu /o seriozitate, paranteză cu responsabilitate, în mine fiind forța scrisului, dreptul şi chemarea strămoşilor, ca un mesaj al creeatorului Iisus:

-"Pavel, scrie, scrie, că tu prin Dumnezeu eşti stăpân să scrii o istorie de patrie limba română a ceea ce înseamnă şi suntem iubire, concepție, ca drept de a fi."

Şi bun simț şi profesiune de credință mi Eminescu Hristosul limbii române, exact Ben, corect cum tu ai zis prins în această furtună de pâine de o ființă (care mi viață şi credința de a lupta cu dragoste şi dor ca o masă dintre mesele principale a zilelor, provocare ca om cu pshic sănătos/ bolnav, dar ce înseamnă una sau alta?) E trenul luat dar din care trebuie să coborâm, dar Iohannis/ Viorica Dăncilă, de ce n-ar cobor? E o atitudine bună să se raporteze supravețuitor la o realitate (ce împlinire-şi găsesc aceşti bolnavi în a fi preşedinți de țară nu servind propriul lor înteres?/ sunt amândoi într-un crivaj,/ în alunecarea din echilibrare, din calibru,din iubirea de natural sau sunt tuburați de exagerarea lor... că n-au experența/ necesară şi nu-i relevantă şi fără sens sunt blocați în haos şi n-u rațiune, dar ce ştim noi? să nu spunem prostului prost? Ce dă dinamică trăirii artistice, că de la început de drum e să ne împlinim printr-un flux de bio-chimie /alchimie prin care noi cunoaştem, înțelegem congnitiv  prin percepții, recepții, dar de fapt cine sunt eu ca să vorbesc pe intruşi şi pe risipitori de rău? dar îi înteleg corect pe impostori şi am/ nu dreptate, în căderea mea personală, o cădere liberă ca cea a lui Grigoare Zanc, învățător şi pe la Osoi şi perfct, în Instiruția Perfectului din Cluj şi care-i simbioza ca contextul să-ți permită să judeci pe ceilalți, deşi dacă judeci pe celalalt firesc, vei fi judecat şi atunci de ce să fiu în derută ca predictabilitate? (îl citesc/ mă bâjbâi cu prejudecăți şi care-i iscodirea pentru a ne cunoaste natura, relațiile, doar adevărul luminându-ne calea, adevărul şi viața/ existența, că şi curiozitatea ne duce spre ceva, spre cunoaştere, cu abilități şi cu interes, spirit de observație şi silunță, ambiție şi voință/ în ciudă,că obosiți ce dibuirea are linia maritimă Ondin frântă,de furtună/ revolta care s-a urcat pe vas, pe arcă şi de fapt oscilările sunt bâlbâieli, incertituduni (dar cum reparăm dacă cumva ce presupunem e gafă, orore, eroare/ traumă, în iubire/ e drumul spre a ne cunoaşte emoțional mai bine/ în trăiri artistice... dar unde e diferența între mine sau celalat subiectiv/ maturitate... dar cine şi ce ne va schimba, în bine? CE-i normal, eccetera, eccetera: ce-i România normală? Nu-i i absurditate paralismele? Dar pentru asta cine-mi dă cheiile, adevărul, împărției lui Dumnezeu? Nu cumva suntem deconectați de la realitate, de la noi înşine, deconectați de iubire ca fericire omenească pentru ceilați cumva? Şi atunci cei din jur ce vor crede de noi, în ce armonie/ vinovăție, ne va înfunda întunericul, noi trebuiind să ne iubim indiferent de politică, noi având nevoie de o Românie integră, profundă şi mare unică şi specifică, tradițional al românilor fără nici o discriminare independentă şi unitară? El are drept să greşească că şi a merge, la început când învățăm, nu cădem mereu? Dar ce-i încurajator? Nu putem fi fără neajunsuri, fără a ne minți având curajul de a ne recunoaşte greşala? Asta-i un mod de a fi, că minciuna fiind un nefiresc, un neadecvat, dar pentru asta trebuie să avem un psihic sănătos stând de vorbă cu Dumnezeu, să fim corecți, dar avem trăsături, în acest pentru a fi cu responsabilitate pentru a fi buni. Viorica Dăncilă se plânge de Iohannis, dar ca creştină îl ia peste picior, îl ponegreşte, însă ca ce şi Micu Cornel de pe microbusul Osoi, spiritual, mă întrabă:

-"Ea cât a fost prim ministru pentru români şi România ce a făcut?" Aici e o nedumerire că omul îşi sfințeşte locul. Prin urmare... De ce să facem imagine proastă României? Apoi zice:

-"Preşedintele dezinformează.

Vine cu-n discurs comunist şi forțează nota:

-"De ce ca oaie cufurită Bogdan Rareş cufureşte turma, tagma lui politică?" (Cum să fim atenți la limbaj?) Zice apoi că ea n-are nimic de ascuns, deşi zice cu tupeu că Iohannis are un discurs terorist, extremist, deşi a jurat pe Constituție/ Biblie.

-"Eu trebuie să te văd cu respect pentru România. Eu n-am nimic de ascuns. Eu cred, în adevăr. Nu facă abuzuri, sepărări de putere în stat, dar nici nu facă monopol de putere. N-a luat decizii pentru oameni. Pentru ce nu iese responsabil la o dezbatere cu mine şi să dea explicație publică. Vine cu amenințari ca şi cum încă pe fața pământului s-ar mai cenzura cuvântul (sunt lucruri care ne disperă; ce vrea să facă, de ce vine cu amenințări? şi cu drept nativ de ce să fiu chemată la procuror?"

     - Tu esti ca intr-un birt unde lupti ca sa fii primit intr-o gasca de betivi. Nu esti multumit sa bei singur amarul.Cere de exemplu ministrului armatei sa te ia cu ei in Afganistan sa scrii poezii despre eroismul soldatilor romani in NATO. Sa vezi dupa aia gelozie si admiratie din partea gastii de poeti.

     - În aşa hal am ajuns, drăguțule, n-am alungat pisica neagră şi m-am ramolit, fir-ar să fie, m-am ratat, deşi nu asta mi ideal să ajung cetățeanul turmentat, de comedie, chiar dacă nu asta, chiar dacă jurnalist la Răcnetul Carpaților, că nu asta mi ghinionul/excepționalul, incredibilul, care nu are remediu şi inspirație ca om de calitate. Nu--i aşa de simplu să fii într-o stare mai bună, bine dispus şi energic. Am auzit şi la îmormântarea lui Vica de caldă pomenire şi aducere aminte:

     - "Din pământ ne naştem şi în pământ ne întoarcem".

     - Te apropii din ce in ce mai mult de Dumnezeu.

     -Părinții lui Vica, Luiza după cuscru Cosma Vasile ca notar, secretar, la sfatul din Ciubăncuța şi tata şi mama lui Ludovuca care putea fi Luiza, eu credeam Eliza şi cele 11/12 lebede,din cărțulia de poveşti colecția Trasta ciobanului cu 75 bani/ bucată, cum cumpăram din librăria din Aghireş-Fabrici a cări client eram ca Nemeth Băieşan Iosif învățător emerit care pasionat pe citit cărți şi scria un jurnal, l-am surprins când m-am dus la acccest onorabil bătrânel la care am mers să-l rog să-mi pună cântecele adunate pe note, dar îmi spuse:

-"Dacă veneai cu 10 ani mai înainte că n-am mai pus, Pavele, mâna pe vioară" (scriu un jurnal şi nedumerit mă întrebam curios: oare ce scria în acest jurnal intim acest ungur crescut după împuşcarea parinților la Lupeni, în 1929, îngrijit şi crescut de românul milos şi omenos Băieşan?) şi acest copil orfan a crescut devenind om cumsecade, om cinstit şi ca om citit ieşit pe timpul războiului, căzând prinzoner la ruşii care-l deportează, în Siberia de unde cu-n coleg de suferință va evada ca să-şi bată capul şi să ajungă acasă, în România şi ca om, ajuns bărbat să-şi dovedească calitățile de profesor, în Aghireş-Fabruci, Cluj.

Om potrivit

Parcă ai citit, ai experență şi excelență:

ce i se întâmplă celui mai iubit

om potrivit

la loc potrivit om între oameni pentru oameni: sfințit,

dar de cei răi răstignit.

DE MANĂ ROMÂNEASCĂ

Eşti Ioan şi Petru Ioan Garda fără gură de aur,

deşi strălucit faur,

că eşti cu gaură, în aventură spirituală națională de şcoală- iubire de pe orizontală, pe verticală, colosală

şi magistrală literateră magistrală extraordinară şi populară omenească de mană românească.

DE SFÂNTUL IOAN – GURĂ DE AUR

MULȚUMESC ANTICIPAT!

Cum vorbele mele-s tezaur,

De vreți să îmi faceți cadou,

Numiți-mă Gură de Aur,

Făcând precizarea: Cel Nou

Cu toate că-şi pune cunună de laur,

Şi-i bate mătănii întreg colectivul,

El nu e Ioan zis şi Gură de Aur,

Ci-i numai... Ioan Guralivul.

Oameni ca brazii

verzi si înalți,

fericire pentru ceilalți,

de cântec şi de poezie doină

şi lumină română.

E, ÎN EXCELENȚĂ: EXPERENȚĂ

Cum le ştii, tu, pe toate:

pe dos şi față:

conştiință ca la carte

şi, că ce se face de mână:

inimă, maximă, în practică,

patrie limba română, național

şi natural Eminescu raportat la universal,

e, în excelență, experență:

lucru manual.

CÂNTEC OMENESC CU IZ ROMÂNESC

Ai fost o mândră ambițioasă, oglindă a folclorului şi al tradițiilor,

în rostu răsărit de soare, nemijlocit de popor- lumină a lumii sub tricolor săritor,

chiar şi peste umbra lor fără modru de cer albastru

şi de mândru universal al nostru.

La mulți ani,fericiți ani cu sănătate, mândrețe şi frumusețe,

cu noblețe şi omenesc românesc cu iz de firesc!

Ceva, în noi nu există/ din contră uneori suntem banali şi atenționăm să se citească chiar dacă am scris Gusti, să se citească Augustin şi Gusti era şi fostul coleg de profesie, el doar zootehnist, din Cubleşul-Someşan, el singur la părinți, domiciliat, în Recea-Cristur care mai zilele trecute îmi spune Cornel Micu şofer pe microbuzul de Cluj-Osoiu, un om popular, Cornel aiesta, care pare contrariat de ce n-a dat Vancea pe țiganul care i-o violat domiciliul, casa, de ce nu o depus plângere la poliție ca hoțul să fie tras de guler pentru fapta lui? E drept că nici alții cu fapte grave mai scapăcapătă condamnări cu spendare trec ca prin urechile acului cămila şi scapă de pedeapsă, că suntem noi poporul român, un regretabil laş.l? Daria-Loredana, fiică-mea, se desprinse din turma ortodocşilor, eu nu mă opusem, dar Vica era mai vehementă, contrară (că de ce să treacă dumneaei la pocăiți?), că de ce n-am merge cu toții pe acelaşi drum? în vecini era Ioşca, Iosif, nu cel din Biblie cu tălmăcirea viselor, vândut din invidie că tatăl lor ar ține mai mult la el, ducându-i acasă hainele lui acasă înăclăite de sânge de oaie să se creadă alrceva, că a fost sfâşiat de lup, de sălbăticiuni şi astfel ajungând rob la egipteni, însă cu-n noroc orb situația lui Iosif ajungând una bună şi slujind pe rege, a putând să nu le ia bani pentru bucate în anii nefaşti de suferință, ani de secetă, chiar pe frații lui putând să-i ajute a mai ajutându-şi părinții să fie salvați de la secetă şi chiar să-i aducă la el pentru asta l-a rețintut pe fratele lor mai mic, Beniamin, ca să forțeze venirea şi a părinților în ținuturile unde existau adunate în cei 7 ani de belşug bucate ca să nu se piară de foame el fiind administrator ştiind ce şi cum să prevină, cum să facă  ca să evite răutatea care s-a abătut asupra lumii, el Iosif ca diplomat tălmăcind visul visat, pe când din răutatea pizmuitorilor a fost țâpat la închisoare, aşa trebuind să sufere, deşi era om bun şi înțelept ca un Mircea Cărtrescu, un intelctual român şi el pismuit, combătut, doborât, prin intrigi dela marele premiu, ca să nu-l primească, premiul, pentru care era nominalizat, deci Ioşca, vecinul, îmi era vecin, în copilărie fiind obraznic, acățăuş şi bătăuş şi pe vremea războiului deştepul înregimentându-se, fiind legionar, predicator apoi la penticostali, mai acuma ni, mai, la urmă, că la el mergea Daria că de la el se şcola Daria Ferghete religios, că eu nu eram înfingăreț/ aşa ştiutor, dar el pilduitor a ştiut s-o ia cu drag şi cu buna, să i se înfingă sub piele Dariei ca ea să fugă tâlhăreşte cu Gustii lăptarul şi pocăitul dotat cu maşină, să meargă ca un fur noaptea ca să fie botezată la Dej la unu-n apartament, tocmai în ziua, când noi am tăiat de Ignat, de Crăciun porcul şi era nevoie ca Daria s-ajute acasă, pe mamă-sa pe Vica, în ziua cu pricina.

-"Azi m-oi duce la Adunare".

-"Te vei duce dacă te va ajuta Dumnezeu"

-"...Dacă mă va ajuta Dumnezu." Nu ştiu din care categorie, cu care din fete se asemăna, nu ştiu cu care din fete ajunse la seceră se cimpara, una mai cuminte şi alta mai dilchişă, mai rea, leneşă şi nepăsătoare, care a zis care şi se obrăznicea zicând c-o ajută ori ba Dumnezeu ea tot isprăveşte lucru că nu-i aşa de mult, ne mai având nici una dintre ele prea mult de secerat, ci puțin de seceră aveau, că ea oricum până apune soarele, până la ojină termină parcela, lotul ei. Strălucitorul actor era comparativ se asemăna cu colegul de clasă sau chiar de bancă, isteț şi bun la Matematică, deşi ca elev, auzi, nu eram rău nici eu, că eram şi eu ca o torță cu flacără olumpică, eram pentru ceva, pentru generații întregi cu putință, că cine nu se antrenază pentru o performanță pusă în scenă după sfaturile care nu mai fac față, boala căpătând rezistență în ciuda progamului pivot, chivot, prin care tot ce se întâmplă se ştia, că Papaiani-i o fire veselă ca Grigore, unicul care-mi zise: -"Ce mai faci, Duliş", îmi zicea după povestirea care o încropisem, încercam s-o scriu ca să fiu mulțumit sută la sută, o scriam cu exprimare necăjită, cu propoziții greoaie, o scria povestea cu haiducul Duliş, o scriam canonit fără succes, că habar n-aveam concret cum şi ce-i cu acest aventuros om sincer şi cinstit, ce-i cu acest descurcăreț, ce făcuse şi ce face/ ce face acest consătean mințit de autorități ca să poată pune mâna pe el, că dacă se predă n-are să fie închis, se zvonise, însă n-a fost să fie aşa şi suferise din mândrie mult, ca Aurel Păhuța care luase apărare lui Costan feciorul lui unchiu Simion Păhuța, cel care o avea ca fată pe Persida, nu personajul din Mara şi fata lui Mara, o femeie ca Fefeleaga lui Agârbiceanu, o femeie de omenie. Din asta nu s-a făcut o tragedie, n-a pierit speranța, din marele speranțe, n-a murit nimeni: chiar dacă profesora Moldovan Maria, mi-ar fi zis că-s Omul fără exprimare, o bombă verbală trasă ca un obuz din tun. Ceva istoric, un previlegiu legat de soție scrie, în Proverb 32:10: "Cei ce-şi găseşte o soție de ispravă descoperă o comoară mai de preț decât orice giuvaier." (şi nu ştiu de ce mi se pare că acesst Live Story, s-ar referi la mine şi Vica, desfăşurat, în cadru social, scena este satul şi-i scrisă narațiunea ca din tun, scris colorat, cu sentimente social-umane ca un Balzac, blestem a iubirii şi blestem a pământului, fără a complica nici într-un fel surprizele, că eu doar după ce a murit Vica m-am trzit perplex şi complex, cât de mult am iubit-o pe țăranca Vica şi pe copiii ei: doi băieți, cireşari/ muşchetari şi pr Ştefania-Mihaela, care acuma contează pe lângă Daria, nici eu nefiind profesor, ci un om necăjit care căuta mândra Lizuca sa, în Dumbrava Minunată (dar ştiu, sunt conştient cu tot ce se întâmplă?) Sinuoase-s cărările vieții! Iohannis normală ca normală Rimânia, dar cum facem România cu o viață fericită, restul, să nu fie doar promite, promite, mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea nu are o şansă, şansa de a fi cu câştigă România şi poporul român, în drept de a se bucura de o viață mai bună (în conducătorul-preşedinte e fericirea, nădejdea, națiunii, că dacă nu se atinge țelul, această țintă, e doar deşărtăciune şi vânt, nu există dreptul omului...  bunătate, cinste şi dreptate, nu există dreptul de a fi.

Tu nu te pierzi de cuvinte,

nu te lepezi,nu te desparți,de relitate

avându-ți propria relitate,

mediu,

plin de artă şi orgoliu

cu responsabilitate

Carpații mei ca frații,

trăiesc tot laolaltă

şi nu se despart deolaltă niciodată,

că-i firească vatră omenescă, românească-pitorească !

CĂ SUNTEM, ÎN IUBIRE, CEA CE SUNTEM SĂ CUGETĂM CA SĂ EXISTĂM

Scrieți că doar scriind dovedim că existăm

ca excelență: spirit-minte şi suflet-inimă,

patrie limba română, maximă,

că suntem ceea ce suntem doar firesc,

să cugetăm românesc şi existăm omenesc.

CA UNII GĂUNII, NENEUNII,

SĂ TE IA-N RĂSPĂR,

PENTRU ÎMULȚIREA TA PROVITA,

ÎN HAR DE RĂSTIGNIRE, PE GOLGOTA

Aiest mobil te ia în furci caudine, 

că te încurcă Petre, Ioane, Doamne,

cu fabrici de corupți ruinate, citadele de ralitate sfărâmate

şi puse pe butuci

ca sa se vândă orori-erori fără ritual/ tradiție, că ne vând imbecilii şi pe noi la fier vechi,

Că inegalii fără motiv băieții deştepți mişcând din urechi,

ca iepuri altoiți, fericire şi bunătate

pentru ceilalți/ înteres personal pentru fes-stres, de capitalişti cosmopopoliți împuțiți ca peşti la cap,

în băii de mulțimi de manifestați

ieşiți neciopliți, în stradă,

dar necurățiți responsalizați de serenadă,

necurățiți şi neciopliți ferpley cu fler, super, necurățiți de gloată de la coadă...

"de sfadă": ciudă, ciudă... luați de "tăuni" contabiliceşte la grămadă,

că unii: găunii-nebunii să-ți /să nu-ți pună coarne

închinându-te la Doamne, Doamne

şi botezându-te cu busuioc de la icoane

ca să nu te dioachi, nu-ți fie de deochi, mortal, de cei hâzi pazvanghi: sufleteşte, burgheseşte,

fără pereche!

În cadru satului, colectivizarea era schizofrenie diferințiată, paranoică, un beteşug social a lui Dinu Părurică din Ciocoii vechi şi noi, un incurabil, ascuzându-se, ascuțindu-se actul de înbogățire a unora ca o ciumă, epidemie a corupției, că ce vreți sunt membri de partid cu mască/ fără mascăcă unii se îmbogățeau cu râia că unii neruşinați comunişti-îmburgheziți se bogățeau văzând cu ochii, se îmbogățeau ilicit peste miapte (e demn de văzut filmul Secretul lui Bachus) şi alții mai mucitori harnici, cinstiți suferind şi ca boii căzând din prostia lor pe brazdă, în brazdă chipurele că avutul satului, obştii, era abuziv însuşit ca şi cum keprelor le-ar aparținea, că unul era preşedinte de ceape şi, îşi permiteau abuzul şi uzul de putere şi grâul şi boabele, grăunțele, de mălai cu oameni de încredere, oameni cumpărați, făcuți de a lor, căruțaşi ca Davidu care o avea pe Susana ceea deşi surdă piuia la nuntă menționind făloas. Sunt de ieri venit în Cuj pentru imbecila şi rebela insomnie la Psihatrie şi pentru Daria pentru rețetă la fobia de teamă şi-s rămas şi pentru astăzi ca să văd la dentista Ioana Cremene să văd ce şi cum voi rezolva cu protezele. În rest sunt multe de povestit, dar cu graba şi lipsa de tip având drumuri în multe locuri de făcut prin pesajul faşinant pentru un sătean, am alte bâza-bâzăieli, bătăii de cap eccetera, servus, Ben şi Jennifer Taylor...

MOTTO:

"Când eşti beteag, slăbonog, bolnav, îți urmezi firea nervoasă dezlănțuită vicios,

că imun, imunitar eşti căzut,

socio-uman, ca-n comedia lui Onore Balzac/ om sărac, necăjit, căzut în cădere liberă şi răstignit, căzut ca o cometă-

stea căzătoare, căzut în vergea,

lipsit de voagă la modă, coloană nesfârşită de voevozi,

în te iubesc de nu te vezi

la începutul sarcinii,

la început de viață-conştiință,

pe strună de viață mai bună

şi-n vogă de țăran-vodă ca artă,

ca munții care în pântece aur poartă

ca să nu cerşim ca milogi din poartă-n portă,

că cine nu se bucură, în propria-i ecuație

cu piesaj şi curaj de poveste, de protecție,

sub protecție de preşedinție, în fără simbrie?"

Totul se va termina cu bine, cum se cuvine: stare de bine. Totu-i oportunitate, în adevărat de realitate. Soția şi feciorii ei: Marius şi Teodor-Flaviu, copiii, în calcul luând şi pe Mihaela-Ştefania, avuți cu primul soț, Celemen, dar şi a mei sunt şi ai mei că din fericire alături de Daria-Loredana, că i-am crescut, că dacă de un om îți place, la ce şi pentru ce s-o învinuieşti, fiind cel cu stil, fiindu-ți dragă şi pentru muntele de ambiție şi de luminos-bunătate.

Wife and wife ei: Marius and teodor-Flaviu, the children, considering mihaela-Ştefania, married with my first husband, Celemen, but also mine are also mine that luckily together with Daria-Loredana, that I have them Raised, because if a man you like, what and what to blame for, being the one with style, being your dear and for the mountain of ambition and bright-kindness. În grădina şcolii din Aghireş sat, se săpase mai către vale o gropă şi se dase de un schelet: să fi fost al acelui neamț care se arăta a fi puşcat şi în Aşa s-a călit oțelul că venise lacom, în țara altuia, să prade?

Orice pro-acțiune pro România

e provita Eminescu-Bacovia,

oportunitate cu sens, dans, în creerul univers, dus-întors, purtat: aur cenuşiu strcurat:

vers cu vers,

într-un telefon

boni-bon.

E mai expansiv ca săgetător, Teodor-Flaviu ca şi cum ar ninge/ar ploua cu şliboviță/ lapoviță şi ar veni şi mai frig, că el învinge,în orice drum al său,dar şi impulsiv,creeativ, degeaba-i zici opreşte-te că la ce ți-s bune aventurile cu gaşca, încăpățânatule, spiritual nervos, ca un Făt-Frumos,că şi la chip acest justiționar e frumos(nu se simte obosit şi e activ, muncitor,dar când îl împingi din spate să facă ceva el fiind cinvins că ştie deşi îi spui ce şi cum confundând pe clasa a patra b cu d eccetera,dar el era convins că şti ce să facă, şti ceva de departe memorând din clasă lecția aparte,alții cum n-aveau putință,că la alții cerebral nu merge cum mergea, cu entuziasm şi importanță,el deacoperind ce-i de învățat ca să devină justițiar,dar nu-i place că e habotnic,c-ai observat ce nu şti şi tu ca balanță ai o altă lumină că el s-ar distra explorând pentru a fi optimist, generos, invaziv, dar e şi el nativ inteligent,ager..., dar pentru ce, ce să nu aducem bucurii?dar săgetătorul e un ascultător dar se desfăşoară frumos cu lux-fiat şi era cu sens şi cu rezultate era Flaviu şi lucrurile erau documentate,c-avea pripriu ADN...

     - Pavele, Tot respectul pentru versurile dedicate Alegerilor și Alesului la cârma României - 2019.

     - E şi hotărâre şi nehotărâre, ca trierea grâul de neghină, însă pe picior mare prin votul nostru vom reuşi să facem lumină, vom vota pe cine trebuie/ ne înşelăm/ va vi o încântare, dragă Miclău? Se fura din avutul obştesc şi nu era natural, nici ce trebuia, dar îşi perminteau că erau şefi, conducători, bdirăi, la ceape şi credeau dumnealor cei care-şi permiteau să facă abuz de putere şi cu camionul fraudolos, în piață la Huedin să vândă mare şi tare: preşedintele, inginerul agronom, merciologul şi contabila, iar prinşi cu mâța-n sac de miliția economică, preşedintel mai schizofrenic paranoic venit acasă ca Mircea popii/ aiesta, unchiul Aurel Păhuța, fratele Mariei, mama mamei, se spânzurase fără fițe şi merciologul, contabila, inginerul şef, agronomul, purtând vină că vânduseră ilegal, ilicit, bucatele, cerialele colectivului, a obştii satului, faptă pentru care au fost înfundați la răcoare, închisoare. Uneori nu se şti, nici pe cine şi pentru ce se votează, deşi nu scrie-n lege şi atunci la ce să ne aşteptăm că nu ne-am învățat minte de rațiune şi logică, că n-am avut instruiți, educați că nu-s reguli conform principiilor de Biblie, chiar şi noi, Ben, scriind altfel şi -n urma votului care ne-a fi eficiența, beneficiul?

UN GEN DE A FI

Eşti ca un om demn,

cu aşezare şi românism,

că suntem cum suntem

ca să existăm sub aripa țării neamului de neam

şi a veşnicii României cu tei înfloriți pe alei,

în/cu viață, mai de bună intenție, bună purtare

întru răsărit de soare

şi de binecuvâtare,

viață ce ne cântă în strună

prin Coşbuc doritor pentru noi,

în ce spun românii:

viața-i o luptă, deci te luptă

cu dragoste şi dor,

că nu suntem nici limbă, nici comportament, de lemn,

ci oameni între oameni, români cu bună comportare

şi-n pinteni de pretutindeni.

IDEEAL. În sfârşit se ajunge la adevăr care nu ne împedică a fi oameni, chiar dăcă ideal se inventează că englezii aceşti oameni sobri trăind în atmosfera lor umedă cețoasă, care-i fac să trăiască, în extrema tradiții noastre, inovând şi cărnații, că în loc de carne, în ei nu pun carne de porc, cu peste porcină nici, în buna lor intenție, nu adaugă carne de vită, de vacă nebună, ei în conținul cărnaților, auzi, Ben, pun pesmet şi asta nu s-a mai auzit în istorie chiar dacă le aduce brexitul, eliminarea din UE şi lucru mai puțin bun, chiar nici preşedintele american nu recunoaşte, Trump, Jennifer, că se joacă cu focul, că ce hoț, îşi recunoaşte fapta şi cine nu şti că hoțul neprins asupra faptei, e omule, cum ştii om cinstit, la cel mai înalt nivel de sănătate, că-i mai bună ca toate, e bre, sare-n bucate şi prin asta bucatele sunt apetisante şi pofticioase, de încredere, nu-i aşa şi că asta ne prieşte şi că ce ne place e inspirat, poezie pe gust artist!?

     - Trump ne arata ce prosti suntem.

     - Mariana lui Naşu:

-"o fost toamnă lungă şi bună".

Gusti lui Cățelu,Hinder:

-"Toamnă cu negură şi de la babă cu ştergură."

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE, TEMERAR CARE CAUTĂ DRUMUL SPRE VIITORUL SPIRIT ŞI INIMĂ, AŞA CĂ DE CE M-AI SUDUI BONBĂ, DE MAMĂ? Ghiță Tamaş, tânăr artist chirug dentist de pe Eminescu, aproape de Chiosc, parcu mare cu lac restaurant bărci şi lebede, nu lebedele care le hălise, mâncaseră, țiganii pe la Veneția), doctorul plin de farmmec şi artă, domnul doctor dentist cu paradoxuri a tinereții cu-n stil propiu, personal de calitate, maramureşan de fel, de pe la Satul Mare (de aici e şi George Vulturescu şi revista lui: Poesis, ca un medicament pentru cititorii de poezie), a fost la festivalul Untold Tamaş, care mă amână cu prejudecățile lui că nu cumva iau/ am luat Copridogrelul şi Aspenter, deşi i-am spus că am neglijat tratamentul/avea lucru, alte operații, cum şi zilele trecute, era în nevoia lui, în sala de operație, oferindu-mi-se şi cunoscându-l pe un moldovean de omenie pe dentistul distins chirurg, Toma Victor mă consultă el şi am fost mulțumit de modul lui de aş face profesia ca profesionist, un om care m-a luat la ochi pentru sămânța mea de vorbă, că turuiam, dar nu ştiu dacă reuşeam să dezlănțui tâlcul şi gluma,eu fiind o trufă adelenească ca un Creangă/ învățătorul Ion Hunguluşeanu care scrie şi ca Agârbiceanu, deşi de fapt pe culmile şi regulile magnifice scriam ca Pavel Dan care cu bun gust scrie artist şi tradițional folcloric, spirit şi inimă, cu varietate, ca unul cu master la active (sunt entuziasmat de prietenia mea cu Ghiță, Gheorghe Tamaş, care mă armoniza cu vorbele lui fine grandios- româneşti, având o politeță că ce poate fi mai frumoasă ca omenia românului? La alt nivel dăm din noi tot ce-i ma bun la un parti că banii tot nu ajung, domn preşedinte, că nu eşti cel mai grozav. De ce profităm? de minciună? Ne bucurăm de ce contează, dar ce contează? Pr. Nicolae Munteanu ne mărturiseşte că ce prăpăd au făcut ungurii pentru a maghiariza românii forțat şi că nu prea se voia trece de la credința ortodoxă la catolici că  nu se prea hineau dintre români, la ce vroiau răii, în ciudă că îi canoneau până ce-i omorau, că unii nu acceptau ceea ce vroiau ei, ungurii, îi chiar înnchideau incredibil, în inchisori improvizate şi românii piereau pentru c-au refuzat să-şi trădeze credința şi limba, în închisoarea improvizată fiind o teroare, moarte sigură c-asta era partea  de vină a unor hăpsâni de grofi unguri şi ce nu făceau nemotivat, criminal, aceşti lipsiți de inimă, nemotivat social-uman: om-ucidere, pentru nația română, în rândurile românilor omenoşi şi blajini făcând prăpăd, omor, ca să le rărească rândurile.

-"Fiecare lucru să-l faci când îl fac toți,

că şi fierul se bate când e cald,

când e rece nu mai poți,

că la naiba eşti dat de toți."

(Din învățămintele cântecelor populare)

Eu voi fi de neuitat, că încă-s în carne şi oase: spirit şi minte, pâine fierbinte cât un munte-provita, chiar dacă nu scrieți cronici la cărțile mele. Sunt din generația de aur-Eminescu, dar cine ce şti care mi şansa, viitorul? Eu nu mă îndoiesc de modul meu original, inedit, de a scrie, că am stilul meu, ca nimeni altul redutabil.

Cu parfum de irmaroc

întru noroc dregând busuioc,

strugurii cu miros de busuioc, că şi eu, ieşit la vot,

Domn Savaot,

în ambalaj şi curaj de sărbătoare

dus la vot nu pot să tac, Doamne, Doamne, iartă-i că cei mai mulți, nu ştiu ce fac temerar luminați, îmulțiți, în har,

fericire pentru ceilalți cuminți,

copii şi înțelepți părinți!

Ca să fie totul spre fericirea noastră. Ori ca să ne dăm foc la valiză? Sau călare pe o mătură ne-avem şah-matul cra, cra, o cioară se cacă pe o bară? Care-i fericirea, țara mea, fericirea care iese-n calea mea? Aveam inpresie că eu, cu Vica, ne căutam şi chiar, ce era grozav, era că brav, ne şi aflam, regăseam, pe Arcă, frumos Adam el şi frumoasă Evă ea, că... Între noi nu intervenea femeie/ bărbat, care  nimic nu ne perturba existența, nu futea meschin tensiunea care oscila şi ne mai scotea pieri albi/ ne făcea zbârcituri, riduri, care ne mai înăsprea fizonomia,(ca o farfurie zburătoare,trufie/ obiect necunoscut, deşi putea să ni se pară floziologic nimic modificat, că nu ne schimba, ci ne transforma pe noi îşine fiecare aparte având nevoie unul de celalalt imunitar, umanitar, social, îmulțire, în har, că eram mai aparte personal cu dorința, drept de a fi experiment şi putere de a rezista împreună ca unul pentru altul fără pic de egoism, că ne reprezenta reciproc inspirat pentru că eu eram eu şi pentru că în dragoste tu erai tu şi binele ne reprezenta: binele atrăgând binele, în câştig de cauză. Se va cânta oare prihodul? Ne facem bine? Quo vadis, Iohannis? Încătro România, Domine? Nu m-a dat Vica afară din casă ca  pe un, ca pe un câine plouat, râios, ea, Vica, dându-şi seama şi dacă nu eram bun cum mă credea de pe sate ca un mațe pestrițe fiind şi prăpădit şi venind acasă beat, ca un porc, un rău şi pentru Daria față de care comico-ironic, în joacă, nemernic am zis cu hâră verbală:

-"Îmi dau foc ca Luter King, un popă care n-a ştiut ce face, iartă-l Tătucule, aşa cum nici eu nu ştiu luând în mână prosteşte canistra de 5 litri cu petrol chipurile că o arunc pe mine combustibil inflamabil, nu în piață, în buricul târgului cu viața mea personală, egoistă şi decizia grea fiind o catastrofă pentru Vica şi când Valea Escului era mare şi eu înebunit pierzându-mi echilibru îmi dase drumul pe râpă, pe malul râului şi de față cu draga de Daria, pe care o înspăimântasem urât, că puteam involuntar, fară voie să mă înec ca un prost, călăreț fără cap, de tri parale cu Vica şi Daria de față, că ceilalți trei fiind la Cluj, duşi ca o Ileană Cosânzeană Mihaela-Ştefania şi cu cei doi, frați a ei: Marius şi Tedor-Flaviu Celemen, fiind ca nişte Feți -Frumoşi, duşi ei, celemenii, duşi pe Podgoriei, Bulevardul Muncii, la Liceul Industrial nr.9 (liceu a C.U.G.-lui, un combinat la care ca mare realizare Ceuşescu, dragul meu meu conducător, un comunist convins cu-n program etic care impunea mai extins etic a impus respectarea cele 10 porunci reduse la două, în Testamentul Nou/:

-"Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine, însuți, în Programul Partidului Comunist Român cu 23 puncte şi totul ca să ne spălăm de toate păcatele, să se spele pe mâini ca Pilat din Pont, că nici ce scriea marele istoric Herodot era doar o minciună, denaturându-se adevărul, că poporul nostru nu era leneş şi nici beutor, bețiv".

Ținea ca nimeni altul Nicolae Ceauşescu ținea la poporul Său şi era tare că ştia cum stă treaba (salvase poporul de datorii externe, le da apartamente, locuințe la muncitorime şi în mândria sa le asigura locuri de muncă, în țara noastră/ în țara mea, ca să nu fie la străini, la mama dracului: slugi la dârlogă, că acest pantofar-cismar ştiind ce-i onoarea şi cinstea... democrația, ce-i bine şi ce-i rău şi nu era laş ca actualii conducători-parlamentari corupți fără nici o bună- cuvință, că Ceauşescu era față de poporul dat peste cap de cei care manevrează globalizarea că să ne conducă etic...) Mulți nu-şi dau seamă nici azi de valoarea de tezaur, patrumoniu național, c-aşa era scumpețea  de cinducător comunist-artist optimist care ne deținea destinul şi seninul, în viața, de popor-aurul/ pleava, a națiunii pe care ca Avram Iancu, Adam/ Lot-Avraam, al națiică noi l-am pe Ceauşescu ca suflet din sufletul neamului, în viața, ca o luptă, de care zice cobuşcian, dacă viața e o luptă, deci te luptă cu dragoste şi dor ca să fii om între oameni, pentru oameni şi Ceauşescu fără egal era un național monumental, învinuirile ce i se aduc fiind minciuni,că el era fără să exagerez era  popular "Omul cu inimă de aur", din mioriticii Carpați-Danubio-Scorniceşti-Pontic, un grozav, un patrimoniu național cu frumos, luminos Eminescu-Hristos, cu rost artist şi de folos, fabulos. Numai tu poți să te rezolvi. Eu ştiu că nu trebuie să fii om de ştiință, nici doctor, ci curios şi să înveți ce era de învățat implicându-te social-uman, că asta te face frumos, să nu trăieşti în van, că niciodată nu ştii totul şi prin asta să te cunoşti prin multă energie şi voință antrenându-te ca un sportiv să te adaptezi şi să te respecți natural, normal fiind punctual, natural şi perseverent dându-ți seama cine eşti şi de ce eşti, dragule, ceea ce eşti, cum să înlături imflamația, inflația, criza având tu valoarea şi strălucirea, o stare de bine pro afectiv şi activ, că eşti unic, inedit şi tu însuți prin sine.

Trebuie să crezi, în drept de a fi,

în tot ce faci, trend şi brend,

în România de zi cu zi,

de dragoste şi dor profund,

că totu-i să existăm şi a fi.

Credința e convingere, că dragostea pentru popor va învinge fără a lovi cu şişul abuziv, în popor. Nenorocirea e că tot sperăm că va fi mai bine  până-n ultima clipă, deşi nici atunci, ortace miner, n-am ajuns, nu ne-am ajuns să învățăm să murim şi englezul sobru şi nobil scriitor Edward St Aubyn scrie cu eleganță, născut la Londra, în 1960, la 21 de ani mai târziu ca breaz să mă nasc eu, în iubire totuşi iubirea a ceea ce sunt iubirea fără blazon, fiu de țărani, mama fără să se fălească, decât numai nouă copiilor ei, ea fără pic de mândrie ca fată a pădurii povestindu-ne ce şi cum, puțin câte puțin deşi puțin lucru nu era mai ales pentru mine ca năzdrăvănie a ei, deşi curiozitatea mea, a noastră că de ce-aş lua sumanul doar eu pe mine, nu era puțin lucru, pentru noi ca nişte reporteri minori fără ştiința/ talantul de a scrie inspirat, povestea vieții mele, având spiritul şi inima ca s-o descoasem, mai ales eu ca fiu rămas mai mare după ce lui Veronica şi lui Dragomir le murise primul lor fecior, Ion, care purta, în amintirea lui străbunicului, lui Dragomir: numele de Ion, dar ce spun, că fără a şti la ce o să-mi fie de trebuință o iscodeam, interogam, pe mama, pe Verinica, fără a şti la ce, îmi va fi istorioara ei, de folos, o întrebam că nu curiozitatea urâțeşte pe om, ci lipsa de înteres, nepăsarea față de celalalt strică la frumusețe, aşa că pisălog o pisălogeam până la saturație, că noi existam şi eram ceea ce eram, în iubire pentru aiasta noi urmaşii ei vroiam tot mai multe să ştim fascinanți, fermecați, cu candoare şi picanterie o savuram, neştiind să punem încă povestea ei cap, în cap, ea mama cu picioarele pe pământ doar plângându-se, că mergând cu Cipoşoaie, cu vecina Maria, la pădure după bureți şi hribi, din când în când pierind din aria ei de vedere şi cu-n râs neverosimil, aiasta uitându-se la, ea, la mama, vecina, privind-o de sus zăluda şi chiar grăind-o din înălțimea copacilor cu vârful lor ascuns, parcă, în buzunarul albastru a cerului, (mă întreb şi eu şi acuma neştiutor încă, cum o făcea această Drăgan, care oarecând şi oarecând zicea femeile de pe marginea şanțului, că iar a bolunzât, înebunit, şi-o pierdut mințile, facultățile mentale, lelea Marie a lui Cipoş, pe ulicioara de lângă casa ei, coborâd, ducând, către vale era  mult soc şi către Mitru Deac, "Dascalului şi de partea grădinii ei şi mâncase boabe de soc, zice bunica Nastasia o analfabetă şi de aia boluzise, săraca, deşi nu mâncase ambrozie/ mătrăgună doamnă bună mărită-mă-n aiasta lună şi de nu-n aiasta-n cealaltă ca să nu rămân nemărită şi când era zăludă, băgându-te în boală, în sperieți, puteai ajunge şi tu rău, dar şi grădina noastră da-n râpa văii, ca cea a lui "Cipoş", care da în râpa văii Sâmpetru, vale care mai ieşea zvăpăiată, distrugătoare, din matca ei când ploua mult pe undeva mai în sus şi apa trecea peste limita de inundare şi molea pământuri, distrugea case, de pe la Fizeş mânând şi cărând către satul meu natal: case ca apa să-şi piardă povara de bârne, de lădoaie şi lăzi de zestre pe la Podu Hopoii şi în dreptul satului Baica, în Valea almaşului, satul Baica, fiind satul unde străbunicul Ioan a fost dascal, apostol... învățător, ca om cu carte ce era, dăscălit de Pr. Pavel Roşca, socru preotului Petru Nicola, la care în grădină cotrobăisem căutând după mere asemeni lui Creangă, năzdravănul Nică care a mers furişându-se ca un haiduc, în codru, la mătuşă-sa Mărioară după cireşe, încâlcindu-i şi cânepa, deşi nu aiesta i-a fost scopul, idealul, dar unde dai, mă? dar unde crapă, bre, pârlitule!? Aubyn debutează cu romanul Nu comentează (Never Mind, în 1992 (Patrick Melrose nu comentează♡ Veşti rele) şi totuşi Iohannis-Quo vadis, Domine, ca nțiunea să ne fie fericită, vorba lui Avram Iancu, un viteaz şi sfânt al neamului? Scriu, scriu, pe cont propiu despre impactul nostru, în direct cu viața, că nici îndoiala lui Iisus, în grădina Ghețzimani, când Iisus virtuos zice: -"Ia paharul aiesta de la mine, Doamne" şi îndoindu-se parcă-i omul din mine, care cugetă ca Iohannis să dovedească că exită, "ego sum"ca un "laudator temporis acti" şi şi ca virtuos în virtutea de a se nemuri, luptă cu dragoste şi dor, convins, adaugă, ca un stâlp al țării şi Iohannis, ca un Iisus, în falnică țara mea, logostea străduindu-se pentru starea de bine:

-"Ajută-mă să fac a Ta vrere şi plăcere, Facă-se voia Ta, Doamne!" Copii-s viitorul țării, dar cine-i mai educâ azi, în spiritul dragostei de țară=patriotism, spirit şi inimă, că-i sărut mâna România, fără a se fi demonetizat, un mod de a fi gentelman, cavaler al nații! Iohannis, cum se va comporta față de electorat, tot mut/ aerian, va fi sincer față de poporul român inteligent şi cu caracter? va şti cum? cu ce lucru bine făcut va aprecia votul poporului româmn? va fi mut? /va arăta caracter făță de cei pe care trebuie să le arate respect? Ascultarea e un gest nobil şi artist. Ca atare ascultarea e o manieră elegantă. În ce ne punem, Iohannis speranța? nu-n belşugul țării? în mămăliga țării? C-am luat-o pe Vica cu trei copiii, plozi, sătenii zic c-aş fi făcut un lucru bun eu iubind pe Vica, idem dezinteresat iubind şi copiii ei fără a face pomană, că ce-i aiasta, cum vine, c-aş fi om bun şi ce? cine a mai facut treaba asta, aşa ceva şi ca ce-i important aiasta şi că nu-i lucru puțin, în ce sens, Ben, cu ce întrec eu aiasta, pe se bazează şi c-aş fi om bun c-ar fi văicărindu-se ceilalți complex, că Dumnezeu a ține cont de asta, deşi întru nimic nu face aşa ceva sibianul oficialul din Sibiu, care spuneți-mi ce face mai de onoare provita, esențial, național, popular, pentru poporul numărul unul, în România, cum adică ne apără bunurile naționale de lăcămia globalizatorilor; cum îi pasă de viitor nostru ca să nu fie dezastros, prăpăstios? cum adică ne apără pe noi de noi înşine, ne apără pe noi de noi înşine cum păcatul nostru e de nevăzut, de necrezut, cum noi cei care avem parte mai mult de ponos, decât de folos, cum ne deosebim având o deosebeală, cum suntem, prin ce avem un aparte, un distinct şi un deosebit? VICA era iubirea mea (asta nu-i mare lucru, în România normală/ paralelă? cum adică noi trăim datorită milei robiei, care au ajuns să ne poruncească, mamă dragă? cum adică cel care nu spune nimic e mai bun ca unul care sprovăieşte fără egal, plictiseşte logoreea?

Cum Iohannis e fără egal, unicat, deşi aşa cumva unic Eminescu e doar geniul  Carpaților, aşa că: linişte, de ce vorbesc băgându-mi gura, în cioarba care frige de anume făcându-te să sufli, în laptele acru/ maltratat cu violență domestică? Ben, men dragule, Nu-mi trag boii la plug, cu greşeli ortografice, liturghie de pace, cu secera, în holda de spice. Cu greşeli ortografice. O mai fac în scris cuminte de pâine fierbinte, dar greşilele nu mi o stare de bine. Mi drag să-ți  scriu şi să scriu lui Jennifer Taylor vară după unchiul George Ferghete, născută-n America, în state, noua Indie decoperită de pirații Cristofor Columb şi Amerigo Despucii, ambii temerari, cutezători-cuceritori al coronii Marii Britanii-Anglia, deci Beni iată lista erată, nenorocirea, disperarea mea, deşi întodeuna eşti salvarea mea cu bună-cuvința şi voința ta, cu impact, în direct cu viața, salvator de anume pro-renume, că tu ai un preaplin de bunătate exemplară sănătate, extraordinară, de excelență academică, aşa că corectează-mi poemul scris azi  de la ora 6 dimineața până după ora 15, cu nevoi, anevoi, ca racul înapoi şi cu : După noi potopul, "dar Iohannis care să ne fie aşteptările, pâineexcelență, în speranță, de toate şi pentru toate zilele?" ERATĂ mai aparte, după cum cred eu c-ar fi bine, deşi sunt un imperfect: în loc de "cu"="că fie-ne pâinea cât de rea, tot mai bună-i în România, țara mea, că-n străinătate n-are dragoste şi dor, în ea, grai şi suflet omenesc de rai mai aşa şi aşa... că-i mai cu libertate, eco şi bio-sănătate România, mai bine fiindu-ne, Iohannis, geto-daco-felix"; că tot mai în libertate şi pe cai mari se trăieşte la noi decât în urâta şi nepaşnica străinătate"; "nimeni nu-i ca mândra nevastă-mea, care n-are cu cine să se asemene ca ospilitate şi solemnitate"; "străinătatea n-a fost şi nu e şi nu va fi soarta mea, Românie, dragostea mea"; că-n străinătate totu-i la chip şi asemănare ca ea, la noi fiind mai mult soare şi mai multă căldură de om ca o înflorire de om fără asemănare de grădină cu rod de norod inteligent şi cu super caracter"; sumetria=simetria; aginişeşte=agoniseşte; "în soare de mai-primăvară"; "cărămidă pe cărămidă prinsă cu maltar"; "cădere liberă"; "snop cu snop puşi-n cruce, căpiță"; "se întreabă ca atare de autentică valoare"; "de ce domnii se grăbesc, se ostenesc să moară degrabă?" pasnici=praznici; "din fericire, în timp ce vremea, în scurgere îi vrăvuieşte, în disperare"; atimist=optimist; "sfânt şi sfânt de drag, pe pământ"; cuibul=cubul; "cu sulița l-au străpuns"; exerme=extreme; Cu bine men, Ben! Nu-s lămurit eu cu situația politică,cu cenuşiu şi cugriul vieții, aşa că:nu vă pot lămurii peste aşteptări:de ce ni se distrug pădurile/de ce avem armată de mercenari/ voluntari şi de ce corupții n-au mai vrut s-avem armată obligatorie? (există un anume înteres pentru ilicit ca să nu mai existe firescul Daciei Felix?) Cine stopează defrişarea, tâlhărirea, furatul, pădurilor, violența domestică din sălbăticia şi pitorescul de frescă a cărpaților mioritici, a dealurilor, a câmpiei... pentru  a stopa erodarea, alunecările de teren şi iarna viscolirea omătului? Iohannis, unde eşti şi ce mai faci, cum şi când iai măsuri drastice, serioase, conform firii tale milităreşti şi ordonate, nemțeşti conform firii tale de domn bine ca să dormim liniştit, omule, cu capul bine aşexat pe perna cu pene ale nemului şi al României cu pace şi pâine, că ni s-a scris şi ni se scrie dorul încă cu prea multe lacrimi pe fața perinii şi pâinii necesară zi de zi, de zi, cu pace şi utrenie, liturghie şi vecernie-n spice ca să nu ni se mai ude Evanghilia la trecerea călare a popii cu Păcală vârât în sac şi la trecere prin vale văietându-se scumpul de Păcală, talisman uman viu:

-"Ridică parinte desagii, că auleu se udă..." şi ca să ştim că nu suntem, în totuşi iubirea: mâncați de vii? Vica era o harnică şi o zâmbitoare avieții zbucimate, zdrobite cu zdrobalăul, cu nelița de meliţat cânepa. Avea alură grațioasă, cu mişcări, gesturi, impresii artistice, sugestive având, cum auzeai admirativ exprimându-se în viu grai, că Vica e o femeie cinaşă, cu adevărat cu acel vino-ncoace, ademenitor, magnetic, cu atracție ațâțătoare, ispititoare, deşi nu era bătrână, dar nici cruduță după primul ei măritiş cu Celemen, nu mai era, dar nici de lepădat că se ținea ca o păstaie pe vrej, viță şi Burdea, Revnic, vrednic ca un val-vârtej, ciufalnic al satului, în Ciubăncuța, Cluj, o ciufulea pentru agerimea şi suplețea ei: Păstaie, că şi-n mişcările ei grațioase se distingea o noblețe şi exprima eleganță, maniere galante, cu nimic terifiant, insifiant, în gesturile ei suple, pur şi simplu simple, cu toți consătenii săi/ cei străini, din afara satului, făcând ochi mari după ea, neavând nimic ce-i reproşa, în coportamentul ei de țărancă, în ochii ei nevăzându-se nimic primitiv/ neinteligent, ci din contră: un savant şi un super caracter ca exemplu şi reper, pentru cei care o mâncau cu ochi. N-avea nici o umbră de tristețe, de melacolie sau nehotărâre, în caracterul ei vesel impunător care parcă te citea luându-ți chiar vorba din gură deabia îmugurită, îmbobocită, gata-gata, să înflorească pe buzele ei de Mona Lisa cu privire vie râzătoare chiar şi-n privirile cu lumina vie (nu educația ei culturală civică conta, şi cea populară şi nativă m-a cucerit c-avea o inteligență nativă fără egal care deşi nu scria ca Veronica Micle, o puteam compara, în ce priveşte amurul acestei frumoase românce, din părțile Năsăudului. N-avea de la cine învăța şcoală, iar cele 2-3 clase care le-a frecventat ca o analfabetă care n-o clasa ca pe o proastă, ci din contră ca pe bunica, pe nume de fată Iancu Nastasia, care a fugit cu Viorel, un băiat fain şi înalt, din târg de la Hida, de parcă s-au înțeles, deşi neprevăzut, anticipat venise cu el, la el, în Sâmpetru-Almaşului fără să fi trimis din târg de pe lângă Piatra Dracului vreo vorbă la tată-su Mitru, Dumitru Iancu şi lui mamă-sa Onița, în Dragu că ea a fugit la Viorel Ferghete (Viorel i-a reproşat lui frate'su care să se urască cu nucuța, străincuța, Veronica, care o luase de muiere, însă nici Nastasia nu era înaltă şi digană, zdravână, ca drăguța ce o avuse la Tămasa pe când lucra la mina de cărbuni, însă dacă mamă-sa se opuse la însuratul lui că se plânse mamă-sa Maria, că o lasă, în Sâmpetru doar cu nevolnicele lui surori care încă nu se aşezase la casa lor şi care o neglijează de şi dascălul murise şi ea îmbătrânise şi e neputincioasă, cum ajunge să fie omul bătrân, care aşteptă să fie servit de cei din casă batăr, măcar, un păhar de apă nu îi întind fetele obrăznicite, neascultătoare, brânză bună, în burduf de câine, nu fac să-i sară într-ajutor, se prefac, că n-aud lăsând urechea ciulă, surdă şi la urechea surdului degeaba bați toaca iar să bați şaua ca să priceapă iapa la ce s-o mai bați şi cum să le faci pe fete, pe surorile lui, cuminți: mai cu vrere şi plăcere? Se lăsă şi de serviciu lui de miner la Tămaşa, că-i era ruşine să dea ochii cu fata rămasă orfană de tată-su nenorocindu-se-n mină şi n-a mai dat ruşinat ochii nici cu mama fetei Felicia, că nu s-a mai dus la lucru din duminica când surorile, dar nici mamă-sa dar mamă-sa nu mai era cine, să-i spele chemeşa pătată de petele, câcații de purici, ca fecior nelcoş şi frumos, cum mama dracului, să se ducă ca la pețit la Tămaşa, în sat străin, împăcându-se cu gândul, că n-a fost să-i fie nevastă tămăşeanca şi i-a devenit nevastă Nastasia din Dragu, de peste deal de Sâmpetru? A trăit cu ea aşa cum se zice şi-n basm până la adânci bătrânețe. La omul flămând şi vorbele-s subtile, frumoase şi politicoase, mieroase:

-"Mulțumesc pentru masă că bucatele-s gustoase şi chiar şi bucătăreasa-i igenică şi frumoasă!

     - Vizionează „Cele Trei Minuni Care Se Intampla In Fiecare An In Tara Sfanta” pe YouTube.

     - CE ȚARĂ SFÂNTĂ-I OMULE-BENULE CĂ ŞI AZI SE RĂZBOIEŞTE CA PE VREMEA LUI MOISE DUMNEZEU DÂNDU-LE CANANUL SPERANȚEI O ȚARĂ CU LOCUITORI, DECI NU UN RAI, CI TRI SUPĂRĂRI CA SĂ SE FACĂ OM-UCIDERE. CUM VINE ASTA, NICI UN RĂZBOI NEFIIND SFÂNT, CÂT TIMP SE OMORĂ ŞI SE FACE PRĂPĂD. Nu neapărat omul tânăr e şi frumos, că între mine şi Vica era 7 ani diferență, eu fiind mai mic ca ea, ea mai experimentată, mai cernută, trecută ca faina prin sită deasă/ rară, trecută prin ciur şi dârmog, că dacă-i cur negru, sur, linge-l, şurluieşte-l ca să se facă alb, că cămăşile de pânză, piese din portul popular cu murdărie, mizerie, de purici, se spălau mai special leşiindu-se cu leşie obținută în cenuşer opărindu-se cenuşa deasupra ciubărului, în cenuşer, că nu exista pe vremuri la toată casa Dero, aşa că țarăncile ca Vica, minți agere îşi preparau, în casă soluții pentru dezinfectat şi spălat, şurluit şi muştruluit, curățat şi erau eficientă leşia din coceni, fiind bună şi pentru eradicarea beteşugului, infestării cu râie ca Nică şi Dumitru umpluți cu râie de la caprele Irinuchii unde erau găzduiți, când frecventau  şcoala... de la Broşteni? Eu, c-aşa-s eu vreau să-i cunosc, nu atitudinea propandistică a lui Iohannis de la televizor, ci opiniile şi oportunitățile reale, că există un încotro pentru România, dar cum s-ajugă întrebarea mea, gândul meu la el ca să vadă că şi eu mă îngrijorez de situația noastră. Eu am o voce sonoră şi pătrunzătoare chiar dacă nu-i  răstită, rostită cu hong, tare, uneori părând acest fel de a vorbi nici într-un fel pițigăiet, ți se pare că m-aş certa pentru că vocea mi puternică, strigătoare ca îngerul care a strigăt, în Balta Brăilei cu frumoşii nebuni al marilor oraşe, Fănuş Neagu, în dulci metafore al patriei limbii române cu inteligență şi super caracter-de/cu talant nativ, înăscut. Scriu, nu că mă laud, ci ca să se ştie cine sunt, cine am fost, că ce va fi, dacă asta va fi voia Tatălui ceresc, se va vedea. Eu profesia mea de Asistent veterinar mă învrednicea să trăiesc ca om-țăran, din țărani deveniți muncitori după ce trecuseră prin Leghia şi mutându-ne prin 1961, în bloc, în Aghireş-Fabrici. Nu asta vroiam să spun, ci că muncind, în profesia mea, uneori pentru a trata animale născocisem anumite lucruri, recurcând la inovații, după lungi şi atente observații cu spirit ascuțit putând să văd cum stau lucrurile, dându-mi seama ce am de făcut (sper să nu uit şi să dezvălui metodele mele de tratament, de fapt ce am descoperit personal, în cheful şi plăcerea de a salva animalele chiar de la moarte, dar de ce m-aş lăuda, eu căutând să vă spun adevărul din piesajul şi din anturajul, în care am trăit, dezvăluind trăirea mea artistcă, cu folos. Mai demult am tot vrut să spun fără să plictisesc, dar un gând a dat buzna peste un altceva, uneori, deşi spontan de felul meu de a nara, povesti şi dam la iveală altceva şi tot altceva, mai altceva ca şi cum n-aş fi constant în paşi ca boul dat pe brazdă pentru lucru bine făcut, dar nu da rău, că scriam cu stil, original şi da fain ca nunta care fără lăutari nu mai era nuntă, nu urma tradiția etnologic şi folcorico-monografică, cu o biologie a ceea ce suntem prin rit, ritual şi ceremonial.

     - Presedintele ar trebui sa-i dea salarul pe o luna lui Ferghete pentru aceasta poezie. Onorat de destin prin acest om MINUNAT este Johannis!!! (CA DOMNII…)

     - Pavel de România (!) este un entuziast incorigibil! Președintele, în schimb, e un introvertit, poezia nu cred să-l miște prea tare, poate, deloc! Stați să facă vreo gafă dl. Iohannis, să vedeți reacție la Pavel al nost!

-"Ce este iubirea ?"

-"Absența fricii",a răspuns Maestul.

-"De ce ne temem ?"

-"De iubire", scrie inspirată, pro nobilă, cu artă, Mirela Brăileanu.

     - Erai odata ....mai Tinerel dar mai ..Batraior ..Decat. Mine ..Ce statut. Crezi ca avem. Azi. In Societatea Romaneasca. si Atat de ..Contemporánea .

     - Esti acasa acum? Ai o tona de rufe de făcut?

     - ce vii, tu, acasă, în România mea şi a ta, vii impresionată şi inspirată să le speli rufele, împreună cu mezina Daria? Dar ce faci dacă zâna le-a spălat, că sângele nu ni s-a făcut apă, magică Boo, verişoară?

     - ni se închide o uşă, Vica, dar ni s-a deschis-sesam întinde-te şi strânge-te mai dă o portiță, punte şi luntre, o altă uşă laudă de zestre, de calmare şi împăcare, dragă (trimite lui Ben şi asta, pentru volumul Mere pădurețe şi el va şti de ce bat şaua ca să priceapă iapa sireata că dacă-i ridici şaua i se văd mațele).

     - Words have their subtelty of a church, metaphorical, from a ştiință and personal, National, Romanian, to be crucial, novel, Original-Traditional, folklore.

     - Sunt acasă dar doar să scriu ştiu s-o fac bine, altceva de nici o ispravă neştiind să fac bine. Îți dai cu părerea, fără să te grozăveşti şi ca un om mândru, de omenie apropo, dar care nu-s  să zic aşa să se poarte cu cinste, că sub nici un chip nu te faci de ruşine chiar şi-n măsură, măsura lucrurilor om e om, însă porcul/ purcelul de lapte, e bun fiert şi prăjit, ce-i rău şi nu-i, în firea românului cum să faci şi ajuns Petru pe front, în linia întâi (Petrea, Ionu Petri elev de a învățătorului Petru Ferghete aflase sau născocise că unchiul n-a murit luptând, ci molipsându-se de tifos, ciumă, deşi se auzise de învățătorul lor numai lucruri bune ca cele făcute, în sat neacceptând să predea, în limba maghiară, într-o țară a românilor şi avea nişte principii sănătoase ca cele a tatălui lor, om învățat şi de caracter, Ion Ferghete... de a lui Nichituța şi Rătundeanu, că aieştea-i erau moşii şi strămoşii viteji, cei care s-au opus răului de orice fel. Iohannis e figura lui Dragomir la altă dimensiune, dar cu frumusețea lui aparte ca un tată al României. Era silința, străduința, părinților, mei în acea vreme spre a mă realiza, se sileau să mă îmbrece decent ca să fiu ca ceilalți obişnuit ca cei care a evadat din mediul sătesc pur, într-un mediu amestecat nici de sat, nici de oraş, centru muncitoresc cu altă senzație, că m-aş emancipa, forma ca om fără excese, cu cauze diferite, nobile, în Aghireş-Fabrici alături de cei dragi sensibili şi plini de nevoi şi mediul acesta, în mediul acesta îmi plăcea ca ardelean calm absolut împăcat cu sine, deşi nu eram întru nimic grozăvie, diversitate şi trăiam chiar dacă nu era aşa grozav să mă confund cu ceulalți: onest şi modest confundat cu cei din jur şi ce mă ispita în bucuria şi-n spernța mea că cine iubeşte nu lasă viața din mână? Voința de care îmi tot spunea mătuşa Elvira şi unchiu Toma la ei pe Galați numărul 3, că venit în Cluj eram doar din Aghireş şi nu din altă parte şi n-am cunoscut decât profesori obişnuiți fără a fi scriitori, istorici, chiar dacă erau culți, deştepți, dar cu ei prin ce să mă laud? E Dragomir şi după arătare, se asemănă cu Iohannis, dar cu nedreptate şi necinstite, nu se prezenta el în fața lumii, dar nici lumea oricare ar fi fost, fără descriminare lumea n-avea ce căuta, în fața lui, că te citea după laptele care l-ai supt ca pe Tatăl Nost a neamului nost. În ecuația vieții, îți ai rolul şi locul, nu te codi, că nu-i doar o mimare că ai de parcurs Bună ziua, că eşti în țara lui Deşteaptă-te romàne, cetățene al patrieii limbii române, c-aici suntem judecați, în România de corectitudine, de dimensiunea de înțelepciune. Unii personal nu ştiu de nu-i adevărat ce vreau, să aibă bucuria ca de premiaținții şi olimpicii elevii, în întreaga existență, că ne bucurăm să nu fi trăit, în ani de război, cu stima de sine enervați pe răutatea lumii văzând cu ochii minții cum adică: este o babă comunistă, deşi băbuța îi zâmbărețul mieros, neserios Ion Iliescu, un Buby linguşător şi neserios, ciucit, ciuciulete, crucit şi anormal care din cauza înteresului personal, ci pentru putere îşi pierde proporțiile  şi autenticulu lucrului bine făcut, c-a trebuit să facă ceva, ce n-a făcut nici Doina Cornea care n-a împuşcat ca gaşca lui Iliescu pe cei doi ceuşişti, dar ce a făcut pro-activ ca să nu se ascundă după deget, a făcut o crimă politică, o santificare, c-au omorât pe Ceauşescu şi pe Elena chiar, în ziua sfântă zi de Carăciun şi a fost haos/chaos şi crimă, că nici în el nu crede şi se ascunde după deget acest ahtiat după putere, om de nimic, e fățarnicul Iliescu n-are bucuria de a se realiza cu credință şi entuziasm, că n-a trăit ca într-un triler, deşi s-a prostit şi a omorât pe Elena şi pe Nicolae, oameni buni, că noi n-am fost nici măcar la nivelul lor, al acestor comunişti, ei ştiind de nevoiile poporului, în timp ce ce ucigaşii lor sunt dați dracului ca liberalii de azi. Îți pune piedică, coşmarul aiesta liberal al României, o tagmă căzută în vergea ca roşiorul, moşul Pavel Dascal, cum zice secretarul primăriei din Recea, de a Moalelui din Ciubanca, Pop Liviu, păpuşa cu inimă care zboară prins de mână cu Domnul Nam (mă voi explica şi la timpul potrivit voi lămuri imposibilul din acele vremuri, din Epoca de aur, cu aspect sănătos, în cădere liberă, cu probleme personale dacă le aveai, prin ecleziune mai scoțându-ți capul neverosimil, îndrăsneț ca tarostele Moț Alb din Escu, un om ce făcea, ce avea de făcut îndrăznind să regizeze nunțile curajos şi cu intuiție).

Nu ştiu de ce Creangă îmi face bucuria mare de a mi se arăta mental ca-ntr-un film ce se rulează, proiectează, eficient, real, verosimil, făcându-mi o puternică placere/reverie, în ochii minții ilustându-se oglinda a acelei lumi plină cu savoare şi străveche şi autentică, perfectă, valoare cu imagina epocii, văzându-l pe bătrânul răspopit şi povestitor inventiv şi pe acel Nică nastruşnic, cu picantele năzdrăvănii din savuroasele Amintiri din copilărie, ba-l vedeam ca şi cum ar trăi chiar acuma artistic, că era un mare noroc al meu senzațional, de-al vedea cu acea pălărie de pănură cu boruri largi, ca de gabori din Ardeal, văzuți de mine pe Sobarilor, pe la Clujana, în Cluj-Napoca, îl văd pe moldovanul neaoş, cu o fire blândă de Apostol/ de însuşi Iisus, Ioan, fire blajină, neaoş natural, cu tâlc şi mucalit, în a spune polojeniile lui şi cu naturalețe tot mereu mă însusoțeşte cu un special al priceperii lui, dar cum se face c-avea să ne ştie nevoile? şi tot timpul încăpățînarea, sănătos încăpățânata, în bine, îmi plăcea cum ştia cu bun augur, să glumească gata să ajute pe ceilalți plin de bunătate şi voiciune, cu bunătate, deşi societatea de atunci/cea de acuma şi cu surâs de Geocondă, țărancă vârtoasă ca Tinca lui, şi în mintea mea, îl vedeam cu firea lui de Ilie Moromete cu o desfăşurare de forță, cu vervă de a povesti la căuăcia, fierăria lui Ionucan şi se gândea că trebuie să taie salcâmul ca pomnițarul din fundul grădinii către vale la noi în grădina noastră din Sâmpetru-Almaşului unde ajunse să crească după ce bunica-l salvase şi cu copiii, bătaie de cap pentru Viorel când se afla ca mărul de lângă drum, după gard şi pruncii satului îi stricase gardul de lețuri şi scândură (-"Ceară-mi, îndrăsnească să-mi ceară, dar sa nu-mi strice gardul, că le dau pomnițe, dude" -, zise, însă înciudat bunicul, plin de nervi care îl săpase din pământ pomişorul, pomnițarul şi-l puse pe capra de tăiat lemne şi începu cu firezul să-l firizeze, să-l taie şi văzându-i bunica isprava îl toii, certă şi sărise cu gura de gaie care-şi apără puii:

-"Mă Viorel ai bolunzât şi chemând pe Sabina şi Dragomir, nu ştiu dacă o hățise după ea şi pe Viruța, dar îl smulse de pe capră răsturnând-o şi cu ointeligență rară, împreună cu copiii îl replantă în fundul grădinii, pe râpa văii scriind istorie având în copilărie până mai deunăzi un dud, pomnițar de toată mândrețea şi mare ca o podoabă); Creangă avea inspirație şi era cu mintea limpede ca apa fântânii/vinul din ulcica de lut din care-l bea însoțit de Eminescu la Bolta-Rece şi mai ceva ca Calistrat Hogaş Pe drumuri de munte, ca un învingător îndrăsneț, temerar, mai ceva ca un lider de acuma fiind unul dintre nemuritorii de la făimoasa cetate Piatra Neamțului, din piesajul fascinant al Ozanei ca o fecioară despletită fiind valea aiasta cu o întreagă filozofie, în brațele lui Făt-Frumos , Ozana, desfăta la scaldă, cu privire către cireşul, cânepa sau teiul cu pupăza, că luminosul era o valoare de la noi, un mai special şi ca o nebunie regizată de Silviu Purcărete pornit spre competiție şi performanță busolată, în sensul bun care  făcea complementar  şi părintesc pentru lume, dezinteresat şi era un genial Creangă, că la noi ca o nebunie curgea în flux-reflux cu eferverşcență că avem exemplu înaintaşilor şi arăta bine Valea şi la Mora Dracului unde Andrei a lu Gherghe era să se înnece şi glota copiilor erau nişte grandioşi ca mieluşeii la care Pann le mângâia mugurii cornoşi pe râtul acela. Mă osteneasc cu drumul la Cluj, la dentista Ioana Cremene (Cremene am crezut că numele de Cremene a Ioanei e după Dâmbu Cremene din Sâmpetru-Almaşului, dar nici vorbă) şi simt că azi altceva nu  voi mai scrie, gândesc chereuțit de cap, aşa-mi fac socota, contabilitatea jidovescă ei find specialişti în comerț, în sfârnărit, dar în cap afurisit nu-i dam de cap, ca şi cum n-aş scoate la capăt copleşit de roiul de gânduri uneori contraditorii şi tot mereu altele şi altele ca-n băile de mulțime de la revoluție,când careva i-a purtat sâmbetele lui Nicolae şi lui Elena, condamnându-i nedemn la moarte, condamnându-i nejustițiar ca zgaibele, invidiindu-i cobitor, chiar în sfânta zi de Crăciun... ucigându-i criminal (dar de ce zic, când niciodată nu se zice, că nu fac asta, că de unde ştiu ce şi, când ce nu se poate ? aşa de ce să zic: niciodată, că n-am cum şti, deşi  ninge şi eu miercuri trebuie să revin la doamna doctor, în Cluj, pe Oaşului, ea locuind pe Cosminului şi când făceam practică la Gostat treceam prin părău la grajduri, dormitoare, în fermă, la Ferma lui Toruk, că mergeam seara şi la film, la cinematrograful Republica, acuma zicându-i-se cinematografului: " Florin Persic." Ceva mă apasă greu azi de cobesc, de vorbesc cu păcat simțându-mă, că ce nu zice omul la greu ? când simt oboseala şi povara la care m-am înhămat/m-a înhămat pacatul, deşi doar până-n Cluj am venit, dar obosit ca la apelul de seară, nu zici, dă-mă-n truda mea, nu zici, că n-oi face niciodată, dar nu zice că nu faci, nu lua pe"nu", în brață, că tot tu te vei sili să fii şi miercuri din nou la Cluj la ordinul dentistei Ioana Cremene (noru-mea, DORINA/  VICTORIA din Mileti, după tatăl ei Pepelea, dar nu înțeleptul acela din Epigonii lui Eminescu, ci um altul zice că ninge şi Daria îmi zice telefonic de la Ciubăncuța că ninge... nu zi: "nu pot" de ce să zici cu rând sau fără rând ?, că-s frânt, obosit,îi altă mâncare de peşte şi tânăr oricum nu mai sunt, cu toate, că n-am tras ca boul, în jug, n-am ținut-o, în pas constant ca boul şi nici n-am tras-o-n jug la pas întins pe brazdă, până cad în brazdă, nu-i aşa şef al sectorului suflete ? Atunci de ce-ai zice: niciodată ? Nu se şti şi ce nu ştii... nu zici. -"Nu te culca Orban pe ureche,"îi zice Iohannis şi microbusul de Osoiu cu cel înlocuieşte pe Micu Cornel nu coboară dealul Jurcii către jurca, Ciubăncuța, Osoi şi la coborâre m-ajută Alex Petruş copilul lui Crina şi Ady, chiar atenționându-mă cum să calc ca să nu cad cărându-mi plasa, ba inspirat ținându-mă grijuliu de braț, spunând răului pe nume că iarna nu-i uşor prin zăpadă să înaintezi (văd grija şi educația acestui copil care-mi dă o mână de ajutor. Iarna nu-i  de iarnă, il surprinse nepregătit pe Alex. care avea puterea de a înainta pe jos. Capitolul iarnă aseară deşi deabia a nins ne dat peste cap deşi abia a nins, însă ommătul lapovițos ne luă nepregătiți, deşi unii se silesc să facă treabă ca Vasile Duma de la osoi şi cui nu-i place să fie bine, fără omiterea detralexului şi anti cârcei pulpele trezându-mă, mă doare extraordinar, deşi eu aş vrea să meargă bine efectiv fără a ne complica viața cu şansă provita fără durere şi fără tratament întrerupt inutil, că durerea nu-i OK. Ce vorbim în casele noastre politică despre Dăncilă, Iohannis şi suntem copiilor un exemplu prost ca şi cum am fi lipsiți, de talent şi am fi mediocri (şi cum suntem pentru copiii noştri? Nu putem mai mult că atâta s-a putut?) Ni dor de cei serioşi plecați în străinătate. Tu ai avut şansa să intrii-n istoria Australiei pur şi simplu şi cert e o cinste, o afacere, asemeni oameni ca tine oameni, sunt buni, ar fi fost buni şi-n România.

     - Am atins sute de mii de suflete in 40 de ani, am atins si in Romania pana am plecat cu premii nationale insa fara ai tai, cei dragi, cei apropiati, familia, viata isi pierde sensul, isi pierde insemnatatea. Viata ta moare odata cu disparitia lor. Mai pulsam asa cate un pic pe ici pe colo insa fara roada. Satana are grija sa o ia de la capat cu o minciuna noua. O noua lume! Destinul, (motorul calatoriei) ne-a trecut prin incercari apparent considerate batai de joc. Intentia lor nu a fost sa te ridice, ci sa te invete sa te ridici singur. Numai daca pui mana pe cutit si te urci pe cruce langa Hristos atunci nu se mai baga magicianul. Te priveste infricosat. Toata viata e o scamatorie ca-n bancul romanesc cu Ceausescu care dupa ce a iesit din arena a gasit o noua gasca care paria pe soarta impuscatilor si a “Romaniei” privind evenimentele prin ochelarii virtuali din cer. Scaraotzchi l-a privit zambind, ia oferit si lui o pereche si l-a aliniat in grupul virtual. Eternitatea turmelor. Mereu o turma noua!

    - Vezi, dragule, că Iliescu îşi temea pielea de imbecil credea că poporul o să-i iubească zâmbetul după care-şi ascundea crima, moartea atâtor oameni din popor plus ceauşişti care dacă trăiau, îl făceau pe el răspunzător vinovat de lovitura de stat şi de toți morții devenind dintr-odată eroi dându-şi slobozenie frâului luber unui fel de dezmăț, dezlănțuind nația contra unei ordinii sociale ca acei dezidenți creasereră un haos, ca acele fiare turbate care aveau persiflarea şi perversitatea, acel gust de rău cu sindrom de pică şi invidie, prin care decima tot ce-i bun în țară cu o lege fictivă a pistolului, că dacă nu tragi tu primul mori tu, aşa n-au fost principiali cu nominalizarea la premiu a lui Mircea Cărtărescu, că ce acest român bucureştean, cu acei fluturi enormi, care ne năvăliseră în măgăria lor să ne distrugă, dezrădăcinezeze tulpina stejarului din rădăcini/ pornind contra oamenilor vii acele schelete fioroase, ca-ntr-un Veac de securitate de pionerat a civilizației, c-altfel dacă nu se exagera vorbindu-ți țara şi conducătorul, în fața străinilor, nu erai bun, luminos, nu erai bun de nimic, că-n fond ce urmăreau străinii cu globalizarea lor dacă nu să ne distrugă? să-ți radă pădurile, că şi aşa nu-i bunul lor şi noi fără această avere ecologică apărată de despotismul milităresc pierim, că, ne rad pe noi ca popor de pe fața pământului, străinii, care asta şi urmăresc, cum să nu mai fim şi aşa au vrut dintotdeauna imperialiştii: ruşi, nemți, austro-ungarii, chiar însuşi Alexandru cel Mare, romanii prin cucerirea Daciei Felix, nu urmăreau altceva, ci vroiau să creeze dezordine ca să ne domine, chiar însuşi prietenul lui Iohannis, Trump are orgoliul şi  înteresul lui, ca țap ispăşitor şi înteresat politic să ne aibă la mână... (are un chief de primaş, cu vioara lui să predomine ierarhia autentice de valori ale României care-n subsol are aur, petrol...  - valori autentice, plus comori de grai crezându-se în drept să ne distrugă fericirea de a fi națiune cu drept la iubire întru binecuvântare cu înviere.

     - Mi-aduc aminte cand s-au pus primele neoane pe stalpi in Ciudanovita. Era tot asa o lumina alba peste tot apoi au venit economiile de curent si s-au rarit neoanele. Inainte vindeam noi la Austrieci si acum o cumparam de la ei in Euros. Daca m-as trezi in aceasta imagine de intuneric a Ciudanovitei as pleca sa-mi caut colegii si colegele prin noapte. Mi-i asa de dor de copilarie si de acele timpuri. Sa lasi o localitate, oricare ar fi ea sa dispara inghitita de natura este condamnarea la moarte a visului. De la aparitia bombei atomice, faptul ca poate distruge planeta a incetat si viitorul omenirii. Tineretul nu mai are loc sa viseze, sa construiasca in memoria lor si se sinucid. Gaura neagra produsa de explozia nucleara este promovata tot timpul azi de criminalii care ne conduc (le spun criminali si iresponsabili pentru ca in paranoia si lacomia lor omoara sufletul si divinitatea din om). Omului ii e dat sa creasca intr-o infinitate divina - TREZITI-VA !...  Strig la gard.

PR-F&BT.