marți, 28 ianuarie 2020

Ioan Miclău-Gepianu - ȚIE, DOAMNE!




ȚIE, DOAMNE!


~*~

”Cu Dumnezeu am plâns ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Știind că poezia-i semn ales,
Cuvântul drag ce îl așez pe vers,
Doresc să-l dărui, Ție, Doamne!
Căci înflorirea florii
Doar fructul îl așteaptă,
Iar frăgezimea plantei,
Spre veștejit se-ndreaptă!
Și vremile-o usc, o ploaie
Și o ninge!
Dar sufletu-mi îl dărui, Ție, Doamne!
O, Doamne, nu-mi înflori-n deșert,
Netrebnica-mi ființă;
Vreau fructul cel din vers,
Să cânte-n limpezi zori,
Și-atunci și duhul meu,
Crescând prin sfinte flori,
Să fie mulțumirea ce-o dărui, Ție Doamne!
Dă-mi și cununi de spini
Pe frunte,
Îndreaptă-mi însă calea mea,
Ferește-mă de gânduri rătăcite,
Știu să iubesc pe cel apropiat,
De-i prieten ori om înourat!
Vreau inima curată s-o dărui, Ție, Doamne!
Și curmă cele rele, dă-ne iubirea Ta!
Cu tine Doamne,
Eu încă plâng ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Păstrându-mi duhul viu prin vers,
Iubind frumosul vieții ce mi-ai dat,
Eu pot să-ți mulțumesc doar, Ție, Doamne!
Doamne, nu-mi înflori cu glorii
Netrebnica-mi ființă,
Dar dă-mi suspinul cel creștin,
Și veșnica credință,
Dă-mi și suspinul
Neamului  român,
Știu, dai la toți ce vrei!
”Eu, Ție, Doamne!, mă închin”
Ești Unicul Stăpân!”

~*~
Ioan Miclău-Gepianu
2020











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu