E ceva putred în America?
Teodor Palade
08 Ianuarie 2020
Dacă
genialul Shakespeare ar fi trăit azi, observând cu spiritul său critic
acțiunile de ultimă oră ale Administrației americane, mai mult ca sigur că
celebra replică hamletiană despre putreziciunea din Danemarca ar fi sunat
astfel: „Something is rotten în the States of America”.
Cel puțin trei decizii care pun în
pericol pacea lumii
Anul 2019 și
începutul anului 2020 au găsit Administrația S.U.A. lucrând plină avânt pentru
realizarea celebrului deziderat lansat de președintele Trump: „America first”.
Nimeni nu s-a gândit atunci la eventualitatea ca sloganul să însemne că America
va trebui să fie prima și în jocul periculos menit să bage omenirea în
sperieți. Se pare că, în pornirea furioasă de a-și arăta mușchii, nimic nu mai
contează pentru S.U.A. Nici stabilitatea guvernării, nici atacurile în avalanșă
ale democraților la adresa președintelui, nici menținerea bunelor relații cu
state prietene tradiționale ale Statelor Unite, nici asigurarea păcii lumii de
către forța militară care de decenii păstrează echilibrul într-o lume tot mai
destabilizată, nici evitarea unui stres în plus și a unor tragedii previzibile
pentru cetățeanul american și așa supus unui lung șir de tensiuni sociale și de
restricții. Trei decizii, cel puțin surprinzătoare, par să confirme cele spuse
mai sus:
- Retragerea
unilaterală a SUA din Tratatul privind Armamentul Nuclear cu Rază Intermediară
de Acțiune (INF Treaty) la 2 februarie 2019;
-
Operaționalizarea Forței Spațiale a Statelor Unite (US Space Force) la 20
decembrie 2019;
-
Asasinarea, în Irak, a personalității numărul 1 din armata iraniană, omul
apropiat ayatolahului Ali Khamenei, generalul Qasem Soleimani la 3 ianuarie
2020.
Toate trei
au un impact semnificativ asupra efortului internațional dedicat păstrării
păcii în lume. Toate trei amplifică îngrijorarea instalată deja și sporesc
neliniștea determinată de înmulțirea semnelor ce par a indica iminența
izbucnirii unui nou război mondial.Toate trei sunt acte unilaterale menite să
arate lumii că Statele Unite pot face tot ce vor, fără teama de a da socoteală
cuiva. Fără să-i pese, nici măcar de ochii lumii, de cutume, de înțelegeri
anterioare sau de conduita diplomatică internațională.
Retragerea unilaterală din INF Treaty
INF treaty
menținea, încă din decembrie 1987 un control riguros al cursei înarmării celor
două mari puteri militare. Prin acest act, președinții Reagan și Gorbaciov
căzuseră de acord să interzică fabricarea de rachete (bazate la sol) capabile
să transporte focoase nucleare pe distanțe cuprinse între 500 și 5500
kilometri. În acest sens, un sistem complicat de control reciproc a fost pus la
punct. Deși nu a marcat încetarea războiului rece (aflat în deplină desfășurare
în 1987), Tratatul a contribuit din plin la reducerea tensiunii internaționale
într-o perioadă extrem de incertă, pe parcursul a peste treizeci de ani
complicați.
Gestul
președintelui Trump din februarie 2019 de a retrage Statele Unite din INF
Treaty, consfințit prin declarația S.U.A. din august 2019, a deschis cutia
Pandorei. Cursa înarmării, ținută sub lacătul simbolic al Tratului bilateral, a
fost eliberată de orice restricții. La câteva luni mai târziu, Pentagonul
anunța pe site-ul propriu: „Joi, 12 decembrie, la ora locală 8.30 (18.30, ora
României), Forţele Aeriene americane, în parteneriat cu Biroul de Capabilităţi
Strategice au testat un prototip de rachetă balistică terestră din Baza aeriană
Vandenberg, California”. Primul pas spre reluarea cursei înarmărilor nucleare
fusese făcut. Parafrazând o propoziție celebră: un pas mic pentru SUA, un salt
imens în direcția reapariției unui nou război rece.
Reacțiile
n-au întârziat să apară: „Astăzi S.U.A. își propun să dezvolte rachete cu rază
medie și scurtă de acțiune, însă nu se jenează de faptul că au lucrat asupra
acestor proiecte în perioada în care era în vigoare Tratatul INF. Așa arată
politica duplicitară a Statelor Unite, nici măcar nu respectă acele condiții
prevăzute de tratatele semnate pe arena internațională. Iată de ce astăzi ne-am
putea aștepta că S.U.A. vor amplasa rachete cu rază medie de acțiune pe
continentul european, ceea ce va provoca o indignare a europenilor. Rusia, la
rândul său, va fi nevoită să ia măsuri adecvate pentru neutralizarea
amenințării”, a menționat Andrei Koșkin, șef al catedrei de politologie și
sociologie al Universității Economice Ruse „Plehanov” din Moscova.
La 27
decembrie 2019, ora 10.00 (ora Moscovei) ministrul apărării Federației Ruse
anunța: „« Avangard », racheta purtătoare hipersonică rusă a intrat în serviciu
Armatei” Generalul Serghei Karakaev, Șeful Forțelor Strategice preciza și locul
unde au fost amplasate rachetele „Avangard” - sudul munților Ural, regiunea
Orenburg. Relativ la racheta strategică „Avangard”, Vladimir Putin afirma: „Nu
există o altă țară care să posede armament hipersonic, suntem singurii care
avem arme hipersonice intercontinentale [,,,]
« Avangard »este invulnerabilă la interceptarea de către orice rachetă
defensivă care există sau este în perspectiva de a fi produsă de către
adversarii noștri potențiali”. Racheta
purtătoare „Avangard” poate transporta la țintă o armă nucleară având puterea
de 2 megatone cu o viteză de 27 Mach.
Sunt numai
două exemple. Cursa continuă. China abia așteaptă să se pronunțe și ea.
Operaționalizarea Forței Spațiale a
SUA
Anunțată la
sfârșitul anului trecut, după o suită de știri prealabile pregătitoare, Forța
Spațială a S.U.A. are toate caracteristicile necesare pentru a fi apreciată ca
o nouă treaptă pe scara ecaladării noii curse a înarmărilor, Cursă reluată
odată cu denunțarea unilaterală a INF
Treaty de către Administrația Trump. Și de data aceasta reacțiile au fost
ferme, amenințările s-au ținut lanț iar Federația Rusă și China par a fi
pregătite să-și activeze propriile forțe spațiale. „Militarizarea spațiului
extraterestru este drumul către dezastru” afirma, imediat după anunțul
președintelui Trump, Victor Bondarev, președintele Comitetului pentru Apărare
și Securitate din Camera superioară a Parlamentului Rusiei. „Dacă Statele Unite
se retrag din Tratatul de interzicere a armelor nucleare în spațiu, semnat în
1967, atunci, desigur, nu numai noi, dar și alte state, vor urma să dea un
răspuns dur care să aibe în vedere asigurarea securității mondiale”, a mai spus
el.
China aflată
într-o ascensiune tehnologică, inclusiv militară, fără precedent nu putea să
rămână indiferentă la mutarea strategică a Statelor Unite. Surse din domeniul
serviciilor militare de informații, dar și realitatea cunoscută public, au
atenționat pe cei interesați despre preocupările din ultimii ani ai Chinei în
ceea ce privește prezența militară în spațiul extra atmosferic. Misiunile
spațiale chineze sunt bine cunoscute. Ca și puterea și diversitatea rachetelor
sale purtătoare. De altfel, încă din 2015, după reforma Forțelor Armate, în
China există deja Forța de Sprijin Strategic a Armatei Populare de Eliberare, o
categorie de forțe armate care are în responsabilitate noile elementele ce vor
caracteriza conflagrațiile militare ale viitorului: războiul spațial, războiul
cibernetic, războiul electronic și războiul psihologic. „Specialiștii chinezi
în război spațial au conceput o unitate de cercetare și antrenamente având
drept obiectiv ca în următorii patru ani să rivalizeze cu Comandamentul Spațial
al Statelor Unite și cu recent inființata Forță Spațială”, afirmă surse
militare chineze [1]
Asasinarea generalului iranian Qasem
Soleimani
Nu este
prima oară când S.U.A. intervine brutal în politica Iranului. Prin „Operațiunea
Ajax”, în 1953, C.I.A. elimina în mod violent de la putere prim-ministrul
iranian Mohammad Mossadegh, ales democratic. Motivul? Una dintre primele măsuri
ale guvernului condus de el fusese naționalizarea câmpurilor petroliere
exploatate de companii britanice și americane. Conducătorul de facto al
„Operațiunii Ajax” a fost chiar nepotul președintelui Theodore Roosevelt,
Kermit Roosevelt.
Tensiunile
mai recente pe tema fabricării armei nucleare de către Iran și a acuzării
acestuia de către SUA că ar sprijini mișcările islamice teroriste, au escaladat
conflictul pe cale să răbufnească între cele două state. Dar de aici și până la
uciderea demonstrativă a unueia dintre personalitățile de marcă ale Iranului
este cale lungă.
Nu este nici
prima dată când adversari politici ai S.U.A. sunt eliminați fizic, în văzul
întregii lumi, pentru a fi exemplu pentru eventualii alți oponenți. Sunt
cunoscute operațiunile sub acoperire ale CIA din toată lumea sau intervențiile
militare în țări din America Centrală și de Sud, din nordul Africii, Orientul
Apropiat și chiar Europa, având drept scop sancționarea fizică a oponenților
politici și schimbarea regimurilor politice care îi susțineau. Cuba, Panama,
Venezuela (”toate opțiunile sunt pe masă”, afirma recent președintele Trump),
statele lovite de ”Primăvara Arabă”, Iugoslavia, Irak, Siria, sunt numai câteva
dintre exemple.
Uciderea
generalului iranian aflat în Irak, folosindu-se spațiul aerian irakian, a
generat o adevărată furtună antiamericană în Iran și Irak. Ar fi o naivitate să
credem că un asemenea gest va rămâne fără urmări. Iranul a declarat Jihadul
împotriva S.U.A., iar Irakul a decis retragerea tuturor trupelor străine de pe
teritoriul său, vizați fiind, în primul rând, americanii și aliații lor.
Scânteia care poate aprinde un război cu conotații politico-religioase în
Orientul Apropiat și a transformării acestuia într-un război nuclear cu
implicații mondiale a fost deja scăpărată. În acest moment ne aflăm extrem de
aproape de un nou conflict militar care ar putea angaja state posesoare de
armament nuclear.
Semnalele
îngrijorării comunității internaționale sunt nenumărate. Tot mai multe state,
Uniunea Europeană, îndeamnă la prudență.Temerele cetățenilor americani sunt
evidențiate prin cele câteva zeci de demonstrații antirăzboi. Și, numărul
acestor manifestări publice nu pare să scadă. Neliniștea oficialilor de la Casa
Albă este și ea simțită prin pregătirea și trimterea de noi trupe în aria de
posibil conflict, dar și prin activarea în toată zona de influență americană a
vocilor din mass-media care acuză Iranul de agresiune și care justifică ca
fireasc, chiar necesar, actul ucigaș ordonat de Donald Trump. N.A.T.O. a
convocat o reuniune de urgență. O coaliție militară anti Iraniană pare a se
prefigura și armatele a tot mai multor țări se pregătesc pentru ceea ce este
mai rău.
Cauze probabile
În mod cert,
S.U.A. au probleme. Probleme economice și politice interne, probleme de natură
comercială pe plan extern, probleme în a gestiona competiția pe plan militar cu
adversarul tradițional, Rusia, dar și în relație cu puterea militară în plină
dezvoltare alimentată de China. În multe direcții, inclusiv în domeniul
spațial, SUA par a fi rămas în urmă. Nevoia de resurse energetice necesare
imensei industrii americane pare a se fi acutizat. Acumulările de armament
învechit deja și presiunea marilor companii angrenate în fabricația de armament
par a fi atins și ele un punct critic. Restul argumentelor, de genul cât de
periculos era generalul Soleimani pentru America sau că dacă eram mai atenți
vedeam că rușii au încălcat primii INF Treaty, sunt firimituri destinate hranei
spirituale a naivilor cu care este plină lumea.
Cert este
că, undeva, oriunde în lume, S.U.A. simt nevoia urgentă unui debușeu. Numai așa
tensiunile acumulate nu vor conduce la o explozie internă. Trebuie neapărat
găsită o cale de detensionare. Ca de fiecare dată în istorie când s-a ajuns
într-o asemenea situație, războiul a fost soluția cea mai convenabilă. Un
război inițiat cât mai departe de teritoriul american. Iar un război localizat
în zona Orientului Apropiat pare că, în acest moment, poate rezolva cea mai
mare parte a problemelor: e în cealaltă parte a lumii, stinge nevoia de resurse
energetice; golește depozitele de armamentul pe cale de a fi aruncat la fier
vechi și deschide fluxul de bani către marii fabricanți de armament;
demonstrează forța celei mai mari puteri militare a lumii în fața adversarilor
prezenți și ei în zona de conflict; alimentează firmele autohtone aflate în
pragul falimentului cu contracte bănoase generate de reconstrucția de după
război în statele afectate. Din punct de vedere politic, pentru Administrația
Trump aflată în ultimul an de mandat, asigură un câștig cert. Câștig ce va
realimenta orgoliul în scădere al americanului de rând și prin care se va
demonstra încă o dată lumii că America este prima.
Premise
Suntem
periculos de aproape, mai aproape ca niciodată în ultimii 75 de ani, de un
război în care pot fi folosite arme nucleare. Reacțiile la provocările în lanț
ale Administrației Americane nu pot rămâne fără răspuns fără ca cei datori să
răspundă să nu se discrediteze. Iar, în condițiile nivelului tehnologic de care
dispun acum marile puteri militare ale lumii,
răspunsurile pot fi definitive. Și surprinzătoare. Exact așa cum actele
unilaterale ale S.U.A., cele care au generat situația de criză, au surprins
întreaga lume. Din punct de vedere militar, reacțiile pot veni de oriunde. De
pe sol, din adâncurile oceanului, din înaltul cerului sau de deasupra
atmosferei terestre. Pentru că Iranul are susținători puternici. Iar
consecințele… Consecințele s-ar putea să nu mai fie cine să le contabilizeze.
Desigur,
există și varianta optimistă. Dar pentru asta cineva va trebui să-și calce în
picioare orgoliul. Cineva va trebui să se lase umilit. Cineva va trebui să se
retragă cu coada între picioare. Îl vedeți pe undeva, prin zonă, pe acest
„Cineva”?
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu