Déjà vu Civilizația
Eram în
mașina soției - conduceam.
-„Te rog,
pune amândouă mâinile pe volan când conduci, altfel mi se face rău și vomit.”
-„Atunci
condu, tu! Ne întâlnim acasa!”, îi spun și mă dau jos. Închid ușa pe dinafară
și plec pe jos, pe marginea șoselei pentru că nu stăm prea departe de aici.
Suntem pe marginea terenului de golf din spatele casei noastre și mergând se
vede în față poteca bătută de piciorul celor care vor să scurteze drumul spre
cartier, cărarea care taie parcul spre casa noastră. Îmi văd câinele negru alergând vesel în întâmpinarea
mea. Deodată, în partea dreaptă de șosea, din fundul pădurii iese cu motorul
urlând o furgonetă și lovind un dâmb, plonjează în mocirla din față și se
scufundă în nămol. Mi-aduc aminte că soția nu m-a depășit și încep să mă
îngrijorez. Oare unde o fi dispărut mașina din care tocmai coborâsem că nu mai
era pe șosea, în spatele meu. Să fi trecut și nu am observat-o, fiind distras
de cățel. Dar unde e cățelul, unde a dispărut? Asta-i bună! Din pădure iese o
altă furgonetă care plonjează după cealaltă în mocirlă și se scufundă. Ce
chestie stranie! Pe aici era un râu înainte. Nu exista această șosea pe care
sunt acum. Scot telefonul mobil și îl deschid s-o sun pe soție ca să mă
liniștesc. O fi desigur acasă deja. Pe ecran îmi apare un câmp plin de floarea
soarelui și niște sunete pițigăiate din cosmos parcă, asemenea unor bruiaje. Oi
fi luat vreun virus în telefon sau iar ne ascultă ăștia. Închid telefonul și
acum în jurul meu doi câini negri care mă tot curtau sărind în sus parcă ar fi
spus să-i iau acasă. Unul din ei mai răpciugos, fără păr de la coadă în sus
până la jumătatea spinării și mai bubos sare în sus și face o tumbă peste cap
înapoi parcă voind să mă asigure că fac o afacere bună cu el. Acum parcă am
pierdut și cărarea către casă. Dincolo de parc, din senin în locul caselor au
apărut multe blocuri înalte și lungi ca cele din documentarul cu Chernobyl,
elegant sovietice, însă aici, în vest erau cu mult mai înalte. De ce zic
„sovietice”? Pentru că la vreo șaizeci de etaje, toate apartamentele au balcoane
deschise, pe când cele din vest sunt toate îmbrăcate în sticlă.
-„De ce
crezi că e așa?”, mă întreabă telefonul.
-„Pentru că,
în comunism oamenii nu se aruncau de la etaj cum o fac cei din vest atunci când
dau faliment; pe ei îi arunca securitatea de pe balcon. Nu trebuia să-i mai
aresteze și să-i ducă la Gulag. E și asta o variantă”, îi răspund.
Deci merge
mobilul! Îl deschid din nou s-o sun. Îmi apare o reclamă de joc Pokimoon, Apăs
pe buton și o nouă furgonetă iese din pădure și plonjează în mocirla care o
înghite încet. Încerc să bat cu degetul pe ecran să o fac să dispară. Fără
rezultat. Șlefuiesc degetul în susul ecranului și telefonul se lungește cu tot
cu ecran la mărimea unei franzele franțuzești. Caut cu degetul pe ecran și
încerc toate variantele posibile să-l închid, dar în zadar. Îl comprim ca pe o
antenă telescopică la mărimea originală de telefon și îmi apare din nou câmpul
înflorit cu pițigăieli. O voce caldă îmi spune:
„Ia-ți
plapuma și soate-o afară pe sârmă la uscat.”
Ben TODICA
COMENTARII:
Mult Iubite
și Stimate Maestre, Ben Todică,
Vă admirăm
pentru tot ce dăruiți oamenilor și așteptăm întotdeauna cu nerăbdare și mândrie
tot ce ne trimiteți. De aceea vă mulțumim foarte mult.
Pentrucă
mulți culeg date de pe internet, nu am
îndrăznit să vă întreb, dar acuma pun această întrebare, poate va intra și
direct în urechile cui trebuie să audă.
Cum se explică faptul că statele nu au sărit ,,ca arse” când au aflat
despre marele incendui din Australia ?
Și un copil
m-a întrebat, de ce nu este stins acel
foc, dacă deodată ,,tăbîrăsc” pe el mai
mulți pompieri ? ( eu zic : forțe specializate aviatice din toată lumea) ? Eu
găsesc multe răspunsuri, dar care o fi cel adevărat, lumea stând și uitându-se
cum piere atât de mult și prețios bun, sub scrum ?
Cel mai rău
răspuns ar fi: Oamenii se bucură de răul altuia !
Se scriu
poezii, se descopăr minuni, se merge spre a dormi pe lună , și alte și alte performanțe obișnuite, sau
nemaivăzute, dar să ajuți Australia să stingă focul ? BA!!!
O fi având diavolul putere, dar Dumnezeu este
cel Mare și Bun, care va hotărî și-ii va ajuta pe cei ce au fost în
pericol. Bine că a încetat... cu voia
Domnului, a ploii și cu sacrificiul pompierilor și a câtorva oameni de bine!
Doamne grăbește o bună înțelegere în lume !
Cu deosebită
stimă,
Melania Rusu Caragioiu
Stimata
doamna Melania Rusu Caragioiu,
Scrieti
“STATELE” de parca ar fi o tara cu oameni specializati in dragoste de aproapele, iubitori de natiune si neamuri.
America e "insula piratilor generosi si a indivizilor cu dorinte personale". Ei nu fac
nimic fara profit. Australienii cand au ars padurile in state si-au pus mancarea in
straita si s-au dus sa-i ajute pe fratii lor americanii, cand au ars ale
noastre cu ani in urma i-am chemat sa ne ajute si au pretins in jur de opt sute
de dollari pe zi, de om. “Pai ce afacere
buna in Australia, sa tot stai si sa stingi la focuri”. Acum australienii
nu i-au mai chemat dar puteau sa vina ei singuri daca “erau” sau “aveau”
simtamantul fratiei. America din cate citeam pe undeva are vre-o 60 de mii de
soldati in bazele lor militare din Australia. De ce nu au sarit sa ajute la
stins focuri? Ca doar le platim cazarea si mancarea plus petrolul. Nu as dori
sa mai adaug ca sa nu ajung si eu langa "Assange" pe bancuta. Bine ca ne ajuta
Dumnezeu cu ploaie!
Daca omul americi se bucura de raul altcuiva nu cred. Ei
sunt unici, ei nu stiu ca mai exista si alte popoare inafara de ei. Sunt
educati de mici sa priveasca doar in interiorul lor si sa reactioneze la prada.
Ati vazut pirati pe ocean care sa stinga alte vase in flacari?
Se scriu poezii
in usa!? Sau poate niste amarati ai sortii si refugiati isi plang durerea prin
ele. America e o tara a magiei, a desenelor animate, a cioburilor colorate si a
glontului. Noroc in natura ca ploua.
Nu stiu
care-i adevarul stimata doamna,
God bless
America si intreaga lume!
Cu stima,
Ben Todica
M-a bucurat
acest SF marca Ben! Il admir pe autodidactul Ben Todica, „la pachet” cu tot ce
inca nu a dobandit sau cucerit sau asimilat. Ben este un drumet prin lumea
vazutelor si nevazutelor deopotriva, prin propria-i viata, care impartaseste
frumusetea peisajelor sufletesti cu cei ramasi perpetuu acasa - din cand in
cand ne trimite din vazduh ilustrate cu extazierea, mahnirea, temerile,
imbarbatarea carora trebuie sa le faca fata „ca un adult”, desi nu l-a pierdut
deloc pe pustiul in pantaloni scurti care visa sa faca filme cand va creste
mare!
Despre
solidaritatea umană cel mai bine a scris Andre Malraux, a examinat-o pe toate
fețele în toate romanele sale. Doamna Rusu Caragioiu (isi) pune intrebari de om
normal, dar noi traim intr-o lume anormala, in care calaii nu vor intinde
niciodata mana victimelor - ar fi absurd, ilogic! In afara, nu prea mai avem
putere sa facem mare lucru, dar putem face in noi insine, devenind azi mai
luminosi decat ieri, iar maine, mai luminosi decat azi... (Alexandra Dogaru-ALDO)
Multumesc stimata doamna Alexandra Dogaru-ALDO,
Aveti o putere extraordinara de a citi viata si directia unui om dintr-o singura "impuscatura", ca sa folosesc (artistic) un termen cinematografic. Ati venit precum fulgerul bombei atomice si ati imprimat trairea si aspiratiile copilului in stanca. Dumnezeu stie sa imparta talantii! Toata admiratia,BT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu