Ioan Miclău-Gepianu - ȚIE, DOAMNE!

ȚIE, DOAMNE!

~*~

”Cu Dumnezeu am plâns ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Știind că poezia-i semn ales,

Cuvântul drag ce îl așez pe vers,

Doresc să-l dărui, Ție, Doamne!

Căci înflorirea florii

Doar fructul îl așteaptă,

Iar frăgezimea plantei,

Spre veștejit se-ndreaptă!

Și vremile-o usc, o ploaie

Și o ninge!

Dar sufletu-mi îl dărui, Ție, Doamne!

O, Doamne, nu-mi înflori-n deșert,

Netrebnica-mi ființă;

Vreau fructul cel din vers,

Să cânte-n limpezi zori,

Și-atunci și duhul meu,

Crescând prin sfinte flori,

Să fie mulțumirea ce-o dărui, Ție Doamne!

Dă-mi și cununi de spini

Pe frunte,

Îndreaptă-mi însă calea mea,

Ferește-mă de gânduri rătăcite,

Știu să iubesc pe cel apropiat,

De-i prieten ori om înourat!

Vreau inima curată s-o dărui, Ție, Doamne!

Și curmă cele rele, dă-ne iubirea Ta!

Cu tine Doamne,

Eu încă plâng ades,

Zdrobit de dor și-nlăcrimat,

Păstrându-mi duhul viu prin vers,

Iubind frumosul vieții ce mi-ai dat,

Eu pot să-ți mulțumesc doar, Ție, Doamne!

Doamne, nu-mi înflori cu glorii

Netrebnica-mi ființă,

Dar dă-mi suspinul cel creștin,

Și veșnica credință,

Dă-mi și suspinul

Neamului  român,

Știu, dai la toți ce vrei!

”Eu, Ție, Doamne!, mă închin”

Ești Unicul Stăpân!”

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

2020