vineri, 17 ianuarie 2020

Vasile GHICA - Cui datoram Unirea Principatelor??:



Nicolae Grigorescu - Unirea Principatelor (1863 - 1864)

Cui datoram Unirea Principatelor??:
Vive la femme!


De Ziua Unirii "mici" - 24 ianuarie  
Daca nu stiati...
In termeni simpli: datoram Unirea Principatelor unei chestii de neintelegere in... familie!

În anul Centenarului Marii Uniri, să  rememorăm  telegrafic  evenimentele  istorice care au  precedat  Unirea  Principatelor din 1859. În  martie 1857, N. Vogoride a  fost învestit  de  turci în demnitatea  de caimacan (locţiitor  de  domnitor) al Moldovei. La acea vreme, Vogoride era căsătorit cu Cocuța, fiica importantului poet premodern, Costache Conachi. Imediat  după învestire, au început certuri  cumplite  între cei  doi  soţi,  Vogoride fiind cunoscut ca  un  înverşunat  antiunionist. Cocuţa s-a  retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci). Revenea  în  Iaşi doar  când  obligaţii  protocolare îi impuneau  acest  fapt.

La conferința de  pace de  la  Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele  şapte Puteri garante,  divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor  urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.

Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în  mod brutal, rezultatul testului  din 19 iulie 1857.  Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniştilor  au  rămas  fără  rezultat. Lipseau dovezile  certe de falsificare a alegerilor. Asta până  când, cu  prilejul unei  descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în  seiful soţului nişte  scrisori compromiţătoare, venite  de  la  Înalta  Poartă  şi de  la  ambasadorul  Turciei    la Londra. În  primele mesaje, Vogoride  era  sfătuit  cum  să-i  obstrucţioneze  pe  unionişti; în  următoarele,  era  felicitat pentru “performanţele” obţinute. Dovezile de imixtiune și trădare  erau  incontestabile. Cocuţa  nu  a  ezitat  nicio  clipă. Nu o interesa demnitatea  de  primă  doamnă  a  Moldovei, care  o  aştepta. Chemarea țării  era mai puternică. Prin  C.Negri, fratele  vitreg  al  Cocuţei, şi Dimitrie  Rallet,  scrisorile  au ajuns la ambasadorul Franţei la Bucureşti  şi  apoi  la  revista “Steaua Dunării” de  la  Bruxelles. Europa a  luat  foc. Înalta Poartă a fost  nevoită, în  cele  din  urmă, să  accepte  repetarea  scrutinului,  sub  stricta  supraveghere a Puterilor  garante. Rezultatele au marcat victoria unioniştilor. Drumul  spre marele  vis al unirii s-a  netezit  instantaneu şi a  devenit  realitate pe  24 Ianuarie 1859.  

Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu  trei  copii  minori şi  cu averea  drastic  dijmuită  de soţul  ei.

Din  păcate, în  entuziasmul lor  fără  margini, unioniştii  nu  s-au  grăbit  să-i adreseze  eroinei prea  multe  elogii, deşi le  merita  cu prisosinţă. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică.

Gândind  contrafactual: ce  se alegea, oare, de  Principatele  române, dacă  gestul  ei  salvator, generos  nu ar  fi avut  loc? Unirea  s-ar  fi  amânat  sine  die. Ne-ar  fi  lipsit din istorie Momentul Cuza  şi, poate, după  regula  domino-ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.

Nimeni  nu  mai  poate  să nege acum  meritele  istorice ale  Cocuţei, fără  să  se acopere  de  ridicol. Termenul Mica Unire  este  eronat. De fapt, acolo au  fost germenii Marii Uniri. Ce ar mai fi  de  făcut? Să  o  ajutăm pe Cocuța Vogoride, fostă Conachi, să  intre în  conştiinţa poporului  român. Spre  regretul  nostru, ingratitudinea unor  istorici  şi dezinteresul   instituţiilor cu  importante  atribuţii în  domeniu (şcoală, media, cultură etc.) sunt de  neînţeles. Iată şi o  rază  de  lumină. Cu  un  an  în  urmă, am trimis la  Ministerul Educaţiei şi  Cercetării Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat  împreună  cu  Fundaţia  Pelin. (Eroina s-a  născut  şi  a trăit  o  parte din  viaţă  la Ţigăneşti, la  3 km. de Tecuci.) Spre cinstea diriguitorilor acestei  instituţii, textul  a  fost  trimis celor  7500 de  şcoli gimnaziale  şi  liceale din  ţară,  cu  recomandarea  de  a  fi  dezbătut  cu  elevii. Mai  mult, la  solicitarea  noastră, S.C. Gifarm (patroni Gina şi Pintilie Bute) a  achitat  suma necesară  realizării unui  bust. Cunoscutul  sculptor Dan  Mateescu  şi-a  făcut  treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdată  în  hăţişul  birocratic (avize, schiţe, contracte, hotărâri  de  consiliu etc). Evident, nu vom  renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată  pe soclul  recunoştinţei  naţionale. Acum când sentimental patriotic a  fost eliminat  sau chiar  ridiculizat, cu  efectele catastrofale  cunoscute, lecţia ei  ne  poate  determina să  înţelegem  mesajul Imnului Naţional, ”acum  ori niciodată.” Popoarele  care  nu-şi  respectă  trecutul nu au  niciun  viitor.


Vasile  GHICA


Tecuci









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu