Nicolae
Grigorescu - Unirea Principatelor (1863 - 1864)
Cui datoram Unirea
Principatelor??:
Vive la femme!
De Ziua
Unirii "mici" - 24 ianuarie
Daca nu
stiati...
In termeni
simpli: datoram Unirea Principatelor unei chestii de neintelegere in...
familie!
În anul
Centenarului Marii Uniri, să
rememorăm telegrafic evenimentele
istorice care au precedat Unirea
Principatelor din 1859. În martie
1857, N. Vogoride a fost învestit de
turci în demnitatea de caimacan
(locţiitor de domnitor) al Moldovei. La acea vreme,
Vogoride era căsătorit cu Cocuța, fiica importantului poet premodern, Costache
Conachi. Imediat după învestire, au
început certuri cumplite între cei
doi soţi, Vogoride fiind cunoscut ca un
înverşunat antiunionist. Cocuţa
s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci).
Revenea în Iaşi doar
când obligaţii protocolare îi impuneau acest
fapt.
La
conferința de pace de la
Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele şapte Puteri garante, divizate în privința organizării viitoare a
Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin
revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin
alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea
Principatelor urmau să fie examinate de
Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o
Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii
unirii lor cu separatiștii.
Nicolae
Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în mod brutal, rezultatul testului din 19 iulie 1857. Victoria separatiștilor în Moldova anula
șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea,
unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor
și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale
unioniştilor au rămas
fără rezultat. Lipseau
dovezile certe de falsificare a
alegerilor. Asta până când, cu prilejul unei
descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în
seiful soţului nişte scrisori
compromiţătoare, venite de la
Înalta Poartă şi de
la ambasadorul Turciei
la Londra. În primele mesaje,
Vogoride era sfătuit
cum să-i obstrucţioneze pe
unionişti; în următoarele, era
felicitat pentru “performanţele” obţinute. Dovezile de imixtiune și
trădare erau incontestabile. Cocuţa nu a ezitat
nicio clipă. Nu o interesa
demnitatea de primă
doamnă a Moldovei, care o
aştepta. Chemarea țării era mai
puternică. Prin C.Negri, fratele vitreg
al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet,
scrisorile au ajuns la
ambasadorul Franţei la Bucureşti şi apoi
la revista “Steaua Dunării”
de la
Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în
cele din urmă, să
accepte repetarea scrutinului,
sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat victoria
unioniştilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit
instantaneu şi a devenit realitate pe
24 Ianuarie 1859.
Cocuța a
suportat represaliile soțului. A rămas cu
trei copii minori şi
cu averea drastic dijmuită
de soţul ei.
Din păcate, în
entuziasmul lor fără margini, unioniştii nu
s-au grăbit să-i adreseze
eroinei prea multe elogii, deşi le merita
cu prisosinţă. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor
soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini
inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea
eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică.
Gândind contrafactual: ce se alegea, oare, de Principatele
române, dacă gestul ei
salvator, generos nu ar fi avut
loc? Unirea s-ar fi
amânat sine die. Ne-ar
fi lipsit din istorie Momentul
Cuza şi, poate, după regula
domino-ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.
Nimeni nu
mai poate să nege acum
meritele istorice ale Cocuţei, fără
să se acopere de
ridicol. Termenul Mica Unire
este eronat. De fapt, acolo
au fost germenii Marii Uniri. Ce ar mai fi de
făcut? Să o ajutăm pe Cocuța Vogoride, fostă Conachi,
să intre în conştiinţa poporului român. Spre
regretul nostru, ingratitudinea
unor istorici şi dezinteresul instituţiilor cu importante
atribuţii în domeniu (şcoală,
media, cultură etc.) sunt de neînţeles.
Iată şi o rază de lumină.
Cu un
an în urmă, am trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un pliant despre
Cocuţa, realizat împreună cu
Fundaţia Pelin. (Eroina s-a născut
şi a trăit o
parte din viaţă la Ţigăneşti, la 3 km. de Tecuci.) Spre cinstea diriguitorilor
acestei instituţii, textul a
fost trimis celor 7500 de
şcoli gimnaziale şi liceale din
ţară, cu recomandarea
de a fi
dezbătut cu elevii. Mai
mult, la solicitarea noastră, S.C. Gifarm (patroni Gina şi
Pintilie Bute) a achitat suma necesară
realizării unui bust.
Cunoscutul sculptor Dan Mateescu
şi-a făcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit
deocamdată în hăţişul
birocratic (avize, schiţe, contracte, hotărâri de
consiliu etc). Evident, nu vom
renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată
pe soclul recunoştinţei naţionale. Acum când sentimental patriotic
a fost eliminat sau chiar
ridiculizat, cu efectele
catastrofale cunoscute, lecţia ei ne
poate determina să înţelegem
mesajul Imnului Naţional, ”acum
ori niciodată.” Popoarele
care nu-şi respectă
trecutul nu au niciun viitor.
Vasile GHICA
Tecuci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu