MIORIŢA- ALEASĂ PENTRU
SACRIFICARE
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Nimeni n-a dat o expresie mai
frumoasă,
mai armonioasă şi mai adâncă
sentimentului
de nemurire cosmică,
<<panteistă>>, decât
românii: Mioriţa.” (VASILE BĂNCILĂ)
Poate că niciodată Dacoromânia de-a lungul istoriei sale eroico-martirico-legendare -
Vatră milenară de spiritualitate universală nu a avut un stat mai antinaţional,
mai anticreştin, mai acultural, mai proeminent în incultură
ca cel de astăzi. Aşezat pe ruinele unei false democraţii, prins între
aluviunile intereselor Internaţionalei oculte, mocnind pe tăciunii testamentari
ai proletcultismului, pâlpâirile fumegânde ale mârşavilor calomniatori,
profanează cu ură demonică şi venin de cobră, Cultura ortodoxă – simbolul sacru
- sensul etnicităţii şi eternităţii noastre. Neoproletcultiştii denigratori,
aculturali, sprijiniţi de neoliberalii-hiene,
căci Mihail Eminescu îi numea pe părinţii lor liberali, „lupii roşii”, progeniturile lor doctrinare de astăzi nu pot fi
numiţi altfel, decât hiene – om
ticălos, nemernic. (cf. Dicţionarului Enciclopedic)
Moştenirea liberală cu
cinismului ei machiavelic nu s-a prescris încă. De la birul pe scris promulgat
în 1935, sub guvernarea lui Guţă Tătărăscu,
s-a trecut astăzi sub un alt Guţă, mai
ortopan, la prigonirea lui Mihail Eminescu din Ziua lui naţională,
prin ziua culturii lor - aculturale. Sărmanii de ei, n-au auzit ce spuneau
despre Eminul nostru Luceafăr, marile genii universale, B. P. Haşdeu, Titu Maiorescu,
Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Nichifor Crainic, Pantelimon
Vizirescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Ioan Petru Culianu, Vasile
Băncilă, Ernest Bernea, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Virgil Maxim, Ioan Ianolide,
Ioan Alexandru, Mihail Sebastian, Constantin Noica, mitropolitul Antonie
Plămădeală, arhiepiscopul Calinic-Argeşeanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, marii
duhovnici părinţi Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Arsenie Boca, Arsenie
Papacioc, Iustin Pârvu, Nicolae Steinhardt, marii apologeţi ai românismului Mihail
Diaconescu, Theodor Codreanu, Mugur Vasiliu, sau măcar de Emil Cioran care, prin
analiza sa spectrală asupra culturii a enunţat: „Afară de Eminescu, totul e
aproximativ în cultura românească.”
Mihail
Eminescu este o Fiinţă simbolică, un Geniu al creaţiei harice, un Luceafăr al
poeziei sublime, o Paradigmă aleasă universală, o Regulă de Aur a autorităţii
Literare, un Profet al religiozităţii ortodoxe, o Afirmare al legitimităţii culturale,
o Asimilare a spiritualităţii universale!
- Cum poate atinge umbra lor târâtoare de pe pământ
aura lui serafică de pe cer?!
De fapt ce pretenţii poţi să
ai de la aceşti profanatori al căror nume pus în rama anagramei hebraice le
încifrează caracterul schimonosit al fiinţei lor:
pata-pie-vici - cel ce urlă
aspru, - behăitul foarte al jderului;
boia
– boiada - ţapul ruinii, slugă, servitor al ruşinii;
ţene-ţenah – loc aspru, spinos, loc cu spini,
loc cu ciulini;
ţepene – valenţe superficiale de rinoceri.
(Vasile Băncilă, Opere – X; Nicolae Moldoveanu, Dicţionar biblic de nume proprii şi cuvinte rare. Ed. Casa
Şcoalelor, Bucureşti-1995)
Atentatul spiritual comis
asupra culturii ortodoxe, sacrificând prin sinistra propunere de a fi scoasă
din programa şcolară capodopera naţional-universală MIORIŢA, le divulgă caracterul roşu-sângeros al liberalilor.
De fapt caracteristica liberalilor ca
doctrină politică nu este civismul etic, ci cinismul lor machiavelic.
Niciodată un guvern semidoct
condus de un premier molcuţ la minte, n-a îndrăznit bravura de catran, de a
se amestea în spiritualitatea noastră naţional-universală, impunându-şi părerea
fudulă, înceţoşată, prelinsă din bezna minţii sale de a scoate din programa
şcolară opera clasică, naţional-universală, nemuritoare– Mioriţa.
MIORIŢA este o metafizică a aflării străvechimii noastre ca act
martiric, a căutării profunzimii noastre în noi înşine ca act eroic, a găsirii
scânteierilor noastre ca act liturgic al nemuririi, a înfierii noastre mistice
ca dat sacru creştin al înnoirii.
Poporul Neamului profetic,
acest Poet anonim, acest creator tainic al MIORIŢEI a săvârşit o vibrantă
jertfă-slujire în faţa Naturii create şi a Creatorului ei.
Vasile Alecsandri, acel „rege
al poeziei”, cum îl venera Mihail Eminescu a dat o nouă efigie creaţiei populare
Mioriţa, conturând-o într-o valoare
nemuritoare. „Cântecul acesta bătrânesc
rămâne singur între mii de cântece, ca un pisc pleşuv. În el e tristeţea de a
trăi şi chemarea fericiţilor morţi. În el se înscrie sufletul de resemnare al
rasei. În el e şi vechimea şi stăruinţa şi sufletul ei blând. Toate îi sunt
argumente de esenţă divină; prin glasul poetului anonim a vorbit Domnul
Dumnezeu.” (Opere, vol. 16,
ESPLA, Buc., 1959, pp. 610)
Balada creaţiei populare Mioriţa, botezată de geniul lui Vasile Alecsandri, surprinde prin chipul sacru
ce se răsfrânge între transcedental şi transcendent. „Nu e numai potrivire de rimă aici, nu e numai „poezie”, ci e intuiţia structurală a lumii. Bravo lui Alecsandri!
El a trăit adânc viziunea românească. Altfel nici n-ar fi putut „corecta”
Mioriţa.” (Vasile Băncilă, Opere, vol.
X, Sistem de filosofie. 5. Comunităţile
existenţei: A. Comunitatea ontologică: Existenţa ca fiinţă. B. Existenţa
românească. Ediţie îngrijită de Dora Mezdra. Muzeul Brăilei „Carol I”, Ed. Istros-2015, p. 408)
Geneza baladei Mioriţa este Moldova de Sus, creaţie
populară care a încununat Pantheonul spiritualităţii româneşti - universale,
înrâurind covârşitor dezvoltarea literară, metafizică, esoterică, cosmologică, artistică.
„Mioriţa” – poate sta alături cu orice
manifestare artistică de oriunde.” (Ion Diaconu, „Psihologie în creaţia populară”, în Opere, vol. 20, EPL, Buc., 1967, p. 45)
Esenţa dacismului, flacără sacră
a mitologiei vechii noastre Dacii o găsim reflectată într-o comoară nepreţuită,
„depozitată în Mioriţa.” (Radu Dragnea, în Dreptul
la memorie în lectura lui Iordan Chimet, vol. 4, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1993, p. 70)
MIORIŢA este un act de creaţie spirituală care valorifică în actul
de trăire particulară atât aspectele clare, sacre dar şi cele obscure, profane
ale sufletului omenesc. Mitul naţional exemplifică lupta existenţială, care
prin tragismul vieţii, prin mistica suferinţei creatoare se instaurează
libertatea iubirii creştine care dă alt sens existenţial, care dă altă
semnificaţie şi grandoare stărilor obscure, creaţia împlinind valenţe
universale. „Toată istoria lumii nu este
decît istoria miturilor naţionale şi a luptei dintre feluritele valorificări
ale vieţii.” (Mircea Eliade, Profetism
Românesc – România în eternitate, Vol. 2, Ed. „Roza Vînturilor”, Bucureşti-1990, p. 197)
Viaţa prin moartea
eroic-martirică devine o nouă zidire a vieţii, ca chip al nemuririi.
Puritatea naturală a baladei
Mioriţa se înveşmântă în conturul ei serafic, astral.
MIORIŢA este în universul creaţiei, în egală măsură o Metafizică şi
o Cosmologie.
Folclorul este unul dintre cele mai renumite instrumente ale
cunoaşterii, care aduce mitul străvechi peste timp unde se analizează altfel
problema morţii în misterul supravieţuirii sufletului, lăsând perspectivei
taina nemuririi. Simbolismul eternităţii capătă sens atunci când metafizica
devine o prelungire a vieţii dincolo de moarte. În pantheonul culturii noastre
populare-universale unde sălăşluieşte o rafinată omogenitate lingvistică, Matca
stilistică a tuturor forţelor şi principiilor creatoare îşi află sălaşul în Spaţiul Mioritic, unde viaţa este
deopotrivă totalitară şi cosmocentrică.
A trăi mioritic înseamnă de
fapt a trăi în, prin, întru sacru. Sufletul curat al dacoromânilor sălăşluieşte
într-o unitate armonică, antinomică: spaţiu pozitiv – timp nu negativ de
scurgere, ci vreme pozitivă de curgere-creaţie înspre transcendent.
Neamul protodac a
trăit-trăieşte sub Crucea unui martiriu naţional ancestral, continiu răstignit,
dar şi permanent biruitor întru Înviere-Înălţare.
Spaţiul milenar Dacia –
Vatra străbună se răsfrânge peste timpul fizic, metafizic ca o grandioasă
geografie a unei fericite frumuseţi poetico-filosofice. Dacia Felix nu vine de la presupusa pace romană, ci de la spaţiul ei mioritic, sacru, spiritual, fericit.
Timpul milenar Dacia îşi
are şi el vremea curgerii sale fericite, creativ-transcendente, aşa cum
profetul Mihail Eminescu a mărturisit tare şi permanent că, „noi românii, am fost cei mai mari martiri
ai globului...Căci Eminescu a ştiut să preamărească şi spaţiul românilor, şi
eroii-martiri din istoria-timpul românilor.” (cf. Vasile Băncilă, Opere, vol. X..., p. 403)
Protodacoromânul a fost aşezat
de Dumnezeu într-o geometrie-geografică plină de o discreţie-tainică, de o
graţie a frumuseţii creaţiei harice. Pentru a studia, a cerceta şi a
caracteriza spiritul dacoromânului trebuie să-l raportăm continuu la ideile sale
ontologice şi să-l asumăm permanent la formele sale siderale de spaţiu şi timp.
În Edenul nostru pelasg, Vatră
tracică ancestrală înveşmântată într-o natură divină, frumoasă, aşezată
axiologic, meridional pe la 45 grade
latitudine ideală, nici fierbinţeala sudică, nici gheaţa nordică, Nostalgia Paradisului este de fapt Melancolia Dorului românesc, răsfrânt
ca o euforie a stării noastre ontice, mioritice, a Grădinii Maicii Domnului, ca
o prefigurare sublimă a Raiului:
„Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai...”
Într-o teză-sinteză a Melancoliei româneşti, marele filosof creştin-ortodox
Vasile Băncilă aşează altfel şi astfel, Vatra strămoşească – Spaţiul românilor:
„Dunărea e fundaţia acestui spaţiu, fundamental, talpa cosmică a lui.
Munţii Carpaţi sunt acolada acestui spaţiu. Râurile sunt poemele lui. Câmpiile
sunt plămânii lui. Dealurile sunt gratule sau zâmbetele lui. Nicăieri pe lume
nu mai e un spaţiu atât de organizat şi
care să semene cu o fiinţă: el respiră,
parcă. El parcă are şi un eu propriu. De aceea fiinţa Daciei s-a impus, chiar din antichitate, chiar din
preistorie.” (Vasile Băncilă, ibid., op. cit., p. 406)
Chiar dacă paradoxal se scurge
termenul negativ, contrar, prin timpul vitregit al istoriei nefaste, simbolizat
în balada populară a celor trei păstori-ciobani şi omorârea celui mai cumpătat,
Mioriţa îşi are cosmosul ei, natura
ei în creaţia populară-cultă a literaturii româneşti-universale. „Mioriţa e deci un simbol – şi tocmai în
aceasta constă adâncimea ei unică, tot aşa cum şi Luceafărul lui Eminescu e un
simbol.” (Vasile Băncilă, Opere...,
p. 404)
Mioriţa este un simbol etnic al spaţiului triadic, trilobal, cei
trei păstori sunt de fapt cele trei Ţări valahe, Muntenia – Moldova – Ardealul.
Ţara Moldovei fiind însă cel mai adesea predispusă la martiriu. „Mioriţa
rezumă tot românismul: cei trei
păstori sunt din cele trei provincii mari româneşti, din cei trei lobi ai
geografiei româneşti. Căci spaţiul României complete este un spaţiu trilobal.”
(Vasile Băncilă, Opere..., p. 424)
Murirea în planul
imanent, pământesc, transcende prin
jertfă în nemurire cosmică.
Profeţii şi Păstorii pelasgi
au întrupat etnicitatea dacoromână de-a lungul mileniilor.
Profeţii şi Păstorii pelasgi
au trasat meridianele Vetrei străbune zidind de-a lungul timpului bornele
veşniciei întru sacrul jertfei Mioriţei şi albastru cosmic de Voroneţ.
„Voroneţul este replica religioasă şi
intelectuală a Mioriţei. Mioriţa şi Voroneţul: cele două valori ale creaţiei
comunităţii româneşti.” (Vasile Băncilă, Opere..., p. 412)
+ Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu